Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Monday, February 5, 2007

MESAJ II - continuare

Foto : Perfecţiunea simplităţii



Motto :
"...unduirea cea mai măiastră duce la desăvârşita-ţi simplitate. "
- Rabindranath Tagore -


Am auzit multe păreri ale unor oameni spirituali, sinceri căutători ai Adevărului, că pentru a atinge iniţierea (sau "mântuirea, sau "eliberarea", sau - cum vrem să o numim), ar fi necesară o anumită cunoaştere ocultă, revelarea unor anumite "chei" sau practici din partea unor iniţiaţi. Aceste păreri au la bază practicile iniţiatice vechi, din templele Indiei, Egiptului, Greciei, sau mai noi - de genul iniţierilor în terapiile energetice.
E adevărat că, pentru a obţine o anumită cunoaştere, sau anumite capacităţi ce derivă din optima folosire a energiei universale, aceste afirmaţii se justifică. Dar, neînţelegerea intervine în ceea ce priveşte termenul de "eliberare" (sau "mântuire") - şi nu mă refer la etapele ei, ci la întregul proces ca atare. Aceasta nu înseamnă cunoaştere (cel puţin, nu aceea pe care o iei de la alţii) sau capacităţi! Uneori le poate implica, dar nu în mod obligatoriu. Exista multi oameni simpli care au atins-o fără o cunoaştere deosebită, şi fără să le reveleze cineva "chei". Mă refer la sfinţi, asceţi, mistici. Ei au urmat calea mai nouă, deschisa de Iisus - calea evanghelică.
Dar, ce este, de fapt, această cale evanghelică? În ce constă ea? Ca să rezumăm, o putem exprima în câteva fraze: "Iubeşte-L pe Domnul Dumnezeul Tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi"; şi: " Păzeşte poruncile". De fapt, a doua afirmaţie se subsumeaza primei, după cum se spune şi intr-o epistolă a Sf.Apostol Pavel.
"Numai atât?" ar putea întreba ocultiştii subtili, sau alte persoane cunoscătoare, şi căutătoare de Adevăr. Dar, am explicat în textele anterioare ce înseamnă cu adevărat să urmezi Evanghelia şi să păzeşti poruncile! Cât de greu e să pui aceste adevăruri în practică zi de zi, şi să nu te abaţi nici cu o iotă, pentru a nu deveni călcător de porunci! ("Cine e nedrept în cele mai mici lucruri, e nedrept şi în cele mari.")
Aceste învăţături şi porunci, sfinţii din vechime le-au păzit cu şi mai mare smerenie şi sârguinţă, şi câte piedici nu au avut de întâmpinat! Siguranţa, cinstea, posesiunile, cei dragi, şi nu în ultimul rând, chiar viaţa, le-au fost ameninţate, dar ei nu şi-au pierdut credinţa în Iisus, şi în calea lor. Comparativ, noi avem de întâmpinat adversităţi mult mai mici, şi mai mult de ordin interior, dar tot nu facem faţă, de multe ori! Ce putem pierde noi, de fapt? Aşa-zisul nume bun, o slujbă, prieteni, poate chiar iubiţi (soţi) sau iubite (soţii). Dar, dacă am avea acea credinţă "cât un grăunte de muştar", am şti că Divinitatea ne va da cu mult mai mult! Sau că, oricum, "Domnul nu-i lasă pe cei ce sunt ai Săi".
Dar, cum să căpătăm noi credinţă? Noi, care suntem bombardaţi cu tot felul de teorii, filosofii, concepte intelectuale; noi, cărora ni se oferă tot felul de căi între care există diferenţe subtile; noi, cărora întrega societate pare a ne spune că numai regulile ei contează?
Raspunsul e, din nou, simplu: prin rugăciune. Dacă veţi citi Filocalia, Patericul, Vieţile Sfinţilor, veţi vedea că aceia din vechime dobândeau prin rugăciune tot ceea ce le era necesar. Fără să aiba capacităţi deosebite, fără să-şi pună în mişcare anumite puteri, doar prin simpla rugăciune, izbuteau cu mult mai mult decât noi, cu toate cunoaşterile şi însuşirile noastre!
Oare, totul să fie atât de simplu? se vor întreba cu ironie marii ocultişti şi iniţiaţi ai vremurilor noastre. Nu credeţi că aceia aveau şi alte puteri afară de rugăciune?
Vă voi răspunde prin câteva cuvinte găsite în "Pelerinul rus" - carte pe care vă îndemn cu căldură să o citiţi. Este acolo un dialog între un profesor, un pustnic şi un pelerin, în care se arată în cuvinte simple "taina mântuirii".
Deci, în primul rând, trebuie ţinute poruncile. Dar, firea omenească ("natura umană" sau "omul cel din afară"), e incapabilă să o facă, căzând adeseori - din cauza lenei, slăbiciunii sau superficialităţii ("negrijii" - cum apare în cărţile duhovniceşti). Atunci, omul trebuie să se roage pentru a primi puterea de a ţine poruncile, şi trebuie să creadă că va primi răsplata - adica "se va mântui".
După cum spuneam, nici credinţa nu-i e dată oricui, şi nu în aceeaşi măsură, de aceea trebuie să se roage şi pentru ea: "Doamne, ajută necredinţei mele!"
Deci, la baza intregului eşafodaj stă rugăciunea, care ne ajută să dobândim şi credinţa, şi faptele, şi schimbarea inimii ("dizolvarea egoului").
Aceasta este marea taină a" iniţierii", "mântuirii", sau "eliberării". Este un lucru atât de vizibil, şi aflat la îndemâna oricui, încât a părut, şi pare încă, prea simplu căutătorilor suprainteligenţi ai Adevărului. Este ca acel plic al lui Sherlock Holmes, care conţinea o informaţie vitală, şi pentru care fusese răscolită întrega casă, şi care se afla, foarte vizibil, chiar pe birou (sau la coşul de gunoi - nu mai ţin bine minte).
Aceasta este calea cea nouă, oferită de Iisus: rugăciune, iubire, păzirea poruncilor. Este mai uşoară (la o primă vedere) decât căile iniţiatice vechi, care cereau adepţilor anumite calităţi de ordin fizic şi moral - curaj, hotărâre, dedicare completă - pentru trecerea unor probe dificile, cum erau cele din templele egiptene, de exemplu.
Dar de fapt, aceleaşi calităţi se cer şi pe calea cea nouă, numai că totul se mută pe plan interior. Nu mai e necesar neapărat curajul fizic (deşi, prin credinţă, se poate dobândi şi acesta), ci mai mult cel moral; hotărârea şi dedicarea se referă la statornicia pe drumul ales, care trebuie să persiste toata viaţa. Şi în plus, Iisus ne-a dăruit un ajutor şi o armă nepreţuită: credinţa în ajutorul Lui, obţinut prin rugăciune. Omul nu mai trebuie să se chinuie şi să se îndreptăţească de unul singur, prin propriile-i eforturi, susţinut doar de hotărâre şi ambiţie. O dată cu jertfa lui Iisus, dacă noul discipol crede cu tărie că Iisus l-a ajutat şi pe el (stergându-i păcatele, sau "karma"), şi că îl va ajuta şi în continuare dacă se va ruga, va căpăta puteri noi prin harul venit de Sus. Aceasta e, de fapt, altă "noutate iniţiatică" oferită de Iisus: omul e ajutat pe drumul lui de la început pînă la sfârşit, e de ajuns să o ceară!
Toate celelalte căi vechi, inclusiv yoga, includ o mare doză de îndreptăţire prin propriile eforturi, un fel de "sfinţire fără Dumnezeu". Până la un punct, toate căile ajută, dar, în lipsa smereniei de a te şti neputincios şi incapabil prin tine-însuţi de orice lucru bun, poţi să îţi atribui nişte merite derizorii, să îţi închipui că eşti "cineva" datorita eforturilor tale, sau cunoaşterilor dobândite."Cine va cuteza să se apropie singur de Mine?" se spune într-unul din prooroci. Şi "nimeni nu vine la Mine, dacă nu-i este dat lui de la Tatăl."
Nu spun că aceste căi vechi nu au fost bune la vremea lor! Toţi Marii Iniţiaţi: Krishna, Budda, Moise, au adus Adevărul în forma adecvată epocii lor, şi ne-au dăruit câte o cale potrivită unei perioade. Dar, noi acum trăim în epoca post - cristică, şi învăţăturile Lui ar trebui să le urmăm! De ce să ne întoarcem la căile vechi şi mai complicate? (Cel puţin ca formă.) Atunci, înseamnă că preţuim prea puţin jertfa Lui, şi făgăduinţa că ne va da tot ajutorul, dacă i-L vom cere.
Ne întoarcem iar pe propriile urme, ne deschidem singuri centrii energetici, urmăm nişte reguli şi o disciplină strictă, dobândim tot felul de cunoaşteri oculte, în speranţa de a urca încet-încet scara, aşa cum putem. Părem să uităm, sau să nu băgăm de seamă, că acum 2000 de ani, pe Golgota s-a întâmplat Ceva.
Poate că eu sunt prea măruntă pentru a vorbi despre asta, dar atunci vă indic să citiţi "Evanghelia dupa Ioan" de Rudolf Steiner, "Un nou înţeles al Evangheliilor" de Omraam Mikhail Aivanhov, "Bhagavad-Gita şi Epistolele Apostolului Pavel" de Rudolf Steiner.
Desigur, ştiu că există lucruri pe care nu le cunosc, şi nu le cunoaştem, referitoare la aceste Evanghelii! Unii spun că ar lipsi informaţii importante (şi poate că aşa şi este!), alţii, că ar fi fost falsificate în întregime. Alţii, le socotesc mai veridice pe cele apocrife.
Cert este că, aşa incomplete şi controversate cum sunt, au dat rezultate de-a lungul veacurilor! "Dupa roadele lor îi veţi cunoaşte!" se spune undeva. Roadele Evangheliilor s-au văzut în vieţile miilor şi zecilor de mii de următori din ultimii 2000 de ani. Cei mai proeminenţi, desigur, sunt sfinţii. Evangheliile au creat sfinţi. Nu o cunoaştere ocultă, ci aceea la vedere!
Au existat şi sfinţi foarte culţi şi învăţaţi, cum ar fi Sf. Vasile cel Mare, Sf.Arsenie, Sf.Ioan Scărarul, ş.a., dar majoritatea au fost oameni simpli. Şi, chiar şi aceia învăţaţi, nu s-au sfinţit prin învăţătură, ci prin viaţa lor. Sf. Arsenie a recunoscut chiar că o înţelepciune mai mare decât cea a unui călugăr simplu din obştea sa nu întâlnise nici in biblioteci. (El fusese mare dregător în viaţa de dinainte.)
Acesta e deci, criteriul: "dupa roadele lor îi veţi cunoaşte". Acest criteriu trebuie aplicat şi învăţătorilor mai noi, care se pretind Avataruri şi noi Mesia. Cât de benefică e învăţătura lor? Ce efecte are ea asupra discipolilor?
Şi, desigur, mai există un criteriu: concordanţa cu învăţăturile mai vechi în ceea ce priveşte principiile de bază. Un Maestru nu poate spune ceva ce contrazice învăţăturile mai vechi ale altui Maestru, ci doar ceva care le completează, sau le relevă noi faţete, sau...ceva cu totul nou! Nou, dar nu opus cu totul!
Iisus nu l-a contazis pe Moise, ci falsa interpretare şi aplicare a poruncilor lui: "Eu n-am venit să stric Legea şi Proorocii, ci să o împlinesc". Nu l-a contrazis nici pe Budda, sau pe oricare alt Maestru de dinainte, care au adus şi ei învăţăturile iubirii şi nonviolenţei, ci i-a completat: la eforturile omului, a adăugat ajutorul divin, până într-atât, încât acestea n-au mai fost necesare in forma iniţială!
La fel, noii Maeştri nu trebuie să contrazică, sau să "corecteze" Evangheliile!
"Să răspunzi la bine, cu bine, iar la rău, cu dreptate!" am citit undeva, ceea ce schimbă din start porunca lui Iisus despre iubirea vrăjmaşilor, şi deci, mesajul Evangheliilor. Sau: "fără cunoaşterea sexuală, nimeni nu se va mântui!" am auzit la televizor, de la o persoană care avea o anumită cunoaştere (numai că nu părea să fie de la Cine trebuie), şi a mai făcut şi alte afirmaţii despre Evanghelii. Voi comenta mai mult această ultimă afirmaţie, întrucât reprezintă ecoul unui curent cu mare priză la public, oferind o "cale spirituală" uşoara şi placută, ocolind purtarea crucii.
Care este părerea evanghelică în această privinţă, se ştie! Iisus şi apostolii nu resping căsătoria (vezi nunta din Cana), chiar o binecuvântează, dar nici abstinenţa, ba chiar dimpotrivă! Multi sfinţi spun că ambele stări sunt binecuvântate, dar din practica veacurilor se vede că majoritatea sfinţilor au fost călugări, sau, dacă au fost căsătoriţi, au trait "în curăţie". Iisus însuşi, şi majoritatea Marilor Iniţiaţi, cu puţine excepţii, au trăit în puritatea trupului.
Există acele teorii gen "Codul lui Da Vinci", dar rămân doar teorii, născocite pentru a crea senzaţie, sau chiar pentru destabilizare. Oricine ştie, cât de cât, ceva despre iniţierile vechi, ştie şi că iniţiaţii de grad VI-VII erau deasupra oricărei activităţi sexuale. Pur şi simplu, nu mai aveau voinţă şi necesităţi omeneşti!
Iar Iisus, în calitate de a doua persoană treimică, şi în ordine umană, iniţiat de grad VII, în mod cert, nu era condus de aceste necesităţi (nici măcar de iubirea umană sentimentală). La fel şi apostolii, care şi-au lăsat familiile pentru a-L urma. Deci , a lega mântuirea de activitatea sexuală nu poate fi decât o gravă eroare, sau pur şi simplu o provocare, ce poate face mult rău minţilor necoapte.
Alte dovezi în sprijinul afirmaţiilor mele reies din însăşi istoria spirituală a omenirii. Preoţii leviţi, înainte de a intra în Sfânta Sfintelor, ţineau post şi nu se apropiau de femeile lor un număr de zile stabilit prin legile rituale date de Moise. (Deci "apropierea de femeie" nu era considerată "sfântă"). La fel, yoghinii adevăraţi, care apăreau drept fiinţe miraculoase oamenilor obişnuiţi, nu aveau, de fapt, viaţă sexuală. Budda însuşi a primit iluminarea dupa ce a renunţat la tron, la soţie, şi la tot ce era lumesc, şi a trăit mulţi ani în asceză. E adevărat că a descoperit utilitatea "căii de mijloc", dar aceasta se referea la asceză, şi la greşita atitudine a depăşirii posibilităţilor corpului uman.
Pe scurt, în toate religiile, inclusiv cea creştină, când se doreşte o apropiere mai mare de Dumnezeu, se recomandă "înfrânarea", cel puţin o perioadă. Posturile au un rol clar în întreaga istorie spirituală a omenirii, iar postul nu implică doar hrana!
Alte afirmaţii ale noilor Maeştri, gen: "Trebuie sa devenim Supraoameni, dincolo de bine şi de rău" ; sau: "Maeştri cu puteri deosebite, sau Iniţiaţi, ajung doar cei cu o anumita structură genetica" - aproape că nici n-ar mai trebui comentate! O voi face totuşi pentru că, mai ales ultima pare să aibă o oarecare bază logică.
Desigur că o anumită structură genetică "pură" favorizează primirea energiilor înalte. Iisus a avut o astfel de structură. Dar, El a făgăduit: "Cine crede în Mine, va face şi el cele ce fac eu."
Din nou revin la cele spuse anterior, care care pot părea afirmaţii simpliste, dar reprezintă însăşi esenţa Evangheliei - a "veştii bune" aduse nouă de Iisus: prin rugăciune, ni se întăreşte credinţa, iar prin credinţă, facem să coboare asupra noastră harul Duhului Sfânt. Acesta poate lumina şi sfinţi întreaga viaţă a cuiva, şi orice structură genetică. Da, dacă vrea Dumnezeu, se poate schimba până şi genetica !
Cum altfel au putut trăi şi posti atât, în condiţii "inumane" - în deşert, în vârf de munte, pe stâlpi, sau în alte locuri - atâţia sfinţi? Ei nu aveau tot 46 de cromozomi? Da, dar prin harul divin s-au produs modificări inclusiv la nivel fizic, ceea ce le-a permis să reziste! Sau acea femeie (Theresa Neumann) care nu se hrănea deloc, şi trăia doar prin energiile harului, sau ale Duhului Sfânt? Există şi în zilele noastre astfel de oameni, şi unii dintre ei au scris chiar şi cărţi.
Mi s-ar putea răspunde ca ei aveau deja acea structură genetică particulară! Atunci, de ce nici unul dintre ascendenţii lor nu mai avusese asemenea proprietăţi? (Cât de recesivă să fi fost gena?) Sau, de ce aceste însuşiri uluitoare au apărut doar într-un anumit moment al vieţii lor, şi anume când s-au dedicat cu totul lui Dumnezeu?
Dar, inutil să mai explicăm, fiindcă "Evanghelia nu stă în cuvinte de înduplecare a înţelepciunii omeneşti, ci în putere". Destul să spunem că Iisus a adus "iniţierea" sau "mântuirea" la îndemâna tuturor oamenilor, şi nu doar a câtorva aleşi. Bineînţeles, dacă se plăteşte preţul: o viaţă trăită în Iisus! Mai mult, el a venit "să salveze pe cel pierdut". Păcătoşii, impurii, au tot atâta drept la sfinţire ca şi cei puri (vezi vameşul Matei, Maria Magdalena, femeia samarineanacă, sluga sutaşului, etc.)
La fel a încercat să facă şi Budda la vremea sa: a afirmat că primirea iluminării nu ţinea de caste. Aceste caste erau şi ele stabilite, în mare parte, pe baze genetice, dar şi, desigur, pe baza nivelurilor cunoaşterii oculte. Reforma lui nu a reuşit întrutotul, întâmpinând mari adversităţi. Iisus a reuşit însă acest lucru: să separe ideea de iniţiere de aceea orgolioasă a elitismului spiritual.
Aceste idei mai noi de care am vorbit (de fapt, preluări ale celor vechi), duc la crearea unei noi teorii a castelor, sau a "raselor pure". Hitler preluase aceste idei de la Nietzche, şi se ştie unde au dus. Tot Nietzche vorbise şi despre Supra-Om. (După el, ar exista "stăpâni înnăscuţi"; şi ar exista o "morala de stăpâni" şi una de "sclavi"). Aceleaşi afirmaţii le-am întâlnit şi la un Maestru de tip nou: "drumul spre Supraom duce dincolo de bine şi de rau" ; "orice cod de morală ne poate opri din drumul spre Supraom" ; "Supraomul nu e nici sfânt, nici pervers, el se află dincolo de sfinţenie şi perversitate".
Aceste afirmaţii nici nu mai trebuie comentate, se recomandă prin ele-însele! Voi cita în contrapondere o singură afirmaţie a Mântuitorului: "Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt."
Deci, aceste postulate ale noilor Maeştri trebuie privite cu toată circumspecţia, şi trecute întotdeauna prin filtrul Scripturilor. Chiar şi incomplete (aşa cum se spune), ele (Scripturile) s-au dovedit benefice omenirii, pe când noile învăţături nu aduc adeseori decât tulburări, şi chiar dezastre.
Dar, dumneata ţii cu Biserica! îmi pot reproşa unii. Eu însă, nu "ţin" cu nimeni, decât cu Adevărul. După cum am mai spus, e adevărat că respect Biserica - cea reală, formată din adevăraţii credincioşi ai tuturor timpurilor, care "ţin poruncile şi mărturia lui Iisus". Am încredere în puterea rugăciunilor, şi ştiu că, prin intermediul unor oameni ai Bisericii plini de har, această putere creşte. Am încredere şi în Sfintele Taine.
Dar, am mai spus-o undeva, nu cred că întreaga instituţie oficială a Bisericii este adevarata Biserică, nici că respectă întrutotul poruncile lui Iisus. Totul ţine de oameni, nu de instituţie.
Dar, nu e rolul meu să judec. Spun doar că lucrul în care am încredere deplină este Biblia, şi mai ales Noul Testament. Adică, cuvintele divine şi poruncile, transmise oamenilor prin prooroci în decursul timpului, şi culminând prin "mărturia lui Iisus". Iar aceste cuvinte şi porunci, precum şi rugăciunea, şi-au arătat deja roadele în viaţa mea.
Cât despre acei Maeştri şi acele învăţături noi, mai mult sau mai puţin secrete, dar care ocolesc, sau nici nu înţeleg bine Evangheliile, se aseamănă unor copii care fac compuneri complicate, cu fraze lungi şi preţioase, dar care nu ştiu prea bine alfabetul şi punctuaţia.
Voi încheia printr-o pildă. Se spune că un mare savant, laureat al premiului Nobel, a fost întrebat pe care dintre descoperirile vieţii sale le consideră cele mai importante. "Sunt doar două", a răspuns. "Prima: că sunt un mare păcătos, şi a doua: că Iisus s-a jertfit şi pentru mine."
Să fie şi vieţile voastre binecuvântate cu descoperiri !

2 comments:

  1. Mi s-au indreptat multe din neintelegerile pe care le aveam.

    Iti multumesc pentru asta!

    ReplyDelete
  2. Mă bucur că înţelegerile mele ţi-au fost de folos, Andrei! Fiecare discipol adevărat are asemenea înţelegeri, uneori "fulgerătoare", de o clipă, alteori, constante şi de durată. Însă, e păcat că nu toţi le scriu atunci când le trăiesc!

    Mă bucur că şi tu ai ales calea scrisului!

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...