Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Monday, February 5, 2007

MESAJ II

Foto : În linişte şi ascultare



Motto : " Calea dreaptă nu este urmată. Oamenii inţelepţi o depăşesc, iar ignoranţii nu ajung la ea."

- Confucius -

Bine, mi s-ar putea replica, dumneata ne vorbeşti despre o cale, dar căi sunt multiple ! Dumnezeu se află şi în noi, în sufletul nostru, iar dacă facem cum ne spune sufletul, nu mai avem nevoie de îndrumări din afară!
Aici intervine aşa-zisa libertate lăsată nouă de Dumnezeu. Desigur că ea există, dar ce fel de libertate e aceasta? Citind Cărţile Sfinte, sau pur şi simplu observând evoluţia oamenilor şi a societăţii, vedem că aceasta este de două tipuri:

1. libertatea de a alege între bine şi rău, între ascultare şi neascultare (cazul lui Adam şi al Evei)

2. libertate faţă de păcat, faţă de pornirile inferioare ale fiinţei noastre:

"căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate, numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire" ( Galateni 5.13 )

"A sluji trupului" nu se referă strict la corpul fizic, ci şi la tot ceea ce ţine de lumea materială: bani, facilităţi, aspiraţia spre "o viaţă mai bună" în sens material. " Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în ea. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el." ( Ioan 2.15 )

În alt loc unde se vorbeşte despre libertate, se spune: "Căci atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. Deci, ce roadă aveaţi atunci? Roade de care vă e ruşine, pentru că sfârşitul acelora este moartea." ( Romani 6.20-21 )

Sau, în alt loc: "Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." ( II Corinteni 3.17 ). Deci, ca să fii cu adevărat liber, trebuie să ai Duhul Sfânt, adică să te apropii de sfinţenie. (Din nou, vă rog să citiţi învăţăturile Sf. Serafim de Sarov despre dobândirea Duhului Sfant.) Suntem noi acolo, ca să ne putem lăuda cu libertatea noastră? Iar dacă nu suntem, de unde ştim noi că "sufletul" nostru, aşa-zis, ne dă îndrumarea cea bună? De fapt, e vorba de mai multe structuri ce alcătuiesc acest suflet, şi care nu sunt în stare de puritate deplină nici la cei mai mari initiaţi!

Nu neg că sunt momente de inspiraţie, de revelaţie, în care Scânteia Divină vorbeşte, trecând chiar şi prin aceste structuri imperfecte. Şi aceste momente se leagă mai ales de stările de intensă pocainţă, smerenie, aspiraţie sinceră spre Divinitate. Dar, suntem noi mereu în aceste stări? Ne putem menţine? Iar dacă nu putem, cum să facem o regulă din asta?

Tocmai de aceea ne-au fost lăsate aceste învăţături ale Scripturii, şi Evangheliilor în special: ca îndrumar şi îndreptar în fiecare moment, în viaţa de toate zilele, când poate că nu reuşim să atingem acele momente sublime. Atunci când nu suntem siguri dacă un lucru este bun, sau nu, pentru noi, şi nu ştim sigur nici dacă impulsurile noastre vin de la Scânteia Divina, sau de la structurile personalităţii , ne

putem ruga sincer, deschide Biblia, şi vom primi răspunsul! Iar dacă acesta se verifică în viata (eu una ştiu deja), atunci înseamnă că l-am primit de unde trebuie!

Desigur, scopul nostru final trebuie să fie a ne afla tot timpul sfaturile în noi-înşine, dar el e mai îndepărtat decât credem! După cum am spus, pentru aceasta ar trebui aproape să atingem sfinţenia. După Sf. Ioan Scărarul: "Să nu crezi [nici] lacrimilor tale, pâna ce nu-ţi vei fi curăţat sufletul de patimi."Sau, dupa Sf. Vasile cel Mare: "După cum nu este cu putinţă să avem o înţelegere desăvârşită a celor văzute cu un ochi tulbure, tot aşa nu ne putem deda nici înţelegerii lui Dumnezeu şi a adevărului câtă vreme inima noastră este tulburată de păcat."

Iar în ceea ce priveşte libertatea, un alt mistic spunea: "Pentru a ajunge să faci ce vrei, trebuie mai întâi să faci ceea ce nu vrei." Şi: "a exercita o mare putere înainte de a fi perfect liber, înseamnă a te expune unei mari fatalităţi. (Eliphas Levy)

Cu privire la puterile dobandite de om , iata ce spune si un mistic ortodox de origine indiana ( Sundar Singh ) , a carui viata poate fi ea-insasi izvor de inspiratie pentru noi : " A face fiarele padurii sa-ti slujeasca , sau a porunci luminii , traznetului , si furtunii , e intr-adevar un lucru de necrezut .[ Apropos , ce sa mai spunem de alte puteri ? ] Dar a rapune pe Satana , si a-ti infrana propria ta fire , cu toate pornirile ei cele rele , e un lucru mai mare decat acesta ."

Pe de altă parte, toţi sfinţii părinţi ai Filocaliei, precum şi ceilalţi sfinţi, au vorbit despre importanţa ascultării: "Prin ascultare se păzeşte omul de mândrie, pentru ascultare se dă rugăciunea, pentru ascultare se dă şi harul Duhului Sfânt. Iată de ce ascultarea e mai presus decât postul şi rugăciunea." (Sf. Silvan Atonitul); " Supunerea şi ascultarea se încununează cu cununa muceniciei" (Sf. Teodor Studitul); însuşi Iisus a fost "ascultător până la moarte, şi moarte de cruce."

Bine, bine, dar de cine trebuie să ascultăm? Pentru călugării din mânăstiri e uşor, ei au acolo ierarhia lor. Dar şi noi, păcătoşii din lume, avem oameni, lucruri şi situaţii de care trebuie să ascultăm. Dacă întâlnim un om adevărat, aproape de sfinţenie, e firesc să îi urmam sfaturile întrutotul (ex.: duhovnicii cu har). Dar aceşti oameni sunt rari, sau nu avem noi acces la ei întotdeauna.

Atunci, Dumnezeu ne crează prilejuri de ascultare. Tot în "Viaţa Sf. Serafim de Sarov" se află un capitol în care se explică foarte frumos cum crează El situaţii în viaţă când trebuie să ascultăm, adică "sa ne tăiem voia": mama, faţă de copil (sacrificiul de fiecare zi spre binele lui), soţii - unul faţă de altul, copiii - faţă de părinţi, apoi acultarea faţă de şefi, de superiori, etc. Chiar dacă ei sunt oameni ca şi noi, contează că suntem siliţi să trecem peste ceea ce vrem noi, şi să facem ceea ce trebuie, sau e necesar - deşi de multe ori cârtim, şi nu vedem rostul.

Acestea sunt exerciţii de ascultare. Dar, cea mai importantă dintre ascultări e aceea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, faţă de legile şi poruncile Sale, revelate în Scripturi, şi mai cu seamă în Evanghelii. De fapt, în acest fel noi ascultăm de însuşi Creatorul nostru. "Cel ce face voia Tatălui Meu, acela îmi e frate, şi soră, şi mamă. "(Matei 12.50). Sau, reversul: "De ce-Mi spuneţi, Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun?" (Luca 6.46)

Rezumând cele de până acum, reiese că în faţa căutătorului de Duh se află două căi: aceea aspră, a supunerii şi înfrânării, şi aceea mai comodă, a "libertăţii sufletului". Deci, căile nu sunt multiple, ci doar două!

Am explicat cum văd eu, în lumina Evangheliilor, calea "libertăţii". Si Tagore spunea undeva: "Unde vrei să afli tu libertate? El s-a legat de noi pentru totdeauna." (Gitanjali) Sau, mai clar, în Evanghelia după Luca: "Siliţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea."

Aşadar, prin eliminare, s-a ajuns la o singură cale (pentru cine vrea să o creadă!): "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu ajunge la Tatăl decât prin Mine."

Aceasta nu înseamnă că trebuie să stăm tot timpul mohorâţi şi să aşteptăm cu resemnare loviturile ce ne vor "propulsa în paradis". E greu de dat un sfat general, dar eu cred că important este să ne păstrăm seninătatea, şi mai ales speranţa. Speranţa că, indiferent ce ni s-ar întâmpla pe acest drum, vom ajunge unde trebuie. De fapt, acest gen de speranţă se confundă cu credinţa. ("Aveţi credinţă în Tatăl, aveţi şi în Mine.")

Dar oricum, tot ceea ce vă spun trebuie verificat de fiecare, în viaţa lui. Căci "Evanghelia nu stă în cuvinte de înduplecare a înţelepciunii omeneşti, ci în putere." Dacă această putere se va vedea în vieţile dv. (şi nu mă îndoiesc!), atunci cuvintele sunt de prisos!

Ca o concluzie, voi încheia citând cuvintele autorului anonim al "Urmării lui Hristos", această carte care a schimbat vieţi: "Spre a fi liber, trebuie a asculta. Desăvârşita libertate nu e decât împlinirea desăvârşită a învăţăturilor şi sfaturilor evanghelice, şi toate sfaturile şi învăţăturile se reduc la lepădarea de sine[...]."

No comments:

Post a Comment

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...