Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Saturday, June 23, 2007

Despre părintele Stăniloae şi iubirea creştină


"Când vom şti să avem grijă de ceea ce iubim, poate că vom fi pregătiţi să ne ocupăm de Terra."

-John Brunner -


Cu oarecare întârziere, datorată unei căderi de internet, imi ţin promisiunea de a vorbi despre a doua carte a părintelui Stăniloae descoperită de mine, şi care mi-a luminat orizontul. De fapt, această carte trateaza nu numai tema iubirii creştine (în mod extrem de amplu, privind-o atât ca pe o relaţie a omului cu Dumnezeu, cât şi cu ceilalţi), ci mai ales cea a comunicării. Iar ideile părintelui nu sunt deloc scolastice şi rigide (de aceea m-au şi captivat!).
Iată ce spune el, de exemplu, despre comunicarea prin cuvânt : "Oamenii se adapă spiritual unii pe alţii prin cuvinte, dar dintr-o trebuinţă sădită în ei de o putere mai presus de ei.[...] Omul însuşi e apă vie, prin faptul că se dă pe sine însuşi, şi adapă pe cel căruia i se dă, prin cuvânt. Fiecare e un cuvânt personificat, distinct ca solicitare şi răspuns."
Dar desigur, contează mult felul cuvântului, intenţia conţinută în el. Nu orice cuvânt e apă vie, din păcate! Dupa cum spune şi Sf.Agathon: "Fapta dragostei se aseamănă cu floarea: ce este ascuns în ea este roada, şi se cheamă lucrarea minţii."

Sunt lucruri cunoscute, desigur, dar, până nu le vedem consemnate undeva, parcă nu le-am cunoaşte! Iar părintele are un dar nemaipomenit de a exprima într-un mod nou şi viu aceste lucruri cunoscute...şi altele. Iată ce mai spune el despre cuvânt: "Auzind cuvântul altuia, omul trebuie să audă în cuvântul său pe Cuvântul suprem, şi rostind cuvântul său, să simtă că prin el se comunică cuvântul dumnezeesc, fără să se considere însuşi Dumnezeu."

Aşadar, că vrem noi sau nu, un cuvânt reprezintă o asumare de răspundere! Suntem responsabili dacă Divinitatea se comunică la modul just prin cuvintele noastre, sau nu. Aceasta neînsemnând neapărat că trebuie să vorbim numai despre subiecte importante sau cu caracter filosofic! Fie şi un lucru simplu, sau o informaţie banală, dacă e comunicată cu dragoste, sau pur şi simplu având ca miez grija faţă de celălalt, se poate spune ca şi-a atins menirea.
Dar, cred că trebuie să spunem câte ceva şi despre tema principală a cărţii : iubirea creştină. Pentru părinte, dragostea de Dumnezeu şi de semeni sunt corelate, nu se află în antagonism. "Dragostea de semeni creşte din obişnuinţa dragostei faţă de Dumnezeu, şi mai ales din trăirea ei ca extaz pe treapta culminantă a rugăciunii, iar dragostea de Dumnezeu ni se uşurează prin obişnuinţa cu dragostea faţă de semeni."
Dar, e vorba de acea iubire care te face "să creşti", să te depăşeşti pe tine-însuţi. ("Oamenii, iubind, simt trebuinţa să crească în iubire.") Orice altă formă reprezintă doar o risipă . De aceea, iubirea creştină adevărată este în strânsă legătură cu depăşirea patimilor (mânia, ura, orgoliul, impulsurile): "Curăţirea de patimi e una cu creşterea dragostei de Dumnezeu. Deci e o strânsă legătură între dragoste şi nepătimire. Unde sunt patimi, nu poate fi dragostea." Legat de aceasta, un părinte din Pateric emitea şi el nişte interogaţii : "Ce izbândeşte păcatul acolo unde este căinţa? La ce foloseşte dragostea, acolo unde este mândrie?"
Bineînţeles că acest proces - depăşirea patimilor - nu este unul uşor, şi nici rapid. De fapt, întreaga noastră viaţă îi serveşte drept "suport". De aceea putem spune că, în cursul vieţii, depăşim mai multe "trepte" ale dragostei, consecutiv cu învingerea unor "patimi", sau neajunsuri ale noastre. Însă, dupa cum spune părintele, "iubirea deplină o vom avea numai de la Dumnezeu, cand vom fi crescut noi-inşine cât s-a putut în iubire, în condiţiile vieţii pământeşti."Iar aceste condiţii fiind atât de variate în lume, concluzia sa este că nimeni nu se poate desăvârşi fără ajutorul altora, şi fără să-şi probeze "învăţăturile" în relaţiile sociale. Calea de care vorbeşte el este acea cale evanghelica "în lume", de care spuneam. Dar, gândindu-ma bine, nu pot spune că e mai uşoară decât cealaltă - ascetismul pur. Poate, chiar dimpotrivă!
Închei tot printr-un minunat "cuvânt" al părintelui, care mi s-a părut definitoriu pentru tema dată, şi chiar pentru întreaga sa operă:
"Iubirea e un uriaş plus de cunoaştere, producând în acelaşi timp un uriaş plus de viaţă."
Desigur, e vorba de acea iubire de care ne-a vorbit Iisus...iar părintele ne-a reamintit-o!

2 comments:

  1. Sa nu ne indepartam de Miracol ne spui, nu?

    ReplyDelete
  2. Desigur, acelasi lucru il spuneti si dv.,dar in alte cuvinte.Miracolul este esenta vietii, pentru cine vrea sa inteleaga.

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...