Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Thursday, July 5, 2007

Despre idealuri şi idealizare


Revin la acest subiect, pe care l-am mai abordat o dată doar tangenţial (din perspectiva idealismului creştin), pentru că atunci nu am spus totul. Mai exact, nu am vorbit şi despre cealaltă faţă a idealizarii:"faţa ascunsă a lunii".Desigur, să urmezi un ideal religios trasat de un mare iniţiat nu poate fi decât benefic, deşi, şi aici poate exista o discuţie, vis-a-vis de modul de înţelegere a acestui ideal.(După cum am spus şi atunci, o anumită înţelegere rigidă l-ar putea transforma în fanatism, ceea ce e opusul religiozităţii).
Dar, în genere, idealizarea implică un anumit grad de pericol, aspect sesizat foarte bine de bioterapeutul Serghei Lazarev şi tratat într-un întreg volum: volumul nr.4 -"Privire în viitor". El numeşte idealurile "imagini îngheţate", pentru că nu permit vieţii să se manifeste ca atare. Ele sunt, cu alte cuvinte , un fel de "pat al lui Procust" pentru realitate: tot ceea ce nu intră în "imagine" este "retezat", anihilat, sau pur şi simplu, respins.
Este vorba de absolut orice fel de idealuri, de la cele personale: idei, principii, visuri, până la cele sociale. Lazarev dă şi exemple de astfel de idealuri aplicate la nivel social, care au dat rezultate monstruoase. Stalin a fost un mare idealist - el a promovat "egalitatea în drepturi", principiul de bază al comunismului(similar ideilor Revoluţiei franceze, care a dus şi ea la atrocităţi şi crime monstruoase). Hitler, de asemenea, a urmat ideile filosofiei lui Nietzche (un alt mare idealist, care a lansat ideea "Supraomului"), precum şi principiile arianismului vedic - de aici ideea "purităţii rasiale". Se ştie cu ce rezultate!
Aceste idei si principii, bune, chiar minunate în sine, o dată cu aplicarea în practică, prin nu se ştie ce mecanism, se pot transforma în opusul lor. Dar,de fapt, se ştie de ce, şi o spune tot Lazarev: pentru că nu sunt aplicate cu iubire şi discernământ. Atunci când idealurile iau locul iubirii divine - aplicată la nivel social şi uman- se ajunge la aberaţii practice.
În acest context, se poate pune întrebarea: Iisus a fost El, oare, un idealist? Răspunsul poate fi paradoxal: şi da, şi nu. Dintr-un anumit punct de vedere, a fost, pentru că şi-a urmat "programul", "misiunea", până la consecinţele finale. Dar, din alt punct de vedere, El a depăşit această idee "clasică" despre idealism. Pentru că El a avut iubirea, discernământul, şi înţelepciunea.Toate acestea l-au transformat în ceva mai mult. De fapt, se ştie că El a fost Dumnezeu şi om.
În calitate de om, se poate spune că a avut un ideal.(Da, orice s-ar crede, şi Lazarev o spune, idealizarea e marca
scufundării în uman, şi nu a depăşirii lui!) Dar, în calitate de Dumnezeu, a depăşit chiar şi acest ideal.
Ca să exemplific, voi aminti cerinţele de bază ale creştinismului: "fiţi sfinţi, pentru că eu sunt Sfânt", "iubiţi-vă aproapele", "dăruiţi fără a aştepta răsplată", etc. El le-a îndeplinit pe toate, şi a aşteptat acelasi lucru de la următorii Lui.Dar, în acelaşi timp, a avut iubire şi milă şi pentru cei ce nu îndeplineau aceste conditii! Nu a anatemizat, nu a dispreţuit, nu a "retezat" din jurul său pe cei ce ieşeau din tiparul cerinţelor Sale. Dimpotrivă, El a venit să "salveze pe cel pierdut"-şi Evangheliile sunt pline de astfel de exemple.(Bineînţeles, a existat excepţia fariseilor, care în mod voit distorsionau adevărul, bazându-se pe cultură şi cunoaşterea Legii.E foarte sugestiv acel dialog al lor cu Iisus :"Aşadar, şi noi suntem orbi?" "Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat.Voi spuneţi însa că vedeţi, de aceea păcatul vostru rămâne.")
Atunci, s-ar putea pune întrebarea: e rău să avem idealuri? Desigur că nu - un om idealist e oricum superior unei brute, sau unui simplu materialist.Dar, legarea de un ideal şi absolutizarea lui poate fi cumplită!Nu numai pentru ceilalţi, dar şi pentru idealistul însuşi.Întrucât, să urmărim puţin "drumul" unui asemenea idealist! Să zicem că i s-ar părea că un anumit aspect al realităţii corespunde idealului său (social, uman, politic,filosofic, nu importă). Acest aspect poate corespunde in proportie de 60, 70, 80%. Niciodată 100%, întrucât realul şi idealul nu se pot suprapune niciodată perfect. Cel puţin, nu de la Iisus încoace! Iar procentele lipsă sunt tocmai cele care constituie diversitatea vieţii, semnul că e vorba, într-adevăr, de viaţă. Fiindcă viaţa nu poate fi, şi nu trebuie,"înghesuită" în tipare fixe.
Iar, dacă se încearcă aplicarea cu orice preţ în viaţă a "idealului îngheţat", se poate ajunge la aberaţii de genul cărora am vorbit mai sus, exemplificând prin idealul social. Se ajunge la uscăciune, rigiditate, şi lipsa totală a iubirii creştine (Ex.: exterminarea evreilor în numele "purităţii ariane a rasei", a "albilor" ca "decadenţi", şi obstacole în calea propăşirii "roşiilor"- în cazul Revoluţiei Ruse din Octombrie, etc.) Şi, acelaşi lucru are loc şi pe alte planuri!

Dar, să zicem că nu toţi idealiştii au porniri distructive. Poate că nu vor ajunge la distrugerea "obiectelor" şi "ideilor" necorespunzătoare, ci numai la înlăturarea lor.Şi, povestea se va repeta de fiecare dată când un aspect va corespunde într-o anumită proporţie "idealului"(dar niciodată îndeajuns).Până când, într-un târziu, în mentalul lor se vor ivi idei de genul: "nimic nu merită", "lumea e un loc mizerabil", "viaţa e cumplită", urmate de depresie şi autodistrugere asumată. După cum frumos spunea Eliphas Levy :"iubirea de vise aduce atâta durere în vise". Poate suna puţin criptic, dar înţelesul e acelaţi cu al sintagmei lui Lazarev -"legarea de ideal".
În încheiere, poate că pare o idee "ruptă de subiect", dar v-aş indica să citiţi o carte de Coelho: "Al cincilea munte". Nu e vorba de idealuri, este pur şi simplu, viaţa profetului Ilie privită dintr-un unghi neconvenţional. Totuşi, nu ştiu de ce, mie mi se pare perfectă pentru ilustrarea ideilor de mai sus.Poate pentru că e vorba de un om care, deşi "vorbea cu Dumnezeu", rămăsese un simplu om, cu dureri, frământări, şi nelinişti. Un om care nu îi judeca pe cei diferiţi de el, nici nu aplica realităţii "imagini îngheţate". Deşi, a trecut prin mai multe decât mulţi contemporani ai lui...şi poate că ar fi avut dreptul! Dar, el se mulţumea doar să asculte ceea ce îi spunea ingerul său, sau Dumnezeu...şi să spună adevărul, cu orice preţ! Şi, credeţi-mă,întotdeauna adevărul avea un preţ! Dar...el considera ca merita. Era calea pe care şi-o alesese!


No comments:

Post a Comment

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...