Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, July 1, 2007

Din nou despre ispite şi suferinţe


Acesta e un subiect mereu actual, întrucât se pare că omului modern îi lipseşte, mai mult decât omenirii din perioadele anterioare, arta de a-şi afla singur echilibrul. De fapt, îi lipseste acea linişte interioară profundă dată de conştientizarea prezenţei divine în viaţa sa. Da, cei mai mulţi dintre noi ştim că El este aici, undeva, lângă noi (adică, ştim la modul intelectual), dar nu-L simţim. Şi, de aici intervine şi decurajarea, depresia, sentimentul de derivă...Ne simţim, cumva, ca nişte copii părăsiţi! Doar că nu ştim că nu suntem părăsiţi, ci El e chiar "după colţ", numai noi nu ştim să "ocolim colţul"! Pentru a suna mai convingător, îi voi lăsa pe doi sfinţi părinţi să "vorbească", arătându-ne că ispitele şi suferinţele nu sunt noi, nici specifice acestui veac.Doar că noi, fie nu ştim să le recunoaştem, fie ne descurajăm prea repede.
Primul dintre ei este Sf.Ignatie Briancianinov, care a trăit în sec. XIX :

"Cele mai multe dintre suferinţele noastre sunt cu totul neînsemnate, aşa că, la prima vedere, pare cu neputinţă a le şi socoti suferinţe.Dar, acesta este doar un vicleşug al vrăjmaşului nostru, care mulţumită îndelungii sale lucrări, a dobândit în lupta cu bietul om o iscusinţă nemaipomenită. Îngerul căzut a văzut că ispitele cumplite, dobitoceşti şi vădite stârnesc oamenilor o înflăcărată osârdie şi curajul de a le îndura.A văzut aceasta şi şi-a schimbat uneltirile. A schimbat ispitele dobitoceşti cu unele slabe, dar subţiri, ce lucrează cu mare putere.Ele nu stârnesc osârdie în inima noastră, nu o fac să lupte, ci o ţin într-un fel de nehotărâre şi umplu cugetul de îndoială. Ele obosesc şi treptat istovesc puterile sufletului omenesc, aruncându-l în negrijanie şi lâncezeală, şi îl nimicesc făcându-l lăcaş al patimilor [..] Dumnezeu încununează pe luptătorii de azi nu mai puţin ca pe cei din vechime, deşi nevoinţele celor de azi sunt mai puţin vădite."
Acum, cred că trebuie să lămurim puţin termenul de ispită.În general, noi înţelegem prin ispită o situaţie creată - în felul în care a fost ispitit Iov, de exemplu. Dar, ispitele nu sunt doar situaţii - ba, de cele mai multe ori, nu acestea sunt adevăratele ispite. Ispitele sunt, în general, stările şi sentimentele negative: depresia, mânia, judecarea, şi altele. Şi bolile fizice pot fi ispite. Adică, sunt ispite in funcţie de felul în care sunt primite. De fapt, vrăjmaşul omenirii nu caută decât să ne determine să ne pierdem credinţa, să cârtim, să judecăm, să nu ascultăm, să nu iubim...Iar situaţiile nu sunt decât mijloace.Aceasta se vede bine la începutul Cărţii lui Iov, unde Satana cere sa i se creeze o astfel de situaţie (căderea din drepturi a lui Iov), pentru a vedea cum reacţionează el interior, şi dacă îşi mai păstrează credinţa.
Îi voi lăsa acum "cuvântul" celui de al doilea părinte de care am vorbit: Păr.Serafim Rose, un preot ortodox trăitor în S.U.A. - nu mai ştiu unde, parcă la Chicago?- şi care a murit in 1982. El încearcă să explice de ce există suferinţă:
"Dar ce suferinţă nu a lăsat Dumnezeu omului în veacul acesta! Ca şi cum omul nu ar fi suferit de-ajuns de-a lungul veacurilor...Nu, pur şi simplu omul nu şi-a dat seama de prezenţa lui Dumnezeu în suferinţa sa.[..] Ce Dumnezeu crud trebuie să fie acesta! Nu, ci dragostea nesfârşită şi nemăsurată a lui Dumnezeu Îl face să îngăduie să suferim atât de mult.Omul a socotit că îşi este de ajuns. şi chiar şi acum crede că poate să scape de soarta sa prin propriile sale eforturi. Să scăpăm!-iată singurul nostru gând.Tot ce dorim este să scăpăm de nebunie, de iad, de viaţa modernă. Dar nu putem scăpa! Trebuie să trecem prin acest iad şi să-l primim, ştiind că dragostea lui Dumnezeu este cea care ne pricinuieşte suferinţa. Ce chin cumplit!-să suferi astfel, neştiind de ce, gândindu-te că nu este nici un motiv. Motivul este dragostea lui Dumnezeu - o vedem oare cum străluceşte în întuneric?- suntem orbi. Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne; Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii!"
După aceste minunate cuvinte, cred că nu se mai poate adăuga nimic.

No comments:

Post a Comment

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...