Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Wednesday, July 4, 2007

Pax magna



Această minunată poezie (Blaga este unul dintre "purtătorii mei de cuvânt") pare a vorbi despre eternul duel dintre bine şi rău, existent în fiecare dintre noi. Acest "duel" omul l-a simbolizat prin cei doi îngeri:cel alb şi cel negru, care stau fiecare pe câte un umăr al muritorilor şi le şoptesc... 
 Din alt punct de vedere, eu cred însă că poezia mai vorbeşte şi despre un alt antagonism : acela dintre partea noastră "telurică" - "omul dinafară" al Noului Testament, şi cea "celestă"- omul dinăuntru". Acest antagonism e mai puţin conştientizat de către majoritatea...dar el există...şi va mai exista încă, până ce vom deveni sfinţi !
 Deşi, căile spre această sfinţenie sunt cu totul imprevizibile...şi probabil diferite în zilele noastre, de cele din timpurile vechi ! Mă refer la formă, desigur, fiindcă esenţa nu se schimbă.

De ce-n aprinse dimineţi de vară
mă simt un picur de dumnezeire pe pământ
şi-ngenunchez în faţa mea ca-n faţa unui idol?
De ce-ntr-o mare de lumină mi se-nneacă eul
ca para unei facle în văpaia zilei?

De ce în nopţi adânci de iarna când sori îndepărtaţi s-aprind pe cer,
şi ochi de lupi prădalnici pe pământ,
un glas îmi strigă ascuţit în întuneric,
că dracul nicăieri nu râde mai acasă
ca-n pieptul meu?

Pe semne-învrăjbiţi
de-o veşnicie, Dumnezeu şi cu Satana
au înţeles că e mai mare fiecare
dacă-şi întind în pace mâna.
Şi s-au împăcat
în mine: împreună picuratu-mi-au în suflet
credinţa şi iubirea şi-ndoiala şi minciuna."


Desigur, poetul a surprins doar o stare, sau un moment. Din fericire, această "luptă " nu poate fi conştientizată mai mult de un moment-două, pentru că natura umană n-ar fi capabilă să suporte mai mult. Dar, aceste momente sunt de-ajuns ca să ne vedem nimicnicia, şi neputinţa de a face faţă prin propriile forţe acestei lupte. Şi, sunt de-ajuns şi ca să căpătăm smerenie, văzând distanţa care ne mai desparte de sfinţenie.
 

Eu personal cred că Blaga a fost un credincios foarte aproape de revelaţie dar nu a atins-o, pentru că... în credinţa lui se amesteca şi foarte multă deznădejde ! Pe când, adevărata credinţă e plină de speranţă... Poate nu întotdeauna, dar în cea mai mare parte a timpului !

"Ajută, Doamne, necredinţei mele!"

No comments:

Post a Comment

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...