Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Thursday, August 2, 2007

Despre diferenţa dintre personalitate şi individualitate



În majoritatea cazurilor, cele două noţiuni se confundă. Chiar sunt folosite drept sinonime.Poate că nu e chiar atât de greşit în ceea ce priveşte înţelesul lor din dicţionar.Dar, în lumina Ştiinţei iniţiatice, ele desemneaza două realităţi diferite, după cum foarte bine explică maestrul Aivanhov.
Individualitatea reprezintă, în accepţia sa, partea divină din om - esenţa, Atman al brahmanilor, sau Christul interior (acela care "doarme în barcă" şi aşteaptă să fie trezit). Desigur că nu ne este nouă accesibil atât de uşor, dar nici nu trebuie să ne descurajăm şi să-L lăsăm "să doarmă" la nesfârşit. Putem încerca să îl trezim în fiecare clipă: prin gânduri îndreptate spre Divin, spre Iubire, spre Cunoaştere, prin rugaciune, printr-o viaţă trăită în acord cu Legile divine. Astfel de gânduri şi acţiuni îl "fac să se aplece" spre noi, chiar să ne dea o mână de ajutor. Noi simţim această "mână" ca pe o senzaţie de linişte în suflet, de pace, de siguranţă, o simţim şi când vedem că problemele noastre se rezolvă atunci când aceasta nu mai părea cu putinţă, şi atunci când descoperim că îi putem ajuta pe alţii atunci când nu ne mai simţeam în stare...De fapt, toate acestea sunt efectul harului pe care ni-l trimite Divinul prin intermediul acestei scântei divine din noi.
Personalitatea, dimpotrivă, reprezintă ceea ce e trecător în noi, "masca" de care am mai vorbit, sau "haina" pe care o îmbracă Sinele sau Esenţa atunci când se întrupează. Ea nu ne este dată în întregime de la naştere, ci doar "un schelet"(determinat genetic şi spiritual), iar restul se construieşte pe parcurs. După cum am mai spus, modul de construire a personalităţii l-am mai enunţat undeva, şi se poate găsi şi prin cărţile de psihologie clasică. Importă doar efectul: acel ceva care "se vede" oarecum, adică se manifestă, şi i se pune eticheta de eu.E vorba de acel ceva pe care "îl văd" şi prietenii, cunoscuţii, toţi cei din jur, şi în funcţie de care "ne etichetează".
Bineînţeles că personalitatea are şi multe lucruri bune, poate fi foarte atractivă şi interesantă, foarte "colorată" uneori, chiar caldă...Aceasta, întrucat este formată, dincolo de ceea ce se ştie în psihologie, din trei "corpuri": fizic, astral (al emoţiilor, sentimentelor, şi dorinţelor), şi mental (al intelectului, cunoaşterii, inteligenţei). Acestea reprezintă "rudimentele" sau "replicile la nivel uman" ale celor trei componente ale Sinelui: Iubirea, Înţelepciunea şi Voinţa divină. Cele trei componente "umane" ale personalităţii trebuie să "se rafineze", "să se sublimeze", încât să ajungă să se unească cu "omonimele" lor divine.
Mai precis: voinţa umană limitată şi nestatornică, reprezentată prin corpul fizic, trebuie să se "unească" cu Voinţa divină; corpul emoţional - sau, mai pe scurt, iubirea umană - trebuie să se transforme în Iubire divină necondiţionată; iar inteligenţa umană - în Înţelepciune divină, atotcuprinzătoare şi luminoasă. Acesta trebuie sa constituie, de fapt, scopul vieţii noastre: transformarea umanului în divin.
Pentru o idee atât de simplă s-au descoperit, în cursul mileniilor, zeci de căi de realizare, aparţinând tuturor cultelor şi religiilor. Dar, nici una simplă şi rapidă! Noi încercaă "să o punem în practică" pe cea adusă de Iisus: calea evanghelică - întrucât nu e o cale "elitista", ci e la îndemâna tuturor ("Dumnezeu vrea mântuirea tuturor, şi nu doar a aleşilor Săi", după cum spune Jean Lustiger). Şi de aceste lucruri am mai vorbit undeva (vezi "Mesaj II"), precum şi de "noutatea iniţiatică" adusă de Iisus: ajutorul acordat "căutătorului de adevăr" prin intermediul Duhului Sfânt, în urma rugăciunii şi a pocăinţei.("Vă voi trimite un alt Mângâietor, care va rămâne cu voi pentru totdeauna."(Ioan)) Deci, omul nu este lăsat singur, ci sprijinit în fiecare clipă. (Desigur, dacă depune şi el eforturi.) Şi, totodată, nici nu trebuie să ne gândim că vom reuşi singuri această "transformare" - doar prin voinţă, posturi şi proceduri - cum încearcă adepţii altor căi. Putem cădea astfel foarte uşor în orgoliu şi rătăcire! Trebuie, dimpotrivă, să fim conştienţi că vom ajunge la El - sau să fim asemeni Lui - doar dacă şi El doreşte aceasta pentru noi, şi ne sprijină.(Dacă "ne trage în sus",după cum spune părintele Steinhardt.)
Deci, întorcându-ne la deosebirea dintre individualitate şi personalitate, vedem că acesta este enormă! La unii oameni, totuşi, de sub "haina" personalităţii, se vede cum începe "să transpară" individualitatea. Sunt acei oameni luminoşi care opresc doar prea puţin pentru ei-inşişi, şi a căror viaţă este dedicată celorlalţi - în diferite forme.(Ex.:maica Tereza) Ei se pot caracteriza prin cuvintele apostolului Pavel dintr-o epistolă :"Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să trăiesc şi în belşug. În toate lucrurile şi în toate privinţele m-am deprins să fiu şi sătul, şi flămând, să fiu în belşug, şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte."(Filipeni 4.12) Sau, mai simplu : "Nu eu, ci Hristos în mine."
Desigur, acestia sunt cei "îmbunătăţiţi", dintre care fac parte călugării, unii preoţi, duhovnicii cu har, şi chiar şi unii simpli creştini care "se simt de departe". Însă, chiar şi aceştia, fiind totuşi tributari personalităţii, mai au momente de cădere. Aceasta, ca să nu se trufească prea tare că ei se află "pe carare". Sf. Maxim Mărturisitorul ne descoperă cinci motive pentru care îngăduie Dumnezeu ispitele asupra celor 'nevoitori':
1.ca, în urma "războiului", să capete puterea de a deosebi binele şi răul
2.pentru ca, dobândind virtutea, să rămână statornici în ea
3.întrucât, devenind virtuoşi, să nu fie cuprinşi de îngâmfare, ci să iubească smerenia
4.pentru ca, dupa ce au fost ispitiţi de păcat, să îl ocolească apoi cu îndârjire
5.şi, cel mai important: pentru ca, devenind "nepătimaşi", să nu uite slăbiciunea lor, nici puterea Celui ce i-a ajutat.
De aici se vede că ispitele constă, în principal, în "patimi", adică "urmarea omului dinafară": mânia, lăcomia, dorinţa, s.c.l. Un alt sfânt părinte enumera opt păcate, sau patimi capitale, din care decurg toate celelalte.(Dar, vă voi lăsa să le descoperiţi singuri.)
Da, nu e simplu deloc să ajungem să ne manifestăm Christul interior...şi să facem aceasta tot timpul! Mai ales când suntem în lume, şi "îmboldiţi" din toate părţile de ispite şi suferinţe...Poate această realitate o exprima in termeni alchimici un filosof arab - Gafar al Sadiq :
"Corpurile moarte trebuie torturate prin Foc şi prin toate Artele Suferinţei ca să fie înviate din nou, căci fără suferinţă, şi fără moarte, nu poate fi vorba de Viaţa Eternă."
Deşi sună cumplit pentru noi...vedem că aceasta se întâmplă, de fapt! Şi, mai vedem şi cş supravieţuim...şi chiar lepădându-ne "pielea" veche !

1 comment:

  1. Am reprezentat, simbolic, cele doua aspecte ale fiintei umane prin personaje feminine intrucat in toate textele esoterice, si chiar exoterice, sufletul omenesc(indiferent de sexul vizibil!) este vazut ca o fata tanara : o mireasa care il asteapta pe Mirele Iisus, sau pur si simplu o copila (ex.la Tagore)

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...