Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, September 23, 2007

Despre adevăr şi realitate



Pornind de la o afirmaţie făcută de mine pe un alt blog, despre diferenţa existentă între adevăr şi realitate, m-am gândit că ar fi util de aprofundat acest subiect. Pentru că sunt multe confuzii în legătură cu aceste două noţiuni, şi nici chiar dicţionarul nu ne este de prea mult folos.

Aşadar, ca să evităm expunerile savante, mă voi mulţumi să arăt cum sunt ele percepute de către noi, cei care le "experimentăm" direct. În viaţa de toate zilele, numim "realitate" ceea ce există în mod nemijlocit,ceea ce poate fi văzut, auzit, pipăit, etc. (Deşi, chiar şi această definiţie se pretează la interpretări! Întrucât, uneori se pot "vedea" şi "auzi" lucruri care nu au corespondent în planul aşa-zis "real" - încadrate la capitolul "halucinaţii" sau "viziuni". Dar, pentru simplificare, o vom păstra ca atare.) Deci, ceea ce există în faţa noastră este realitatea. Însa, este ea perfect superpozabilă şi noţiunii de "adevăr"?
La o primă vedere, ne vom repezi să spunem "da", şi totuşi...De multe ori, chiar şi ceea ce vedem, sau auzim, ne poate furniza informaţii eronate. Un obiect văzut la distanţă apare mai mic, o linie dreaptă, in apă apare frânta (sunt legi ale fizicii, cunoscute de toata lumea, începând cu elevii de liceu), un sunet îndepărtat il percepem altfel decât de aproape, etc. Aici, putem aprofunda discuţia, vorbind despre cei trei "factori" necesari unei percepţii corecte a realităţii: receptorul, subiectul observat, şi factorii de mediu. Aceştia trebuie să fie toţi în perfectă stare de "funcţionare", iar receptorul să cunoască, eventual, condiţiile în care o percepţie poate fi modificată - conform legilor fizicii, chimiei, astronomiei, sau altor legi ale universului cunoscut.
Dar, dacă sunt atâtea condiţii de îndeplinit în privinţa percepţiei "realităţii" fizice, imediate (pentru a fi congruentă noţiunii de "adevăr") cu atât mai mult se complică lucrurile atunci când e vorba de o "realitate interioară", de ceva ce nu poate fi "măsurat, palpat, pus in ecuaţie". Cum ar fi, bunăoară, universul emoţional, sau cel artistic! Cum ne putem da seama dacă vorbele cuiva corespund "adevărului"(atunci când nu avem nici un mijloc de verificare directă)? Sau, cum putem "caracteriza" un om, privind universul său interior, doar pe seama faptelor fizice?
În acest ultim caz, "realitatea", faptele, pot fi total nesemnificative în anumite situaţii; pot exista chiar momente în care "realitatea" să ofere informaţii absolut eronate! Ceea ce contează este "adevărul interior", pe care nici un om nu îl poate cunoaşte în legătură cu un altul (poate, doar sfinţii şi oamenii plini de har!). Altfel, singurul care ne ştie pe fiecare in "adevărul" nostru este Creatorul. Şi, astfel , am ajuns iar la mistică!
Deci, ceea ce putem noi face atunci când nu cunoaştem adevărul unei situaţii este ne rugăm să fim luminaţi, să putem înţelege măcar ceea ce ne este nouă îngăduit. Întrucât, această înţelegere nu va veni numaidecât prin logică! Chiar şi logica, raţiunea, întrucât "funcţionează" pe baza datelor culese din aşa-zisa realitate, sau pe baza unor "legi" şi "cunoaşteri" statornicite anterior, este şi ea limitată. O putem asimila unui computer cu o "capacitate" limitată, care nu se poate compara nici pe departe cu "computerul universal"!
Sintetizând, voi "împrumuta" nişte metafore aparţinând maestrului Aivanhov. El spune că acela care vrea să cunoască lucrurile doar prin intermediul simţurilor obişnuite, se aseamănă celui care merge în căruţă. El va ajunge la capăt într-un interval foarte lung. Cel care cunoaşte prin intermediul intelectului, este similar celui care utilizează avionul. Timpul este considerabil scurtat, dar tot îi va lua destul de mult, faţă de cerinţele sale. Însă, cel care cunoaşte cu ajutorul Spiritului, Intuiţiei, sau Harului, ajunge "la capăt" instantaneu. Desigur însa, că această ultimă condiţie este foarte greu de îndeplinit, în măsura în care nu ducem o viaţa îndreptată spre El, şi chiar şi atunci...Harul nu e un "dar" permanent, ci se capătă numai atunci când El crede de cuviinţă, şi mai ales în urma smereniei, pocăinţei şi rugăciunii.
Am spus mai sus cateva cuvinte şi despre "adevărul artistic" versus "realitate". Se ştie ca artiştii adevăraţi (cei care au primit si ei o parte de har), crează propriile lor "realităţi". Acestea nu sunt "imaginare", ci "imaginale", ca să preiau un termen din cartea d-lui Pleşu: "Despre îngeri"

orkut glitter graphics


Lumea "imaginală" ar fi acea "terra lucida", sau "pământ luminos" - o lume intermediară între Cer şi Pământ, şi unde există imaginile tuturor lucrurilor cunoscute (şi chiar necunoscute încă!) În Cer - nivelul superior - s-ar afla Realităţile Absolute, sau Adevărurile; această lume intermediară constituie o "oglindire a lor"; iar lumea fizică cunoscută ar fi o "întrupare". Noi, cei din "lumea de jos", nu putem avea acces direct la lumea Adevărurilor (a se vedea şi avertismentul dat de Dumnezeu lui Moise de a nu îl privi în faţă!), ci vedem doar "prin oglindă, în ghicitură". Această oglindă este "lumea imaginală", sau "centura de smarald" islamică, din care işi iau "informaţiile" clarvăzătorii şi proorocii, şi uneori, artiştii. Însa Evanghelia ne asigură că vom avea parte şi de o "vedere directă" atunci când vom ajunge la "statura omului deplin", îndumnezeit.
Foarte interesant acest capitol al cărţii d-lui Pleşu, întrucât pune in discuţie însăşi noţiunea de "realitate" sau "existenţă". El trece în revistă câţiva filosofi care s-au ocupat de această noţiune, precum Kant (care postuleaza o "existenţă de fapt", alta "posibilă", alta "necesară", "apriorică", etc.); Plotin - cu nouă grade ale existentului; Heidegger- cu "existenţe formale", "explicite", "implicite", "interioare" sau "exterioare"; Dionisie Areopagitul - cu "supraexistenţa". Aminteşte chiar şi de "existenţele matematice", cum ar fi "numerele iraţionale", si de cele "fizice" - particulele subatomice.
Toate aceste tipuri de existenţe nu pot fi numite "imaginare" sau "ireale". Ele există, însa într-un "alt spaţiu", de care am vorbit mai sus. Chiar şi lumea visului, ne spune el, nu este "ireală", întrucât produce efecte şi trăiri "reale". Aşadar, o altă definiţie a realităţii ar fi aceasta: "este real tot ceea ce are un efect palpabil, tot ce acţionează eficace, şi este "fiinţa" tot ceea ce poate fi resimţit ca prezenţă." Aşadar, sfera realului ar fi mult mai largă, şi ar include şi trăirile noastre, visele noastre - tot ceea ce în mod "normal" ar fi numit "subiectiv". De fapt, d-nul Pleşu nici nu este de acord cu termenul. Ar exista doar "realităţi individuale".

2 comments:

  1. de unde ai informatiile scrise mai sus?

    Ani

    ReplyDelete
  2. Dupa cum am precizat, o parte din ele le-am preluat din cartea d-lui Plesu, dar, desi extrem de interesante, nu au fost chiar noi pentru mine. Ele se gasesc in multe texte esoterice ale lumii.
    In rest,"sursa" e propriul meu suflet, si propria experienta. Diferenta dintre adevar si realitate am simtit-o cu mult timp in urma.
    Multumesc pentru vizita, si interes!

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...