Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Saturday, June 30, 2007

Înviere de toate zilele



O înviere e pretutindeni pe drum
şi-n lumina deşteaptă.
Ochii mi se deschid umezi şi sunt împăcat
ca fântânile din imperiul lutului.
Trecătorule, oricine-ai fi,
ridică şi tu peste mine mâna ta dreaptă.

Astăzi n-o să mai cert nici o fiinţă,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienile.
Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii?

Rugăciunea de-atâtea ori începută
mi se sfârşeşte şi zic:
Tată, te iert că-n adânc
m-ai semănat între brazdele lumii.

Ziua vine ca o dreptate făcută pământului.
Flori peste măsură de mari
îmi luminează din larg -
aureole pierdute pe câmp de sfinţii trecutului.
-Lucian Blaga-

Friday, June 29, 2007

Credo

Iata un minunat text de John Bunyan, citat de catre Coelho in superba sa carte "Razboinicul luminii". Un text care ar trebui sa ne defineasca pe toti, la un moment dat. Fiindca, toti ar trebui sa stim sa "culegem" din situatiile prin care trecem doar "floarea fiecarui lucru", dupa cum frumos se exprima Fenelon.
Si acum, textul :
"Desi am trecut prin tot ce am trecut, nu regret greutatile in care m-am varat, din pricina ca ele m-au adus in locul unde am dorit sa ajung.Acum, tot ce am e spada aceasta, si i-o incredintez oricui doreste sa-si urmeze calatoria.Port asupra mea semnele si cicatricele luptelor - ele sunt marturii a ceea ce am trait si recompense pentru ceea ce am cucerit.
Sunt semnele si cicatricele dragi care-mi vor deschide portile Paradisului.A fost o vreme cand am trait ascultand povesti de vitejii.A fost o vreme cand am trait doar pentru ca trebuia sa traiesc.Acum insa traiesc pentru ca sunt un razboinic, si pentru ca vreau ca intr-o buna zi sa stau alaturi de Acela pentru care am luptat atat de mult."

Fiindca eu stiu ca nu e nimic zadarnic sub soare...nici macar un fir de iarba nu iese fara stirea Lui...chiar daca vom intelege adevaratul lui rost abia dupa pragul acestei vieti...

Wednesday, June 27, 2007

Despre rai si iad



E un subiect cat se poate de cunoscut si de discutat. Dar, nu il voi aborda din punct de vedere strict religios .(Mai ales ca nici nu sunt de acord cu "doctrina crestina" in aceasta privinta, ba chiar, mi se pare extrem de simpluta si rigida). Voi vorbi despre felul cum sunt "simtite" aceste notiuni de catre noi, oamenii.
Deci, cei mai multi vad raiul ca pe o senzatie de fericire extrema, sau ca fiind indeplinirea tuturor dorintelor.Nu voi comenta, fiindca toti am trecut pe aici, la un anumit moment din viata.Voi spune doar ca acest gen de rai nu ar putea dura. Cel putin, natura umana nu ar fi capabila sa il suporte multa vreme. Sau, daca aceeptam totusi ideea, atunci putem spune ca noua, oamenilor, ne sunt permise doar momente de rai. Iadul, dimpotriva, ar fi durerea, nefericirea, lipsa lucrurilor necesare - fie ele de ordin material, sau de alt ordin. Oricat ar parea de ciudat, dar nici acest tip de iad nu dureaza, intrucat si el depinde tot de senzatii. Daca, de exemplu, la un moment dat, simtim ca nu ne mai supara, sau nu mai suferim din pricina unor lucruri, atunci acest gen de iad dispare.Deci, totul consta in educarea emotiilor, si dobandirea starii de liniste si pace a inteleptilor.(Desi, noi, cei marunti, mai avem ceva pana acolo!)
Dar, exista si alte conceptii despre rai si iad.O voi aminti aici, doar ca pe o curiozitate (intrucat nu ader la ea), pe cea a lui Sartre din piesa "Cu usile inchise". In piesa este de vorba doar de trei personaje : doi barbati si o femeie - de fapt, trei suflete proaspat intrate in asa-zisa moarte. Ei se vad intr-o camera cu usile inchise, fara ferestre, in care nimic nu intra, si din care nici nu iese nimic. Nu pot face altceva decat sa vorbeasca, si iar sa vorbeasca...sa isi rememoreze experientele, sa se judece unul pe altul...si tot asa, la nesfarsit. Pana cand, unul dintre ei isi da seama ca acela era, de fapt, iadul. Nu mai tin minte amanuntele, piesa am citit-o demult, in adolescenta, dar ideea ei mi s-a imprimat puternic in memorie. De ce spun ca nu sunt de acord cu ea? Pentru ca o asemenea situatie nu ar trebui sa fie, neaparat, un iad, ci doar daca oamenii l-ar face astfel. Dar, ce-i drept, de obicei, oamenii il fac...
Conceptia mea personala despre iad mi s-a definit recent. Ce-i drept, si inainte il vedeam drept suferinta neacceptata si neinteleasa. Acum, insa, notiunea s-a mai delimitat.E vorba, intr-adevar, de suferinta, dar nu de orice fel de suferinta, ci de cea a altora, a celor apropiati, sau nu. Mi-am dat seama ca pot face fata suferintei mele, ca m-am obisnuit, cumva, cu ea, mai ales ca Dumnezeu ma ridica de fiecare data. (Ma si intreb cum de nu se satura sa ma tot ridice de atatea ori !) Dar, suferinta altora, pe care n-o inteleg in profunzime, si despre care nu stiu pana unde merge, ma umple de o stare de...nu pot sa ii zic altfel decat "negru". Da, o stare de negru! O fi si "deformarea profesionala", fiind obisnuita sa incerc sa vindec tot ce nu merge.
Deci, raiul care ar fi, pentru mine ? Desigur, reversul! Nu neaparat acea "fericire pentru toata lumea" pe care o dorea micul erou al filmului "Calauza" de Tarkovski, dar macar - liniste, multumire si stabilitate. Doar asa as putea sa concep un fel de rai personal.
Desigur, imi doresc si eu unele lucruri, si indeplinirea lor mi-ar aduce bucurie (ar fi prea mult sa spun fericire), dar nu as putea sta intr-o "insula de rai" in timp ce altii nu si-ar fi capatat-o pe a lor.
Da, e un subiect dificil acesta, chiar daca (sau poate tocmai pentru ca) nu e abordat dogmatic. Si, ar mai fi multe de spus, dar...unele subiecte nu se termina toata viata, si nici nu trebuie sa avem pretentia sa le epuizam. Tot un astfel de subiect lung ar fi si o carte despre care simt ca ma reprezinta - o carte despre raiul si iadul simtit de o femeie. Si despre viata, moarte, iubire, cunoastere si reincarnare:"Initierea" de Elisabeth Haich. Dar, despre acesta, poate cu alta ocazie.

Monday, June 25, 2007

Incheiere




"Frate, o boala invinsa ti se pare orice carte.

Dar cel ce ti-a vorbit e in pamant.

E in apa.E in vant.
Sau mai departe.



Cu foaia aceasta, inchid portile si trag cheile.
Sunt undeva jos, sau undeva sus.
Tu stinge-ti lumanarea si-ntreaba-te:

taina traita unde s-a dus?



Ti-a mai ramas in urechi vreun cuvant?
De la basmul sangelui spus
intoarce-ti sufletul catre perete

si lacrima catre apus. "

Lucian Blaga - Incheiere

Sunday, June 24, 2007

The Secret


Nu intentionam sa revin atat de repede pe blog, dar mi-a atras atentia un subiect pe care il urmaresc demult :cartea, respectiv filmul "The Secret". Initial, m-am abtinut de la comentarii, ca sa nu gresesc, dar acum simt ca a venit timpul sa vorbesc.Marturisesc ca nu am citit cartea, si nici filmul nu l-am vazut in intregime - ci doar fragmentele pe care vi le-am oferit pe blog - dar am citit destule comentarii pe aceasta tema ca sa-mi dau seama despre ce este vorba. Adica, nici mai mult, nici mai putin, decat despre puterea gandirii pozitive si a concentrarii. Aceasta este acea faimoasa lege a atractiei.
Aceste lucruri sunt cunoscute de sute si chiar mii de ani de catre practicantii disciplinelor spirituale care folosesc drept mijloc de imbunatatire meditatia. Si, au inceput sa fie cunoscute si de psihologii moderni, sau de practicantii moderni ai unor metode terapeutice bazate pe sugestie si meditatie : Schultze, trainingul autogen, etc. Pana aici, toate bune si frumoase. Desigur, insa, ca exista si un dar, sau chiar mai multi.
In primul rand, aceasta "lege" nu tine cont decat de vointa si puterea umana. Pare sa se uite ca exista o Putere mai mare deasupra, care poate hotara ce ne face bine si ce nu; ce putem obtine, si ce nu. Dar, sa zicem, prin absurd, ca aceasta lege s-ar aplica intocmai, si fara exceptii, ca toti oamenii ar cunoaste-o...Ce ar fi daca, de exemplu, toti candidatii la un examen s-ar concentra sa ia postul respectiv? Sau daca toti oamenii s-ar concentra sa devina lideri? Ar mai exista oare cineva de condus? Si multe alte asemenea situatii, care frizeaza absurdul. Si, nu am vorbit decat despre dorintele care par "justificate". Nu mai spun nimic despre dorintele care ar putea face rau celorlalti.
Dar, o alta idee de-a dreptul nociva pe care o contine aceasta teorie(desi pare cu totul inofensiva) este ca oamenii isi pot conduce destinul, ca sunt propriii lor stapani, si acest lucru ar fi chiar de dorit! Totusi, toate cartile sfinte ale umanitatii, si intreaga ei istorie spirituala, spun exact contrariul. Sfintii, initiatii, toti oamenii aflati aproape de Divinitate, nu si-au indeplinit propria lor voie, ci pe cea divina. Ei s-au lasat calauziti, de aceea actiunile lor erau fara pata, si ii puteau ajuta si pe altii. Dupa cum spune si Kant : idealul moral este ca maximele vointei proprii sa ajunga sa coincida cu cele ale vointei universale - adica divine. Aceasta idee-a punerii propriilor dorinte si capacitati pe prim-plan- este, de fapt, cea a ingerului cazut, si este si cea care i-a provocat caderea.Doar ca, aparand in alte forme, oamenii se lasa imbatati de iluzii.
Si bioterapeutul Serghei Lazarev atrage atentia asupra pericolului supraevaluarii dorintei de dirijare, pe care el o subsumeaza trufiei, si care sta la baza unor boli grave ( evoluand in timp, bineinteles).
Dar atunci, ne vom intreba, care e atitudinea corecta ? Sa acceptam sa fim "niste cersetori zdrentuiti la usa destinului nostru", dupa cum se exprima esoteristul Paul Brunton? Desigur ca nu, doar ca trebuie sa stim cum sa ne rugam.(Apropos : iata inca o metoda de a obtine ce ne dorim!) Ar trebui, deci, sa o facem cam asa : "Doamne, da-mi rogu-Te ceea ce imi doresc, dar numai dupa voia Ta." Dupa cum s-a rugat si Iisus la Ghetsimani : " Treaca de la mine paharul acesta, dar fie dupa voia Ta, nu dupa a mea."
Si acum, in incheiere, va ofer totusi adresa site-ul filmului "The Secret", de unde se pot afla lucruri interesante si chiar utile pana intr-un punct, dupa cum am mai spus (coltul stanga sus - primul link). Doar sa fie folosite la modul just!
Si, un videoclip care mi s-a parut benefic, despre dezvoltarea personala, dedicat tuturor celor care o doresc, si care sunt toti "speciali"(al doilea link).

Despre a primi şi a oferi


"Secretul pentru a fi iubit constă în a fi plin de iubire, iar secretul pentru a fi plin de iubire constă în a fi lipsit de egoism."
-J.G.Holland-

Este un subiect vechi de când lumea, şi totuşi la fel de puţin înţeles. Am ales acest citat "prozaic" pentru a-l ilustra, tocmai pentru a arăta universalitatea lui. Chiar şi acum, după mii de ani, există în natura umană tendinţa de a crede că se poate primi mult oferind puţin, sau chiar deloc. Ce-i drept, această credinţă, sau tendinţă, se bazează pe ideea creştină a dăruirii necondiţionate a celuilalt. Adevăraţii creştini dăruiesc necondiţionat - se ştie - şi atunci, ceilalţi (oare care sunt ceilalţi?) pot primi darul lor oricum. E adevărat, în teorie, dar în practică, lucrurile stau puţin altfel. Şi aceasta, pentru că aşa a vrut Dumnezeu. Fiindcă, El este şi un Dumnezeu drept, deşi dreptatea nu se arată întotdeauna conform criteriilor noastre logice umane.
Deci, să luăm un exemplu de astfel de dăruire necondiţionată: mama şi copilaşul ei. Mama, se ştie, dăruieşte necondiţionat: iubire, hrană, ocrotire, absolut totul. Teoretic, copilul ar trebui doar să primească. Şi totuşi, în practică, trebuie să dăruiască şi el ceva, altfel "circuitul" nu mai funcţionează. Dar, ce poate el dărui? Lucruri mărunte: iubire, ascultare... Fără ele, mama şi-ar irosi energiile în mod inutil, ar deveni din ce în ce mai obosită, iritabilă, din ce în ce mai puţin capabilă să-şi îndeplinească "slujba" dăruirii necondiţionate. Şi, în cele din urmă, lipsa acestor lucruri mărunte s-ar răsfrânge tot asupra copilului. Deci, sistemul implică un feedback, ca multe altele din natură! Şi, analizând astfel, găsim acelaşi mecanism în toate situaţiile de "dăruire necondiţionată".
Chiar şi în relaţia om-Dumnezeu, lucrurile nu stau mult diferit. Desigur, El ne iubeşte pe toţi la fel, şi se ocupă de toate nevoile noastre. Teoretic, ar trebui să nu mai facem absolut nimic, ci doar să aşteptăm ca El să ne satisfacă cerinţele. Dar... cum stau lucrurile în realitate? (Exista şi vorba aceea românească despre faptul că El îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă.) Desigur că El ne ajută şi ne iubeşte, dar ne cere să fim parteneri la propria noastra bunăstare. Ne-a dat nişte "instrucţiuni" de comportament în cărţile sfinte, nişte pilde prin Fiul său şi alţi trimişi ai Săi, şi noi trebuie mai întâi să "respectăm regulile" şi să ne facem partea noastra. Mântuirea nu se acordă în mod gratuit!! Chiar dacă El ne iubeşte necondiţionat.
Dar, oare cum era înainte de Iisus, dacă acum lucrurile sunt atât de complicate? Era, oare, mai simplu? Într-un fel, era simplu: legea cauzei şi a efectului. Adică, primeai ceea ce dăruiai, şi invers, şi astfel am ajuns de unde am plecat. Se pare că niciodată în decursul istoriei nu a existat vreun moment diferit ca esenţă în privinţa acestei probleme.
Aceste lucruri sunt atât de simple, şi de comune, s-ar putea plânge unii, de ce să le mai ascultăm din nou? Poate, pentru că în ziua de azi oamenii reţin mai mult lucrurile complicate, şi le uită pe cele simple. Sau, lucrurile simple nu mai au farmec şi savoare, şi de aceea căutăm lucruri din ce în ce mai dificile, şi teorii tot mai complexe, care să ne mulţumească intelectul. Fiindcă trăim încă în epoca intelectului, a căderii în materie. Da, şi intelectul face parte tot din materie, aşa spun textele esoterice! Şi epoca în care trăim, în ciuda exploziei tehnologice, este încă una de declin: acea Kali-Yuga indiană. (Voi vorbi o dată şi de epocile umanităţii, văzute prin prisma filosofiei esoterice.)
Dar, ca să nu plictisesc, mă voi opri aici. Oricum, lucrurile trebuie trăite, şi nu vorbite.

Saturday, June 23, 2007

Despre părintele Stăniloae şi iubirea creştină


"Când vom şti să avem grijă de ceea ce iubim, poate că vom fi pregătiţi să ne ocupăm de Terra."

-John Brunner -


Cu oarecare întârziere, datorată unei căderi de internet, imi ţin promisiunea de a vorbi despre a doua carte a părintelui Stăniloae descoperită de mine, şi care mi-a luminat orizontul. De fapt, această carte trateaza nu numai tema iubirii creştine (în mod extrem de amplu, privind-o atât ca pe o relaţie a omului cu Dumnezeu, cât şi cu ceilalţi), ci mai ales cea a comunicării. Iar ideile părintelui nu sunt deloc scolastice şi rigide (de aceea m-au şi captivat!).
Iată ce spune el, de exemplu, despre comunicarea prin cuvânt : "Oamenii se adapă spiritual unii pe alţii prin cuvinte, dar dintr-o trebuinţă sădită în ei de o putere mai presus de ei.[...] Omul însuşi e apă vie, prin faptul că se dă pe sine însuşi, şi adapă pe cel căruia i se dă, prin cuvânt. Fiecare e un cuvânt personificat, distinct ca solicitare şi răspuns."
Dar desigur, contează mult felul cuvântului, intenţia conţinută în el. Nu orice cuvânt e apă vie, din păcate! Dupa cum spune şi Sf.Agathon: "Fapta dragostei se aseamănă cu floarea: ce este ascuns în ea este roada, şi se cheamă lucrarea minţii."

Sunt lucruri cunoscute, desigur, dar, până nu le vedem consemnate undeva, parcă nu le-am cunoaşte! Iar părintele are un dar nemaipomenit de a exprima într-un mod nou şi viu aceste lucruri cunoscute...şi altele. Iată ce mai spune el despre cuvânt: "Auzind cuvântul altuia, omul trebuie să audă în cuvântul său pe Cuvântul suprem, şi rostind cuvântul său, să simtă că prin el se comunică cuvântul dumnezeesc, fără să se considere însuşi Dumnezeu."

Aşadar, că vrem noi sau nu, un cuvânt reprezintă o asumare de răspundere! Suntem responsabili dacă Divinitatea se comunică la modul just prin cuvintele noastre, sau nu. Aceasta neînsemnând neapărat că trebuie să vorbim numai despre subiecte importante sau cu caracter filosofic! Fie şi un lucru simplu, sau o informaţie banală, dacă e comunicată cu dragoste, sau pur şi simplu având ca miez grija faţă de celălalt, se poate spune ca şi-a atins menirea.
Dar, cred că trebuie să spunem câte ceva şi despre tema principală a cărţii : iubirea creştină. Pentru părinte, dragostea de Dumnezeu şi de semeni sunt corelate, nu se află în antagonism. "Dragostea de semeni creşte din obişnuinţa dragostei faţă de Dumnezeu, şi mai ales din trăirea ei ca extaz pe treapta culminantă a rugăciunii, iar dragostea de Dumnezeu ni se uşurează prin obişnuinţa cu dragostea faţă de semeni."
Dar, e vorba de acea iubire care te face "să creşti", să te depăşeşti pe tine-însuţi. ("Oamenii, iubind, simt trebuinţa să crească în iubire.") Orice altă formă reprezintă doar o risipă . De aceea, iubirea creştină adevărată este în strânsă legătură cu depăşirea patimilor (mânia, ura, orgoliul, impulsurile): "Curăţirea de patimi e una cu creşterea dragostei de Dumnezeu. Deci e o strânsă legătură între dragoste şi nepătimire. Unde sunt patimi, nu poate fi dragostea." Legat de aceasta, un părinte din Pateric emitea şi el nişte interogaţii : "Ce izbândeşte păcatul acolo unde este căinţa? La ce foloseşte dragostea, acolo unde este mândrie?"
Bineînţeles că acest proces - depăşirea patimilor - nu este unul uşor, şi nici rapid. De fapt, întreaga noastră viaţă îi serveşte drept "suport". De aceea putem spune că, în cursul vieţii, depăşim mai multe "trepte" ale dragostei, consecutiv cu învingerea unor "patimi", sau neajunsuri ale noastre. Însă, dupa cum spune părintele, "iubirea deplină o vom avea numai de la Dumnezeu, cand vom fi crescut noi-inşine cât s-a putut în iubire, în condiţiile vieţii pământeşti."Iar aceste condiţii fiind atât de variate în lume, concluzia sa este că nimeni nu se poate desăvârşi fără ajutorul altora, şi fără să-şi probeze "învăţăturile" în relaţiile sociale. Calea de care vorbeşte el este acea cale evanghelica "în lume", de care spuneam. Dar, gândindu-ma bine, nu pot spune că e mai uşoară decât cealaltă - ascetismul pur. Poate, chiar dimpotrivă!
Închei tot printr-un minunat "cuvânt" al părintelui, care mi s-a părut definitoriu pentru tema dată, şi chiar pentru întreaga sa operă:
"Iubirea e un uriaş plus de cunoaştere, producând în acelaşi timp un uriaş plus de viaţă."
Desigur, e vorba de acea iubire de care ne-a vorbit Iisus...iar părintele ne-a reamintit-o!

Friday, June 22, 2007

Buna-dimineata


Poate ca ar trebui sa spun din nou "buna-dimineata", intrucat m-am reintors aici.Desi, nu seamana deloc cu o dimineata, ci mai curand cu o seara tarzie.Dar, e bine oricum ca m-am reintors - de fapt, la mine, la misiunea mea si la lucrurile profunde si adevarate. Dumnezeu ne lasa un timp sa ratacim pe multe carari, ca sa intelegem singuri care e cea adevarata. Asta, neinsemnand neaparat ca altele sunt false, ci doar nepotrivite la un moment dat. Si, uneori trebuie mult timp ca sa iti dai seama.
Asadar, buna-dimineata(totusi!) viata ! Sper sa fie cu adevarat o resurectie, si sa imi regasesc dorinta si entuziasmul initial de a face lucrul incredintat.Fiindca aceasta eram, sau trebuia sa fiu : un slujbas constiincios, dupa cum scrie la Pateric :"Fa lucrul meu, si eu te platesc.Nu conteaza de unde, tu fa doar lucrul meu."Cel mai mult multumesc insa Domnului ca nu m-a parasit in timpul ratacirilor mele, ci a asteptat cu rabdare intoarcerea mea, cu atata rabdare...Eu sincer nu cred ca as fi fost in stare sa astept pe cineva cu atata rabdare.Poate ca aceasta e, de fapt, si bariera care ma separa-care ne separa pe noi toti, de sfintenie.
Trebuie sa mai spun totusi un lucru : in ciuda framantarilor si suferintelor, nu regret experientele in sine, ci doar un singur element : ca n-am inteles mai demult ce vrea Domnul de la mine. Si El, probabil ca m-a lasat sa inteleg singura. Sa inteleg, ca sa inteleaga si ceilalti, sa ne putem ierta, si merge mai departe. Greseala nu consta in a trai si a experimenta, ci in a nu intelege mesajele vietii. In a nu intelege ca, poate, esecurile repetate vor sa ne spuna ceva. Nu neaparat din partea oamenilor. Dar, caile Domnului sunt nenumarate.
Cred ca am spus destule pentru o buna-dimineata.In incheiere, mai spun doar: multa iubire pentru toti ! Dar, din cea adevarata, din cea care trebuie ! Si, sa nu va rataciti cararile!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...