Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Monday, December 1, 2008

Fericirile



Ca să vorbim la modul teologic despre fericirile evanghelice, nu cred că ne-ar ajunge timpul! De aceea, m-am gândit să spun doar câteva cuvinte la modul simplu şi "uman", pentru că oricum, noi aşa le înţelegem.
Pentru început, voi spune doar că toate aceste "reguli" par să arate o "logică pe dos", chiar "non-umană". Sunt lucruri care merg chiar împotriva instinctului de conservare, şi a legilor psihologiei privitoare la "starea de bine" (acea piramidă a necesităţilor a lui Maslow!) Însă, sunt reguli care, dacă reuşim să le "încorporăm" in psihicul nostru, ne pot conduce la o stare de libertate reală, independentă de condiţiile de mediu. După cum spune şi Iisus undeva, în acea discuţie cu "urmaşii lui Avraam": "Fiţi liberi, şi nu vă mai supuneţi iar în robia păcatului." Desigur, urmează replica: "Dar noi niciodată n-am fost robi." Însă răspunsul Lui este:"Fiecare e robul lucrului de care e stăpânit."
Aşadar, aici am putea avea o nouă definiţie a "păcatului", mai puţin negativă: lucrurile de care suntem stăpâniţi, şi care ne împiedică să facem binele deplin, şi chiar să simţim noi-înşine acea stare de fericire de care vorbeam. Împotriva acestor lucruri sunt direcţionate cele 12 reguli ale fericirilor evanghelice. Cu alte cuvinte, împotriva pornirilor noastre fireşti, dar care nu sunt neapărat şi benefice!
"Fericiţi cei săraci cu duhul" - această frază a fost interpretată în fel şi chip! Desigur, nu putem crede că Iisus a putut spune că numai acei "slabi de minte" pot fi fericiţi, de aceea eu prefer interpretarea esoterică (vezi Mikhail Aivanhov), ce se referă la o diminuare a dorinţelor şi necesităţilor noastre. După cum spune acest autor (pe care îl preţuiesc nespus), la unii oameni corpul astral - acel al dorinţelor şi emoţiilor - a devenit "umflat", supradimensionat, şi de aceea accesul pe "calea strâmtă şi îngustă" se face mai greu. (Aluzie şi la pilda cu bogatul care poate intra în Împărăţia Cerurilor la fel de greu precum cămila prin urechile acului. Accesul nu i-l îngrădea bogăţia, ci dorinţa nesfârşită de a avea.) Aşadar, a deveni "sărac cu duhul" poate semnifica a mai renunţa la "fenomenul-dorinţă" - cerinţă universală în religiile lumii!
"Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia". Aici cred că nu sunt necesare multe explicaţii suplimentare. Se ştie că există un echilibru universal, şi toate faptele şi senzaţiile noastre îşi vor găsi "contraponderea", chiar dacă nu imediat.
"Ferice de cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul." Aici iar intervine o contradicţie cu logica uzuală, întrucât se ştie că principalele aspecte ale societăţii noastre implică "acţiunea", "a fi activ", "a-ţi apăra drepturile", " a te impune". Însă, nouă Iisus ne spune exact contrariul: că aceia care vor "încetini", vor ajunge mai repede! E acea logică paradoxală deseori întâlnită în Evanghelii, şi chiar şi în învăţăturile altor religii (vezi koanurile zen), care conduce la un "punct de ruptură" în ţesătura lumii (aspect sesizat şi de Eliade), permiţând accesul la "zona de dincolo".
De fapt, cam acelaşi lucru îl realizează şi aplicarea celorlalte fericiri.
"Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura."
"Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui."
"Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu". Ei, aici lucrurile se complică, întrucât nu mai e vorba de logica paradoxală, ci de o poruncă directă! Iar ca să o îndeplinim, ar trebui să definim întâi ce înseamnă "cu inima curată". Întreaga Scriptură pare a ne spune că aceasta ar însemna "să facem lucrurile pentru ca pentru Dumnezeu, şi nu ca pentru oameni". "Sau, să nu mai avem şi alţi "idoli" (propriile noastre interese)! Contraexemple ar fi acei oameni care au venit la Marta şi Maria nu numai pentru a-L vedea pe Iisus, ci şi pentru a-şi astâmpăra curiozitatea în legătură cu Lazăr cel înviat. Sau, acel Anania din Faptele Apostolilor care a dosit o parte din preţul ţarinei cuvenit comunităţii. Şi...noi toţi, în anumite momente ale vieţii noastre! Ori de câte ori facem ceva bun pentru ceilalţi, însă urmărindu-ne şi propriul bine în acelaşi timp, nu mai suntem "cu inima curată". Uneori chiar fără să conştientizăm...(În acest sens, vorbeam undeva de aceele sisteme MLM, care fac "bine" convingându-i pe ceilalţi să cumpere produse poate utile, însă foarte scumpe, şi a căror vânzare aduce "lanţului" un bine material şi mai mare!) Oricum, nu vreau să judec, pentru că nimeni nu e fără de păcat!
"Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema." Aici cred că lucrurile sunt destul de clare, şi nu mai e nevoie de explicaţiii. Cu o mică adăugire: această poruncă a fost cel mai puţin urmată în cursul istoriei. Toţi oamenii politici vor pacea, dar...
"Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor"
"Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî, şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastra, minţind din pricina mMea."
Aici intrăm din nou în acea logică paradoxală de care am mai vorbit, al cărei scop este să ne elibereze de servitutea impulsurilor şi necesităţilor noastre uzuale, şi să ne deschidă accesul spre o nouă stare de libertate - Împărăţia Cerurilor.
Desigur, nu spun că e uşor să urmăm aceste "fericiri", şi nici că acest lucru se poate petrece de la o zi la alta! Schimbarea interioară e un proces dificil şi dureros, şi poate dura chiar şi o viaţă. Şi aceasta, întrucât impulsurile, dorinţele, concepţiile noastre anterioare sunt atât de înrădăcinate, încât rezistă, uneori sub forme inaparente, tuturor bunelor noastre intenţii! De aceea e necesară intervenţia harului, fără de care nu se poate face nimic. Cu alte cuvinte; "Ceea ce nu e cu putinţă la oameni, e cu putinţă la Dumnezeu." Noi, să avem măcar intenţiile corecte, şi mai ales, să încercăm!(Conform afirmaţiei bine-cunoscute că a face ceva, cât de puţin, e oricum mai bine decât nimic.)
Acestea fiind zise, voi încheia prin câteva cuvinte ale părintelui Stăniloae, referitoare la smerenie, care pare a fi rezultatul vizibil al transformării noastre ca urmare a aplicării poruncilor incluse în "Fericiri". Sau, ar trebui să fie...

"Iisus se smereşte atât de mult, cum nu s-a smerit omul vreodată. De aceea numai în cei foarte smeriţi poate să încapă Iisus Hristos."(D. Staniloae)

2 comments:

  1. Tu spui:"Iisus se smereşte atât de mult, cum nu s-a smerit omul vreodată. De aceea numai în cei foarte smeriţi poate să încapă Iisus Hristos."(D. Staniloae)Superb! Parintele Staniloae este un intelept....Fericirile, sunt interioare...Fericirile exterioare aduc suferinta in final, pentru ca pana la urma, totul este desertaciune.Fericirile interioare se transforma in bucurii interioare....Bucuria interioara este individuala, intrinseca si nu are motive sa exite.Un inceput de decembrie superb prietena draga...PA!:)

    ReplyDelete
  2. De fapt, el spune asta, acel părinte minunat! Eu recunosc că uneori cred că nu sunt destul de "deschisă" pentru a-L primi pe Iisus...din păcate!
    E adevărat şi ce spui tu despre fericiri, drag prieten. Însă, ca să încorporăm aceste adevăruri, trebuie să ne luptăm pentru ele până la sânge! Doar după aceea vor "rămâne în casa noastră"...
    Şi ţie o un decembrie plin de lumină!

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...