Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, September 7, 2008

Despre puterea diavolului

Deşi poate părea o sintagmă oarecum pesimistă, trebuie să recunoaştem că diavolul are putere! Ea este dovedită de vieţile tuturor oamenilor de credinţă, şi, mai ales, ale celor nu foarte credincioşi! Şi nu consider exagerat, şi nici superfluu, a vorbi despre această putere! Dimpotrivă, unul dintre "pilonii" puterii lui este ignoranţa noastră! A nu crede în diavol, sau în puterea lui, nu îl face pe acesta inexistent, ba chiar dimpotrivă! Ceea ce trebuie însa reţinut, ca punct pozitiv, este că puterea divina este întotdeauna mai mare decât a sa - dar asta, bineînţeles, dacă e acceptată!
În cele ce urmează, nu mă voi referi la lucruri vizibile şi dovedite până la urmă, cum ar fi: blesteme, posedări, cruzimi inimaginabile. (Deşi, se spune că şi mânia e o posesiune de scurtă durată!) Voi vorbi, dimpotrivă, despre acele lucruri mici şi părute "fireşti", dar care nu ne fac mai puţin victime ale lui. Ca să înţelegem mai bine, voi da două exemple din Pateric!
În primul este vorba despre doi fraţi călugări care locuiau împreună în bună înţelegere. Diavolul a hotărât să îi ispitească, şi i s-a arătat unuia în chip de cioara, şi celuilalt în chip de porumbel. Cei doi au început să se certe asupra păsării, şi, până la urmă, s-au bătut până la sânge. Desigur, mai târziu, ei şi-au recunoscut greşeala, întrucât erau totuşi oameni luminaţi, în drum spre Împărăţie...Dar oare cu noi, păcătoşii, cum rămâne?
A doua pildă vorbeşte despre un călugar căruia i s-a părut că fratele său păcătuia. A stat el o vreme, apoi, nemaiputându-se stăpâni, a mers şi a strigat: "Încetaţi!" Însa, a văzut că era vorba de doi snopi de grâu...
Desigur, în Pateric şi în Vieţile Sfinţilor există zeci de exemple de acest fel, care spun toate un singur lucru: să nu ne încredem nici in simţurile noastre atunci când e vorba despre lucruri importante, ci să aşteptăm să vedem ce ne spune Dumnezeu, sau sufletul nostru. Câţi oameni nu ajung să îi slujească diavolului în loc de Dumnezeu doar pentru că, într-un moment al vieţii lor, sau chiar mai multe, au decis să nu asculte sfaturile evanghelice (iubire, pace, iertare, smerenie), ci să işi urmeze propria părere, sau propriul orgoliu! Desigur, e o slujire inconştientă, dar totuşi este...
Următorul exemplu, deşi poate părea oarecum nepotrivit în context, îl redau tocmai pentru că, privit altfel, apare foarte potrivit! Este vorba despre un fragment din minunatul basm al lui Andersen "Crăiasa zăpezii". Chiar la început, se vorbeşte despre spargerea unei oglinzi, ale cărei cioburi, pătrunzând în inimile şi ochii oamenilor, îi făceau să vadă tot ceea ce înainte fusese pentru ei frumos şi bun, ca fiind strâmb şi urât. Câţi dintre noi nu ne plimbăm prin viaţă cu cioburi în ochi şi în inimi! Probabil la acest lucru se referă Sfânta Scriptură atunci când spune:"Vai de cei care numesc binele rău, şi răul bine, lumina întuneric, şi întunericul lumină!"
Deşi această temă ar putea umple tomuri întregi, mă opresc aici. Cred că am schiţat câteva elemente de ajutor, fie şi sumar!


"Doamne, vindecă făptura ta, ca să nu fie stăpânită de vrăjmas!"(Patericul)

Wednesday, September 3, 2008

Din nou Patericul

"L-a întrebat un frate pe un bătrân:
-Ce lucrare e bună, ca s-o fac şitrăiesc din ea?
[............................................................................................................................................................................]
-Nu toate lucrările sunt deopotrivă; Scriptura spune că Avraam era primitor şi Dumnezeu era cu el, Ilie iubea liniştea şi Dumnezeu era cu el, iar David era smerit şi Dumnezeu era cu el. Ce vezi că vrea sufletul tău, după Dumnezeu, fă, şi păzeşte-ţi inima."

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...