Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, December 21, 2008

Colinde

În preajma minunatei sărbători a Crăciunului, vă dăruiesc aceste colinde, ca hrană pentru suflet şi prilej de neuitare:

Ştefan Hruşcă - Ce-aţi văzut păstori



Aseară pe-nserate

Aseară pe-nserate
Fecioara Maria
În Viflaim cetate
Călătorind sosea.

Şi fiind obosită
Sălaş îşi căuta,
Şi-n Viflaimul mare
Nimenea n-o primea.

Atunci Sfânta Fecioară
Din Viflaim ieşea,
Şi-n câmp într-o poiată,
Acolo s-aşeza.

Şi între dobitoace
Pe fânul cel uscat
Născut-a Preacurata
Un mare Împărat.

Fiul începe-a plânge
Maria-l mângâia
O, nu plânge Iisuse
Că tu cunoşti lumea

Că lumea asta mare
Prin tine s-a zidit
Prin tine şi prin Tatăl
Şi Dumnezeu cel Sfânt.

S-aude glas spre seară,
Al clopotelor cânt,
Că vine,vine iară
Iisus pe-acest pământ.

El vine-n haina alba
De îngeraşi purtat
Să spele lumea-ntreagă
De rău şi de păcat.

De-atunci în orice casă
S-aud colindători,
Colinda lor duioasă
Răsună până-n zori.

Saturday, December 6, 2008

Moş Nicolae şi bunul samarinean

Întrucât astăzi este ziua bunului Moş Nicolae, m-am gândit să reiau o postare mai veche referitoare la el, şi la semnificaţia vieţii sale profund creştine. Fiindcă, numai privind la cei care au fost, putem să devenim şi noi!
După cum spuneam şi atunci, în momentul când ne gândim la el, nu ne vin în minte sintagmele: "de neam bun", "educat", "arhiepiscop", "bogat". Deşi, toate i s-au potrivit, în anumite momente ale vieţii sale! El face parte dintre acei sfinţi ridicaţi din "pătura bogată" a societăţii timpului său. Făcând parte dintr-o familie de neam, a primit o bună educaţie. Ar fi putut rămâne în acest stadiu toata viaţa, bucurându-se de avantajele naşterii şi educaţiei sale. Însă el a văzut dincolo de strălucirea trecătoare, fiind plin de Duh încă de la naştere. Ajungând la vârsta adolescenţei, şi îndeletnicind-se până atunci cu citirea si învăţarea Scripturilor şi a tuturor cărţilor de înţelepciune ale timpului său, a fost luat în grijă de un unchi episcop, care l-a şi hirotonisit. Între timp, murind părinţii săi, el şi-a împărţit averea săracilor, după porunca evanghelică. Se cunoaşte din acea perioadă minunea înzestrării celor trei fete sărace, pentru a nu ajunge să o ia pe drumul păcatului, şi a se putea căsători.
Un timp, a vieţuit ca acei mai săraci dintre săraci, a călătorit în Palestina, la mormântul Mântuitorului, şi a făcut şi alte minuni (potolirea furtunii pe mare, învierea unui mort). Numirea sa ca arhiepiscop al Mirei (o cetate de seamă din ţinutul Lichia) a purtat şi ea pecetea alegerii divine, Domnul spunându-i în vis unui episcop că vor trebui să îl aleaga pe acel om care va intra primul în biserică, şi purtând numele Nicolae.


Întreaga sa viaţă a fost o ilustrare a iubirii şi milei creştine, dar şi a harului divin, care îl întărea să facă minuni uluitoare (salvarea unor corăbieri de la furtună, el aflându-se în alt loc cu trupul, salvarea unor condamnaţi pe nedrept, etc.) Ca toţi adevăraţii slujitori ai lui Hristos, el nu s-a plecat înaintea stăpânirilor lumeşti, chiar mustrându-i pe puternici atunci când săvârşeau vreo faptă rea, şi întorcându-le sufletele spre pocăinţă.
Cu adevărat, viaţa bunului Nicolae îmi trezeşte asocierea cu pilda bunului samarinean, în privinţa înţelegerii şi compasiunii arătate celor sărmani şi căzuţi. Existau şi în vremea sa "preoţi" şi "leviţi" care treceau cu nepăsare pe lângă durerile celor sărmani! Erau şi pe atunci oameni foarte învăţaţi şi cunoscători în Scripturi, însă cu sufletele nedeschise spre viaţa adevărată, spre durerile şi rănile ei. Sfântul Nicolae s-a aplecat asupra celor umili, săraci şi nebăgaţi în seamă, el 'le-a spălat rănile" şi "a plătit" pentru vindecarea lor. El a îndeplinit la maximum porunca evanghelică: "Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi."
În zilele noastre, toţi îl iubim pe bunul Moş Nicolae, pentru că ne aduce cadouri. Deşi nu mulţi cunoaştem adevărata semnificaţie a vieţii lui, totuşi, rămâne faptul că îl iubim! Dacă el ar fi rămas la stadiul de "neam bun" şi "bine educat", doar l-am fi respectat, şi l-am fi păstrat într-un colţişor al memoriei, ca lecţie de cultură generală. Însă, viaţa sa a dovedit o asemenea iubire, încat nu putem să nu îl iubim şi noi! Până şi cel mai mic copilaş ştie câte ceva despre el şi îl iubeşte!
Adevăr spunea un om de spirit, că în viaţă contează numai ceea ce e trăit cu inima! Iar bunul Nicolae "partea cea bună şi-a ales".
Fie să alegem şi noi la fel de înţelept!

Monday, December 1, 2008

Fericirile



Ca să vorbim la modul teologic despre fericirile evanghelice, nu cred că ne-ar ajunge timpul! De aceea, m-am gândit să spun doar câteva cuvinte la modul simplu şi "uman", pentru că oricum, noi aşa le înţelegem.
Pentru început, voi spune doar că toate aceste "reguli" par să arate o "logică pe dos", chiar "non-umană". Sunt lucruri care merg chiar împotriva instinctului de conservare, şi a legilor psihologiei privitoare la "starea de bine" (acea piramidă a necesităţilor a lui Maslow!) Însă, sunt reguli care, dacă reuşim să le "încorporăm" in psihicul nostru, ne pot conduce la o stare de libertate reală, independentă de condiţiile de mediu. După cum spune şi Iisus undeva, în acea discuţie cu "urmaşii lui Avraam": "Fiţi liberi, şi nu vă mai supuneţi iar în robia păcatului." Desigur, urmează replica: "Dar noi niciodată n-am fost robi." Însă răspunsul Lui este:"Fiecare e robul lucrului de care e stăpânit."
Aşadar, aici am putea avea o nouă definiţie a "păcatului", mai puţin negativă: lucrurile de care suntem stăpâniţi, şi care ne împiedică să facem binele deplin, şi chiar să simţim noi-înşine acea stare de fericire de care vorbeam. Împotriva acestor lucruri sunt direcţionate cele 12 reguli ale fericirilor evanghelice. Cu alte cuvinte, împotriva pornirilor noastre fireşti, dar care nu sunt neapărat şi benefice!
"Fericiţi cei săraci cu duhul" - această frază a fost interpretată în fel şi chip! Desigur, nu putem crede că Iisus a putut spune că numai acei "slabi de minte" pot fi fericiţi, de aceea eu prefer interpretarea esoterică (vezi Mikhail Aivanhov), ce se referă la o diminuare a dorinţelor şi necesităţilor noastre. După cum spune acest autor (pe care îl preţuiesc nespus), la unii oameni corpul astral - acel al dorinţelor şi emoţiilor - a devenit "umflat", supradimensionat, şi de aceea accesul pe "calea strâmtă şi îngustă" se face mai greu. (Aluzie şi la pilda cu bogatul care poate intra în Împărăţia Cerurilor la fel de greu precum cămila prin urechile acului. Accesul nu i-l îngrădea bogăţia, ci dorinţa nesfârşită de a avea.) Aşadar, a deveni "sărac cu duhul" poate semnifica a mai renunţa la "fenomenul-dorinţă" - cerinţă universală în religiile lumii!
"Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia". Aici cred că nu sunt necesare multe explicaţii suplimentare. Se ştie că există un echilibru universal, şi toate faptele şi senzaţiile noastre îşi vor găsi "contraponderea", chiar dacă nu imediat.
"Ferice de cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul." Aici iar intervine o contradicţie cu logica uzuală, întrucât se ştie că principalele aspecte ale societăţii noastre implică "acţiunea", "a fi activ", "a-ţi apăra drepturile", " a te impune". Însă, nouă Iisus ne spune exact contrariul: că aceia care vor "încetini", vor ajunge mai repede! E acea logică paradoxală deseori întâlnită în Evanghelii, şi chiar şi în învăţăturile altor religii (vezi koanurile zen), care conduce la un "punct de ruptură" în ţesătura lumii (aspect sesizat şi de Eliade), permiţând accesul la "zona de dincolo".
De fapt, cam acelaşi lucru îl realizează şi aplicarea celorlalte fericiri.
"Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura."
"Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui."
"Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu". Ei, aici lucrurile se complică, întrucât nu mai e vorba de logica paradoxală, ci de o poruncă directă! Iar ca să o îndeplinim, ar trebui să definim întâi ce înseamnă "cu inima curată". Întreaga Scriptură pare a ne spune că aceasta ar însemna "să facem lucrurile pentru ca pentru Dumnezeu, şi nu ca pentru oameni". "Sau, să nu mai avem şi alţi "idoli" (propriile noastre interese)! Contraexemple ar fi acei oameni care au venit la Marta şi Maria nu numai pentru a-L vedea pe Iisus, ci şi pentru a-şi astâmpăra curiozitatea în legătură cu Lazăr cel înviat. Sau, acel Anania din Faptele Apostolilor care a dosit o parte din preţul ţarinei cuvenit comunităţii. Şi...noi toţi, în anumite momente ale vieţii noastre! Ori de câte ori facem ceva bun pentru ceilalţi, însă urmărindu-ne şi propriul bine în acelaşi timp, nu mai suntem "cu inima curată". Uneori chiar fără să conştientizăm...(În acest sens, vorbeam undeva de aceele sisteme MLM, care fac "bine" convingându-i pe ceilalţi să cumpere produse poate utile, însă foarte scumpe, şi a căror vânzare aduce "lanţului" un bine material şi mai mare!) Oricum, nu vreau să judec, pentru că nimeni nu e fără de păcat!
"Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema." Aici cred că lucrurile sunt destul de clare, şi nu mai e nevoie de explicaţiii. Cu o mică adăugire: această poruncă a fost cel mai puţin urmată în cursul istoriei. Toţi oamenii politici vor pacea, dar...
"Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor"
"Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî, şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastra, minţind din pricina mMea."
Aici intrăm din nou în acea logică paradoxală de care am mai vorbit, al cărei scop este să ne elibereze de servitutea impulsurilor şi necesităţilor noastre uzuale, şi să ne deschidă accesul spre o nouă stare de libertate - Împărăţia Cerurilor.
Desigur, nu spun că e uşor să urmăm aceste "fericiri", şi nici că acest lucru se poate petrece de la o zi la alta! Schimbarea interioară e un proces dificil şi dureros, şi poate dura chiar şi o viaţă. Şi aceasta, întrucât impulsurile, dorinţele, concepţiile noastre anterioare sunt atât de înrădăcinate, încât rezistă, uneori sub forme inaparente, tuturor bunelor noastre intenţii! De aceea e necesară intervenţia harului, fără de care nu se poate face nimic. Cu alte cuvinte; "Ceea ce nu e cu putinţă la oameni, e cu putinţă la Dumnezeu." Noi, să avem măcar intenţiile corecte, şi mai ales, să încercăm!(Conform afirmaţiei bine-cunoscute că a face ceva, cât de puţin, e oricum mai bine decât nimic.)
Acestea fiind zise, voi încheia prin câteva cuvinte ale părintelui Stăniloae, referitoare la smerenie, care pare a fi rezultatul vizibil al transformării noastre ca urmare a aplicării poruncilor incluse în "Fericiri". Sau, ar trebui să fie...

"Iisus se smereşte atât de mult, cum nu s-a smerit omul vreodată. De aceea numai în cei foarte smeriţi poate să încapă Iisus Hristos."(D. Staniloae)

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...