Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Thursday, January 8, 2009

Despre a recupera

Toată lumea ştie ce înseamnă "a recupera", mai ales că e un verb des utilizat în zilele noastre. Toţi avem câte ceva de recuperat, de la nivel de indivizi, până la naţiune: lucruri, bani, resurse naturale, etc. Ca să nu mai vorbesc de valorile superioare: iubire, stimă, respect. Desigur, ca să fie nevoie de "recuperare", trebuie să fi existat anterior un moment când acestea au fost pierdute! (Însuşi Domnul Iisus a venit ca să "recupereze" omenirea de sub domnia păcatului.) Dar, aceasta este deja altă discuţie! Eu mă refer aici doar la simplul act de "a recupera".
Într-o carte a protos. Nicodim Măndiţă, extraordinar "păstor de oameni", este relatată o pildă referitoare la "recuperare", la fel de actuală şi acum, ca şi în timpul când a fost scrisă. Este vorba despre un preot care se plimba pe la marginea oraşului, şi în drumul său întâlneşte gropile de gunoi. Credea că era singurul trecător prin partea locului, când, iată că zăreşte un om scormonind prin gunoi! Curios şi revoltat, se apropie ca să îi explice omului că nu face bine punându-şi în pericol sănătatea pentru un folos derizoriu.
Însă omul îi explică următoarele: toate lucrurile pe care le găsea erau foarte utile, şi puteau fi refolosite. Cioburile le ducea la fabrica de sticlărie, peticele de hârtie, la fabrica de hârtie, oasele, la fabrica de zahăr, iar cutiile de conserve, la tinichigii. În acest fel, făcea rost de câţiva bănuţi în plus, şi ajuta şi la economisirea resurselor societăţii.
În acel moment, preotul a înţeles că Dumnezeu îi servise o pildă prin omul acela. (E şi aceasta o înţelepciune, un semn al harului - să înţelegi semnele pe care Dumnezeu ţi le scoate în cale!) La fel ca şi omul acela sărman, fiecare dintre noi trebuie să încerce să "recupereze" ceea ce e mai preţios - o dată în ceilalţi oameni, semenii lui, şi a doua oară în sine-însuşi. Nu trebuie să ne precupeţim eforturile şi confortul personal pentru a "scoate la lumină" aurul ascuns sub crusta de noroi! Pentru a putea apoi să merităm răsplata "slugii credincioase" - cea care şi-a înmulţit talanţii!
După cum spune Nicodim Măndiţă, "să luăm lecţie de la gunoierul nefericit, care-şi pune viaţa în pericol numai ca să facă lucruri de preţ din ceea ce alţii aruncaseră fără socoteală şi fără milă."
Cred că această pildă este îndeajuns de grăitoare, şi de aceea mă voi opri aici. Mâine voi relata o altă pildă, la fel de frumoasă, din aceeaşi carte a părintelui.

"Unii oameni sunt prea ocupaţi ca să zâmbească.
Zâmbeşte-le tu,
Căci Dumnezeu ştie că nimeni nu are mai multă
nevoie de El,
Ca acei cărora nu le-a mai rămas nici
un zâmbet de dăruit." (Anonim)

No comments:

Post a Comment

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...