Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Monday, January 19, 2009

Despre traversarea deşertului, sau despre ispite şi suferinţe

Cred că oricine a traversat măcar un "deşert" al vieţii lui! Mi-am reamintit acest lucru citind un text de pe un blog îndrăgit. Şi, mi-am mai reamintit şi că scrisesem cândva despre acest subiect, care este mereu actual. Nu strică să ni-l reamintim şi acum!
Traversarea deşertului de către israeliţii conduşi de Moise, în căutarea Pământului Făgăduinţei, este în acelaşi timp şi călătoria pe care o parcurgem fiecare dintre noi, înspre ţelul pe care dorim să îl atingem. De fapt, în final toate ţelurile converg spre acel ţel ultim, care este Împărăţia descrisă în Evanghelii, şi care...se află înăuntrul nostru! Şi totuşi, nu e uşor de aflat!
Încercările întâmpinate de israeliţi aparţin şi fiecăruia dintre noi, deşi nu în forme atât de vizibile. Sunt încercări universale... De exemplu, momentul de la Rafidim, când Moise a izbit cu toiagul, şi a izvorât apă din stâncă. Iniţial, poporul era răzbit de secetă, şi îşi pierduse speranţa de a mai ajunge la capăt. Îl acuzau pe Moise că i-a scos dintr-un pământ bun, pentru a-i lăsa să moară de sete în pustiu. La fel şi noi, atunci când ne stingem de sete în pustiul vieţii noastre, ne întrebăm de ce nu ne-am putut mulţumi oare cu bunurile "la îndemână"(cele pământeşti), şi ne canonim printr-un pustiu, pentru a ajunge într-un Pământ al Făgăduinţei despre care ştim doar din auzite! Mulţi dintre noi suntem tentaţi să renunţăm...şi să trăim la fel ca toată lumea! Însă, atunci când există credinţa, cineva va face să apară "apă din stâncă"! Şi, vom auzi acele cuvinte cunoscute: "Puţin credincioşilor, de ce v-aţi îndoit?"
La fel se întâmplă şi atunci când apele peste care dăm sunt "amare", ca acelea de la Mara. E, într-un fel, chiar mai greu! Pentru că, după ce străbaţi o porţiune de pustiu, şi vezi apărând un fir de apă, te bucuri, şi te aştepţi să fii izbăvit de sete. Ca şi poporul lui Moise...Însă, spre surprinderea lor, şi a noastră, poporul vede că apele care trebuiau să fie izbăvitoare, erau de fapt otrăvitoare! Şi, desigur, iar apare deznădejea, şi sentimentul de a fi înşelaţi...Pentru scurt timp, însă! Pentru că Dumnezeu îi arată lui Moise să azvârle un lemn în apă, şi aceasta va deveni potabilă. Şi în încercările vieţii noastre, salvarea vine adesea prin lucruri aflate la îndemână, ca acel lemn, şi nu prin mijloace miraculoase! Totul este să înţelegem că toate aceste greutăţi întâlnite în drum sunt teste - ale credinţei şi capacităţilor noastre - şi nu mijloace de a ne "pierde". Deşi, în acele momente, e greu de înţeles!
O lecţie similară este şi cea legată de căderea manei, ca urmare a rugăciunilor lui Moise pentru a fi izbăviţi de foame. Cu deosebirea că mana le este accesibilă tot drumul - în fiecare zi, timp de 40 de ani. Un fenomen similar cu acel întâmplat femeii care îl găzduieşte pe Ilie: "Untdelemnul din vas nu va scădea, şi făina nu se va împuţina, până nu va da Domnul ploaie pe pământ." Adică, El este capabil să ne ajute pe tot parcursul perioadelor grele, oricât de lungi ne-ar părea, până când se va ivi "luminiţa de la capăt."
Mie episodul manei din pustiu îmi apare apare "în paralel" cu un altul, tot legat de mâncare, dar în sens opus: cel al prepeliţelor. Poporul avea deja mana, deci nu era muritor de foame, dar dorea ceva "mai bun". Îşi amintea că în Egipt se săturase cu mult mai bine...De data aceasta, Dumnezeu a hotărât să le dea o lecţie. Le-a dăruit carne (un stol de prepeliţe ce s-au abătut "din senin" asupra taberei), dar, după ospăţ, a început prăpădul în popor! De ce a fost necesară acesată lecţie? Pentru că poporul ispitise pe Domnul! După cum spune psalmistul: "Pentru că a lovit piatra, şi au curs ape şi pâraiele s-au umplut de apă/ Oare va putea da şi pâine, sau va putea întinde masă poporului Său?/ Pentru aceasta a auzit Domnul şi s-a mâniat şi foc s-a aprins peste Iacob, şi mânie s-a suit peste Israel."(Psalm 77.23-25)
Şi noi Îl "ispitim" ori de câte ori nu suntem mulţumiţi cu ceea ce ne-a dăruit, şi vrem ceva "mai bun", sau gândit astfel de noi. Sau, de câte ori cerem ceva fără să avem o necesitate reală, din motive derizorii. Aşa cum l-a ispitit mai târziu Diavolul pe Iisus să se arunce de pe acoperişul templului, pentru a fi prins de către îngeri!
Desigur, situaţiile vieţii noastre pot fi mai simple, şi nu chiar atât de dramatice. Dar, cred că fiecare a avut momentele sale când a "ispitit" puterea protectoare, chiar fără să realizeze aceasta pe moment!
Drumul prin deşert conţine multe momente cu valoare de simbol, dar nu ne-ar ajunge timpul, şi nici modestele noastre cunoştinţe, ca să le trecem în revistă chiar pe toate. Îl voi mai aminti doar pe cel mai sugestiv: acela al viţelului de aur. Atunci când Moise era suit pe Muntele Sinai, pentru a primi tablele Legii, întrucât întârziase prea multe zile, poporul s-a speriat, şi a început să murmure. Se temea că va rămâne singur în acest pustiu, fără călăuzirea lui Moise, şi implicit a Dumnezeului său. În disperare de cauză, l-a silit pe Aron, fratele lui Moise, şi purtătorul său de cuvânt, să fie de acord cu turnarea un viţel (adică un idol) din aur, la care să se închine, şi care să îi creeze senzaţia de protecţie. La o primă vedere, e o atitudine atât de umană aceea de a găsi un sprijin "în afară"! Oamenii par nişte copii speriaţi şi dezorientaţi. Totuşi, vina lor constă, iarăşi, în lipsa de credinţă, şi aceasta după ce avuseseră parte de atâtea minuni pe drum! Nu mai era vorba de o credinţă chiar fără dovezi, pentru că avuseseră şi dovezi! De aceea vina lor de "a privi înapoi" este mai mare.
Şi noi, în anumite împrejurări ale vieţii noastre, atunci când ne simţim părăsiţi, avem tendinţa de a ne crea repede un "idol" personal - care poate consta fie în propria noastră părere, fie în a cuiva din anturajul nostru, sau a unui autor apreciat. Orice, dar să nu rămânem "singuri", să nu trebuiască să aşteptăm bazându-ne pe o Persoană pe care nu o vedem, şi poate, în acel moment, nici nu o mai simţim! Îl părăsim pe Dumnezeu (care ne poate vorbi chiar şi din propriul suflet), pentru a-i asculta pe oameni! Şi atunci când vine "reversul", suntem foarte uimiţi!
După cum am mai spus, acest subiect este extrem de generos, şi comportă multe faţete, şi interpretări. Eu le-am relevat doar pe cele care mi s-au părut mai importante, şi veşnic actuale. Fără pretenţia de a face teologie, am încercat doar să arăt câtă bogăţie de sensuri cuprinde Scriptura, şi cât de puţin s-au schimbat lucrurile în ceea ce priveşte sufletul omenesc de mii de ani încoace.

"Căci înţelepciunea este mai bună decât pietrele preţioase, şi nici lucrurile cele mai preţioase nu au valoarea ei."

3 comments:

  1. DESERTUL VIETII
    de Queeny

    Merg prin desertul vietii.
    Pasesc cu lesin in oase,
    Sperand ca voi da de nisipuri miscatoare.

    Inima afundata in pamant,
    Sentimente spre cer zburand.

    Va veni si acea zi,
    Insa acum hoinaresc printre dunele vietii,
    Sperand ca voi da de nisipuri miscatoare.

    ReplyDelete
  2. DESERTUL VIETII
    de Queeny

    Merg prin desertul vietii.
    Pasesc cu lesin in oase,
    Sperand ca voi da de nisipuri miscatoare.

    Inima afundata in pamant,
    Sentimente spre cer zburand.

    Va veni si acea zi,
    Insa acum hoinaresc printre dunele vietii,
    Sperand ca voi da de nisipuri miscatoare

    ReplyDelete
  3. Minunate versuri! Ar putea fi puse ca motto articolului!
    Multumesc, si scuze ca abia acum am observat comnetul tau!

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...