Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, May 10, 2009

Un nou înţeles al Evangheliilor - "Şi cei de pe urmă vor fi cei dintâi..."


Epsisodul de astăzi se referă la un fragment din Matei 19.30 şi 20.1-16, şi anume la pilda gospodarului care a tocmit lucrători la vie. Din câte se ştie, el a hotărât să dea aceeaşi plată şi lucrătorilor tocmiţi în ceasul al unsprezecelea, ca şi celor din ceasul al treilea. Acest lucru a stârnit nemulţumirea, părut legitimă, a primilor tocmiţi. Răspunsul stăpânului pare a fi ilogic: nu numai că întăreşte prima sa hotărâre, dar şi enunţă o frază care a rămas drept model de înţelepciune şi paradox: "Cei de pe urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei de pe urmă."
Desigur, dacă ar fi să privim lucrurile strict prin prisma logicii pământeşti, utilitare, am fi înclinaţi să îi dăm dreptate lucrătorului de la primele ceasuri. Ce dreptate e aceea în care lucrătorii care au îndurat greul şi zăduful zilei să ia aceeaşi plată cu ultimii tocmiţi? Şi totuşi, maestrul ne dă nişte exemple din care putem înţelege că uneori, ultimii veniţi pot face o muncă mai importantă decât primii. El se referă la acei intelectuali care se trezesc târziu, poate chiar pe la nouă ceasuri de dimineaţă, şi ajung la serviciu şi mai târziu, şi totuşi munca lor este indispensabilă, şi mai bine plătită decât a muncitorilor zilieri care vin la lucru din zori de zi. Este vorba, de fapt, de o deosebire nu atât temporală, cât calitativă.
Şi, acelaşi lucru se petrece şi în planul vieţii spirituale! Există unii creştini "lucrători", care "se trezesc devreme", şi toată viaţa urmează poruncile şi ritualurile, şi alţii care, deşi plini de calităţi, "se trezesc târziu", însă trezirea lor e atât de deplină, şi aduce atâtea foloase umanităţii, încât merită aceeaşi plată cu cei dintâi. Ne putem gândi, în acest sens, la marii sfinţi rezultaţi dintre păgânii convertiţi (Pavel pare a fi cel mai potrivit exemplu în acest sens), sau dintre marii păcătoşi pocăiţi (Maria Magdalena, Maria Egipteanca, sau acel părinte din Pateric care fusese hoţ şi tâlhar). Desigur, exemple ar putea fi nenumărate, însă eu le-am ales numai pe cele mai sugestive.
Pentru a explica acea afirmaţie paradoxală, maestrul mai aduce însă şi alte argumente. El se referă, simplu, la iubire. Iubirea cunoaşte şi ea mai multe trepte. Sexualitatea a apărut prima, şi din acest punct de vedere ar trebui să fie cea mai importantă. Şi totuşi, treptele următoare, exprimate prin phileia - dragostea frăţească, şi agape - iubirea divină, sunt cu mult mai importante. O fiinţă va fi considerată cu atât mai evoluată cu cât va şti să îşi exprime iubirea prin lumină şi spiritualitate, şi nu la nivel carnal. Deci, şi în acest caz, "ultimele apărute" sunt, de fapt, "cele dintâi".
Un alt exemplu sugestiv, şi inteligibil în special pentru materialiştii convinşi, este cel al creierului uman. Din câte se ştie, paleocortexul este prima structură apărută, şi el coordonează viaţa instinctuală şi procesele reflexe. Însă neocortexul, apărut mai târziu, printr-un proces de evoluţie, este sediul proceselor psihice superioare, şi al gândirii abstracte. Şi în acest caz, "ultimul venit" este mai important decât primul!
Ceea ce s-ar mai putea spune legat de acest subiect, şi maestrul Aivanhov subliniază, este faptul că acei care se supără, şi consideră nedrept ca "ultimii veniţi" să aibă aceeaşi plată cu primii, sunt, de fapt, cei "săraci". În acest sens, sărăcia este privită ca o prezenţă insuficientă a iubirii şi înţelepciunii. Fiindcă, cei care au fie iubire, fie înţelepciune îndeajuns, se vor simţi suficient de bogaţi pentru a nu se simţi nedreptăţiţi, şi a nu crede că au nevoie de "bogăţiile" altora. Dimpotrivă, adevăraţii oameni ai spiritului îşi poartă mereu "bogăţiile" cu ei, şi au de-ajuns pentru a da şi altora.
Şi, în încheierea acestui minunat capitol, vă ofer un citat filocalic ce subliniază îndeajuns de sugestiv ideile maestrului, dovedind că înţelepciunea, deşi are multe forme, este cuprinsă în aceeaşi esenţă:

"Cel ce vrea să înveţe lucrarea minţii trebuie mai întâi să îşi păzească conştiinţa cu privire la Dumnezeu, oameni şi lucruri" (Sf. Vasile de la Poiana Mărului)

2 comments:

  1. Da, o pildă foarte frumoasă, plina de invataminte.

    Multumesc!

    ReplyDelete
  2. Ca toate pildele evanghelice! Iar interpretarea maestrului Aivanhov este minunat de înţeleaptă.

    Mulţumesc pentru vizită, şi...îţi doresc să fii "cel de pe urmă"!:)

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...