Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Thursday, May 7, 2009

Un nou înţeles al Evangheliilor - "Cine va fi pe acoperişul casei..."

În capitolul de astăzi, maestrul Aivanhov a ales să explice un fragment din Matei: Matei 24.15-30, în care este vorba despre acea Apocalipsă vestită proorocului Daniel. Ca urmare a pustiirilor prezise, oamenii sunt sfătuiţi să fugă fără a-şi lua din lucruri, şi mai ales, "să rămână pe acoperiş": "Cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă."
Ca să înţelegem, însă, la ce se referă, de fapt, acest "acoperiş", trebuie să ne reamintim structura fiinţei umane, pe care şi Aivanhov, ca şi alţi maeştri, ne-au prezentat-o schematizat. După cum am mai spus în postările anterioare, omul este alcătuit din două "porţiuni", sau naturi: natura inferioară, sau personalitatea, şi natura superioară, sau Sinele divin. Personalitatea, la rândul ei, cuprinde patru "piloni", sau elemente: corpul fizic, cel energetic, emoţional (sau astral) şi mentalul inferior (sau mentalul-dorinţă). Aceşti patru piloni, schematizat, alcătuiesc pereţii unei "case". În esoterism, numărul patru corespunde materiei, iar pătratul reprezintă Justiţia.
Natura superioară, sau Sinele, este alcătuită şi ea din trei elemente, sau atribute: Iubirea divină, Înţelepciunea şi Voinţa divină (sau Adevărul). Acestea alcătuiesc un triunghi, sau un "acoperiş" al fiinţei umane. Treiul este considerat o cifră sacră - dacă ne gândim numai la Treimea divină (şi care se regăseşte, în mic, şi în fiecare fiinţă umană). În ansamblu, triunghiul simbolizează Mila.
Privind astfel, cuvintele evanghelice referitoare la "a nu coborî de pe acoperiş" capătă un alt sens. În momentele de mari frământări şi "pustiire", nu trebuie să coborâm din regiunea superioară a fiinţei noastre: să rămânem în Iubire, Înţelepciune şi Adevăr. Desigur, acest lucru e posibil numai cu ajutor de Sus, care se obţine prin rugăciune şi respectarea poruncilor evanghelice. Nu trebuie nici să ne luăm înapoi "lucrurile": concepţiile personale egoiste şi învechite. Să rămânem numai în credinţa ajutorului divin.
Maestrul ne explică în continuare cum e posibilă armonizarea Justiţiei - care aparţine terestrului, cu Mila - care e un atribut divin. Desigur, acest lucru nu înseamnă că vom fi iertaţi la nesfârşit de Divinitate, ori de câte ori vom greşi. Nici, dimpotrivă, că vom fi mereu pedepsiţi cu asprime. Însă, ceea ce se cere de la noi este să începem să construim "pătratul" nostru, sau "pereţii casei", cât mai armonios, respectând poruncile divine. Iar atunci când Cerul va vedea că noi ne rugăm, medităm, şi facem şi alte lucruri incluse în poruncile evanghelice, ne va trimite "restul materialului" pentru a construi şi acoperişul. Maestrul compară acest proces, în mod plastic şi sugestiv, cu un împrumut la o bancă: atunci când "clientul" are deja un acont, "banca" îi va împrumuta restul necesar. Însă, atunci când el nu are nimic, desigur că nu îi va da, şi el va rămâne în "pătrat" - adică, i se va aplica Justiţia. Nu degeaba spune Hristos: "Cine crede în Mine, nu va fi judecat, cine nu a crezut, a şi fost judecat deja." În acest sens, "a crede" semnifică o credinţă activă, probată prin fapte, şi nu o simplă adeziune raţională.
Desigur, textul este mult mai complex, însă maestrul insistă asupra acestei realităţi "a acoperişului", pentru că este foarte importantă, şi se referă, de fapt, la datoria unui creştin de a trăi "cu Dumnezeu, şi nu cu lumea."
Domnia-sa mai explică sensul unei fraze aflate pe la sfârşitul fragmentului: "Îndată după acele zile de necaz, Soarele se va întuneca, Luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate." Conform aceloraşi explicaţii esoterice, Soarele semnifică raţiunea umană obişnuită, care "se va întuneca"; Luna - domeniul sentimentelor, sau astralul - care, nici el nu îşi va mai păstra limpezimea; iar stelele - concepţiile şi idealurile umane obişnuite, cărora li se va vedea efemeritatea şi lipsa de importanţă. După alte intrepretări, "stelele" ar fi puternicii zilei, care îşi vor vedea spulberată puterea iluzorie.
De fapt, întregul ansamblu sugerează că această Apocalipsă pare a fi un fenomen individual, interior, necesar şi posibil fiecărei fiinţe în parte, pentru transcenderea naturii inferioare, şi "stabilirea pe acoperiş". "Fără ispite şi încercări nu ar exista nici un mântuit", spune şi un sfânt părinte.
Deşi ar mai putea fi spuse multe lucruri, mă opresc aici, lăsându-vă, în continuare, plăcerea lecturii şi înţelegerii acestei extraordinare cărţi. Şi, închei prin câteva cuvinte ale unui părinte filocalic, ce par a concluziona foarte bine învăţăturile acestui capitol:

"Mântuirea omului de păcat, rău şi moarte prin Hristos constituie adevărata cultură şi luminare a omului." (Arhim. Iustin Popovici)

No comments:

Post a Comment

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...