Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Friday, May 1, 2009

Un nou înţeles al Evangheliilor - "De nu veţi deveni ca nişte copii..."


Continui aici seria explicaţiilor biblice ale maestrului Aivanhov, de data aceasta, cu o frază care a devenit atât de uzuală, încât pare aproape superfluu să o mai cităm. Însă, pe cât este ea de cunoscută, pe atât de puţin înţeleasă, şi mai ales, aplicată!
Desigur, toată lumea cunoaşte înţelesul cel mai uzual al termenului "copil", care se referă la puritate, nevinovăţie. Noi trebuie să ne regăsim puritatea originară, a primilor oameni de dinainte de păcat - însă, acest lucru nu se poate face decât prin Hristos, pe calea deschisă de El.
Totuşi, copiii semnifică şi altceva decât puritate, sau nu numai puritate. La începutul capitolului, maestrul face o paralelă între copii şi bătrâni, cele două extreme ale umanităţii. El lansează întrebarea - părut legitimă - de ce anume nu ni s-a cerut să devenim ca nişte bătrâni înţelepţi. Şi aceasta întrucât bătrâneţea semnifică "suma" unei vieţi, şi a experienţelor ei.
Desigur, nu ni se spune nicăieri să renunţăm la înţelepciune! Însă, făcând o paralelă între copilărie şi bătrâneţe, domnia-sa remarcă entuziasmul şi bucuria cu care copiii descoperă cele mai mici lucruri, disponibilitatea lor de a se ridica ori de câte ori cad, sau de a relua un lucru care nu merge. Şi, desigur, efemeritatea micilor lor supărări şi dureri, înlocuite imediat de zâmbet.
Aceste calităţi nepreţuite ale copiilor nu trebuie să se piardă! Iar dacă, totuşi, le-am pierdut, e necesar uneori să trecem printr-o "naştere din nou" pentru a le recăpăta.
Desigur, nu trebuie să părăsim nici înţelepciunea bătrâneţii! Concluzia maestrului este că, de fapt, aceste două vârste: copilăria şi bătrâneţea, trebuie să "meargă împreună" la un creştin adevărat - una semnificând Iubirea, şi cealaltă Înţelepciunea.
Mai departe, ni se explică faptul că aceea care trebuie să rămână tânără este inima, iar bătrâneţea trebuie rezervată minţii. Totuşi, există şi situaţii de greşită înţelegere a acestor adevăruri: oameni care renunţă la Iubire, căpătând o inimă bătrână; şi alţii, care, pe motivul păstrării copilăriei, renunţă la raţiune, căpătând o minte puerilă.
O altă importantă caracteristică a copilăriei, asupra căreia maestrul insistă, este ascultarea, supunerea faţă de cei mari. Copiii ştiu că sunt mici şi neputincioşi, şi au o încredere nelimitată în părerile şi puterea celor mari. Şi, ştiu că, dacă vor fi ascultători, vor obţine tot ceea ce îşi doresc de la părinţii lor iubitori.
Aceleaşi caracteristici ar trebui să le avem şi noi faţă de Părinţii noştri cereşti. În fiecare clipă, ar trebui să avem atitudinea unor copii ascultători şi încrezători în puterea şi iubirea divină. ("Împărăţia lui Dumnezeu este o stare de conştiinţă făcută din supunere şi bucurie.") Cu atât mai mult cu cât, în faţa Cerului, numai cei care au primit Duhul Sfânt, şi trăiesc în lumină, sunt consideraţi ca adulţi. Ceilalţi, indiferent de vârstă, sunt copii aflaţi în diferite "clase".
Desigur, există şi copii recalcitranţi şi neascultători, aşa-zişii "independenţi"! Maestrul exemplifică prin acei adolescenţi care au impresia că au lumea la picioare, şi nu mai ascultă de nici un sfat. Ei vor sfârşi, inevitabil, într-un mod trist, până ce vor realiza că şi ascultarea, şi sfaturile părinţilor, au rolul lor. La fel ca ei, există mulţi oameni care au impresia că nu au nevoie de Cer, că se pot conduce singuri foarte bine. Pe aceştia, Dumnezeu îi lasă în voia lor o vreme, până ce intră în situaţii ciudate şi cumplite, din care nu văd nici o cale de ieşire. Abia atunci, unii dintre ei îşi amintesc că există nişte Părinţi divini, cărora le cer ajutorul. Totuşi, e mai bine să ascultăm înainte de a se petrece lucruri grave.
Tocmai datorită acestei ascultări, copiii sunt lipsiţi de griji. Ei ştiu că, dacă fac ceea ce li s-a spus, tata şi mama le vor asigura tot ceea ce au nevoie. Ei nu se gândesc niciodată la ziua de mâine. Similar, un credincios veritabil nu este prins în "grijile veacului", el ştie că, dacă ascultă poruncile evanghelice, şi duce viaţa pe care i-a cerut-o Iisus, Tatăl şi Mama cerească vor avea grijă ei-înşişi de necesităţile lui. Un creştin veritabil nu are griji!
"Păsările cerului nu ară şi nu seamănă, şi totuşi Domnul le hrăneşte, cu atât mai mult pe voi" stă scris în Evanghelii.Acesta nu este un îndemn la nemuncă. Dimpotrivă, însuşi Mântuitorul a muncit în atelierul lui Iosif până ce a început lucrarea Sa de propovăduire, şi mai stă scris undeva că "vrednic este lucrătorul de plata sa." Dar, este un îndemn la credinţă necondiţionată în Puterea ocrotitoare, în faţa căreia "până şi firele de păr din capul vostru sunt numărate."
Cred că s-ar mai putea spune multe lucruri pe tema copilăriei, şi chiar şi maestrul dezvoltă mai pe larg acestă temă, dar am schiţat deja nişte idei de bază, iar celor doritori să afle mai multe, le recomand cu toată căldura cartea susmenţionată.
Şi, voi încheia prin fraza finală a acestui capitol, care mi se pare definitorie pentru întreaga discuţie, relatând foarte clar semnificaţia faptului de a fi copil:

"Pentru cel care se simte un Copil al Domnului, toate greutăţile se rezolvă, căci Cerul nu-şi lasă Copilul său să plângă de unul singur: El vine întotdeauna în ajutorul lui." (M.Aivanhov)

No comments:

Post a Comment

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...