Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Saturday, May 2, 2009

Un nou înţeles al Evangheliilor - Pilda ispravnicului necredincios


În Luca 16.1-13 este relatată această pildă, deasemenea binecunoscută, a ispravnicului necredincios, care, culmea! mai este şi lăudat de stăpânul său! Maestrul Aivanhov insistă asupra acestei aparente contradicţii logice, sau "nedreptăţi":
Un ispravnic care risipeşte averea stăpânului său, şi care scade datoriile creditorilor săi, nu numai că este lăudat, dar ne este dat şi drept exemplu: "Şi eu vă zic: face-ţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, ca atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice."
Este vorba, îmi permit să adaug, despre aceeaşi "logică paradoxală" pe care o întâlnim în majoritatea propovăduirilor lui Iisus, şi care se arată cel mai pregnant în "Fericiri", despre care am mai vorbit. Este, cu alte cuvinte, acea "metodă a scandalului" - după cum se exprimă atât de plastic N. Steinhardt, sau "iarba amară folosită ca să vindece rănile fariseilor". Acest "scandal" este, de fapt, o modalitate de creare a unui "punct de ruptură" în logica uzuală, pentru a permite o înţelegere superioară, mai subtilă şi mai completă.
Ca să mă întorc la maestrul Aivanhov, domnia-sa ne explică, mai întâi, că afirmaţia paradoxală a stăpânului bogat din parabolă poate fi înţeleasă doar în contextul înţelegerii alcătuirii fiinţei umane. Este vorba despre cele două naturi ale omului: superioară şi inferioară. Sau, după alte denumiri - Sinele şi personalitatea, sau "omul dinăuntru" şi "omul dinafară". Desigur, domnia-sa oferă o descriere mult mai completă a structurilor subtile ce alcătueisc cele două naturi. Însă pentru pilda noastră, cred că e de ajuns să ştim doar că acele "bogăţii nedrepte" sunt talentele şi însuşirile ce aparţin personalităţii, sau naturii inferioare. Şi, aceste talente şi însuşiri trebuie folosite pentru câştigarea adevăratelor bogăţii - cele ale naturii superioare: Iubirea, Înţelepciunea şi Adevărul.
Iată de ce trebui să ne "facem prieteni" cu ajutorul "bogăţiilor nedrepte"! Şi ele sunt folositoare, şi nu trebuie ignorate (acesta ar fi chiar un păcat - după o altă pildă, cea a talanţilor). Însă, trebuie să ştim să "le reducem din datorii", pentru a "lucra înţelept".
Dar, cum se poate realiza această reducere a datoriilor? Simplu: prin micşorarea părţii cerute de personalitate pentru propria sa supravieţuire, şi care de multe ori devine hipertrofiată, şi ajunge un scop în sine, în dauna "bogăţiilor adevărate". De exemplu, putem reduce mâncărurile şi băuturile pe care le consumăm în exces, sau doar pentru plăcere, sau dorinţele nemăsurate după realizări lumeşti (amintesc aici convorbirea tânărului bogat cu Mântuitorul, şi celebra frază : "Aşa cum nu poate intra cămila prin urechile acului, nu poate intra un bogat în Împărăţia Cerurilor"). Sau, atâtea şi atâtea alte lucruri pe care le facem pentru plăcerea în sine, pentru a mulţumi personalitatea, uitând de natura noastră superioară! În acest sens, un rol clar şi ziditor îl au posturile, depsre care deasemenea am vorbit anterior.
Bine, am înţeles, trebuie să reducem, ni se poate spune, dar cât? Până la urmă, nu e mai bine să "omorâm" personalitatea, şi să trăim doar în asceză, ca vechii părinţi ai pustiei? E bine, însă pentru cine are o înaltă chemare, şi un mare ajutor haric. Noi, ceilalţi, trebuie doar să urmăm exemplul unei crengi care arde, ne spune maestrul. Adică, personalitatea reprezintă lemnul, iar Sinele flacăra. După ce arde lemnul, mai rămâne un pumn de cenuşă. Aceasta, care reprezintă o pătrime din întreg, reprezintă ceea ce trebuie acordat personalităţii. (Sau, acea "parte a Cezarului", altfel spus.)
Aşadar, personalitatea nu trebuie ucisă cu totul, ci trebuie doar să devină slujitoarea Sinelui divin. Altfel, omul va ajunge să "slujească la doi stăpâni", şi pe nici unul dintre ei nu îl va mulţumi pe deplin.
"Cine este credincios în cele mai mici lucruri, va fi credincios şi in cele mai mari" - adică, cine a folosit cu inteligenţă şi cumpătare darurile personalităţii, şi celalte daruri oferite de Divinitate în viaţa pământească, se va învrednici, în cele din urmă, şi de adevăratele daruri divine, rezervate slujitorilor credincioşi ai Împărăţiei. Şi, la vremea potrivită, i se vor încredinţa responsabilităţile cuvenite unui adult! (Apropos de discuţia despre "copil" şi "adult" desfăşurată în capitolul precedent).
Mă opresc aici, invitându-vă, ca şi până acum, să citiţi această minunată carte, pentru a afla toate bogăţiile gândirii maestrului, şi a înţelege pe deplin aceste superbe pilde evanghelice. Şi, în încheiere, vă ofer o frază a părintelui Stăniloae, atât de potrivită contextului, şi care ar putea servi, de fapt, drept motto, întregii cărţi:

"Dreapta socoteală constă în a găsi înţelesul central al lucrurilor şi a te păstra cu tărie în el, nelăsându-te ispitit de nici o atracţie unilaterală." (D. Stăniloae)

2 comments:

  1. Minunate aceste cuvinte, aduc asa o lumina clara asupra acestei pilde care la prima vedere pare atat de tainica si de greu de patruns.

    ReplyDelete
  2. Maestrul Aivanhov are o temeinică instruire spirituală, şi de aceea, interpretările sale nu sunt aleatorii, ci exact acelea care trebuie. Înclin să cred că le-a primit printr-un anumit gen de revelaţie.

    Mă bucur că sunt oameni care îl apreciază, şi sunt interesaţi, în acelaşi timp, şi de pildele evanghelice!

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...