Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Saturday, January 30, 2010

Recviem pentru o saga ce nu a (mai) avut loc

Repostez aici un text preluat de pe un alt blog al meu - întrucât apare drept foarte potrivit în contextul social, politic...şi chiar psihologic individual actual! E doar un text lirico-esoteric...

Aceste rânduri nu au (probabil) un destinatar anume! Sau, poate au, dar nu acest lucru e important…Important este că ele descriu o stare de lucruri (şi de spirit) foarte prezentă în acest secol despuiat de frumuseţe, de autentic, de profund! În acest secol al aparenţelor sclipitoare ce maschează un mare gol de conţinut…


Aşadar, ce poate dori de la contemporanul său un om normal, cu un suflet şi o sensibilitate autentică, cu idealuri şi năzuinţe ce depăşesc cadrul “realist” al vieţii comune? Să obţină cât mai multe avantaje? Sau, o satisfacţie a orgoliului pentru lucruri care nu au nimic de-a face cu orgoliul, intrând mai curând în categoria personalului şi intimului? Sau, îndeplinirea cu orice preţ a unor promisiuni vechi şi negate cu obstinaţie?
Desigur că, pentru un om de genul descris mai sus, nimic din toate acestea nu ar putea reprezenta o valoare, ceva de dorit şi de năzuit! Şi, în general, nimic din ceea ce ar putea concepe o minte năclăită în cotidian…El nu ar putea dori, posibil, decât Adevărul! Adevărul despre ceea ce a fost, şi ceea ce este…Adevărul despre ceea ce există în profunzimile fiinţei noastre, şi va exista mereu, indiferent cât de mult vom încerca să ucidem, să îngrădim, sau să deturnăm! Adevărul despre noi-înşine, despre acel Eu Sunt, care reprezintă Divinitatea din noi! Acea Fiinţă despre care Noica spunea că nu este Dumnezeu, ci Iubirea Sa…
În ciuda opiniilor “realiste” şi contradictorii, există oameni care pot vedea acea Fiinţă în ei-înşişi, şi în ceilalţi! Există oameni care pot vedea prin ceilalţi…Pot vedea cum această Fiinţă se zbate să iasă la iveală, uneori aproape reuşeşte…Dar, Eul conştient, ajutat de Eurile conştiente ale celorlalţi, fac tot posibilul să o înnăbuşe, să o murdărească, să o ucidă chiar! Întrucât ieşirea la suprafaţă – am putea spune, naşterea – acelei Fiinţe, doare prea mult, şi cere prea multe sacrificii ale Suprafeţei, este preferabil să fie împinsă la loc în străfunduri, sau chiar ucisă! Pentru ca viaţa zisă normală să poată decurge normal…Adică, superficial, călduţ, materialist, şi plină de satisfacţiile dubioase ale orgoliului!
În acest sens, lumina Adevărului, care ajută naşterea acelei Fiinţe, reprezintă o arsură, şi o ameninţare! Pentru că, într-adevăr, este o lumină care arde…Arde toate impurităţile, toate superficialităţile, toate comodităţile obţinute cu preţul sacrificării autenticului! Te determină, contemporanule, să te priveşti aşa cum eşti tu în mod real, gol şi sărman, dincolo de toate zorzoanele adăugate! Şi această vedere doare…
Poate că deja ai pierdut multe în această viaţă, poate că ai suferit! E foarte posibil, întrucât viaţa nu este o plimbare printr-o vale cu crini! De multe ori, pierderile sunt doar consecinţele deciziilor noastre greşite din alte timpuri, care apar sub o altă formă…Pentru că nimic nu rămâne fără consecinţe! Nici cea mai măruntă lacrimă pe care am smuls-o cuiva vreodată…
Dar, acea Fiinţă te-ar ajuta să vezi totul într-o nouă lumină…să vezi câştigurile rezultate din pierderi…să vezi cee ce înseamnă, de fapt, câştig, şi pierdere! De multe ori, pierderile ne pregătesc pentru alte câştiguri, mai importante, în planuri superioare realului imediat. Cu condiţia, însă, să accepţi aceste câştiguri, şi nu să le înnăbuşi, sau să le ucizi! Altfel, vei rămâne doar cu pierderile iniţiale, fără să câştigi nici acele lucruri superioare! Este cea mai tristă situaţie. Te-ai asemăna astfel acelui împărat care a pierdut totul, ajungând cerşetor, însă refuză să primească în schimb o piatră banală, în concepţia sa, dar care ascunde un diamant! Un diamant ce i-ar putea recâştiga împărăţia, sau chiar mai mult…E vorba de povestea lui Iov, însă cu un final contemporan!
Ar mai fi multe de spus…dar, esenţialul cred că l-ai înţeles! Cândva, poate că această Fiinţă luminoasă din interiorul tău îţi vorbea cu mai multă tărie! Cândva, aproape că ajunsese la suprafaţă…Dar, te-ai speriat de strălucire, sau poate, de durere! Totul era mult prea altfel decât erai obişnuit! Şi atunci, ai preferat să o înnăbuşi…ai fi vrut chiar să o ucizi! Ai ascultat, în acest sens, toate sfaturile Eurilor “normale” şi “realiste” din jur! Toate sfaturile care te puteau ajuta, în concepţia ta, să îţi recapeţi liniştea, şi normalitatea…Toate sfaturile acelora mai orbi chiar şi decât tine…orbii care conduc alţi orbi! Şi care, vor primi şi ei ceea ce au cerut, şi au căutat…din păcate!
Au existat şi momente în care ai vrut să fii salvat, chiar şi după aceea! Momente în care îţi înţelegeai golul, şi greşelile, şi singurătatea! Dar, chiar şi atunci, voiai să fii salvat pur şi simplu, fără să depui nici un efort! Deşi tu erai cel care surghiunise această Fiinţă din interiorul tău, şi al altora, totuşi aşteptai ca ea să vină singură înspre tine, făcând tot ceea ce ar fi trebuit să faci tu! Să vină înspre tine fără sacrificii din partea ta, şi fără schimbări, dansând pe sâma îngustă a concepţiilor tale, după muzica ta proprie! După toate prăpăstiile în care ai prăvălit-o, totuşi aşteptai ca salvarea ta să se petreacă simplu, şi în condiţiile tale! Iar, dacă acest lucru nu a fost posibil, ai preferat să închizi din nou uşile, fugind înspre “realul” familiar, călduţ şi superficial!
Aceasta a fost, din păcate, saga Fiinţei tale înspre lumină! Sau, ar fi trebuit să fie! O poveste care n-a mai fost niciodată scrisă…
Şi totuşi, poate că tu nu ştii, dar chiar şi poveştile nescrise există undeva! Este un loc în afara timpului în care există toate poveştile ce au fost, şi n-au fost vreodată. În care există toate poveştile dorite cândva, gândite, şi simţite…În care există înregistrarea acelei părţi din noi mai profunde şi autentice, care nu întotdeauna ajunge la exprimare şi în ultima lume creată – cea a manifestării!
În acel loc, povestea ta încă există…sau, ar putea exista! Dacă tu ai avea voinţa şi iubirea pentru a o scoate la iveală! Adică, dacă ai putea accepta schimbările şi sacrificiile necesare pentru a renunţa la Eu, în favoarea Fiinţei!
Dacă ai putea face asta, dacă măcar ai dori, ai avea sprijinul tuturor fiinţelor de lumină care îi ajută pe luptătorii spirituali din toate timpurile. Nici un căutător, sau iubitor al Adevărului, nu este lăsat singur!
Şi, desigur, ai descoperi mulţi fraţi şi în această lume zisă reală…
Dumnezeu aşteaptă…El are răbdare! Are şi iubire, infinit mai multă decât a noastră…Acolo unde noi nu mai rezistăm, sau ne dăm bătuţi, El continuă! Şi, desigur, El iartă…
E o putere în această graţie.
Adevărul e în întregime la vedere.
Bat la uşa din dreptul inimii,
Nici o rugăciune, gând meditativ, sau vin
Nu mă îmbată ca acesta.” (Dr. Carlos Warther)

6 comments:

  1. Am citit cu placere acest post desi sunt aproape ateu.
    Pot doar atata sa zic: fiecare om are putere absoluta doar ca nu o stim, nu o intelegem, nu o gasim. Religia este doar un intermediar, un alt nivel al sperantei spre nemurire
    ,chiar daca adevarata credinta zace in alte planuri.
    Sper ca nu am jignit pe nimeni. M-am cenzurat cat am putut.

    ReplyDelete
  2. Charon, mă bucur că te-ai exprimat cu sinceritate, deşi tu spui că eşti ateu! De fapt, nu eşti chiar ateu, ci respingi doar religiile oficiale. Asta se înţelege din ceea ce spui tu! Faptul că fiecare om are o credinţă a lui, care transcende religiile, este un mare adevăr!
    De fapt, chiar şi cuvântul "religie" înseamnă "re-ligare", adică - legătură a omului cu Divinitatea. Aceste legături pot fi atât de diverse, încât pare aberant să îi blamăm pe toţi cei care nu "se leagă" în felul nostru!
    De fapt, de aici am pornit şi eu, demult...De la faptul că am respins toate religiile oficiale, devenind - ziceam eu - atee! Apoi, Dumnezeu mi-a arătat în multe feluri, şi chiar în moduri care pot fi socotite minuni, că persoana mea conta pentru El, şi că nu trebuia să Îl neg. Încet, am ajuns să fac o diferenţă între religie, şi Dumnezeu! Apoi, după ce m-am împăcat cu Dumnezeu, şi am devenit credincioasă în interior (exact ceea ce ziceai tu), am început să înţeleg şi religiile...Am înţeles astfel că sunt căi bine gândite şi probate, de apropiere de Divinitate. Însă, pe orice cale lungă, şi plină de reguli, există pericolul pierderii scopului, şi al fiorului...Asta se întâmplă, de obicei, datorită oamenilor din Biserică, ce îi învaţă pe ceilalţi mai mult reguli şi dogme rigide, fără a se strădui să le explice mai mult, şi fără a înţelege problemele şi formarea specifică a fiecărui suflet. Ştiu asta, pentru că am trecut pe aici!:)
    Însă, trebuie trecut dincolo...Trebuie căutat aurul din norul de praf! Şi Bisericile (eu, fiind ortodoxă, pot să mă refer mai mult la a mea, dar nu cred că e o excepţie), chiar au aur în interior! Învăţăturile pline de valoare practică ale Sfinţilor Părinţi, şi harul ce coboară asupra rugătorilor atunci când urmează poruncile...Nu spun că aceştia ar fi numai preoţi! Eu cred că, dimpotrivă, mulţi laici au parte de acest har, însă nu îl privesc ca atare.

    Scuze că m-am lungit aşa de mult, dar am vrut să înţelegi că, adevăraţii creincioşi nu sunt habotnici! Credinţa şi habotnicia sunt, de fapt, două lucruri opuse. Doar din curiozitate, îţi indic să citeşti din cărţile părintelui Nicolae Steinhardt - un om de o cultură, modestie şi deschidere extraordinară. Să vezi ce spune el despre adevăratul credincios, care trebuie să fie mereu plin de lumină, şi cu zâmbetul pe buze! Chiar şi faţă de necredincioşi! Călugării mereu încruntaţi, care tună şi fulgeră la adresa păcătoşilor, şi se feresc de păcătoşi ca de ciumă, nici nu fac lucrarea lui Dumnezeu.

    O seară bună, şi multă lumină pe cale îţi doresc, oricare ar fi aceea!

    ReplyDelete
  3. Bunaa, Doruleţ!:) Chiar mă întrebam zilele astea pe unde mai scrii, şi ce mai faci. Pe cuvânt de pionier!:)M-am gândit la prietenii de pe weblog, şi mi-am dat seama că de tine nu mai ştiam nimic.
    E bine că te-ai mutat aici, e mai mult aer, şi posibilităţile tehnice sunt mai bune!

    Te pup, şi o zi bună!

    ReplyDelete
  4. Am aterizat şi eu pe aici, între lungile mele călătorii, după cum am promis acum ceva timp. Îmi place noua casă şi această sagă ce nu a avut loc. Este destinul noastră să o facem să aibe loc...

    Numai bine!

    ReplyDelete
  5. Bine spus, Andrei! Toţi trebuie să trăim astfel încât această sagă să aibă loc!

    Mă bucur că ai trecut pe aici, dar nu ştiu unde au dispărut ultimele tale postări! Erau foarte reuşite, acelea despre cei doi oameni din camera închisă! Am vrut şi eu să trec să te salut pe blogul tău, dar...nu am avut unde!:)

    Desigur, înţeleg că fiecare om are nevoie de un timp pentru restructurări. Şi eu am avut nevoie...(Mai ales dacă ai fost şi în sesiune.)

    Îţi doresc multă lumină, şi să revii cu forţe proaspete!

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...