Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, December 5, 2010

Departe, şi totuşi aproape



Poate părea o întrebare retorică, dar eu chiar m-am întrebat: se poate să fii departe, şi totuşi aproape? Adică, să fii în mod real aproape, să nu te laşi distras de grijile zilnice, sau de "plăcerile de la Capua". Răspunsul meu este afirmativ. Deşi, desigur, există multe situaţii particulare - în care "departele" rămâne departe - există şi situaţia, destul de des întâlnită, în care spaţiul nu are prea mare relevanţă.
Dovadă marii noştri scriitori şi artişti care au petrecut ani îndelungi în capitalele extrem de civilizate ale Europei: Eminescu, Cioran, Noica, Ţuţea, Grigorescu, Brâncuşi. Deşi au avut la dispoziţie tot confortul şi civilizaţia, plus toată cultura oferită de aceste citadele, ei au rămas totuşi mari români, şi gândul lor era doar acasă. Creaţiile lor au fost aduse în ţară, aşa cum era firesc, şi adăugate patrimoniului naţional.(Cel puţin, în cea mai mare parte.)  Faptul că ţara lor era mai săracă, şi că nu le putea oferi confortul şi recunoaşterea pe care au găsit-o "dincolo", nu a fost relevant pentru ei. Dimpotrivă, au considerat aceasta un motiv în plus pentru a se întoarce, pentru a o ajuta să se ridice, să ajungă la măsura care i se cuvine. În operele lor, nu apar minunatele oraşe şi cuceriri ale culturii pe care le-au văzut acolo, ci tot ţăranii noştri, locurile noastre, luptele şi istoria noastră. Pământul acesta al strămoşilor, în care au văzut lumina zilei, şi care i-a hrănit atât cât a putut! Şi le-a dat, în schimb, ceva mult mai important decât hrana: dragoste şi sentimentul apartenenţei.
Aceasta înseamnă că au fost mari români - dincolo de faptul că au rămas universali prin operă. De fapt, nu mai ştiu care critic literar spunea despre Eminescu  - de exemplu - că a devenit universal tocmai pentru că a fost întâi un mare poet naţional.Acesta e drumul, şi nu invers! Nu poţi deveni "universal" de-a gata, fără să îţi iubeşti întâi ţara. Poate că al nostru Creator ne-a dăruit întâi aceste posibilităţi de a creşte în iubire, până să atingem acea iubire universală, pentru toată umanitatea: casa, familia, prietenii, oraşul nostru, ţara noastră. Dacă nu îi iubim pe cei mai de aproape, cum putem susţine că iubim toţi oamenii? "Dacă în cele mici aţi fost necredincioşi, cine vă va da vouă pe cele mari?"
Apropos de globalizarea despre care am mai vorbit - ea nu trebuie să se opună elementului naţional, ci să îl continue, cumva. Să îi apere fiinţa, unicitatea, şi apoi, putem vorbi şi despre globalizare! Nu acea atitudine întâlnită astăzi în aşa-numitele "cercuri suspuse": dacă eşti "naţionalist" - adică, dacă spui că îţi iubeşti ţara, şi îi aperi valorile- eşti stupid şi retrograd, şi te opui mersului civilizaţiei. Civilizaţia supermarketurilor, a Mac Donaldsurilor, a marilor ferme în dauna gospodăriilor ţărăneşti,  a cipurilor,  a taxelor şcolare, a cardurilor de sănătate şi a coplăţii.Civilizaţia autonomiei maghiare şi a bazelor NATO în propriul nostru teritoriu. Civilizaţia noilor sărbători "implantate": Thanksgiving Day şi Valentine's Day.Şi, multe altele!

Ei, dar m-am cam îndepărtat. Voiam doar să spun că, da, departele, poate fi uneori aproape! Şi Dumnezeu este într-un fel, departe, dar şi aproape de noi, "lângă umărul nostru drept" - aşa cum spune un psalm.
Desigur, datoria noastră este să iubim întreaga lume, pentru că întreaga lume este sălaşul Lui. Să trecem de separare, de împărţirile artificiale. Şi acest lucru este foarte uşor pentru cei deprinşi să iubească! Dar, totul este un proces. Până la întreaga lume, trebuie să iubim întâi ceea ce ni s-a dat, pe rând. Şi mai apoi, vom ajunge şi la acea măsură, cu ajutorul Lui!

"Hristos însuşi ne umple de iubire faţa de El, prin iubirea Lui faţă de noi." (D. Stăniloae)

8 comments:

  1. Departe si totusi aproape !... Se spune despre Cioran, care a stat multi ani in Franta si a si scris in limba franceza ,se spune despre el ca in ultia parte din vita mai stia decat limba romana...Ce sa mai zicem de Brancusi "Sfantul din Montparnasse" care a locuit si el multi ani in Franta, se imbraca in itari si avea Romania la el in atelier.

    ReplyDelete
  2. Da Florina, eu stiu cine sunt pentru ca m-am nascut la coada vacii ! Penru ca ascultam povestile spuse de tatal meu si pentru ca la sarbatori baba Lina venea si ma lua la biserica si de aici mergeam la cimitir unde primeam pomana coliva.Am purtat si voi purta cu mine peste tot satul meu din Baragan !

    ReplyDelete
  3. cred ca nimeni nu poate uita de unde se trage...de incearca a uita, i-aduce aminte sangele...tara fiecaruia e de fapt limba lui materna...si oricat ar incerca un om sa iubeasca oamenii pur si simplu, nu se pot iubi nimicnicia, tradarea, umilinta practicata de oameni...nu se poate iubi jaful si bataia de joc, iar ceea ce pare neiubire, sa spun asa, e de fapt FURIE si NEPUTINTA...acestora, nu le poti apartine cu usurinta. cat despre masura, ori iubire, cu tot respectul, n-ar trebui a sti de ea doar cei umiliti de sisteme si parasisteme, cei gonoti din locul lor de nevoi si disperare...ei sunt cei simpli, care din iubire, oricum trec peste toate si iubesc in continuare si tara si neamul si tot ce exista...parvenitii, nestuii si incultii, goii pe dinauntru, ar trebui sa se "opereze" la sensul vietii, apoi om mai vedea...romania a devenit un risc pentru viata, n-ai cum s-o iubesti in adevaratul sens al cuvantului si sa te bati si cu pumnul in piept pentru ea! cuvinte sunt multe, iar sentimentele, un amestec nedefinit...
    e doar parerea mea, cu scuzele de rigoare pentru cuvintele care deranjeaza!
    interesant articolul, felicitari!

    ReplyDelete
  4. Maria, ai fost într-un gând cu mine! Eu nu m-am născut la ţară, dar cele mai frumoase vacanţe acolo le-am petrecut, participând la toate muncile şi activităţile de acolo. Şi pentru mine, o parte din suflet a rămas în casa bătrânească a bunicii, şi în munţii din Moldova. Oriunde m-aş duce, voi fi, într-un colţ de suflet, fetiţa care o ajuta pe bunica la adunat fânul şi săpat cartofi, şi care se minuna în faţa apusurilor de la munte, şi a peisajelor care-ţi tăiau răsuflarea.

    Cred că un lucru asemănător simţeau şi acei oameni de cultură "transplantaţi" în alte locuri! Mă bucur că ai atâtea cunoştinţe despre viaţa lor, pentru că ei merită să fie modele!

    O iarnă frumoasă îţi doresc, şi numai bucurii!

    ReplyDelete
  5. Mulţumesc, Alice, dar nu am această întenţie! Ceea ce scriu este un fel de dar - pentru mine, şi ceilalţi. Dar, mulţumesc încă o dată că te-ai gândit!

    ReplyDelete
  6. Erys, în mică măsură, sunt de acord cu tine, dar nu în totalitate! Deşi înţeleg, într-un fel, atitudinea ta. Tu, ca şi mulţi alţi români, numiţi "ţară" totalitatea indivizilor ei, în care se includ şi cei de la conducere. Eu nu văd ţara în felul acesta. După cum am mai spus undeva, pentru mine, ţara sunt acei oameni simpli despre care vorbeşti şi tu. Ei sunt "sarea pământului", şi cei care au dus greul dintotdeauna, şi nu au lăsat să se piardă chiar tot. Ei nu merită să fie iubiţi, nu merită să ne zbatem să aibă o viaţă mai bună? Vei spune că noi nu putem face nimic - lucru parţial adevărat. Totuşi, ceva se poate face, fie şi mărunt: să dăm tot ce putem, fiecare la locul nostru. Chiar dacă pare inutil! Şi, să încercăm să alegem mai bine data viitoare. Dacă nu, încă o revoluţie!

    Minciuna, incultura, corupţia despre care vorbeşti aparţin unei pături, şi unor instituţii. Ele nu reprezintă România. Aceleaşi lucruri le întâlnim şi în alte părţi - deşi la noi ele sunt totuşi amplificate de sărăcie. Desigur că nu putem iubi aceste lucruri, şi nici măcar nu trebuie încercat! Trebuie luptat împotriva lor pâna la ultima suflare.

    Dar totuşi, ţara rămâne ţară, şi nu cred că există cineva - un om adevărat - care să nu vrea să facă ceva, cât de mic, care să o scoată din impas. Ţara nu e vinovată pentru mizeria unora, ea este victima. Ce ar trebui să facem: să urâm victima, şi să o lăsăm să se piardă?

    Poate par doar vorbe, dar pentru mine, ele sunt adevărate. Şi, chiar intenţionez să fac ceva în sensul acesta, atunci când mă voi întoarce, cu mai multe resurse.Cu ajutorul lui Dumnezeu!

    Eu îţi doresc numai bine, şi Sărbători cât mai frumoase, şi o iarnă ca în poveşti! Care să îţi aline gândurile...:)

    ReplyDelete
  7. Felicitari,ai primit premiul ''MOST WANTED BLOG'' pentru pasiunea ,talentul si perseverenta ta in a scrie si publica un blog original,de calitate, pe care noi membrii grupului MWB ,incepand de azi il consideram: ''MOST WANTED''! Iti poti revendica premiul aici http://grupulmwb.blogspot.com/p/revendica-premiul-mwb.html
    iar daca iti surade ideea de a face parte dintr.un grup de bloggeri ce urmaresc promovarea talentelor adevarate si a oamenilor cu suflet mare afla de aici cum se poate realiza acest lucru http://grupulmwb.blogspot.com/p/regulile-grupului.html
    SARBATORI FERICITE SI UN AN NOU PLIN DE ARTICOLE DE CALITATE !

    ReplyDelete
  8. Mulţumesc din suflet, chiar a fost o surpriză! Voi onora propunerile dv., pentru a vă arăta preţuirea mea pentru frumosul dv. gest.
    Şi dv. Sărbători fericite, şi un An Nou plin de bucurii!

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...