Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, March 28, 2010

E sărbătoare la Florii

O minunată poezie tematică de Petru Dugulescu, mai actuală azi ca niciodată:

E sarbatoare la Florii

Saturday, March 13, 2010

Despre sincronicităţi

Ca urmare a discuţiei cu un valoros prieten, am hotărât să adun laolaltă frânturile de informaţii şi cunoaşteri despre acest subiect, realizând un tablou, cât de cât, complet. Desigur, nu sunt o cunoscătoare absolută, ci doar un om care a învăţat şi înţeles unele lucruri din propria experienţă. Aşadar, e posibil ca alţii să aibă şi alte puncte de vedere! De fapt, toţi cei care au înţeles, sau au trăit, câte ceva despre acest subiect, sunt invitaţi să îşi spună părerea!
Pentru început, ar trebui, desigur, să dăm o definiţie acestui termen: sincronicitate. Nu o ştiu exact pe cea din dicţionar, dar după mine, sincronicitatea, în sens esoteric-spiritual ar fi un fel de "rezonanţă" între fenomene, lucruri sau persoane aparent diferite, dar rezultând în final un efect benefic - urcarea unei trepte spirituale, îndeplinirea unei misiuni, rezolvarea unei probleme, înţelegerea modului de acţiune a Divinităţii în vieţile noastre, etc.
Poate nici chiar termenul "rezonanţă" nu este foarte potrivit, dar eu nu am găsit altul mai bun pentru a descrie legătura invizibilă, dar totuşi perceptibilă, dintre oameni, locuri, evenimente, ş.a.

Iată aici şi o altă explicaţie, găsită de mine pe un blog, şi care pare a fi interpretarea definiţiei date de Jung:

"Termenul de sincronicitate (sin = cu, cronos = timp) a fost ales de Jung pentru a desemna aparitia simultana a legaturii dintre elemente, prin sens dar fara cauza unica. Ceea ce leaga nu se poate ordona decât în sânul unui misterios univers cauzal, atemporal, care aduce iluminarea spontan. Stiinta nu prea întelege aceste fenomene iar mintea rationala le neaga. Din pacate, la omul modern dezvoltarea gândirii rationale s-a facut în detrimentul celei intuitive, iar Eul, instanta unificatoare, a devenit din ce în ce mai mult un element al dezbinarii, blocându-ne accesul catre starea de sincronicitate."

Pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba, voi spune că nişte fenomene aparent banale şi arhicunoscute - coincidenţele - fac parte şi ele din aria sincronicităţii. Unii ar spune că acestea sunt fenomene întâmplătoare, dar dacă privim atent în vieţile noastre, ne vom da seama că nu e chiar astfel. Chiar şi faptul că, de exemplu, noi ne gândeam să mergem să cumpărăm ceva, iar pe scara blocului îl întâlnim pe nu ştiu care vecin antipatic care mergea şi el tot acolo, nu e chiar pură întâmplare! Poate Ghizii noştri spirituali au vrut să ne spună că nevoile noastre nu sunt atât de diferite de ale lui, şi că nu trebuie să ne considerăm cu mult mai buni decât el! Sau, că până şi cu oamenii cei mai antipatici putem găsi puncte comune - fie şi în umanitatea noastră!
De fapt, Einstein spune despre coincidenţe că ar fi "întâmplările în care Dumnezeu vrea să rămână necunoscut". Cred că este cea mai apropiată de adevăr definiţie a sincronicităţii!
Dar, desigur, există şi alte tipuri de sincronicităţi, nebazate pe coincidenţe. Vrem să realizăm ceva, de ani de zile, dar ne lipsesc banii, sau timpul necesar. Şi, dintr-o dată, primim o mărire de salariu, sau o moştenire, iar programul nostru devine mai accesibil. Şi, ca din întâmplare, tot felul de oameni încep să se intereseze de proiectul nostru. Pare că, dintr-un plan superior, ni se crează toate condiţiile pentru a ne realiza proiectul, şi acest lucru are loc prin tot felul de evenimente sincrone.
Sau, trebuie să ajungem undeva, cu orice preţ - de exemplu, la o conferinţă - dar credem că nu vom reuşi la timp. Totuşi, prindem autobuzul, sau trenul, în ultimul moment, iar în el întâlnim chiar persoana pe care trebuia să o audiem!
Desigur, acestea au fost exemple minore, luate din viaţa de zi cu zi. Fenomenul sincronicităţii este mult mai complex, şi cuprinde, în ultimă instanţă, întreaga umanitate. În acest sens, putem spune că şi descoperirea primului principiu al termodinamicii de către Boyle şi Marriot, independent unul de celălalt, reprezintă un exemplu de sincronicitate. Sau, fenomenul poate fi extins chiar la nivelul micro şi macro-cosmosului, teoria fractalilor reprezentând un exemplu sugestiv: "Partea reflectă întregul, şi întregul reflectă partea". Sau, după cum spune "Tabla de smarald" a lui Hermes Trismegistos: "Ceea ce este sus este la fel cu ceea ce este jos, întregind miracolul unităţii". Acestea ar fi exemple de sincronicitate privită drept rezonanţă - după cum am definit-o la început.
Poate că toate aceste explicaţii nu par foarte ştiinţifice, dar totuşi, efectele lor pot fi observate chiar şi în viaţa de zi cu zi. Desigur, dacă ştim să vedem! După cum spune Paulo Coelho: "Trebuie să ştim să urmăm semnele". Acum, nu trebuie să ne transformăm în superstiţioşi care urmăresc fiecare pisică neagră!:) Însă, trebui să ne cultivăm înţelepciunea de a observa semnele adevărate, şi de a le urma, pentru a permite producerea sincronicităţilor necesare. Chiar şi citirea rapidă a unei fraze dintr-o carte, în timp ce avem o problemă în minte, poate constitui răspunsul la problemă, sau măcar o indicaţie. Însă, desigur că nu pentru oricine! Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, şi să nu mai facem absolut nimic, ci doar să căutăm semne. Trebuie înţeles că semnele (cele adevărate) sunt trimise numai celor care au depăşit un prag al slujirii, şi care sunt capabili să le vadă. Numai în măsura în care depunem o muncă spirituală, şi urmăm poruncile (pentru noi, creştinii - cele evanghelice), primim harul care ne îngăduie să desluşim semnele.

Şi, în încheiere, iată şi o definiţie creştină a sincronicităţii, mai caldă şi optimistă decât cele seci şi "ştiinţifice" de dinainte:

"Dar ştim că Dumnezeu toate lucrurile le lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemaţi după voia Lui." (Romani 8.28)

După părerea mea, e de-ajuns...

Saturday, March 6, 2010

Despre libertatea de alegere


Iată o temă despre care se poate spune, cu siguranţă, că nu este uşoară! De fapt, este la fel de uşoară (sau la fel de grea) ca şi tema libertăţii în sine. Câte discuţii nu a suscitat această tematică, încă de pe vremea când omul abia începea să se întrebe cine este el? Literaţi, filosofi, teologi, chiar şi simpli cetăţeni, toţi au avut câte ceva de spus pe această temă - a libertăţii!
Libertatea de alegere ar reprezenta doar o categorie, sau un gen, al libertăţii în sine. De fapt, la o privire mai atentă, putem observa că prezenţa uneia implică neapărat şi prezenţa celeilalte, sau viceversa. Adică, numai oamenii liberi pot face alegeri libere!
Dar, intervine atunci dificultatea de a defini termenul "om liber". La o primă vedere, am putea spune că omul liber este acel om care nu este supus unor restricţii exterioare arbitrare sau impuse, care are asigurate necesităţile traiului cotidian (acea piramidă a lui Maslow), care se poate deplasa oriunde doreşte, şi îşi poate îndeplini (aproape) orice dorinţă. Dacă aplicăm această definiţie, observăm că, măcar 60-70% din populaţia Terrei e reprezentată de oameni liberi. (Procentul poate fi mai mare, sau mai mic, dar aceasta nu importă în mod absolut.) Şi totuşi, putem spune cu siguranţă că alegerile acestui procent sunt cu adevărat libere? Dacă este aşa, atunci de ce există nefericire, regrete, chiar eşecuri dezastruoase - în plan uman, social, politic, etc. ?
Deci, dacă am lua drept corectă la modul absolut acea definiţie a libertăţii, şi în consecinţă - am accepta că toţi aceşti oameni fac alegeri libere - ar trebui ca, pe ansamblul ei, omenirea să fie mai fericită, mai armonioasă, şi mai sigură în legătură cu drumul ei, decât este de fapt. Totuşi, realitatea este alta, din păcate! Şi atunci, nu putem trage decât concluzia că acea definiţie a omului liber, fără să fie incorectă, este totuşi incompletă.
Marguerite Yourcenar - scriitoare profană, însă o fină filosofă - spune că "nu eşti liber atât timp cât doreşti, vrei, tremuri de frică, poate chiar atât timp cât trăieşti." De fapt, nu suntem liberi atât timp cât interiorul nostru nu este liber, şi este dominat de temeri, instincte, dorinţe deşarte! Sau altfel spus: "Cel care este stăpânul lui însuşi este mai mare decât cel care stăpâneşte lumea" - conform înţelepciunii lui Budda. Dar, câtă muncă, şi ce drum de parcurs, până la a ajunge la acest deziderat!
Şi atunci, cum putem defini noi această noţiune - omul liber? Khalil Gibran ne dă o minunată definiţie metaforică, dar atât de adevărată, în poemul său filosofic "Profetul":

"Veţi fi liberi în adevăr nu doar când zilele vă vor fi fără de griji, iar nopţile fără dorinţe ori fără chinuri,
Ci mai degrabă, când aceste lucruri vă vor cuprinde viaţa,
şi când vă veţi ridica deasupra lor goi şi fără de piedici."


Genul de libertate la care ne trimite el - şi pe care o simţim atât de autentică! - este acea libertate interioară, la care ne trimit şi toate marile învăţături spirituale ale omenirii. Sclavul Epictet, deoarece a trăit şi a gândit la modul just, indiferent de condiţiile exterioare - care nu i-au întunecat "aurul" interior - a fost cel mai liber om al timpului său! Înţelepciunea sa era atât de profundă şi autentică, încât aristocraţii îşi trimiteau copiii pentru a fi educaţi de el.
Socrate, Thomas Morus, sfinţii din toate timpurile - care au ales întotdeauna ceea ce era just, conform legilor divine, şi indiferent de condiţiile exterioare - au fost cei mai liberi oameni ai timpurilor lor. Iisus Hristos - ca Dumnezeu şi om în acelaşi timp - a fost însuşi exemplul libertăţii absolute. E însuşi şi-a ales soarta, cunoscând toate consecinţele - pentru Sine şi umanitate. În acest sens, găsim şi în Noul Testament o minunată definiţie a libertăţii:

"Căci robul care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al Domnului." (I Corinteni 7.22)

"Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Corinteni, 3.17)

Ce ar putea însemna aceste cuvinte? Unde este Duhul Domnului - adică, acel om care a primit energia harului, numai acela este un om liber - care poate alege, şi acţiona, dincolo de determinările externe, sau chiar interne. Şi pentru aceasta, trebuie o întreagă muncă de transformare interioară, urmând poruncile evanghelice! De aceea sunt atât de puţini oameni care fac alegeri corecte, şi în concluzie - atât de puţini oameni fericiţi! Dealtfel, acest gen de oameni se simte de la distanţă: radiază lumină, bunătate, armonie. În cele mai grele condiţii, ei nu îşi pierd seninătatea! În cele mai dificile situaţii, ei aleg întotdeauna just.
Vorbim oare de un ideal? Desigur, e un ideal de atins! Însă, aceşti oameni chiar există, chiar dacă numai câţiva într-o generaţie. Numai câţiva oameni dintr-o generaţie sunt cu adevărat liberi! Restul, ne aflăm pe diferite "trepte" ale procesului de eliberare. Şi, vom găsi atâta fericire, câtă libertate putem obţine.
Cred că ar mai fi multe de spus pe această temă (începând cu acea libertate de alegere a scânteilor divine care am fost, de a deveni fiinţe încarnate, şi a trece prin toate experienţele umanităţii - despre care am discutat cu un valoros prieten), însă, prefer să mă opresc aici, şi să las tuturor posibilitatea de a-şi înţelege şi defini propria libertate.

Şi...las aici încă o definiţie a libertăţii, dată tot de Khalil Gibran - şi atât de apropiată de cea evanghelică! Poate unii dintre noi înţeleg mai bine aşa...

"În iubirea desăvârşită aflăm libertatea Eului nostru." (Khalil Gibran)


Linkuri similare:

http://childagain.wordpress.com/2009/01/22/despre-raportul-libertate-necesitate/

http://iscrestnow.blogspot.com/2008/11/despre-viata-libertate-si-don-miguel.html

http://iscrestnow.blogspot.com/2008/11/din-nou-despre-libertate.html

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...