Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Saturday, April 24, 2010

Despre Imperiul Dorinţei


O minunată postare aparţinând unui prieten m-a făcut să mă gândesc mai bine la ceea ce înseamnă viaţa, şi ce loc au în ea dorinţele - fie ele îndeplinite, sau nu. Şi, reflectând, mi-am dat seama că este adevărat ceea ce spun religiile despre Om, în general: că este slab, nestatornic, şi se lasă purtat de vântul existenţei ca o frunză de toamnă. Lăsând la o parte orgoliul, şi iluzia voinţei, dacă ne privim cu atenţie vieţile şi conştiinţele, vom observa cu uşurinţă acest lucru!



Imaginea aparţine blogului ADragos Photo

şi am postat-o pentru că mi s-a părut,
cumva, sugestivă pentru tema propusă


Desigur, există excepţii, cel puţin pentru unele perioade de timp: oameni care s-au dedicat Lui, şi urmează o cărare spirituală. Ei au parte de călăuzire, şi se presupune că ar trebui să facă mai puţine greşeli. Însă, există şi aici o parte slabă, care ţine tot de natura omului: liberul-arbitru cu care am fost înzestraţi. Chiar dacă suntem călăuziţi, şi mai primim şi harul uneori, există momente când natura umană iese la iveală - în mod prostesc, sau dramatic - depinde cum vrem să o privim!
Poate că aceste momente ne sunt lăsate pentru smerirea noastră - ca să vedem ce mici şi slabi suntem fără El. Sau, poate ne sunt lăsate pentru conştientizare, ca să vedem mai clar pe ce treaptă ne aflăm. Cert este că ele există, şi atunci simţim din plin că suntem totuşi oameni, şi nu mai mult. Mai mult, putem fi numai cu ajutorul Lui, şi numai dacă urmăm regulile!

Imperiul Dorinţei este acea zonă obscură din noi, în care cei mai mulţi se pierd, şi rătăcesc întreaga lor viaţă. Li se pare atât de familiar, încât nu pot concepe nici un alt teritoriu în afara lui! Mai mult, râd şi îi ironizează pe cei care par a fi stabiliţi în alte zone, inconceptibile pentru ei.
Însă, există şi situaţia inversă: sunt aceia care au depăşit graniţele acestui Imperiu, sau, aşa cred ei. Cea mai mare parte a vieţii lor, sunt străini de el, şi chiar li se pare copilăresc să mai treacă pe acolo - ca şi cum şi-ar pune din nou pantaloni scurţi, şi ar sări pârleazul bunicilor ca să fure mere, ca în copilărie. Însă, această situaţie poate crea o falsă siguranţă, o falsă părere despre sine. Pentru că sunt imuni la 99% dintre tentaţii, ei ajung să creadă că sunt imuni la toate.

Şi, vine şi momentul când acea 1% apare! Incredibil, inconceptibil, e un şoc chiar şi pentru aceşti oameni! Iată că mai există ceva în această lume care mai poate fi dorit! Iată că mai există ceva ceva fără de care simt că lumea nu este întreagă! Partea cea mai rea vine însă atunci când îşi realizează propria nestatornicie şi superficialitate. E posibil să li se propună altceva în schimbul acestei dorinţe: un vis mai vechi, şi care altădată ar fi părut culmea Imperiului Dorinţelor. Însă, nimic nu poate părea acceptabil în locul noii dorinţe, nici măcar cel mai nobil vis din tinereţe! Anii şi dezamăgirile au ros deja conturul viselor vechi, încât acum au ajuns de nerecunoscut - nişte palide fantome ale vieţii.
Şi atunci, ei văd cât sunt de nestatornici, la fel cu toţi ceilalţi! Cât sunt de uşor de clintit de valurile vieţii, chiar dacă ei se credeau nişte stânci! Bine spunea un gânditor: "Cine nu a păcătuit niciodată, înseamnă că nu a întâlnit tentaţia potrivită."

Şi atunci, cum mai putem să îi învinuim pe ceilalţi, care aparţin de drept Imperiului Dorinţei? Deosebirea dintre noi este doar una de formă, şi nu de esenţă. După cum spunea un părinte din Pateric: "Dacă te împărtăşeşti cât de puţin din omul cel vechi, la fel ca ei eşti supus păcatului."

Poate că asta era, de fapt, şi învăţătura! Poate că trebuia să înţelegem asta, înainte de a trece mai departe.
"Războiul nostru e şi crunt, şi greu, şi simplu totodată. [...] Războiul e crâncen, dar numai pentru cei mândri." (Sf. Silvan Athonitul)

Saturday, April 17, 2010

Despre timpul potrivit

Motto: "Zboară la timp, altfel îţi rămân aripile mici" (Vasile Ghica)


A fost odată un om care, mai demult, voind să facă o curăţenie generală în casă, a azvârlit apa dintr-o găleată veche. Numai că, pe fundul găleţii, se aflau şi nişte obiecte preţioase din casă, pe care el nu le băgase în seamă. După un timp, cineva i-a atras atenţia să recupereze acele obiecte, dar el nu l-a luat în seamă. "Pot să îmi confecţionez oricând altele noi", a spus el. Şi, a confecţionat altele, apoi le-a aruncat şi pe acelea, apoi, iar a achiziţionat altele...şi, tot aşa!
Până când, odată, văzând într-o reclamă nişte obiecte asemănătoare cu cele aruncate, şi văzând că erau considerate drept cele mai bune, s-a hotărât, în fine, să le recupereze. Între timp, îşi adusese aminte că şi el se simţise foarte confortabil atunci când le folosise. La largul lui, adică...
Dar, trist lucru! Obiectele respective erau acum vechi, ruginite şi deteriorate. Oricât le-ar fi lustruit, nu mai puteau fi recondiţionate! Şi, parcă nici ele nu se mai simţeau bine în casă, nu mai făceau parte din peisaj...

Ce poveste banală! s-ar putea spune. Aşa este, e o poveste banală, care ni se întâmplă multora! Ea se întâmplă ori de câte ori renunţăm - din diferite motive - la visele şi aspiraţiile noastre. Credem că le putem înlocui cu altele noi, şi uneori, chiar aşa şi este! Însă, există o regulă simplă: visele nu trebuie aruncate înainte de a-şi da întregul potenţial. Altfel, riscăm să rămânem împărţiţi, neterminaţi, şi să nu ducem la capăt nimic aşa cum trebuie. Sau, să ducem la capăt, dar în suflet să nu avem nici o bucurie! După cum spunea nu mai ştiu care autor: " O victorie căreia nu îi poţi culege roadele este echivalentă cu o înfrângere."

Uneori, din aceste motive, putem simţi nevoia să ne întoarcem la visele vechi. Însă, depinde de faptul dacă ele nu s-au învechit prea tare! Fiindcă, dacă s-a întâmplat astfel, şi chiar noi-înşine nu mai suntem cei de atunci, nici ele nu mai au vreo valoare! Nu poţi resuscita ceva ce a murit, sau pe care l-ai ajutat să moară... Nici nu-i putem învinui pe ceilalţi pentru asta! Ei nu au nici o vină, şi nici o obligaţie, legată de faptul că noi ne simţim singuri, săraci şi vrem "să ne recompensăm" faţă de visele vechi. Ar fi, de exemplu, ca şi cum i-am lua unui bărbat de patruzeci de ani o pereche de rotile, pentru că nu am apucat să îi luăm în adolescenţă!

Tot Biblia spune cele mai frumoase şi adevărate lucruri pe această temă. Ca întotdeauna...

"Pentru orice lucru este o clipă prielnică, şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer."(Ecclesiastul 3.1)

"Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit."
(Ecclesiastul 3.11)


În concluzie, pentru ca visele să ne aducă împlinirea dorită, ele trebuie să fie frumoase şi la timpul lor. Atât! Dumnezeu nu spune multe lucruri...

Friday, April 2, 2010

Pilda samarineanului milostiv


Întrucât timpul nu-mi prisoseşte, din păcate, mă voi mulţumi doar să vă dăruiesc această minunată pildă, într-o relatare găsită pe net, lăsându-vă să găsiţi interpretările cele mai potrivite. Mie îmi este foarte dragă...


-să iubim pe toti oamenii-



Iisus ne-a spus că cea mai mare poruncă este să-L iubim pe Dumnezeu din toate puterile noastre si pe aproapele nostru la fel cum ne iubim pe noi: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea
si intaia porunca. Iar a
doua, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti “(Mt.22:37-39).

Dar oare cine este aproapele nostru? Toti oamenii! Nu contează culoarea pielii, religia, nationalitatea; toti avem în noi chipul lui Dumnezeu, si de aceea trebuie să trăim în bună întelegere, ajutându-ne atunci când cineva se află în strâmtorare.

De altfel Domnul Iisus ne porunceste: “toate câte voiti să vă facă vouă oamenii, asemenea si voi faceti lor, că aceasta este Legea si proorocii”(Mt.7:12).

Pentru că oamenii din timpul Mântuitorului credeau că aproapele este rudenia, vecinul sau cel din acelasi neam,El spune următoarea pildă în care le arată cine este aproapele:

Luca cap.10

“30. Iar Iisus, raspunzand, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, si a cazut intre talhari, care, dupa ce l-au dezbracat si l-au ranit, au plecat, lasandu-l aproape mort.

31. Din intamplare un preot cobora pe calea aceea si, vazandu-l, a trecut pe alaturi.

32. De asemenea si un levit, ajungand in acel loc si vazand, a trecut pe alaturi.

33. Iar un samarinean, mergand pe cale
, a venit la el si, vazandu-l, i s-a facut mila,

34. Si, apropiindu-se, i-a legat ranile, turnand pe ele untdelemn si vin, si, punandu-l pe dobitocul sau, l-a dus la o casa
de oaspeti si a purtat grija de el.

35. Iar a doua zi, scotand doi dinari i-a dat gazdei si i-a zis: Ai grija de el si, ce vei mai cheltui, eu, cand ma voi intoarce, iti voi da.

36. Care din acesti trei ti se pare ca a fost aproapele celui cazut intre talhari?

37. Iar el a zis: Cel care a facut mila cu el. Si Iisus i-a zis: Mergi si fa si tu asemenea.”

În vremurile acelea, samarinenii erau considerati un neam de păcătosi, iar evreii se fereau de ei. Dar, după cum am văzut, în pildă tocmai
un samarinean salvează viata omului aceluia.

Toti suntem datori să facem credinta noastră vie si lucrătoare prin fapte, ajutându-i pe cei care se află în nevoi, stiind că oricând si noi putem ajunge în situatia aceasta si, la rândul nostru vom astepta ajutorul semenilor nostri.

Deasemenea nu trebuie să uităm că, ajutând ne agonisim comori în ceruri, “unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta” (Mt.6:19-21).

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...