Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, September 26, 2010

Despre restructurări

Tema de astăzi poate părea banală, dar pentru noi, oamenii de toate zilele, e destul de importantă. Toţi am trecut cândva, sau trecem, prin restructurări. Personale, sociale, profesionale, etc.
De fapt, care ar fi definiţia termenului "restructurare"? Lăsând la o parte dicţionarul, şi urmând strict compoziţia cuvântului, vedem că el se compune din două părţi: "re" şi "structurare". Adică, într-un fel, o creare din nou! Cuvântul spune că, în anumite momente, noi simţim nevoia unei "re-creeeri", sau măcar "re-organizări".

Imaginea apartine site-ului http://www.ccib.ro/afacerea/Stire-1348-.htm
Desi tema este schimbarea climatica, mi s-a părut destul de sugestivă pentru schimbările în sine

Desigur, foarte puţini ne restructurăm atât de profund încât să ne schimbăm din temelii! Există doar anumite momente de graţie, sau puncte de cotitură, despre care am mai vorbit, în care au loc astfel de "întoarceri cu 180 grade" ale vieţii noastre. Când ele sunt în sens bun, putem spune că am urcat o treaptă spirituală, sau am lepădat nişte "haine" vechi.
De cele mai multe ori, însă, avem doar "reevaluări" şi "reorganizări", interne sau externe, sau ambele. Şi ele sunt la fel de necesare! Uneori, aceste reorganizări reprezintă doar punctul final al unui lung proces, desfăşurat chiar şi pe parcursul unor ani. Ele sunt un fel de "momente de curăţenie generală". Ceea ce este vechi şi nefolositor se duce - oricât ar fi valorat cândva - pentru a lăsa loc noului.
Şi maestrul Aivanhov spunea undeva că trebuie să renunţăm la vechii învăţători care nu ne mai folosesc. La fel, în "Bhagavad-Gita", Arjuna este îndemnat de către Krishna să pornească un război împotriva unor fraţi şi învăţători ai săi. Pare crud şi lipsit de sens, dar esenţa spirituală este alta - tocmai această "reînnoire" de care spuneam. De fapt, acolo este vorba despre ceva mai mult: el trebuie să se lupte cu aspectele naturii sale inferioare, şi cu vechile cutume, care l-au "învăţat" sau determinat până atunci, şi să înceapă să îşi asculte Sinele divin - sau Învăţătorul interior. Aici este vorba despre un moment de cotitură major al vieţii cuiva - acel punct în care omul poate deveni un "erou interior", prin învingerea naturii sale inferioare.
Iisus a punctat şi El acest aspect, atunci când se referă la "omul nou". Trebuie să ne "dezbrăcăm" de "omul vechi", pentru a deveni "oameni noi"- în sensul lepădării de păcat şi al iubirii evanghelice. Dar El ne acordă şi un ajutor în acest sens: harul divin primit prin botez, şi mai departe, în orice moment al vieţii în care ne rugăm cu credinţă. În Romani, 12, Pavel ne spune şi el: "Să nu vă potriviţi veacului acestuia, ci să fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii voastre, pentru a înţelege voia Domnului, ce este bun, plăcut şi desăvârşit." (Romani 12. 2)

Desigur, aceste minunate îndemnuri se referă la transformări totale, la acele "creeri din nou" despre care vorbeam. Însă, există şi momente în care pot avea loc transformări mai mici, dar tot necesare. De exemplu, anumite lucruri sau situaţii care ne plăceau, le vedem altfel acum. Anumite dorinţe ale noastre, deodată ne apar drept iluzorii şi nenecesare. Anumiţi oameni pe care i-am admirat ne apar drept simpli oameni. Sau, pur şi simplu, realizăm că avem alte necesităţi, şi alte sisteme de valori. Putem spune că noi "ne-am schimbat", dar de fapt, este vorba despre o restructurare, sau chiar o evoluţie. A renunţa la vechile dorinţe iluzorii, a le vedea efemerul, constituie o evoluţie. Şi, în acelaşi timp, putem înţelege că ni se potrivesc alte lucruri, alte situaţii, alte persoane. Nu înseamnă că "le întoarcem spatele" celor vechi, e pur şi simplu rezultatul unui lung proces de formare - aşa cum spuneam.
De fapt, imobilismul, refuzul schimbării, constituie adevăratul rău. "Pe cine stă nemişcat, valurile vieţii îl lovesc mai crâncen", spunea un autor japonez. Sau, altfel spus, în camera în care nu se mai face niciodată ordine şi curăţenie, se depun praful şi pânzele de păianjeni, şi lucrurile împietresc pe locurile lor, apoi putrezesc singure.

Ar mai fi multe de spus, dar mai bine să le gândească fiecare, pentru situaţia lui particulară. Fiindcă schimbările, restructurările, au o altă formă pentru fiecare. Şi, în încheiere, să ascultăm doi înţelepţi, care vorbesc atât de frumos despre schimbare, sau "curăţenia periodică":

"Fericirea este eliberarea de orice lucru care ne face nefericiţi" (Vernon Howard)

"Toate cărările duc oriunde, de aceea este important să alegem cărarea care are inimă." (Carlos Castaneda)

Sunday, September 5, 2010

Despre alegeri şi lumile pe care le creem

O foarte interesantă şi documentată postare de pe un blog prieten mi-a readus în vedere problema alegerilor. Deşi această temă m-a preocupat, şi am mai abordat-o şi pe alt blog, se pare că nu s-a spus încă totul.
 După cum spuneam în altă parte, alegerile au loc în anumite puncte spaţio-temporale, un fel 
de noduri - pe care eu le-am numit, simplu, răscruci. Şi asta întrucât aceste "noduri" permit mai multe bifurcaţii sau linii temporale - după spusele prietenului susmenţionat. Aceasta nu înseamnă numai că avem mai multe posibilităţi - aşa cum ne spune evidenţa - ci şi că fiecare linie duce undeva. Adică, acele drumuri există fiecare la modul absolut - şi pot fi vizualizate de către Conştiinţa divină. Pentru noi, ele există doar la modul relativ, sau potenţial - adică, ştim doar că există, dar nu le putem vedea. În afară de una singură: şi anume, linia pe care o alegem să ne fie prezent.
De ce se întâmplă acest lucru? Poate, întrucât conştiinţa umană este limitată. Pentru noi, timpul curge liniar. Cel puţin, pentru majoritatea! Dar, există puţini oameni: sfinţi, clarvăzători, iniţiaţi, etc. ce pot vedea simultan multitudinea probabilităţilor. Pentru ei, timpul este un fluviu, şi ceea ce numim "trecut", "prezent", "viitor" sunt doar probabilităţi care coexistă. Adică, ei văd atât ceea ce s-a petrecut, cât şi ceea ce se va - sau s-ar putea - petrece. Singura problemă este că, uneori, ei nu pot distinge realul existent de realul probabil - tocmai pentru că văd totul ca pe un "prezent continuu".
Tocmai despre acest "real probabil" aş vrea să mai spun câteva cuvinte. Mulţi filosofi, şi chiar fizicieni, sunt de acord că el există nu doar la nivel "probabil", ci există ca atare! Doar că noi nu îl putem percepe, aşa cum am spus. Este vorba despre teoria aşa-numitelor "universuri paralele". În acest sens, fiecare alegere a noastră, fiecare linie temporală despre care vorbeam, duce la, sau crează, un univers în care se manifestă alte probabilităţi. Adică, există, de exemplu, un "eu" al nostru care a ales într-un anume fel, şi viaţa sa s-a înscris pe o anumită traiectorie. Şi, există şi un "eu" care a ales altfel, viaţa sa devenind cu totul diferită.
Desigur, nu numai noi - persoana noastră - contribuim la crearea acestor universuri! Fiecare om aduce o vibraţie, sau o amprentă. La nivel mai general, şi deciziile oamenilor politici pot crea un "univers" sau altul. Şi alegerile noastre se înscriu în acest cadru general, determinat de alegerile tuturor celor din jur.

Desigur, când prezentăm astfel situaţia, pare să reiasă un fel de haos de universuri, care se schimbă permanent, determinat de deciziile tuturor conştiinţelor care le compun. Cu adevărat, nimic nu e sigur, totul curge! Totuşi, chiar şi aceste universuri au o stabilitate a lor, nu apar şi dispar în fiecare clipă. De unde putem şti noi aceasta? Desigur, prin referire la singurul univers care ne este accesibil: prezentul nostru actual. Aceleaşi reguli funcţionează pe ansamblul întregii Creaţii - după cum spune Tabla de Smarald.
Dar, dacă acceptăm această - să îi zicem ipoteză - a stabilităţii universurilor multiple, care ar fi acel element care le-ar menţine stabilitatea? În mod sigur, nu este vorba despre deciziile şi gândirea umană, care sunt schimbătoare, aşa cum am spus. Trebuie să fie ceva mai mult! Şi acest "mai mult" este, desigur, Conştiinţa divină. Divinitatea are grijă ca aceste universuri să existe aşa cum au fost "proiectate" în momentul alegerii, sau "nodului".
La nivel personal, chiar am simţit că nu mi se permitea să îmi mai schimb universul, o dată ce l-am ales! Cu alte cuvinte, nu am putut, nu mi s-a dat ocazia, oricât am încercat, să revin asupra anumitor decizii. Am ales acest univers, şi el trebuia să continue aşa! Poate că un alt eu al meu, care a ales diferit, trăieşte într-un alt univers, în care lucrurile s-au petrecut altfel.
Desigur însă că, prin gândire şi simţire, putem să ne îmbunătăţim nelimitat universul pe care l-am ales. La un punct extrem, dacă reuşim să ne creştem suficient vibraţia - atingând sfinţenia, sau o anume iniţiere - am putea chiar ieşi din "liniar", şi să percepem timpul ca pe un fluviu, aşa cum am spus. Atunci, teoretic poate că ar fi posibil să ne alegem orice univers dorim, cu începere în orice punct temporal. Adică, mai simplu vorbind, să ne întoarcem în timp, şi să alegem altfel. Problema este dacă ne-am mai dori aceasta! Un atare nivel de vibraţie implică, în primul rând, o iubire imensă pentru umanitate, şi renunţarea la dorinţele noastre personale, pentru a servi ceilalţi oameni. Iubirea lui Hristos...

Poate că lucrurile pe care le-am spus pot părea multora fantastice, sau pură speculaţie. Este vorba, desigur, de personalităţile bazate strict pe logică, pe raţiune. Nu e nimic rău în a fi raţional; ba chiar, e foarte bine! Singura problemă este că raţiunea umană este limitată. Şi toate marile descoperiri ale umanităţii nu au apărut iniţial pe cale raţională, ci printr-o scânteie de intuiţie, sau inspiraţie - adică, de iraţional. Inspiraţia, sau intuiţia, înseamnă aducerea unui element cu totul nou, care uneori pare chiar a contrazice afirmaţiile logicii. De-abia după un timp, se descoperă că şi acest element are baze logice, care pot fi demonstrate. Dar o logică superioară!
Marele terapeut Lazarev numea inspiraţia un "scurtcircuit" al raţiunii. Adică, primirea unei informaţii dintr-o arie ce transcende raţiunea, mai "directă", sau care "scurtează" drumul de la Sursă la conştient, fără a mai trece prin raţiune.
Mă refer, desigur, la acei filosofi şi fizicieni ce au postulat existenţa universurilor paralele!

Şi mi se pare potrivit să închei prin câteva fraze care, după părerea mea, spun totul:

"Există mai multe lucruri, în cer şi pe pământ, decât poate concepe filosofia ta, Horatio."(W.Shakespeare)

"Esenţialul este invizibil pentru ochi". (A. de saint-Exupery)

"Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul, şi nu descifrează nici viaţa."( C. Brâncuşi)


Linkuri ajutătoare: http://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_M#Universurile_paralele

http://www.orator.ro/almanah/moartea-si-universurile-paralele/

http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=774

http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=91755


http://iscrestnow.blogspot.com/2008/12/evantai-de-probabilitati.html

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...