Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, October 24, 2010

Globalizare?

Ştiu că este o temă controversată şi susceptibilă de multiple discuţii. Ştiu că este chiar o temă incendiară, pentru unii. Din păcate...Eu nu vreau decât să îmi spun propria părere, bazată pe ceea ce simt a fi "îndrumarea interioară".
Aşadar, cei care aud termenul" globalizare" se împart în două categorii: adepţii fervenţi (destul de rari), şi adversarii declaraţi. Dintre adepţi fac parte, în primul rând, membrii păturilor conducătoare, şi care ar avea cel mai mult de câştigat în urma acestei "uniformizări benevole". Adversarii sunt ceilalţi membri, mai mărunţi, ai poporului nostru, şi pe pielea cărora se simt toate schimbările.

Imaginea aparţine postării de blog: http://pavel.romascani.ro/2010/01/13/ce-e-globalizarea/

Şi totuşi, paradoxal, nu sunt o adversară a globalizării! Globalizarea realizată corect - adică, la modul ideal - ar reprezenta însuşi idealul societăţii umane. O mare ţară planetară, fără graniţe, fără deosebiri economice prea mari între regiuni, fără interese mărunte locale. Fraternitatea universală, aşa cum se spune că ar fi domnit în Epoca de Aur a omenirii! Ar exista multiple avantaje legate de deplasare, de posibilităţile de muncă şi de instruire. Oricine, din orice colţ al lumii, ar putea merge liber, şi fără să plătească prea mult, pentru a munci sau învăţa în orice alt colţ al lumii. Toţi oamenii ar fi egali în drepturile politice şi sociale, toţi ar fi cetăţeni ai lumii.
Totul sună minunat dar... Iată că există şi un dar! Din păcate, în practică, idealurile îşi pierd poleiala, şi rămâne doar cartonul. Principala problemă ar fi: cine ar coordona această globalizare? Mai bine-spus, cine o coordonează, deja... Întrucât, aceia ar fi - şi chiar sunt - un fel de regi neîncoronaţi, în folosul cărora s-ar produce tot acest proces.
Fără graniţe? Da. Liberi? Mai puţin. Cipurile vor reteza cu totul puţina libertate rămasă. Toţi oamenii egali? Haida-de! Să îmi spună mie cineva că un botswanez va avea acelaşi statut cu un american. Sau, un român cu un englez, sau francez. Sau, că marile puteri economice vor ajuta cu totul dezinteresat popoarele mici să îşi depăşească dificultăţile economice. (Un exemplu ar fi ţara noastră - apropos de FMI.) Sau, că vor dipărea diferenţele dintre cei foarte bogaţi, şi cei foarte săraci. Atunci când voi vedea bogaţi renunţând la o parte din averi pentru a le da săracilor, voi putea crede că a coborât Cerul pe pământ! Din păcate, asta nu se va petrece prea curând...
În câteva cuvinte, globalizarea este un concept minunat, dar nu în felul cum a fost ea concepută şi pusă în practică. Oamenii - unii oameni cu putere - au deturnat acest concept în folosul lor. Ca de atâtea ori în decursul istoriei! De fapt, aceşti promotori ascunşi ai globalizării - mă refer la cei mari, care nu apar nici măcar pe scenele politice - urmează mai curând filosofia lui Nietzche. Conform acestuia, oamenii se împart în stăpâni şi sclavi. Morala de stăpân nu este aceeaşi cu morala de sclav. Stăpânii sunt un fel de "conducători înnăscuţi", cărora nu li se aplică legile morale comune. După el, creştinismul însuşi reprezintă "religia celor slabi".
De aceea, unii dintre aceşti conducători din umbră nici nu Îl numesc pe Dumnezeu Tată al nostru, ci doar Arhitect al Universului. Ca Tată, ar fi trebuit să aibă aceeaşi iubire pentru toţi oamenii. Ca Arhitect, El doar concepe planuri, care pot fi duse la îndeplinire de către oameni aleşi.

Şi, dacă tot am aluns la problema religiei, iată că trebuie totuşi să vorbim şi despre ecumenism, care ar fi un fel de "globalizare religioasă". Nu sunt adepta lui în întregime, dar nici o adversară fanatică. După părerea mea, toţi oamenii cu sufletul deschis, şi care Îl simt pe Dumnezeu aproape, practică un fel de "ecumenism". Adică, întrucât Dumnezeu este Unul, ei respectă toate formele de credinţă. Ei înţeleg că ele reprezintă modalităţi prin care Dumnezeu s-a revelat, la anumite intervale temporale, diferitelor popoare şi culturi. Desigur, noi considerăm şi simţim că această cale pe care mergem noi este cea mai bună. Şi, din moment ce ne-am născut în acest colţ de lume, şi am primit această religie, şi nu o alta, înseamnă că Dumnezeu a avut un plan pentru noi. Totuşi, nu ignorăm faptul că şi cei de alte credinţe simt şi cred acelaşi lucru. Şi, din moment ce ei sunt sinceri, şi aplică cu fidelitate codul religiei lor, nu îi putem vedea drept inferiori. Şi, orice modalitate agresivă de convingere a lor mai curând ne-ar îndepărta de Dumnezeu, şi de calea noastră. Dovadă "creştinarea" indigenilor din insulele Oceaniei, sau a amerindienilor. Cea mai bună metodă de convingere, în acest sens, trebuie să fie propria noastră viaţă, şi felul cum reies din ea principiile creştine. Ca să nu mai auzim afirmaţii ca aceea făcută de marele Gandhi: "Îmi place Hristosul vostru. Nu îmi plac creştinii voştri. Creştinii voştri sunt atât de diferiţi de Hristosul vostru."
Am mai auzit o controversă - stupidă din punctul meu de vedere- referitoare la faptul dacă trebuie, sau nu, să ne rugăm alături de cei de alte credinţe. Dacă rugăciunea este vorbire cu Dumnezeu, de ce ne-ar deranja faptul că şi alţii vorbesc cu El? Nu cumva ar semăna, în acest caz, rugăciunea noastră, cu aceea a fariseului din templu?

Aşadar, care ar fi concluzia: globalizare, sau nu? Răspunsul meu este: da...dar altfel! Cu totul altfel decât se face acum. La începutul timpurilor, se spune că Dumnezeu a amestecat limbile, la turnul lui Babel. Aceasta a reprezentat o pedeapsă pentru trufia oamenilor, care au crezut că prin propriile lor puteri vor reuşi să atingă cerul. Deci divizarea, împărţirea, nu a fost un lucru bun. Ar reieşi, în mod logic că un lucru contrar ar fi bun. Dar, nu ne spune nimeni cum s-ar putea realiza această reunire, ca să fie cu adevărat un lucru bun!
Totuşi, un lucru foarte uşor de înţeles este acela că ea ar trebui coordonată de aleşi divini, în felul lui Moise. Adică, de către oameni desprinşi de personal, care ar urma întrutotul poruncile divine. Aceşti oameni ar găsi căile cele mai adecvate pentru fiecare ţară, adaptate specificului ei. Nu ar aplica de-a valma, şi fără discernământ, aceleaşi legi economice pentru săraci şi bogaţi. Nu ar distruge specificul local, pentru a aplica "uniformizarea de la centru"! Nu ar distruge micile ferme şi gospodării ţărăneşti, care funcţionează în felul lor propriu de veacuri; nici micile firme şi afaceri locale, în folosul coloşilor comerciali şi industriali străini. Nu ar secătui resursele unei ţări în folosul "comunităţii" - care îi reprezintă tot pe ei, cei mari! Şi, câte şi mai câte...
Ei, şi până când acei oameni deosebiţi nu vor apărea printre noi, nici o globalizare nu se va face corect, ci tot în folosul unora, şi ponosul altora. Când vor apărea...dacă vor apărea!

Sper că m-am făcut înţeleasă. Şi, iată ce spune şi poetul:

"Haideţi deci să ne trezim,
Şi să ne asumăm destinul cu inima uşoară,

Să ne continuăm drumul,
Să învăţăm să construim, dar şi să aşteptăm." (Henry W. Longfellow)

Sunday, October 3, 2010

Despre Gandhi, părintele Galeriu şi creştinismul de astăzi


Deşi astăzi nu intenţionam să mai scriu, o postare de pe un blog pe care îl respect (dar nu îl redau aici ca să nu isc polemici), m-a făcut să ies din rezervă. Şi, nu în sensul bun, din păcate! Este vorba despre nişte cuvinte ale părintelui Galeriu referitoare la Gandhi. Domnia-sa îl considera drept un om care a primit harul creştin, deşi nefiind creştin. Chiar şi moartea sa o vedea asemănătoare cu a unui martir creştin.

Imaginea aparţine http://descopera.org 

Ei bine, aceste cuvinte i-au părut autorului postării greşite! Părintele Galeriu greşea, în concepţia sa, întrucât nu trebuie să admirăm prea tare un necreştin. Dealtfel, din viaţa şi învăţăturile lui Gandhi, pare să reiasă mai mult ideea ecumenismului, după părerea autorului postării.
Acum, nu vreau să ating acest subiect incendiar al ecumenismului! Fiecare să îşi facă propria părere, după mintea şi inima sa. Dar, nu pot să nu mă opresc, cu uluire, asupra părerii d-sale despre cuvintele părintelui Galeriu - dealtfel, un mare creştin ortodox! Părintele greşeşte întrucât vede universalitatea iubirii şi învăţăturilor lui Gandhi - care, dealtfel, ştia multe şi despre Iisus, pe care îl respecta. Greşeşte atunci când îl aseamănă cu un martir!
În acest sens, putem crede că Dumnezeu îi pune pe creştini şi pe necreştini în două şiruri distincte, indiferent ce ar face şi crede ei. Iar pe cei care admiră un necreştin, îi scoate din primul şir, şi îi aşază undeva la mijloc, până le vine mintea la cap!
Situaţia se aseamănă, cumva, cu aceea existentă la venirea lui Iisus. "Cine eşti tu, care înveţi altfel?" îi strigau rabinii. "Noi avem Legea lui Moise, şi poruncile. " Aceşti oameni, care aveau Legea, erau gata să ucidă cu pietre femeia adulteră, şi să o umilească pe cea samarineancă. Ei îi vdeau drept necuraţi şi pierduţi pe vameşi şi desfrânate. Iisus, întrucât aducea alte învăţături, a fost considerat drept duşman, şi de asemenea, au voit să Îl ucidă şi pe El.
"Voi treieraţi grâul, şi opriţi neghina", le spunea Iisus. "Vă numiţi pe voi fii ai lui Avraam, dar Dumnezeu, dacă voieşte, şi din pietrele acestea poate să ridice fii ai lui Avraam." Şi mai departe:
"Mama mea şi fraţii Mei sunt cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi Îl împlinesc." (Luca 8.21)
Câţi, oare, în zilele noastre, mai ascultă Cuvântul lui Dumnezeu? Si mai ales, câţi creştini?
Dar de fapt, care este acest cuvânt? După cum spune Hristos undeva: "Iubirea e împlinirea legii." Toate poruncile se reduc, deci, la una singură...
A avut Gandhi iubirea? Viaţa şi învăţăturile sale vorbesc singure. Chiar şi moartea sa! Atunci, ar putea fi şi el considerat un "frate al lui Iisus", după cuvintele Mântuitorului. Părintele Galeriu a văzut acest lucru, dincolo de dogme. Dovadă că avea cu adevărat harul!

Acum, după mai bine de 2000 de ani de la venirea Mântuitorului, vedem cu tristeţe că învăţăturile sale s-au transformat într-o nouă "colecţie de legi şi ritualuri". Adică, exact ceea ce El a voit să nu se întâmple! Puţini îşi mai aduc aminte că El a venit ca un rebel, ca un inovator. Învăţăturile sale se reduceau, de fapt, la una singură: iubirea evanghelică, având drept corolar libertatea - pentru că numai un suflet liber poate iubi cu adevărat. "Acolo unde nu mai e grec, nici barbar, ci toate şi întru toţi Hristos."
Cred că pe drept cuvânt spune Gandhi: “Îmi place Hristosul vostru. Nu-mi plac creștinii voștri. Creștinii voștri sunt atât de diferiți de Hristosul vostru.”

Dar părintele Galeriu era evreu de origine, spunea iarăşi cineva pe acel blog, şi chiar împărtăşea masoni! Îşi mai aminteşte oare cineva că şi Iisus era evreu? Iar Pavel a fost un iudeu convins, care a făcut mult rău creştinilor înainte de convertire. Sutaşul Corneliu era roman, ş.a.m.d.
Ceea ce a fost, sau este cineva la origine, nu mai importă după ce Îl primeşte pe Iisus în viaţa sa ! Atunci se petrece o "naştere din nou".
Iar faptul - probabil - că împărtăşea şi masoni - era doar o aplicaţie a cuvintelor Mântuitorului: "Iubeşte-i pe vrăjmaşii tăi". Aceleaşi cuvinte care, după părerea părintelui, au dat un nou curs vieţii lui Gandhi! Dar, ca să înţelegem mai bine despre ce este vorba, iată aceste păreri ale d-sale:

Intre cele doua razboaie mondiale s-au petrecut atatea revolutii, precum stiti: incepand din Rusia, apoi in Italia, in Portugalia, in Germania, in Spania, si la noi, si in Turcia… Dar dintre cei care au condus revolutiile, unul singur L-a descoperit pe Mantuitorul; si nu era din Europa crestina, ci din Asia – Gandhi. El singur, cand a citit aceste cuvinte ale Mantuitorului: “Iubiti pe vrajmasii vostri!”, s-a simtit iluminat. Iluminat! El, care era sufletul luminat al poporului indian (pe atunci colonie, sub stapanire straina). Si, cand l-a intrebat cineva cum, cu ce argumente a condus el eliberarea poporului sau, revolutia, cu vreo invatatura calauzitoare din cartile lor vedice? Nu, a raspuns el. “Cand am citit cuvintele lui Iisus: «Iubiti pe vrajmasii vostri!», deodata mi-am spus: Asta imi trebuie. Trebuie sa dovedesc vrajmasilor mei, si tuturor, ca-i iubim”. Si toata revolutia lui a dus-o cu Noul Testament in san, si cand ajungea in mijlocul celor care-l ascultau, din tren cobora putin pe scara vagonului, multimile ii sorbeau vorbele de pe buze, si el scotea Noul Testament si le citea Predica de pe Munte a Mantuitorului, apasand mai ales asupra acestor cuvinte: “Iubiti pe vrajmasii vostri!”.

Atunci mi-am zis: Doamne, acesti conducatori de revolutii din Europa, acesti dictatori erau botezati, erau crestini; si au facut sa curga atata sange, au ucis atatia semeni ai lor! Iar indianul Gandhi, cand a intalnit cuvantul Tau, cu ce flacara a luminii Tale si a iubirii lui a trait! El insusi, in final, asa s-a si savarsit din viata – martir. Caci a fost martirizat (noi, cei batrani, stim), in 1948.
Închei aici, lăsându-le drept temă de meditaţie, pentru creştini şi necreştini. Cine vrea să îl creadă pe părinte, e foarte bine, iar cine nu, e tot alegerea sa! Dumnezeu ne-a dăruit marele dar al libertăţii, după cum spuneam. El nu impune cu forţa legile Sale, doar oamenii au născocit aceste absurdităţi. După cum spune un mistic : "Oamenii drepţi iau justiţia atât de în serios, încât dacă Dumnezeu nu ar fi drept, nu ar da doi bani pe Dânsul". (Meister Eckhardt)
Linkuri utile: http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-19-dupa-rusalii/predica-pe-munte-iubirea-vrajmasilor-96932.html

http://thetime-carmendohanici.blogspot.com/2010/10/platosa-credintei.html

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...