Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, January 9, 2011

Despre relaţia omului cu Divinul

 Arunci când este vorba despre un asemenea subiect, probabil că mulţi s-ar aştepta să scriem tomuri întregi de meditaţii filosofice şi teologice. Poate fi şi aşa...dar cred că nimeni nu ar avea răbdare până la sfârşit!
Mie mi s-au părut definitorii pentru înţelegerea acestei relaţii două pilde dintr-un autor uitat. Ambele explicitează, dincolo de cuvinte, ce înseamnă această relaţie, sau, ce ar trebui să însemne!

În prima, este vorba despre o mânăstire, al cărei stareţ fusese vestit în vis că va veni la ei în vizită însăşi Fecioara cu pruncul. Peste un timp, ajunge la mânăstire o icoană deosebită a Fecioarei cu pruncul. Călugării au pornit în procesiune, recitând fiecare rugăciuni şi cântări, şi aducând daruri. Pe la sfârşit, apare, de unde - de neunde, un saltimbanc.
Imaginea aparţine: http://cathalin.wordpress.com/2007/08/16/o-imagine-pe-zi-»-drum-spre-casa/ 

Oricât l-au împins în spate, ruşinându-se de o asemenea companie, el a reuşit să ajungă în faţa icoanei, şi a început să jongleze cu nişte portocale, făcând şi tot felul de giumbuşlucuri. Călugării, oripilaţi, l-au prins şi au vrut să îl alunge, când...toată lumea a observat că Fecioara zâmbea, iar pruncul râdea şi bătea din mânuţe! Procesiunea şi rugăciunile lor tipiconale nu clinitiseră nimic, dar ofranda sinceră a bietului om, neştiutor de cele sfinte, ajunsese în cerul cel mai înalt!

A doua pildă povesteşte despre un rege care a primit în vizită un învăţat. Regele avea cel mai minunat palat, împodobit cu minunate lucrări de artă. El i-a îngăduit învăţatului să viziteze palatul, cu o singură condiţie: să ţină tot timpul în mână o lampă cu ulei aprinsă, din care să nu cadă nici o picătură. Acesta s-a învoit, şi a pornit să facă turul minunatului palat. La început, a fost uşor, dar apoi, a întâlnit tot felul de scări şi praguri, încât era dificil să ţină lampa în echlibru, şi să şi privească minunile, în acelaşi timp. Cu chiu, cu vai,  a terminat vizita, transpirat tot. Zâmbind, regele l-a întrebat ce minunăţii l-au impresionat mai mult, dar el nu a ştiut să spună nimic. Toată atenţia sa se concentrase asupra lămpii.
"Îmi pare rău, domnia-ta! Dacă doreşti, poţi face din nou turul palatului, şi  nu mă voi supăra dacă vei scăpa câteva picături de ulei." Bucuros, învăţatul a pornit din nou, şi a văzut toate frumuseţile, chiar dacă pe drum a pierdut câteva picături. Însă, mult mai puţin decât se aşteptase, şi lampa nu s-a stins. Iar sufletul său era îmbogăţit de cele văzute.
"Ce ai înţeles de aici, domnia-ta?" l-a întrebat regele la sfârşit. "Că, dacă mă concentrez prea tare asupra unui singur lucru, pierd ceea ce e mai important, şi ceea ce trebuia să văd." "Ai dreptate, domnia-ta! Fie el acel lucru şi virtutea, şi desăvîrşirea, el nu trebuie să devină un scop absolut! Înţelepciunea şi echilibrul vieţii constă în a vedea tot ce e de văzut, şi a trăi tot ce e de trăit, fără să pierzi prea mult ulei din lampă - adică, să îţi iroseşti harul. Dacă reuşeşti aceasta, atunci înseamnă că ai înţeles ce a vrut de la tine Stăpânul Palatului."

Poate aceste pilde par fără legătură cu subiectul enunţat, dar pentru mine, ele spun totul. Departe de a fi un lucru complicat, şi accesibil doar celor "aleşi", relaţia cu Dumnezeu este simplă, şi la îndemâna tuturor. El vede doar ceea ce se află în inimă, după cum spune şi Rumi într-un frumos poem. ("Ce să fac eu cu-nşiruiri de vorbe/cu-ntorsături de gânduri şi imagini?/Eu vreau văpaie, doar văpaie/Aprinde, dar, văpaia!")
Pe de altă parte, de multe ori, chiar aspiraţia prea rigidă şi încruntată spre desăvârşire ne îndepărtează de El. Desigur că el ne vrea desăvârşiţi, dar nu trebuie să confundăm ţelul - ajungerea la El, cu mijlocul. Practica desăvârşirii se poate face în cele mai banale sau lumeşti situaţii. Nu degeaba ne pune El să trăim aceste situaţii!
Iar dacă reuşim să trecem prin ele, păstrând şi legătura noastră cu El, şi însuşindu-ne şi lecţia acestor experienţe, este exact ceea ce s-a dorit de la noi.
Poate s-ar fi putut spune mai multe, dar eu prefer să-i las fiecăruia loc pentru propriile înţelegeri. Fiecare să îşi viziteze palatul aşa cum crede de cuviinţă...:)

"Cine porneşte spre Hristos - şi cât de lungă, de întortocheată, de nesigură i se arată a fi calea - L-a şi întâlnit." (N.Steinhardt)

6 comments:

  1. Simpla si frumoasa expunerea ta. As spune, minunat de accesibila! @};-

    Intr-adevar, omul are si ar avea o relatie directa, chiar minunata cu divinul, de nu ar fi mereu dirijat de altii. Ne pierdem de multe ori in vorbe mari si in tehnici elaborate si uitam ca cea mai accesibila cale spre Tatal nostru este prin si dupa sufletul fiecaruia.

    ReplyDelete
  2. Ai prins exact esenţa, denaide! Este vorba aici despre un anumit tip de oameni: cei pregătiţi pentru divin, cei plini de iubire, şi care Îl simt ca pe o prezenţă vie.
    Ca să fim corecţi, trebuie să spunem că există şi categoria celor mai puţin pregătiţi, a celor mai "simpluţi" în iubire, sau pur şi simplu, a celor superficiali, prinşi de "grijile veacului". Pentru aceştia, probabil că ritualurile sunt absolut necesare, pentru că ei nu pot realiza altfel "ruperea" de profan. Trebuie să li se reamintească mereu că au pornit într-o călătorie, şi trebuie ajutaţi pe parcurs...

    Mulţumesc pentru gânduri, şi mă bucur că acei asemănători se adună, ca picăturile care curg în mare!:)

    ReplyDelete
  3. Buna Florina !

    Acest blog al tau nu l-am avut trecut in lista mea, dar l-am gasit pe lista din blogul "A doua venire a lui Iisus" si ma bucur f.f. mult

    In legatura cu ce ai scris, ca suntem atenti numai la un singur lucru mai important si scapam din vedere celelalte aspecte care ne inconjoara, am sa-ti spun si eu o povestioara care mi-a placut.

    A fost un om care locuia intr-un oras mare occidental si dorea sa cunoasca si alte culturi ale lumii. Asa ca a decis sa mearga in India unde a auzit ca sunt multi intelepti.
    A ajuns acolo si a intalnit un mare maestru si un mare intelept indian care i-a aratat unul dintre marile orese din India, dar si niste temple si manastiri hinduse unde traiau calugarii lor.
    Dupa aceasta vizita, omul l-a invitat si el pe marele intelept sa-i viziteze orasul.
    Astfel, mergand inteleptul cu acel om pe o strada foarte aglomerata din acel oras, deodata maestru se opreste si-i spune: Asculta ce frumos canta acest greier si atunci se apleca si lua de jos un greier .Omul , foarte impresionat , ii spune ca numai un mare maestru poate sa fie atent la o problema atat de neimportanta, ca nu toata lume poate sa faca asa ceva.
    Inteleptul, in spune ca toata lumea este inzestrata cu aceasta putere de concentrare , dar nu sesizeaza decat ce-l intereseaza.Atunci inteleptul a scos o moneda si o arunca pe jos. La zgomotul facut de moneda, toata lumea din jur s-a intors sa vada unde este banul.
    Ei, ce ti-am spus eu ca toata lumea are acest har, dar il foloseste numai cand il intereseaza ceva.

    Iti doresc un an minunat, minunat, minunat
    pa !pa !

    ReplyDelete
  4. Ryana, mă bucur mult că ai revenit, şi mai ales, că te-ai mutat pe blogspot, unde sunt condiţii mai bune!

    Cunosc şi eu pilda aceasta pe care mi-ai spus-o, şi îmi place tare mult. Acolo este vorba de partea pozitivă a concentrării - cel puţin în cazul maestrului! În orice muncă spirituală, trebuie să ne concentrăm pe esenţial, şi să nu luăm în seamă "zgomotul" lumii. Un maestru este oricum capabil să "comute" imediat pe ceea ce îl interesează, şi îi foloseşte.
    Pilda mea se referea la acei care au depăşit deja prima etapă, care au învăţat să se concentreze, dar şi-au făcut din asta un scop. Lazarev, un mare vindecător şi clarvăzător, spunea că orice scop care ajunge mai important decât Dumnezeu-însuşi, fie el şi cel mai elevat, devine o piedică.
    Desigur, e vorba de etape! Întâi învăţăm să ne concentrăm, să ne "desprindem" de lume. Apoi, trebuie să "ne întoarcem", cumva, în lume, să înţelegem să simţim şi celelalte aspecte. Până şi sfinţii au făcut asta, dar pentru ei, nu mai exista pericolul ca lumea să-i tulbure. Pe undeva, pe aproape, trebuie să ajungem şi noi!:)

    Te îmbrăţişez, şi îţi doresc numai lumină în acest an!

    ReplyDelete
  5. In primul rand sa stii ca acele imagini nu apartin siteurilor si blogurilor unde le gasesti, sunt si ele luate din alta parte si pana la urma toate apartin lui Dumnezeu. Asa ca nu cred ca trebuiesc trimiteri decat unde ceva pretios spiritual se gaseste.
    Citatul din Steinhardt imi aminteste de alt citat care se pare ca e din Pascal: Nu m-ai cauta daca nu m-ai fi gasit deja...
    E minunat sa ne amintim si sa intelegem tot mai mult ca Dumnezeu e viu, ca are un suflet, un Duh, o Inima si ca in toate este dupa chipul si asemanarea noastra...:)
    Sau invers ?:)

    ReplyDelete
  6. Îngerule, e vorba de dreptul de autor: se pare că pot fi trasă la răspundere dacă nu specific sursa. Am văzut pe alte bloguri. Dacă şi ei le-au luat din altă parte, e problema lor!:) Oricum, am şi eu poze mai vechi în calculator, despre care chiar nu mai ştiu de unde sunt.:)

    Despre ultima frază, eu cred că e puţin invers ceea ce zici tu.:)Dar nu ar fi greşit să spunem nici că El ar fi după asemănarea noastră, dacă noi am putea concepe o imagine cu totul sublimă, ceea ce ne-am dori să fim. De fapt, n-ar fi chiar o asemănare, ci un ideal al nostru, dar poate că unii înţeleg mai bine aşa.

    Mulţumesc pentru idei!Multă bucurie îţi doresc!

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...