Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Friday, January 7, 2011

Între adevărul absolut şi adevărurile noastre

Fiecare şi-a pus, la un moment dat, problema Adevărului - fie în viaţa personală, fie în ştiinţe, filosofie sau religie. Şi, culmea, fiecare a găsit un răspuns! Aceasta, neînsemnând însă că răspunsurile celorlalţi sunt greşite. Sunt doar diferite...aşa cum oamenii sunt diferiţi - "fiecare, câte un mic univers", aşa cum spunea nu mai ştiu care autor.
Dar, problema nu este faptul că ele sunt diferite, ci faptul că fiecare are tendinţa de a-şi apăra, până la sânge, adevărul descoperit. Valabil şi la nivelul culturilor, civilizaţiilor, religiilor....

 Imaginea aparţine blogului: http://viseazazidezi.blogspot.com/2010/05/varsator.html 

Ce reflectă aceasta? Simpla iubire de adevăr?
S-ar părea, totuşi, că este ceva mai mult de atât. Este vorba şi de un oarecare orgoliu - "acesta este adevărul meu (sau al nostru), pe care eu (sau înaintaşii mei) l-am descoperit"-  şi mai ales, de frică! Frica de a nu putea înţelege prea bine adevărul celuilalt, şi a rămâne astfel "descoperit". Frica de a nu intra într-un haos al probabilităţilor, în care să nu mai existe nici o certitudine...
Cumva, până într-un punct, această ultimă frică este justificată. Dar totuşi, oamenii ar trebui să gândească la modul simplu şi logic: nici măcar un singur adevăr particular nu implică prin el-însuşi ura şi respingerea faţă de alte adevăruri. Cei care gândesc determinaţi de tandemul "frică-necesitate de a mă apăra", au ajuns să nu se mai conformeze nici măcar propriului lor adevăr.

Desigur, lucrurile stau astfel la nivel teoretic, se poate spune, dar ce ne facem cu practica? Păi, tocmai practica este cea care ne determină să descoperim aceste aserţiuni "teoretice"! Dacă luăm cel mai simplu exemplu: al unui om alb, care se duce la un trib din insulele Polineziei ca să îl civilizeze - putem vedea că adevărul lui este inatacabil. El este civilizat, plin de cultură, are cea mai perfectă religie, cu un mesaj extraordinar de înalt - şi atunci, nu este el îndreptăţit să îi impună adevărul lui sărmanului polinezian care trăieşte în colibe de frunze, mănâncă ceea ce vânează cu suliţa, şi nu are o idee clară despre monogamie? Oricine ar spune că da. Dar, ce ne facem când polinezianul nu înţelege? Nu îi intră în cap, şi gata, că trebuie să se îmbrace, şi să meargă şi la slujba religioasă...şi multe alte lucruri!
Păi, ei bine, dacă nu înţelege, atunci trebuie convins! Dacă nu se poate de bunăvoie, atunci cu forţa! Oricum, e în numele unui scop mai înalt! (Şi iată cum se ajunge aici la sintagma "scopul scuză mijloacele".)
Dar bine-bine, s-ar putea spune, ce soluţie ar exista, atunci? Nu poate fi lăsat aşa, în păcat...

Soluţiile nu pot fi găsite cu o minte firească, ci doar cu una duhovnicească - după cum ne spun Evangheliile. O minte firească ar aplica soluţiile omeneşti cele mai la îndemînă, inclusiv "disciplinarea". (Deşi, disciplinarea fără ca acel vizat să îi înţeleagă sensul nu ştiu cum apare...) O minte duhovnicească s-ar gândi la exemplul lui Hristos. Ce a făcut El pentru noi? S-a făcut asemeni nouă. O dată cu învăţăturile aduse, el a dat mereu exemplul unei vieţi în concordanţă cu ele. Chiar şi al morţii...
Acel om alb ar trebui, dacă ar fi deplin pătruns de spiritul creştin, să accepte să locuiască, o vreme, în colibele de frunze, şi să facă ceea ce făceau sălbaticii. Să le înţeleagă foarte bine obiceiurile, şi sistemul de gândire, inclusiv cel religios. Oricât de sălbatici, au şi ei zeii lor, şi ceremonii de venerare. Să devină puţin "de-al lor"! Apoi, încet-încet, să le prezinte alternative - în modul de convieţuire, şi în felul de a privi viaţa. Uite, ce bine şi frumos este când trăieşti într-o casă cu pereţi de cărămidă! Nu te mai udă ploaia. Uite ce bine este atunci când nu te mai superi când celălalt te-a lovit! La început, el va râde de tine, dar mai apoi, se va gândi mai bine. Uite ce bine este atunci când te arunci în faţa panterei, ca să îţi aperi tovarăşul! El va înţelege cât îl iubeşti, şi data viitoare, poate îţi va apăra şi ţie copilul, sau un om drag.
Şi aşa, încet-încet, sălbaticii vor deprinde spiritul creştin - care este, de fapt, esenţa acestei religii. Poate cu timpul, dintre ei se vor ridica şi oameni în stare să înţeleagă subtilităţile doctrinare, şi adevărul absolut al iubirii divine, revelat prin multe feluri de adevăruri particulare. Dar nu acesta a fost scopul principal al lui Hristos. Scopul Lui a afost acela de a aduce oamenii la mântuire, indiferent de bagajul lor intelectual. Tocmai de aceea, şi-a ales discipoli dintre simpli pescari, şi nu dintre preoţii şi învăţătorii de lege plini de cunoaştere teoretică a Scripturilor.

Iar dacă lucrurile sunt atât de complicate atunci când e vorba de sălbatici, ce să mai spunem despre interacţiunea cu alte culturi, şi alte sisteme religioase, vechi şi funcţionale de sute, şi mii de ani? Să ne repezim să le prezentăm adevărul doctrinei noastre: singura, şi cea mai adevărată? Poate dintre ei vor fi oameni extraordinar de inteligenţi, care vor înţelege...Dar, chiar şi aşa, simpla înţelegere teoretică nu îl va transforma pe acel om în creştin.
Dacă suntem cu adevărat plini de har, vom înţelege cum să ne purtăm şi în aceste cazuri. Vom înţelege chiar, în situaţia când suntem cu adevărat luminaţi, că fie şi adevărul nostru, atât de desăvârşit, este doar o faţetă a Adevărului etern. Adevărul etern înseamnă: Iubire, Dreptate, Înţelepciune. Toate formele de prezentare în care a apărut în decursul veacurilor reprezintă "episoade particulare", cu seriale din ce în ce mai îmbunătăţite, ale "filmului" final. Poate că noi aparţinem unui episod mai valoros decît alte culturi! Poate că a ştiut Divinitatea de ce s-a revelat în această ordine. Dar, acest lucru nu ne este de folos, dacă noi nu dovedim în viaţa şi fiinţa noastră adevărurile de bază. Şi, pe acestea ar trebui să le cerem şi lor: valorile de bază. Dacă sunt în stare să le rămână credincioşi până la moarte, sunt chiar mai creştini decât noi!
În istorie, foarte puţine convertiri s-au petrecut pentru că oamenii au fost convinşi intelectual de valoarea unui sistem religios. De fapt, nici nu ştiu dacă există asemenea convertiri! În schimb, exemplul iubirii, milei, sacrificiului, chiar şi din partea unor oameni simpli, au înclinat imediat balanţa de partea religiei respective. Mai târziu, exegeţii au putut stabili şi valoarea ei doctrinară. (Lucru valabil şi pentru diferitele ramuri şi confesiuni ale unei religii - oricât de eretic ar suna!)

Acestea nu au fost spuse în scopul polemizării, sau pentru a întări o părere, sau alta. Fiecare poate avea propria lui părere, contează numai cum se raportează ea la Adevărul absolut. Şi, iată ce spune un sfânt din Filocalie:

"Din dragoste sinceră, se naşte cunoştinţa naturală. Iar acesteia îi urmează cel din urmă bine dorit. Acesta este harul cunoştinţei de Dumnezeu." ( Sf. Talasie Libianul)

2 comments:

  1. Foarte tare fraza cu monogamia :)
    Adevarul este ca suntem cu totii niste salbatici pentru Dumnezeu... Il inteleg sa isi piarda rabdarea cu noi din cand in cand...:)
    Este bine ce spui tu, dar tot o tehnica este, si cand Dumnezeu vine la tine nu mai e timp de tehnici, Dumenzeu trebuie sa vorbeasca, sa se exprime... Si orice ar spune este bun si este bine chiar daca efectele par contrare la prima vedere, El are imaginea de ansamblu...
    Foarte inspirat textul, ai ceva de spus...

    ReplyDelete
  2. Noi suntem sălbatici, aşa cum ai spus, pentru simplul motiv că nu ştim să iubim. Dar Dumnezeu nu îşi pierde răbdarea, tot oamenii o fac!

    Da, poate că e o tehnică, dar m-am gîndit şi eu că ar fi mai bună, pentru că e după exemplul lui Hristos. Era o povestioară foarte inspirată de Crăciun, care spunea despre un cârd de gâşte sălbatice rătăcite, şi de acolo mi-a venit ideea:

    http://univcrestact.blogspot.com/2009/12/adevarata-semnificatie-craciunului.html

    Ele nu au ascultat decât de cineva asemeni lor...

    În altă ordine de idei, ai dreptate că, atunci când Dumnezeu hotărăşte să ţi se prezinte, nu mai e loc de "tehnici". Dar de obicei, El hotărăşte asta numai cu cei pregătiţi - aşa cum a fost şi Saul din Tars, bunăoară. Deşi duşman al creştinismului, el era pregătit, în sinea lui, să Îl primească pe Mântuitor. Nu era un "sălbatic", doar că zelul lui fusese greşit dirijat!

    Mulţumesc pentru vizită şi împărtăşire, şi îţi doresc şi eu să Îl primeşti aşa cum va voi El!

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...