Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, February 20, 2011

Totul este serios

Chiar dacă viaţa este doar o piesă, un rol pe care ni-l asumăm înainte de "coborâre", totuşi, este un rol foarte serios. Nu putem lua totul în uşor doar pentru că ştim că este un rol. Chiar şi în vieţile actorilor veritabili, uneori întreaga lor carieră depinde de un rol - pe care îl numesc "rolul vieţii lor".
Nu înseamnă să trăim fiecare zi încrâncenaţi şi crispaţi, obsedaţi ca rolul să ne iasă bine. Aceasta este o extremă care nu ne duce înspre scopul nostru, ci dimpotrivă. Părintele Steinhardt amintea în acest sens de acei călugări veşnic încruntaţi şi mânioşi pe ceilalţi că le tulbură liniştea, care văd ispite pretutindeni, şi se poartă cu cea mai mare asprime faţă de posibilii ispititori. Adevărata trăire în Hristos este linişte şi bucurie, iubirea tuturor creaturilor.
Dar, nici atitudinea opusă nu conduce la un rezultat bun. Să trăim la întâmplare, jucându-ne de-a viaţa, şi lăsându-ne duşi de valuri, pentru că oricum nu ştim unde mergem. Avem, desigur, voie să ne jucăm, pentru că jocul are un rol formator. Copiii învaţă extrem de multe lucruri prin joc. Dar, pentru ei jocul este un "proces" foarte serios. Când spun "eu eram cutare şi făceam cutare", ei îşi însuşesc pe deplin acest rol. Să urmărim numai cu câtă grijă îşi hrănesc şi îşi îmbracă păpuşile. Chiar dacă ei ştiu că este un joc, se comportă de parcă ar fi realitate. De fapt, pentru ei chiar este o formă de realitate, în acel moment.Şi, se simt responsabili.
Să nu mai vorbim de faptul că personajele poveştilor şi legendelor, pentru ei pot fi chiar mai reale decât cele din jurul lor. Ei le acordă o iubire şi un respect real, care îi va ajuta să devină oamenii de mai târziu. Întrucât, aceste personaje sunt simbolice: când ei iubesc eroii şi zânele - de fapt, ei iubesc idealurile de nobleţe, curaj şi blândeţe.

Deci, încă o dată, îndemnul biblic de a deveni asemeni copiilor îşi arată valoarea. Dacă "ne-am juca" şi noi asemeni copiilor cu lucrurile vieţii, am găsi calea cea justă - calea de mijloc între "viaţa ca o piesă" şi "viaţa ca realitate". Şi, pentru aceasta, ar trebuie să ne însuşim o idee simplă: fiecare lucru contează. Ceea ce pentru noi poate părea o bagatelă, pentru altul poate constitui un univers. Sau, pentru Regizorul piesei, poate fi o probă foarte serioasă.
Iarăşi, să ne gândim cât de uşor plâng copiii, şi din motive ce par uşor hilare: pierderea unei jucării, cearta cu un părinte sau un tovarăş, contrazicerea într-o credinţă a lor copilărească (faptul că zânele există, sau că Ţara Poveştilor există, etc.) Dar, dacă am avea un fel de aparat de măsurare a intensităţii trăirilor, am putea descoperi cu surprindere că trăirile şi durerile lor sunt la fel de intense ca şi ale noastre în cazul unei pierderi, sau al unei dezamăgiri reale.

Şi totuşi, dacă pe parcursul acestei piese, descoperim că ne-am jucat fără rost, şi am ratat sensul piesei - cel puţin, pentru o vreme - nu trebuie să disperăm, sau să cădem în extrema penitenţelor extreme. Cel mai important lucru pentru Regizor este conştientizarea, înţelegerea deplină a rolului nostru, şi a interacţiunii cu celelalte personaje. Apoi, regretul şi intenţia reparatorie sunt de ajuns pentru "corectarea" piesei. Desigur, dacă ar exista şi alte posibilităţi reparatorii, El ar preţui gestul nostru. Dar, atunci când ele sunt minime, intenţia este de ajuns, după cum am spus. Poate, pe parcursul piesei, vor interveni alte acte în care vom putea face mai mult.
Şi, mai trebuie să înţelegem un lucru. Toate actele piesei, şi toate personajele pe care le întâlnim, sunt doar ocazii de a înainta spre centrul fiinţei noastre, spre acel Sine divin. De a ne percepe adevăratele cerinţe, şi adevărata natură. Sunt, altfel spus, ocazii de "înlăturare a vălului" de materialism şi pre-concepţii oferite de familie şi societate, pentru a putea privi în Real, în Fiinţa noastră adevărată.
Uneori, această privire doare, cauzează nelinişti, nemulţumire-de-sine şi de propria stare, dorinţa unor schimbări radicale. Însă suferinţa apare prin conştientizarea dificultăţii luptei cu structuri aparţinând realităţii de zi cu zi. Stările produse pot fi percepute drept intens negative, pentru că înlătură orice idee despre ordine şi stabilitate, părând a lăsa în loc doar himere, abstracţiuni.
Este un moment în care fiecare trebuie să îşi hotărască singur traseul "piesei" viitoare. Nici măcar El nu ne poate determina să apucăm un anume drum. Şi, lucru şi mai important: trebuie să înţelegem că El nu ne va blama dacă nu alegem "corect". Poate nici nu înţelegem noi exact ideea de corectitudine. El va vedea efortul nostru, şi bunele intenţii, şi indiferent ce vom alege, va fi alături de noi pe mai departe. Chiar dacă alegerea se va dovedi mai puţin inspirată, ne va oferi şansa de a o "corecta" mai târziu. Sau, ne va trimite semne prin care ne va sugera care ar fi drumul bun.

Poate vor părea lucruri teoretice, dar întotdeauna teoria stă la baza practicii. Şi, de multe ori, "teoria" se sintetizează, se organizează,  abia după ce am trecut prin practică...

"Singurul lucru important, când vom părăsi această lume, sunt urmele de dragoste pe care le vom lăsa." (Dr.Albert Schweitzer)

6 comments:

  1. “Viata este o scena...” (Shakespeare)
    Ca si pe scena, “actorii” care isi iau rolul in serios, se implica si se dedica total celorlalti, au toate sansele sa faca dintr-o piesa banala, o opera nemuritoare.

    Pe de alta parte, prea multi dintre noi presteaza roluri de spectatori sau comentatori la adresa celorlalti, decat sa se implice in a aduce o contributie efectiva la binele comun.

    Si asta, dupa cum remarca Brancusi, e pentru ca viata noastra si-a pierdut dimensiunea cosmica. Asa ne complacem sa traim de azi pe maine si sa actionam la modul: “care pe care fenteaza”.

    ReplyDelete
  2. Totul este serios, azi in univers.
    Daca ne-am juca de-a viata sigur am descoperi ca parte din ea s-a scurs.
    O piesa se afla in mana mea una in cea a lui Dumnezeu, depinde cum le aseaza.
    Minunate postari am descoperit astazi.
    Zbor lin spre inaltimi! adica somn dulce am vrut sa spun :)

    ReplyDelete
  3. Carmen, ai mare dreptate! Tocmai "spectatorii" au cel mai mult de spus, şi de plâns, la adresa "actorilor", dar până ce nu se vor implica ei-înşişi în piesă, nu vor înţelege ce greu este să creezi un "rol" bun! Oricum, nimeni nu poate rămâne multă vreme spectator, pentru că Regizorul ne va determina să intrăm în scenă, mai devreme sau mai târziu.

    Brâncuşi este un mare spirit, pe care îl admir. Nu doar un artist, ci un căutător de adevăr, un adevărat discipol spiritual. Aforismele pe care ni le-a lăsat sunt reflexii ale unei mari lumini spirituale.
    "Eu am voit să înalţ totul dincolo de pământ."
    "Nu mai sunt demult al acestei lumi: sunt departe de mine însumi, desprins de propriul trup, mă aflu printre lucrurile esenţiale."
    "O sculptură nu se sfârşeşte niciodată în postamentul său, ci se continuă în cer, în piedestal şi în pământ."

    Mulţumesc pentru trecere, şi pentru că mi l-ai reamintit pe Brâncuşi! Multă binecuvântare să ai pe calea ta!

    ReplyDelete
  4. Visule, în fiecare zi ne jucăm de-a viaţa!:) Şi, chiar dacă ea se scurge, contează măcar că ne-am jucat atât cât am ştiut mai bine.
    Da, avem şi noi o piesă, şi acesta este un dar. Ne putem construi o bucăţică din joc, din propriul destin. El va completa restul. Dacă, bineînţeles, Îi va plăcea cum am contruit...:)

    Dragul meu vis, zbor lin şi ţie! Tot Brâncuşi spunea şi de zbor, că l-ar fi căutat toată viaţa. Unii îl găsesc fără să vrea.:)

    Te sărut, şi numai bine!

    ReplyDelete
  5. ai scris frumos
    putin trista te simt
    nu ai de ce
    sa-ti para rau
    FLORINA
    JOACA TREBUIE JUCATA
    ..
    noi am uitat cum eram
    copii ,
    am uitat
    ca nu ne pasa , ne prindea seara pe strazi
    alergind si chiuind
    ori sarind sotronul,
    darimind castele..
    si nu ne pasa..
    asa trebuie sa fie si viatza
    cind te
    incredintezi in miinile cui trebuie
    ..
    O JOACA in care sa nu-ti pese.
    ...
    multumesc

    ReplyDelete
  6. jai, mulţumesc pentru rezonanţă! Poate e o tristeţe pe care nu am conştientizat-o.:)

    Aşa este, joaca trebuie jucată! Dacă vom simţi mai mult asemeni copiilor, şi El ne va ocroti ca pe nişte copii. Şi atunci, vom putea să ne jucăm fără grija de a ne răni...pentru că ştim că El ne va scoate în cale numai jocuri frumoase!
    Şi, chiar dacă ne rănim puţin, poate că uneori numai aşa putem învăţa unele lucruri.

    Joc frumos şi ţie!

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...