Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Monday, March 21, 2011

Cum şi cât de departe putem ajunge


 Poate părea un titlu ambiţios, rezumând o cunoaştere pe care doar puţini o posedă, dar adevărul este puţin diferit. Nu intenţionez o trecere în revistă a diferitelor căi spirituale, şi a treptelor pe care le putem atinge pe fiecare. Ar fi, sincer, o întreprindere care mă depăşeşte.Vreau doar să împărtăşesc ceea ce am înţeles de curând referitor la nivelul pe care îl putem atinge urmând o cale spirituală, indiferent care. Şi anume, că acest nivel depinde de doi factori: voinţa Divinităţii, şi voinţa noastră. Nu este un proces "mecanic", prestabilit de secole: faci asta şi asta, meditezi, stai în cutare poziţii, sau te rogi, şi atingi treptele X şi Y, în mod obligatoriu.

Imaginea aprţine site-ului:  http://daniilgaucan.wordpress.com/2010/12/08/mesaj-de-la-ingeri/
Desigur, experienţa multor maeştri şi învăţători spirituali a schiţat cîteva trepte esenţiale, care se regăsesc în toate tipurile de iniţieri, inclusiv cea creştină: pregătirea, iluminarea şi mântuirea - sau eliberarea, sau sfinţirea. Dar, chiar şi aceste trepte cunosc o mare varietate de manifestări, şi uneori nici nu urmează aşa, strict cronologic, ci se pot împleti, ca să zic aşa. De exemplu, în timpul acţiunii de purificare fizică şi morală - care constituie pregătirea - putem avea mici momente de iluminare, sau putem urca un nivel apropiat de iluminare, în care lucrurile lumii, şi trăirile omeneşti obişnuite să le simţim altfel, mai detaşat, şi dintr-un punct de vedere universal. Uneori, aceste  stări durează mai mult, alteori mai puţin. Dar, o dată ce am atins o asemenea stare cândva, nu mai putem fi aceiaşi de dinainte - oricât de mult am mai greşi, sau ne-am lăsa duşi de lucrurile lumii. Părintele Stăniloae numea iluminarea "a vedea tot mai mult în univers raţiunile lui Hristos, a uni tot mai puţin patima cu lucrurile pe care le vezi, să le vezi cât mai curate, mai puţin amestecate." Aşadar, nu pare chiar un lucru supraomenesc, ci o urmare oarecum firească a comuniunii cu Hristos, cu modelul oferit de viaţa Sa. Desigur, este supraomenesc în măsura în care depăşeşte capacităţile omului singur, şi e nevoie de susţinerea de Sus, de har, ca să putem ajunge să simţim aşa. Deci, după cum spuneam mai Sus, trebuie să vrea şi Dumnezeu să ne iluminăm, măcar puţin, nu poate fi doar meritul nostru, şi al procedurilor noastre.
Şi totuşi, există atât de multe şi variate situaţii ale vieţii spirituale, încât nu putem da reguli generale. Voi numi doar câteva constatări personale. Nu ştiu dacă pot fi transformate în reguli. De exemplu, cele trei etape descrise sunt doar generice, şi ele cuprind mai multe subetape. Adică, treptele spre mântuire sunt mult mai multe. După cum am spus mai sus - deşi, poate părea o blesfemie pentru anumiţi credincioşi - nici iluminarea nu este doar un moment anume, în care te schimbi total. Sau poate, nu pentru toată lumea! Pentru unii, poate fi doar un moment - mari spirite, cum a fost Budha meditând sub copacul bodhi. Sau, anumiţi sfinţi creştini. Dar pentru alţii, probabil aceste momente sunt extraordinar de greu de obţinut, sau nu le-ar putea suporta dintr-o dată, şi atunci ei vor primi mici iluminări, progresive, care să vină una în continuarea alteia în mod firesc. Cred că e cazul majorităţii ucenicilor spirituali. După cum spunea Eliade, acestea sunt "momente de ruptură" în ţesătura lumii, în care putem vedea puţin ceea ce e dincolo de ea. Şi după aceea, "nu ne vom mai putea împărtăşi de iluzia acestei lumi." Suferinţele, dezamăgirile, chiar greşelile noastre înţelese pot constitui asemenea momente. Sau, întâlnirea cu un mare învăţător - deşi, aceasta este o situaţie destul de rară în zilele noastre. Cei mai mulţi suntem ghidaţi de către învăţători fără de trup, uneori chiar mari spirite pe care am hotărât în mod conştient să le urmăm. (Ex. Hristos). Eventualii învăţători şi sfătuitori pământeşti sunt doar trimişi ai acestor mari spirite. Dar, nu trebuie să ne descurajăm dacă nu vom primi învăţători potriviţi în planul realităţii imediate! Cel mai mare învăţător al tuturor este însuşi Dumnezeu, şi El va şti să ne ghideze pe toate căile, chiar şi în lipsa sfătuitorilor pământeşti. Sf. Serafim spunea şi el la un moment dat: "Citeşte Evanghelia şi foloseşte-ţi propria judecată." Şi "Îngerul nostru păzitor, dăruit nouă la Sfântul Botez, ne este suficient."
Desigur, pentru cei aflaţi la început, un învăţător "vizibil" este indispensabil, pentru că începătorii întâmpină multe capcane. Este un moment de mare importanţă atunci când Dumnezeu hotărăşte că nu mai avem nevoie de învăţători trupeşti.Sau poate, şi acest lucru este individual, ţinând strict de nivelul şi formaţia fiecăruia. Pentru cei care au devenit mai receptivi la călăuzirea Duhului, şi la primirea semnelor şi mesajelor de la învăţătorii netrupeşti, fie şi numai la modul intuitiv, probabil că nu mai este necesar un "intermediar" trupesc. Dar, chiar şi aceştia vor întâmpina momente de cumpănă şi de ispită, în care vor simţi nevoia să mai întrebe şi alţi oameni, mai luminaţi decât ei, cum văd încercările la care sunt supuşi.
Apropos de aceasta, iată o problemă majoră pe care am întâmpinat-o: cea legată de importanţa, sau nu, a  Bisericii în călăuzirea unui ucenic. Desigur, Biserica este doar un instrument de cunoaştere şi apropiere de Dumnezeu. Dumnezeu se poate revela în multe forme, şi poate acorda harul Său şi celor din Biserică, şi celor din afară, numai după cantitatea de iubire activă a acestora. Adică, iubirea unită cu fapta, cu urmarea poruncilor lui Hristos. "Căci zice Scriptura: Tot cel ce crede în El nu se va ruşina." (Romani 10.11) şi "Oricine va chema numele Domnului se va mântui".(Romani 10.12) Deci, pentru mântuire nu sunt neapărat necesare ritualuri, lucru pe care l-a spus şi Iisus, în repetate rânduri.
Şi totuşi, aceste ritualuri ale Bisericii au încă multă putere, atunci când sunt practicate de canale curate, şi pline de iubire. Biserica mai are încă slujitori vrednici. Şi, aceste ritualuri au fost date ca ajutor celor mai pământeşti, mai plini de slăbiciuni, de a primi şi ei harul, şi a se apropia de statura lui Hristos. Aşadar, renunţând la ele, nu suntem neapărat afară de drumul mântuirii, ci doar ne refuzăm ajutoare preţioase, de care mai putem avea încă nevoie. Când vom putea renunţa cu totul la ele? Desigur, atunci când vom atinge o asemenea statură, încât Dumnezeu să ne dea puterea de a face ceea ce fac aceste ritualuri, însă fără săvârşirea lor. Adică, să avem puterea de a lega şi dezlega pe fraţii noştri care ne-au greşit ("ceea ce legi tu, legat e şi în ceruri, şi ceea ce dezlegi, dezlegat va fi şi în ceruri"), să avem puterea de a vindeca pe bolnavi prin rugăciunea noastră, de a schimba în bine soarta cuiva prin rugăciunea noastră, de a-l ajuta să îşi rezolve problemele, şi, desigur, de a lupta eficient împotriva răului. Acesta însemnând să putem lupta chiar cu diavolii, şi cu legările malefice făcute asupra noastră, şi a celorlalţi. Numai atunci când măcar câteva din aceste lucruri vor sta în puterea noastră, vom putea renunţa la orice sprijin exterior.
Desigur, pot exista oameni foarte buni, şi iubiţi de Dumnezeu, care să nu aibă nevoie lungi perioade de timp de Biserică, iubirea din ei fiind o protecţie îndeajuns. Şi totuşi, chiar şi acelora, Dumnezeu le poate trimite încercări şi ispite, ca să îşi vadă limitele, şi să nu se cantoneze într-o siguranţă de sine călduţă. Şi, desigur, să vadă cât mai au de parcurs, dacă vor să renunţe cu totul la Biserică. Astfel, înţelegem Înţelepciunea lui Dumnezeu, şi cum toate lucrurile şi instituţiile lăsate de El au un rost.

Acum, desigur, se vorbeşte despre acel "sfârşit al timpurilor" din 2012, şi nu sunt doar vorbe. Omenirea va trece pe un nou nivel vibratoriu, că vrea, sau nu vrea! Pentru unii, această trecere va fi dureroasă, pentru alţii, va fi o eliberare din vechile cătuşe. Şi, această creştere a nivelului vibratoriu, probabil că va permite multor ucenici spirituali sinceri accesul la daruri ale spiritului care altădată aparţineau doar sfinţilor, sau aleşilor. Poate că atunci, unii dintre ei vor putea face, într-adevăr, tot ceea ce fac Bisericile. Lucruri pe care unii vindecători spirituali deja le fac, chiar şi acum: vorbirea cu sfinţi, cu îngeri, cu înalte entităţi de lumină, vindecarea sufletelor şi trupurilor celor care le cer ajutorul, călăuzirea lor după mesajele primite de la mesagerii celeşti, transmiterea acestor mesaje lumii întregi, etc.
Desigur, nu trebuie ca acest lucru să fie privit ca un scop în sine, sau ca un lucru meritat! Nimic nu poate fi îndeajuns de meritat de către fiinţele slabe şi păcătoase care suntem. Dar, e bine să ştim că există posibilitatea de a face şi a deveni aproape orice, numai să vrem să iubim îndeajuns, şi să urmăm legile divine.

Şi apropos de asta, întrucât m-am lungit îndeajuns, aş vrea să spun doar câteva cuvinte şi despre a doua parte a titlului acestui text: cât de departe putem ajunge? Cred că, din cele de mai sus, s-au înţeles cu uşurinţă câteva lucruri. Cel mai important este acela că voia lui Dumnezeu hotărăşte, în principal, acest lucru. Şi noi nu trebuie să aşteptăm cu nerăbdare să primim mari daruri, ci să ne preocupăm doar de purificarea şi îmbunătăţirea noastră, în parelel cu faptele iubirii. De fapt, dacă a doua condiţie este îndeplinită, prima îi urmează, pentru că "temelia este aproapele", după cum spune Patericul.
Dar, există şi aici un mic corolar. Dumnezeu, în iubirea Sa, şi în spiritul dreptăţii, a îngăduit ca şi voia noastră să aibă o greutate. Dacă noi voim să devenim ceva, El ne va ajuta să devenim acel ceva. Şi, desigur, El nu va trece peste voia noastră, dacă noi nu vom vrea să devenim mai mult! Acesta este un lucru bizar, şi poate greu de crezut. Poate, desigur, să se aplice doar unor cazuri individuale...Dar aşa am simţit eu a fi: chiar dacă noi am putea deveni mai mult, dar acest lucru ne sperie, sau nu îl dorim din alte motive, El nu ne va sili. Desigur, probabil răspunderea va fi a noastră, că nu ne-am întrebuinţat întregul talant. Dar, El ne va respecta alegerea...până ce vom înţelege, şi vom simţi altfel!

Sper că aceste gânduri şi concluzii ale mele vor folosi şi altor ucenici care îşi pun întrebări. De fapt, aceasta este o datorie a celor aflaţi pe drumul devenirii: de a-şi împărtăşi experienţele cu ceilalţi tovarăşi. "Dăm şi luăm toţi unii de la alţii", după cum spunea un mistic.

"Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi." (Ioan 8.32) Fie şi mici fragmente de adevăr, din mai multe surse, sunt de ajutor pentru a recrea o oarecare imagine a întregului.
Căci "cioburi de cer mai sunt printre noi
Şi cu ele putem spera 
Să mai dăm câte un răspuns lumii." (C.Noica)

3 comments:

  1. Se spune ca toate marile cai spirituale afirma ca totul este gratia lui Dumnezeu.
    Chiar daca noi depunem un mare efort chair si acel efort vine tot prin gratia Lui, arata ca El doreste sa ne ridice la El si astfel se poate spune ca totul depinde de El si totul este gratia Lui.
    Procesul acesta de apropiere de Dumnezeu poate fi asemanat cu apropierea de un Soare, cu cat suntem mai aproape cu atat Soarele face transfer de lumina in noi astfel ca, la modul ideal, ar trebui sa fim si sa ajungem asemenea unei stele duble din centrul galaxiilor.
    Cu cat ne apropiem mai mult de soare cu atat omul vechi dispare efectiv si altul nou se naste si acesta suferind transformari pana ce fiinta ajunge sa se desavarseasca si sa se indumnezeiasca.
    Noi nu trebuie sa facem mofturi inaintea lui Dumnezeu, gen asta vreau si asta nu vreau. Avem model pe Iisus cu paharul cel amar si trebuie sa il urmam.
    Trebuie sa fim ca niste hamesiti si orice ne pune Dumnezeu pe masa sa devoram cu frenezie, orice ar fi acela, sa transformam pelinul in extaz asa cum Iisus a facut prin puterea sacrificiului.
    Hristos a fost initiat in suprema taina a sacrificiului…
    Initiat de Tatal. Si Tatal ia martor intreaga Creatie la actiunile Sale.
    Pentru ca aceast Creatie aprtine Tatalui si numai Lui este a Lui noi suntem copiii Lui si trebuie sa pasim pe urmele Lui si sa il ascultam intru-totul si in toate fericiti de incercari si in asteptarea lor, mari elctii pe drumul catre desavarsire.
    Dumnezeu sa te ajute sa parcurgi toate treptele inca de aici.... Si stiu ca te va ajuta :)

    ReplyDelete
  2. Aşa este, graţia, sau harul, este principalul determinant al drumului cuiva. Adică, tot voinţa lui Dumnezeu! Şi, desigur că harul ne transformă, aşa cum spune şi Biblia: "omul dinafară" este înlocuit treptat de "omul dinăuntru". Dar, această transformare e lungă şi dureroasă, nimic nu se face dintr-o dată.
    Poate că aceea ce tu numeşti mofturi, El vede ca fiind neputinţe, sau alte motive. Numai El are dreptul să ne judece. Şi, desigur că El ştie mai bine când cineva este pregătit să primească darurile. Prea devreme, nu ar fi nici un câştig pentru omul acela, şi nici pentru ceilalţi.
    În rest, ai spus foarte bine că trebuie să ascultăm. Dar, tot El înţelege cel mai bine slăbiciunea omenească, şi poate ierta mai mult decât omul.

    Mulţumesc pentru urare, şi îţi doresc şi ţie asemenea! Să parcurgi totul cu bucurie!

    ReplyDelete
  3. With Car Rental 8 you can discover cheap car rental from over 50000 locations worldwide.

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...