Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Tuesday, March 29, 2011

Despre timpul potrivit

Este o problemă puţin conştientizată de către călătorii spirituali parcurgerea etapelor la timpul potrivit.Cei mai mulţi dintre noi am vrea să ajungem cât mai repede, cât mai departe! Uneori, desigur, această grabă apare justificată. Ştim că viaţa omenească e scurtă, şi puterile noastre limitate, iar perioada noastră de maximă potenţă fizică şi mental-spirituală este şi ea scurtă, în mod obişnuit. Şi atunci, avem tendinţa să "forţăm", să ne depăşim limitele, chiar să sărim peste etape.
Însă, uităm un lucru: nu vom putea obţine decât ceea ce avem înscris în destin, plus ceea ce harul divin ne adaugă. Cu alte cuvinte, există o limită a devenirii  noastre, chiar dacă, prin intermediul harului, această limită este ceva mai largă. De fapt, tocmai posibilitatea de a ne depăşi "programul înscris" prin apelarea la ajutorul harului este cea care ne determină să vrem să obţinem cât mai mult. Noi nu ştim exact cât ne va permite harul să evoluăm, şi atunci, dorim şi sperăm cât mai mult! Dar, iarăşi uităm un lucru: harul se obţine şi el ca urmare a respectării unor legi, şi a parcurgerii unor încercări. Şi, tocmai aceste încercări se pot dovedi extrem de greu de parcurs pentru cineva care nu le avea, probabil, în program. Desigur, nu imposibil, dar foarte greu! Uneori, pe parcursul lor putem simţi că suntem părăsiţi de Dumnezeu, că, în loc să fim ajutaţi, aşa cum credeam a fi normal unor discipoli spirituali, mai mult suntem afundaţi!
Ştim că nu poate fi aşa, dar în acelaşi timp, ne dăm seama atunci că, poate, am cerut cândva mai mult decât puteam duce. După cum le-a răspuns Iisus lui Iacov şi Ioan atunci când aceştia i-au cerut să stea la stânga şi la dreapta sa: 38 ,,Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul, pe care am să -l beau Eu, sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?“ 39 ,,Putem,“ au zis ei. Şi Isus le -a răspuns: ,,Este adevărat că paharul pe care -l voi bea Eu, îl veţi bea, şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veţi fi botezaţi; 40 dar cinstea de a şedea la dreapta sau la stînga Mea, nu atîrnă de Mine s’o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru cari a fost pregătită." (Marcu 10.38-40)

Desigur, poate părea o blasfemie să comparăm uşoarele încercări de astăzi, cu acelea cu adevărat zdrobitoare din vremea primilor apostoli. Dar actualmente oamenii sunt atât de slabi, şi nu simt întotdeauna comuniunea cu Hristos aşa cum o simţeau aceia,  încât până şi aceste încercări uşoare apar drept cumplite. Sau, mai există o situaţie: pentru unii oameni poate părea drept cel mai uşor lucru să moară pentru Hristos, ca acei primi apostoli, dar cu mult mai greu să trăiacă pentru El: în sărăcie, umilinţă, nerecunoaştere. Este vorba şi de faptul că astăzi tipul încercărilor este altul.  Într-un sens, aceasta poate fi o încercare chiar mai grea decât a-ţi da viaţa!
Poate, nu pentru ucenicul în sine - în general, ucenicii au căpătat deja acea structură care le permite să poată vieţui şi în belşug, şi în lipsă, şi în cinste, şi în dezonoare, după spusele lui Pavel. Dar, pentru cei care depind de ei! Poate că, atunci când au început această cale, nu erau legaţi de creaturi, sau nu îşi conştientizau legăturile. Dar cu timpul, ajung să înţeleagă că toate încercările prin care trec ei, sunt resimţite şi de cei dragi, şi care depind de ei. Şi atunci, cel mai greu lucru este să continue, văzând cum îi chinuie pe cei dragi, şi care nu şi-au ales conştient acest drum spiritual, ci merg pe el doar în virtutea legăturii cu acei ucenici.

Desigur, aceasta nu înseamnă renunţarea la drumul spiritual! Un ucenic adevărat nu ar mai putea renunţa niciodată, după ce a parcurs o lungime. Dar, ar putea conştientiza că are nevoie de un alt ritm, întrucât cei dragi nu pot ţine pasul cu acele încercări. Alta este, probabil, situaţia călugărilor, şi a acelora - mult mai puţini - care nu au legături, deşi trăiesc în lume.  Pentru ei, drumul poate fi după hotărârea lor iniţială, dacă au această  putere. Şi, desigur, după voia lui Dumnezeu!

Legat de acest ritm al fiecăruia, trebuie să spunem ceva şi despre vieţuirea în, sau în afara, Bisericilor. Am spus şi altădată: există multe căi spirituale, şi ne putem mântui foarte bine şi în Biserici, şi în afara lor. Idealul, desigur - şi care, după unele păreri nu este chiar atât de îndepărtat - este să putem ajunge toţi la statura de preoţi după felul lui Melchisedec - adică, prin investire de Sus, fără a o primi de la oameni, ca intermediari.
Atunci când am ajunge la acea statură, am putea face şi realiza tot ceea ce fac preoţii actuali în Biserici. Deci, ne-am putea ajuta pe noi, şi pe ceilalţi oameni, aşa cum o fac preoţii actuali, însă fără a avea nevoie de un loc anume - Biserica ar fi  însuşi trupul nostru - şi nici de un ritual complicat. Simpla intenţie curată a inimii, şi rugăciunea în cuvinte simple, probabil că ar realiza ceea ce fac astăzi slujbele religioase.
Acesta este un ideal minunat şi realizabil. Însă, nu chiar atât de repede...Pentru a ajunge acolo, ar trebui să parcurgem un drum al iubirii şi al jerftei de care probabil nu mulţi suntem capabili. Nu e de-ajuns doar să vrem, să avem intenţii corecte, şi chiar iubire, dacă nu trecem şi încercările vieţii practice. Şi, tocmai acestea sunt cele mai grele...Poate tocmai pentru că, la început, noi le vedem altfel, nu înţelegem cu adevărat în ce ar consta ele. Poate ne gândim la încercările glorioase din templele egiptene, care testau mai mult voinţa, curajul şi capacităţile fizice. Opinia mea este că unii oameni din zilele noastre ar putea trece acele încercări, şi totuşi nu s-ar "califica" pentru a deveni preoţi după Melchisedec. Iisus a introdus încercări chiar mai grele, pentru că implică zdrobirea întregii vieţi,  şi a sufletului, şi umilinţa.

 Şi atunci, până ce nu vom deveni acel fel de preoţi, până ce nu vom putea primi suficient har încât să întâmpinăm orice situaţii ale vieţii cu linişte, ştiind că Dumnezeu  ne va permite să le rezolvăm noi-înşine, nu vom putea renunţa la ajutorul Bisericii, sau al oamenilor aflaţi la un nivel spiritual superior. Şi, ar fi o greşeală să îi îndemnăm şi pe ceilalţi să renunţe, până când nu îi vom putea ajuta noi-înşine în orice situaţie. Orice situaţie, însemnînd: să îi putem vindeca de boli prin punerea mâinilor - precum primii creştini;  să le putem da întotdeauna sfatul cel bun, şi după voia lui Dumnezeu pentru problemele lor; să îi ajutăm efectiv să îşi depăşească greşelile şi încercările prin rugăciunea noastră; să îi putem apăra de cel rău şi de slujitorii lui, aşa cum Iisus şi apostolii scoteau demonii, etc.
Desigur, unii dintre noi avem cunoaştere adevărată, şi un drum deja parcurs. Probabil că, în majoritatea cazurilor, ne vom putea ajuta măcar pe noi-înşine, dacă nu şi pe ceilalţi. Desigur, tot cu voia Lui! Însă, chiar şi aceştia dintre noi, tot vom putea fi puşi vreodată într-o situaţie pe care să nu o putem depăşi prin propriile forţe şi propria rugăciune, oricât de mult am încerca.  Şi aceasta, ca să realizăm că mai avem încă drum de  parcurs până ce vom ajunge la statura de preot, şi că până atunci, tot trebuie să apelăm la trimişi ai Lui cu mai mult har. E un exerciţiu de smerenie!

Ar mai fi multe de spus, desigur, pentru că problema drumului, şi a ritmului spiritual, este foarte complexă, şi mai mult: există, cred, tot atât de multe situaţii particulare, cât şi cele aparţinând "regulii"! Cel mai bine este să ne urmăm drumul în linişte, fără a cere prea mult dintr-o dată, şi fără a ne compara drumul cu al celorlalţi, pentru că nu există două la fel. Asemănătoare, poate, dar nu la fel!
Şi, să ne rugăm să avem putere, pentru că încercările, după cum am spus, nu mai seamănă  cu acelea din vremurile vechi...

"Dumnezeu ne smereşte prin necazuri şi patimi, pentru că nu ne smerim noi-înşine." (D.Stăniloae) 

10 comments:

  1. Am scris atat aici, ca aproape nu mai stiu ce, numai ca iar criteriile de identificre de aici ma scot din sarite, nu pot sa bag linkul de wp nelogata, nu-i place nici logata daca nu am numele de inscriere, altfel nu ma vrea, e o nebunie intreaga sa pun aici un coment, te rog degajeaza daca poti, cred ca asta ii face si pe ceilalti comentatori sa posteze greu sau se lasa pagubasi
    iti scrisesem o poveste intreaga aici la toate postarile tale cu care ramasesem in urma, dar ce crezi ca mai stiu si mai am rabdare sa scriu din nou, imi pare rau, erau atatea lucruri frumoase pe care le-ai scris ca mi-e ciuda ca nu ma mai pot repeta,

    Mie dor de tine Flo, cand trebuie sa pleci?

    ReplyDelete
  2. azi T. a fost batuta pe strada de 2 fete din sapte matahaloase cate erau, absolut fara motiv, de-abia se daduse jos din autobuz si era dezorientata fiindca nu mai fusese cu autobuzul se ducea la profa de jap.., au vazut-o si-au intrebat-o daca nu cumva are probleme, le-a zis ca nu are si i-au raspuns ca ele cred ca are si au inceput sa dea in ea, din ce mi-a zis se pareu ca veneau de la niste antrenamente de ceva ca arte martiale zice fii-mea ca nu erau dupa cum loveau. Doar atat le-a spus ca imediat ce scapa se duce la politie si le face portretul robot, auzi ce i-a dat prin cap, una i-a mai tras un pumn in stomac si pe urma au fugit si asa a reusit sa scape, cand am ajuns la ea era in stare de soc. Nu i-au luat nimic, vroiau doar sa aplice ce invatasera la cursuri sau nu le-a placut fata ei nu a realizat nici ea de ce. Cica ar fi fost cam de seama ei.
    Cum sa gestionezi o asemenea situatie Flo, dupa ce s-a intamplat? nu stiam incotro s-o apuc si de unde sa le iau, vroiam sa caut scolile din apropiere sa vad ce fel de cursuri din astea au, Ce m-a panicat si mai mult a fost lipsa ei de reactie, nu parea furioasa pe ele, nici macar o vorba de razbunare sau sa ma indemne sa fac ceva, asta m-a cam pus pe ganduri fiindca nu mi s-a parut normala reactia. Am intrebat-o mai tarziu cand s-a linistit si mi-a spus :mam' ce poti sa ceri de la ele, erau machiate pana la urechi si pline de zorzoane si asta a fost tot. Ce sa inteleg de aici, poti sa-mi raspunzi? adica cum, chestia asta le absolva? ce fel de sensei e idiotul ala daca nu-i invata regulile de baza ale luptelor sau artelor martiale, sau ce dumnezeu erau, ca mai stiu si eu cate ceva, sau baga-n ei dictoane ca "suntem cei mai tari" "nimci nu ne poate distruge" si pe urma le da drumul pe strada.
    Am dat-o acum doi ani sa faca macar aikido tocmai ca sa poata preveni situatii ca astea dar s-a lasat pagubasa dupa ce si-a scrantit mana, ca ea nu mai poate picta si ca eu vreau s-o fac sa devina violenta impotriva vointei ei si ca de banii astia mai bine invata japoneza si fiindca n-am vrut s-a apucat singura, cand am vazut ca o tine, m-am lasat prostita ce era sa fac? numai ca nu mai stiu cum sa fac s-o pazesc de timpurile astea infernale. Chiar sunt foarte abatuta, ieri auzisem ca fata de anul trecut procentul de copii disparuti e cu 13,8% mai mare fata de anul trecut, crestere care mi se pare enorma asa ca atunci cand iese seara mai tarziu de la scoala am vb. cu un taximetrist sa o ia s-o duca acasa, dar cat timp o s-o pot pazi, stau tampa si ma intreb, numai Dumnezeu dragutul ma mai poate scoate la lumina! Bine ca ai baiat si bunici inca.

    ReplyDelete
  3. Draga mea, sunt pe fugă, dar trebuie să îţi spun câteva cuvinte, pentru că ştiu că eşti supărată! Ai şi dreptul, e o situaţie oarecum aberantă. Am cunoscut şi eu tineri luptători de arte marţiale - judo în cazul meu - şi nu am fost deloc mulţumită. Am fost trimisă ca supraveghetor medical la o competiţie de juniori.
    Nu am văzut acolo decât cafteală, şi o ambiţie furibundă. Toţi nu voiau decât să câştige, cu orice preţ. Dacă se răneau - şi se mai întâmpla - şi nu le mai dădeam voie în arenă, mă priveau ca pe un duşman personal. Cred că şcolile de arte marţiale din România nu au nimic din învăţăturile frumoase ale artelor marţiale originare. Profesorii de aici îi învaţă pe elevi doar bătaia, şi să fie cât mai ambiţioşi.
    În cazul tău, cred că trebuie într-adevăr să cauţi şcolile din zonă, şi să le ceri să îţi arate elevele. Nu pentru răzbunare, dar ca să nu se perpetueze asfel de practici. De fapt, profesorii ar trebui sancţionaţi.
    Dar, în toată povestea asta, există şi o parte bună - oricât de greu de crezut ar părea. Ai văzut că fata ta este o adevărată doamnă, şi o creştină adevărată. Faptul că nu le învinuieşte, şi nu se agită prea tare, înseamnă că ea vede lucrurile în adevărata lor lumină. A înţeles ceea ce nu trebuie să devină, prin comparaţie. Eu cred că trebuie să fii mândră!
    Aş spune mai multe, dar din păcate, trebuie să ies.
    Voi pleca în aprilie, cu ajutorul lui Dumneeu, dar pe bucăţi.:) Plec câteva zile, iar mă întorc, apoi plec definitiv.

    Despre blog, nu ştiu ce să zic, eu nu am pus nici o setare de control, nu am nici măcar controlul acela cu literele. Totul e de la platformă, probabil.

    Te sărut, şi nu mai fi necăjită! Bucură-te că ai o fată grozavă, aşa cum mulţi părinţi şi-ar dori. Transmite-i că o pup şi eu!

    ReplyDelete
  4. Buna !


    O,ce zi superba
    Doar este ziua ta,
    MULTI ANI ! MULTI ANI Florina
    Din toata inima

    As vrea sa ai mereu
    Doar visuri implinite
    Si sa traiesti multi ani
    Cu zile fericite.

    Sa fii mereu frumoasa
    Si plina de lumina
    Sa stralucesti intruna
    Ca fiinta cea divina.

    Te imbratisez cu mare drag si iti urez din tot sufletul LA MULTI ANI !

    ReplyDelete
  5. Ryana, draga mea, eşti o scumpă că reţii asemenea date! Mulţumesc din suflet, şi îţi doresc şi ţie să ai numai bucurii în familie, şi în viaţă.
    Te îmbrăţişez şi eu!

    ReplyDelete
  6. Deep dragă, sper că ţi-a trecut supărarea! Să faci ce ţi-am spus, măcar ca să te linişteşti. Toţi avem o perioadă de încercări, ale mele sunt de alt tip, dar tot aşa de mari. Poate Paştele va aduce linişte...

    ReplyDelete
  7. @};-
    La multi ani, draga Florina!

    Acum inteleg de unde sensibilitatea si delicatetea ta.. :)
    Sa porti mereu cea mai insorita primavara in suflet! Multa iubire! ♥

    ReplyDelete
  8. Sa ai parte de multe bucurii, sa ti se implineasca toate visele Florina!

    http://www.youtube.com/watch?v=IRsvk7S0wH0

    Cu drag o atingere calda de la mine.

    ReplyDelete
  9. La Mulți Ani, Florina, sănătate și numai bucurii. Și multe postări interesante și de acum încolo. Numai bine !

    ReplyDelete
  10. @ denaide, multumesc din suflet, eu cred ca delicatetea ta te face sa observi numai frumosul!
    Da, sunt Berbec, initial am fost si eu impulsiva, ca toti Berbecii, dar de mult timp am invatat sa ma linistesc...Acum, ma gandesc de trei ori pana sa fac o prostie o data!:))

    @ Multumesc, visule, tu esti un vis special!:) Si cadourile tale la fel! Te imbratisez, si iti doresc o primavara pe masura sufletului tau!

    @ D-le Radu, va multumesc ca v-ati gandit la mine! E o surpriza placuta. Multumesc pentru urari, si va doresc si eu asemenea! Chiar daca reveniti mai rar...

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...