Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Tuesday, March 22, 2011

Povestea furnicuţei

A fost odată o lăcustă întreprinzătoare şi ambiţioasă, care dorea mereu mai mult decât ceea ce avea. De fapt, acesta era un semn că iubea progresul, pentru că, desigur, numai insectele proaste şi leneşe se pot mulţumi cu ceea ce au!
De exemplu, într-o zi a zărit două furnicuţe certându-se în iarbă, şi s-a apropiat să asculte. Privind, i s-a părut tare frumoasă furnicuţa-bărbat, şi s-a gândit că ar fi bine să o păstreze pentru sine. Aşadar, atunci când furnicuţa-femeie a plecat din poiană, lăcusta a făcut un salt majestuos, şi a răpit furnicuţa-bărbat. A dus-o în casa ei din fâneaţă, şi a avut grijă de ea aşa cum se pricepea. Adică, furnicuţa-bărbat muncea şi aducea cele necesare, iar lăcusta sărea toată ziua, şi distra furnicuţa-bărbat - pentru că numai asta se pricepea să facă.

 Imaginea aparţine site-ului: http://glasulintelepciunii.blogspot.com/2010/02/furnicuta-muncitoare.html

Desigur, mai făcea şi ordine prin casă, în mod impecabil, ronţăind frunzele care creşteau în plus şi stricau aspectul locuinţei.
Dar, la un moment dat, lăcusta s-a plictisit, şi în plus, a început să se teamă că furnicuţa-femeie îşi va dori partenerul înapoi. În zadar îi spunea el că lui îi plăcea foarte mult cum ţinea ea ordinea, lucru pe care furnicuţa lui nu fusese în stare să îl facă. Iar să îl distreze, nici atât, pentru că ea muncea atât de mult în furnicar, încât seara cădea moartă de oboseală.
Lucrul acesta i-a sunat lăcustei ca un semnal de alarmă: furnicuţa-femeie muncea! Chiar era apreciată pentru munca ei, ceea ce era şi mai îngrijorător. Şi furnicuţa-bărbat muncea, şi aprecia munca bine făcută. Nu cumva, după un timp, va simţi că ceea ce îl lega de furnicuţa-femeie era mai important decât ceea ce îi oferea ea?
Plină de nelinişte şi furie, a plecat să o caute pe furnicuţa-femeie. A găsit-o muncind, ca de obicei, şi îngrijind de tinerele furnicuţe ale comunităţii. Întrucât munca ei era foarte apreciată, i se propusese să se mute într-un muşuroi mai mare, şi mai frumos. Lăcusta s-a gândit că, dacă se întâmpla asta, şi furnicuţa-bărbat auzea, poate i s-ar fi făcut dor de ea.
A urmărit-o fără ca furnicuţa să îşi dea seama, şi a început să strice tot ceea ce făcea ea. Dacă furnicuţa încerca să se caţere pe un fir de iarbă ca să ia o sămânţă mare, ea rodea firul la rădăcină.Dacă furnicuţa voia să străbată o baltă mergând pe un pai, ea rodea paiul la un capăt, până ce acesta cădea. Dacă furnicuţa voia să se caţere pe o tulpină mai mare, ea îi rodea toate frunzele din cale. La un moment dat, şi-a adus şi o coropişniţă în ajutor, care era specializată în a roade absolut orice se îndrepta în sus. Împreună, aproape au reuşit să îi distrugă furnicuţei şansele de promovare.
Aceasta nu înţelegea ce se petrecea. Ea muncea întotdeauna bine, şi îşi iubea munca. Era unul dintre lucrurile cele mai importante din viaţa ei. Ştia că lăcusta îi luase furnicuţa-partener, dar nu îi purta pică, pentru că îşi dăduse seama că nu erau potriviţi. Şi întotdeauna, atunci când intervine o despărţire, şi mai ales una care durează, există un motiv profund.Aşadar, nici nu se gândea că lăcusta ar nutri vreun resentiment faşă de ea.
Dar, ca toate furnicuţele, avea şi ea un fluturaş-protector. Şi fluturaşul ei văzuse tot ceea ce se petrecea, şi nu îi plăcuse deloc. În cele din urmă, a atenţionat-o pe furnicuţă printr-o boare de vânt. Vânticelul a silit-o să îşi plece privirile, şi atunci a văzut cum cineva îi rodea firul de iarbă...Nu a putut recunoaşte persoana cu exactitate, dar a simţit-o. Uimirea ei nu a mai avut margini! Nici prin gând nu îi dăduse că toate eşecurile ei se datoraseră relei-voinţe a cuiva.Se învinuise pe sine, ba chiar şi pe fluturaş, că nu o ajutase îndeajuns...
Dar, nici chiar atunci, nu a simţit duşmănie. De fapt, nu a simţit  nimic, decât o uimire amestecată cu compătimire. Cât de îngust trebuie să fie sufletul cuiva ca să facă asemenea lucruri! Şi, s-a grăbit să îndrepte lucrurile pe care lăcusta le stricase. Desigur, nu a reuşit singură, ci ajutată de fluturaş, şi de o buburuză generoasă pe care i-o trimisese fluturaşul. Firele de iarbă au fost sădite la loc, şi seminţele culese. La sfîrşit, buburuza i-a propus să îi dăruiască o mantie protectoare, care să împiedice lăcusta să se mai apropie de ea. Dar furnicuţa nu a fost de acord. Acum, că ştia, se gândea că fluturaşul şi vântul lui de primăvară o vor ajuta îndeajuns - aşa cum o mai făcuseră.

Care poate fi încheierea poveştii? Încheierea nu este una definitivă, ca şi în viaţă. Furnicuţa şi-a continuat munca şi viaţa, iar lăcusta...a fost extrem de furioasă şi nefericită! Pentru că şi-a dat seama că nu îi mai putea face rău furnicuţei-femei, şi mai ştia şi că nu va fi niciodată sigură dacă furnicuţa-bărbat va rămâne la ea. De fapt, în întreaga poveste, ea se vedea drept singura victimă. Şi, aşa şi era...

Care este morala poveştii? De fapt, nu e nevoie de o morală.  Există poveşti care există, pur şi simplu...Şi, la urma-urmei, chiar şi moralele se pot schimba!:)

5 comments:

  1. :) Tare simpatica povestea!

    Cred ca problema lacustei era lipsa de incredere in sine, si asta a determinat sa transfere neincrederea asupra furnicutei-barbat.
    Caz tipic in viata.

    @};-

    ReplyDelete
  2. Da, acesta era problema ei! Dar şi neîncrederea în sine avea, la rândul ei, o cauză mai profundă. Atunci când obţii un lucru în mod egoist, doar pentru că aşa îţi place ţie, şi fără să ţii cont de ceea ce se întâmplă cu ceilalţi, niciodată nu poţi fi sigur de ceea ce ai obţinut. Ceva din interior te avertizează mereu că asemenea posesiuni nu durează. Dar oamenii (sau insectele), de obicei caută să transfere problema asupra altcuiva, să găsească un "vinovat" vizibil, în exterior. Astfel îşi justifică neîncrederea, şi îşi pot conserva şi orgoliul.

    Mă bucur că ţi-a plăcut povestea, înseamnă că nu a fost chiar de adormit copiii!
    O săptămână frumoasă îţi doresc!

    ReplyDelete
  3. o lacusta, doua furnicute
    un fluturas, doua buburuze
    Ce-mi place Florina cand scrii cate o poveste cu morala schimbatoare si final neasteptat :)
    Daca exista aceasta poveste inseamna ca ea s-a cerut scrisa!
    Echinoctiul ti-a adus si vantul de primavara?
    Te imbratisez, draga mea.

    ReplyDelete
  4. hai sa-ti spun povestea mea :)

    ReplyDelete
  5. Povestea a decurs firesc din realitate, draga visule! Oricum, ceea ce ramane din real sunt tot poveştile...cu învăţăminte! Morala e schimbatoare, pentru că şi aceste învăţăminte se schimbă, cu timpul. De exemplu, mai târziu mi-a venit în minte că povestea i-a fost folositoare furnicuţei-femeie...ca să îşi vadă limitele! Să înţeleagă că nu poate rezolva totul singură, ci doar cu fluturaşul şi buburuza.:)


    Cred că echinocţiul va aduce un nou început, pentru toată lumea. Aceasta este semnificaţia lui ancestrală, de aceea Paştele - Învierea - este pus mereu în aproprierea echinocţiului.

    Te îmbrăţişez şi eu...şi vin la povestea ta!:)

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...