Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Friday, April 8, 2011

Despre propria responsabilitate

Fac o paranteză între episoadele referitoare la Iisus, pentru a mă ocupa de o temă ce a intervenit pe parcurs, şi este totuşi importantă. Este vorba despre ceea ce dorim noi de la lume, de la oameni, şi respectiv, ceea ce facem - sau nu - pentru a obţine acestea.
Majoritatea oamenilor se limitează la a dori, crezând că în acest fel au făcut deja totul - sau măcar, cea mai mare parte. Restul îl lasă în seama celorlalţi, a sorţii, a lui Dumnezeu. Într-o oarecare măsură, nu este chiar greşit, întrucât intenţia este cea mai mare forţă din univers, după cum spune și înţelepciunea toltecă. Dar, nu este complet! Nici chiar Dumnezeu nu va face totul pentru noi, pentru că El ne-a acordat privilegiul de a fi "co-creatori ai vieţii noastre" - după Edgar Cayce.
Aşadar, atunci când dorim să realizăm un lucru, să obţinem ceva, a ne limita doar la a dori, făcându-i pe ceilalţi responsabili de rezultate, apare drept un lucru cel puţin pueril. Iar când mai ajungem să şi suferim din cauza aceasta, înseamnă că nu am înţeles chiar nimic din viaţă şi legile ei.
Cele de mai sus par truisme, şi majoritatea oamenilor vor zâmbi, gândindu-se ce lucruri banale pot spune. Dar sunt momente în viaţă când şi aceste truisme ajung să nu mai fie recunoscute. Mai bine-zis, le cunoaştem, dar nu credem că ele ni se aplică şi nouă. Noi suntem întotdeauna un caz special, şi ceilalţi ar trebui să ştie mai bine cum să se poarte cu noi, mai ales dacă ne cunosc! Ar trebui să ştie ceea ce vrem noi de fapt, şi ceea ce ne poate răni. Ar trebui să ştie ce să facă, şi cum să facă, pentru ca noi să ne simţim bine, şi situaţiile să fie salvate.
De acord, până într-un punct, dar...atunci, unde mai suntem noi, subiectul acţiunii? Ne limităm la a fi doar obiect? Ceilalţi să facă, să simtă pentru noi...dar rolul nostru, care este? Unde este responsabilitatea noastră?
Şi aici, ajungem la punctul principal al problemei. Poate că această dorinţă de a lăsa totul în seama celorlalţi reprezintă, de fapt, o fugă de responsabilitate. Ne dorim unele lucruri, dar nu vrem să ne asumăm şi riscurile. În primul rând, riscul de a suferi. Atunci când lăsăm totul în seama celorlalţi, problema este mult simplificată. Doar aparent, întrucât suferinţa tot apare: prin blamarea celorlalţi (pentru că nu fac ceea ce aşteptăm de la ei), şi prin neîmplinire.

De fapt, totul ar fi mult mai simplu dacă am privi lumea exterioară ca pe o oglindă a celei interioare, după cum spune un adevăr spiritual etern. Ceea ce fac ceilalţi este doar o oglindă a ceea ce simţim, sau suntem noi, în interior. "Lumea îţi înapoiază ceea ce ai dat tu lumii", spune şi înţelepciunea hindusă. Atunci când noi dăruim nesiguranţă, nehotărâre, în mod sigur, acelaşi lucru vom primi în interacţiunile cu cei din jur. Până şi atitudinea "nu ştiu ce să fac" se reflectă în exterior, prin faptul vizibil că "nimic nu se întâmplă". Îi învinuim pe ceilalţi că nu ne înţeleg, că nu fac nimic pentru noi, dar noi am declanşat această situaţie.
Dar atunci când vom accepta pe deplin să fim subiecte, şi nu obiecte ale propriei vieţi, vom vedea că totul se va schimba. Vom începe cu adevărat să trăim ! Poate vom mai greşi în acţiunile noastre, poate vom mai suferi, dar măcar, vom avea mulţumirea interioară că am făcut tot ceea ce depindea de noi. Dacă am făcut ceea ce depindea de noi, şi lucrurile tot nu s-au schimbat aşa cum am dorit, atunci într-adevăr, am putea spune că nu am fost noi de vină ! Sau, că nu era un curs valabil al evenimentelor. Dar, măcar am încercat, am trăit, şi nu ne-am lăsat trăiţi ! Dumnezeu îi apreciază pe cei curajoşi, pe cei care îşi asumă riscuri.
În acest sens, îmi plac tare mult cuvintele reginei Isabela de Castilia adresate lui Cristofor Columb, înainte de a pleca în marea lui călătorie:
 "Şi dacă pământul pe care îl cauţi nu există, Dumnezeu îl va crea, pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala."

Acesta  este adevărul spiritual pe care trebuie să îl simţim...

Linkuri utile:
http://documentaresifilmespirituale.blogspot.com/2011/04/noi-ne-cream-propria-realitate-david.html

2 comments:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...