Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Wednesday, May 18, 2011

Între purtarea crucii şi "avem dreptul la fericire"

Încă de când începem să dorim să urmăm o cale spirituală, ni se ivesc în faţă două alternative. De fapt, ele sunt mult mai multe, dar dacă le privim cu atenţie, vedem că se pot reduce la două, şi anume: calea crucii, a suferinţei şi sacrificiului permanent pentru Hristos - sau orice nume ar purta Divinitatea; şi calea devenirii prin "întregire" - ca să zic aşa. Adică, cea a devenirii treptate a mai mult decât suntem, dar fără suferinţă, doar prin acceptare şi acumulare. Aceasta din urrmă ne

Imaginea aparţine: www.len.ro/2010/04/ caldarusani-padurea-snagov/ 

spune că deja suntem perfecţi, că nu suntem deloc păcătoşi, şi de fapt, nici nu avem ce îndrepta la noi! Trebuie doar să mai acumulăm cunoaştere, pentru a deveni omnipotenţi, şi capabili să ne transformăm singuri vieţile. Şi, desigur, avem dreptul la orice fericire posibilă.

Desigur, fiecare va accepta una dintre cele două căi, funcţie de structura sa. Şi, ca să fim sinceri, mult mai mulţi vor opta pentru cea de-a doua! Este mult mai comodă, şi lipsită de riscuri, şi ne oferă totul fără a cere nimic în schimb! Este exact ceea ce ne spun, de fapt, şi psihologii care încearcă să ne "repare" după traume: avem dreptul la orice, avem dreptul la fericire, nu suntem păcătoşi, etc.
Doar că...în viaţă, lucrurile nu pot fi atât de simple! Ar fi minunat să fie aşa, dar...viaţa demonstrează, de multe ori, că nu este! Oricât de minunaţi am fi, oricât de buni, tot nu putem avea toate lucrurile la care simţim uneori că avem dreptul. Pare că există mereu ceva care ne împiedică - cu totul nedrept şi nejustificat uneori, după cum simţim noi. Şi, chiar dacă obţinem ceea ce am dorit, de obicei, fericirea nu durează mult, sau descoperim că, de fapt, ni se potriveau alte lucruri.
Poate că la fel este şi în domeniul spiritual: obţinem cunoaşteri după cunoaşteri, pe măsura puterilor noastre, încercăm să ne schimbăm destinul...Dar, până la urmă, ne dăm seama că nu suntem nici măcar la măsura degetului mic al unui sfânt. Asta, atunci când ne dăm seama! Şi pentru asta trebuie puţin har...Şi realizăm că de fapt, a doua cale este cea a magiei, şi nu a veritabilei spiritualităţi. Ocolim încercările şi suferinţele pentru că ne credem deja destul de buni aşa cum suntem, şi credem că merităm oricum tot ceea ce e mai bun. Apoi, acumulăm cunoaşteri pentru a ne schimba destinul, pentru a ascensiona, pentru a face ceea ce dorim noi - la modul spiritual desigur -.fără a mai fi împiedicaţi de cineva sau ceva.
Când mă gândesc la cele două căi îmi vin în minte spusele evanghelice pe această temă: despre "calea cea largă şi uşoară", şi respectiv, cea "strâmtă şi îngustă". Şi, ghiciţi, care dintre ele ducea la viaţă?

Totuşi, sunt conştientă că prima cale, cea a crucii, nu este foarte accesibilă oamenilor de acum. Aceştia sunt mai slabi spiritual, şi mai supuşi căderii decât cei din primele epoci ale creştinismului. Chiar şi cei mai buni dintre ei, cu greu ar putea ajunge la măsura unui apostol. Tocmai de aceea, am simţit că Divinitatea ne dă încercări mai uşoare, după structura noastră - şi chiar şi acelea ne par grele! Totuşi, un lucru l-am înţeles clar, şi anume că nu există devenire fără încercări. Şi da, suntem slabi, suntem nemernici, nu putem duce nimic la capăt de unii singuri. Nici vorbă să fim deja perfecţi! Desigur, în potenţialitate suntem Dumnezei, dar cât drum până la realizare!

Aşadar, adevărul este undeva la mijloc.  Dacă am fi suficient de puternici şi de hotărâţi, am urma acea cale a crucii a sfinţilor şi apostolilor. Dar cum nu suntem, Dumnezeu ne-a îngăduit o cale intermediară - adică, o cruce mai uşoară, care să ne permită şi unele realizări personale, şi unele achiziţii pe parcurs - cel puţin, până când vom fi în stare să renunţăm singuri la ele, dacă vom fi. Adevăr spunea un părinte al Patericului, că oamenii de astăzi nu au aripi de foc, ci doar unele slabe şi neputincioase, care cu greu îi duc peste ape....
Poate că, în ultimă instanţă, a renunţa la tot ce avem ar însemna să renunţăm şi la avantajele pe care ni le oferă inteligenţa, talentele şi educaţia noastră, la legăturile de sânge şi de iubire, la cunoaşteri, la posesiunea unor obiecte dragi - cum ar fi cărţile, şi nu numai. Şi, nu suntem în stare încă... Poate ne-ar fi uşor să renunţăm la bogăţiile materiale, dar nu şi la cele sufleteşti şi spirituale. Încă suntem pe drum...

Sau altfel spus, cu cât ajungem să semănăm mai mult cu Dumnezeu, cu atât suferim mai puţin, şi avem nevoie de mai puţine lucruri.  Suferinţa ar reflecta, în acest sens, doar "inadecvarea" noastră, sau distanţa faţă de Sursă. Şi totuşi, simpla cunoaştere a acestor lucruri nu ne face mai buni...

Iată, în încheiere, ce frumos şi complet spune părintele Stăniloae despre acestea! Închei prin cuvintele înţelepte ale domniei-sale, care spun întocmai ceea ce am vrut şi eu - doar că, mai clar, şi mai complet:

"Când te socoteşti că eşti nimic, eşti mult mai mult decât cel care n-are această conştiinţă, căci acela fiind nimic, nu are nici măcar conştiinţa că e nimic, el e nimic în grad sporit. A avea conştiinţa că eşti nimic înseamnă a avea o conştiinţă. Şi prin această conştiinţă, vezi nu numai nimicul tău, ci şi măreţia lui Dumnezeu." (D.Stăniloae) 

15 comments:

  1. Ele sunt complementare.
    Adesea Dumnezeu ne ademeneste la inceput cu daruri pentru ca mai apoi, cand crestem sa ne invete cat de mare este darul sacrificiului si ce gratie urmeaza oricartui sacrificiu...
    Perfectiunea este masura in care Dumnezeu se manifesta prin noi...
    Orice sacrificiu este urmat de mari daruri...
    Dar tu ai aripi de foc...
    Foarte simpatica formularea "nimic in grad sporit" .
    Intr-adevar Dumnezeu face daruri tot mai mari crestinismului...
    Steinhardt, Staniloae si altele tot mai mari si mai ametitoare dupa cum a profetit.
    Nimeni nu indrazneste sa il reformeze totusi, Reformatorul inca n-a aparut si nici nu va mai apare cred, Hristos il va renaste...
    Crestinismul cel nou, cel care se practica in interiorul cetatii ce coboara din ceruri iata se naste sub ochii nostri...
    Glorie Celui care sub ochii nostri coboara din cer cetatea cea promisa...

    ReplyDelete
  2. Cred ca trebuie sa experimentam si pe cea "larga si usoara" cat si pe cea "scurta si ingusta" pentru a sti care este cea autentica.

    Postarea ta imi aduce aminte de Viata lui Buddha si calea de mijloc.


    Minunat punct de vedere,
    Multumesc ;-)

    ReplyDelete
  3. Draga mea
    M-au impresionat cuvintele tale si mi-au mers la suflet.Tocmai imi puneam intrebari in ceea ce priveste OMUL.Ca si raspuns am primit postarea ta.Prin ,,majoritatea''care ne domina..suntem si noi.. ceilalti.Despre caile tale sa vorbim insa ..Calea Crucii noastre e chiar rezultatul nereusitelor noastre,rezultatele vietilor traite,legilor pe care singuri ni le-am creat.Sunt obstacolele fiecaruia dintre noi.Si nu cred ca e greu sau usor.Doar e.Insa nu putem fi constienti de greutatea Crucii insa fara sa fi pornit pe calea devenirii unde poate curand..sau poate la final ne asteapta Dumnezeu.

    ReplyDelete
  4. Îngere, ai spus mari adevăruri!
    Atunci când suntem încă "mici", cruzi, şi ne hrănim doar cu "lapte spiritual", El ne dăruieşte ocrotire şi daruri, pentru a ne încuraja pe drumul pe care am pornit. Şi doar atunci când mai creştem, când începem să înţelegem rostul încercărilor, şi în acelaşi timp, devenim mai tari sufleteşte şi spiritual, ne oferă şi darul sacrificiului. Dar şi acesta e diferit funcţie de capacitatea fiecăruia, pentru că, aşa cum am spus, oamenii de azi sunt mai slabi decât cei din vechime. Puţini ar putea suporta încercările lui Iov, sau ale apostolilor. O spun, cu regret, chiar din experienţa personală...:) Aproape toţi avem aripi slabe, doar foarte puţini au aripi de foc. Poate tu eşti printre ei, dar eu nu mai cred asta despre mine. De curând, am ajuns la concluzia unui părinte al Patericului: "Când eram mai tânăr, credeam că am ceva bun în mine, acum, văd că nu am nimic bun."
    Desigur, lăsând la o parte exagerările, putem spune doar că, pe măsură ce devenim mai conştienţi, şi ni se deschid ochii, ne înţelegem mai bine lipsurile, şi legările de această lume. La începutul drumului, ne amăgim cu o senzaţie de libertate, dar este doar din cauză că nu vedem încă limpede. Avem entuziasm, dar nu şi cunoaştere. Atunci când căpătăm puţină cunoaştere, ajungem să ne vedem aşa cum suntem, fără idealizări.


    Da, Dumnezeu face daruri mari creştinismului, pentru că este religia cu mesajul cel mai înalt - cel al iubirii necondiţionate - şi pe care a propovăduit-o prin însuşi Fiul Său. Cu toate limitările, pe de o parte, şi exagerările, pe de alta, creştinismul rămâne un drum mereu valabil. Desigur, şi el trebuie reînnoit, aşa cum spui, întrucât chiar Pavel spune într-o epistolă că "nu trebuie să ne potrivim acestui veac", ci să "ne înnoim, prin deschiderea minţii noastre, pentru a înţelege care este voia Domnului; ceea ce este bun, plăcut şi desăvârşit."
    Dar, tocmai această reînnoire este un izvor de neînţelegeri şi controverse...ca şi acum 2000 de ani! Dar, aceasta ar fi o altă discuţie.

    Mulţumesc pentru toate cuvintele frumoase şi încurajatoare, şi îţi doresc multă binecuvântare pe drumul tău, ca să poţi aduce înnoirea care este necesară!

    ReplyDelete
  5. Eu sunt, bine ai venit în "casa" mea, pentru că am văzut că eşti un suflet deosebit, cu un blog plin de lumină!
    Aşa este, noi experimentăm pe ambele căi, pentru că nu suntem destul de tari pentru a o alege doar pe cea "strâmtă". Şi Dumnezeu ne îngăduie asta, pentru a nu ne simţi prea "restricţionaţi". Este bine dacă, indiferent de calea pe care mergem, nu părăsim principiile de bază, şi respectăm legile spirituale universale. Iar la timpul potrivit, vom deveni destul de tari şi pentru renunţări...

    Calea lui Budha (cele opt braţe) mi-a plăcut şi mie, pentru că se aseamănă mult cu principiile creştine. Şi viaţa lui (mă refer la Gautama)a fost un adevărat drum iniţiatic.
    De fapt, toţi marii învăţători ai omenirii au adus aceleaşi adevăruri spirituale de bază: iubire, adevăr, compasiune. Doar forma diferă...

    O zi plină de lumină să ai!

    ReplyDelete
  6. Dragă Larisa, bine ai venit la mine! Şi tu eşti un suflet luminos, aflat pe drumul Adevărului.
    Mă bucur că postarea mea ţi-a fost de folos! Şi mie mi se întâmplă la fel: primesc răspunsuri în toate felurile, şi mai ales prin cuvintele şi postările prietenilor mei.Dumnezeu ne foloseşte pe fiecare, pe rând, pentru a le vorbi celorlalţi.

    Calea crucii este şi rezultatul nereuşitelor care depind de noi, dar nu numai. Este un drum presărat cu încercări, datorate nu numai karmei noastre, dar şi lecţiilor pe care trebuie să ni le însuşim pentru a evolua. Iov se pare că nu a avut păcate - poate nici karma din alte vieţi - dar încercările lui au fost necesare pentru a mai urca o treaptă, pentru a căpăta calităţile necesare. Dumnezeu nu i-a explicat acest lucru, probabil pentru că el nu ar fi fost capabil să înţeleagă, în acel timp, ideea de drum iniţiatic. La urma-urmei, el era doar un om bun şi drept, dar nu avea nici un pic de cunoaştere spirituală.
    La fel, mulţi oameni din timpul nostru par că au o cruce de dus, şi nu înţeleg de ce, deşi sunt oameni buni. Cei care ajung să înţeleagă, o poartă mai uşor, şi chiar încercările devin mai uşoare. Nu pot fi chiar sigură, dar aşa am simţit - că din momentul în care înţelegi - încercările se reduc. Sau oricum, sunt resimţite altfel.
    Iar la final, desigur că ne aşteaptă pe toţi Dumnezeu, că ştim, sau nu ştim asta.

    Mulţumesc pentru vizită şi cuvintele calde, şi îţi doresc...o cruce cât mai uşor de purtat!

    ReplyDelete
  7. Nu ai pentru ce, Anne Marie, site-ul tău este minunat, şi merită toate aprecierile! Iar poeziile tale ar merita chiar aprecierile unor critici literari.

    ReplyDelete
  8. Slabiciunea noastra daca e insotita de umilinta si pocainta polarizeaza puterea Lui.
    Slabiciunea noastra recunoscuta atrage compasiuena si mila Lui.
    De aceea se spune ca slabiciunea poate aduce chiar si mantuirea.
    Pentru ca oricum salvarea este un dar si gratie a lui Dumnezeu, dar ca niciunde in slabiciune se vede si se recuoaste cel mai bine asta.
    Deci iata cum tocmai aceasta slabiciune a fost transformata prin alchimia spirituala intr-o calitate binecuvantata…
    Eu deja nu pot sa mai vorbesc de mai multe religii.
    Vad limpede cum numai Una este, eterna, fara inceput si fara sfarsit si ea nu are alt nume decat Dumnezeu. Si evident ca le cuprinde pe toate…
    Si ma mir si eu de binecuvantarea slabiciunii si a neputintei care atrage cea mai mare putere a lui Dumnezeu.
    Cand a fost Iov mai sus si mai puternic decat in slabiciunea si nimicnicia lui cand le pierduse pe toate?
    Iata cum sub binecuvantarea Lui slabiciunea si neputinta devin putere si forta.
    Asemenea calului din povestea atat de plina de intelesuri care odata hranit cu jaratec se tranforma intr-un vehicul desavarsit...

    ReplyDelete
  9. Nu degeaba Hristos ne indeamna sa nu deznadajduim
    "ia-ţi tinere, suferinţa şi neputinţa şi adu-le pe toate la mine"
    pentru ca doar El, D-zeul nostru le mai poate schimba.
    Imi iau si eu aripile de dimineata si imi spun fericiti sunt cei care isi poarta crucea cu seninatate, descoperindu-mi slabiciunile si neputinta mi-ai aratat si calea de depasire a lor.

    Duminica binecuvantata cu tot ceea ce are nevoie sufletul tau!

    ReplyDelete
  10. Îngere, ca de obicei, ai înţeles exact esenţa lucrurilor! Da, şi eu cred că El ne acordă mai multe daruri atunci când suntem slabi şi neputincioşi, decât atunci când ne simţim tari. Şi Pavel spunea într-o epistolă că "dacă ar fi să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale neputinţei mele. Cine e slab, şi eu să nu fiu slab? Cine se împiedică şi eu să nu cad?" (I Corinteni 11.29-30)
    Pe de altă parte Lorber, acest mare profet, are un capitol de tălmăcire referitor la versetul evenghelic despre suirea lui Iisus în barca ucenicilor. Foarte frumos spune el că Iisus nu va alege o barcă mândră, şi frumos împodobită, sau echipată de război, pentru că acelea, în mod evident, nu au nevoie de El. El va urca doar în bărcuţele modeste, aflate la nivelul apei, în care se poate păşi cu uşurinţă.
    Mi-a plăcut tare mult această interpretare, care sună atât de adevărată!

    Mulţumesc pentru înţelegere şi încurajări, şi îţi doresc să Îl ai mereu în barca ta!

    ReplyDelete
  11. Visule, cred că lucrurile pe care le spui, le spui din practică, din trăire. Cred că şi tu ţi-ai adus de multe ori suferinţa şi neputinţa la El! Ca noi toţi...
    Da, fericiţi cei care îşi poartă crucea cu seninătate, sau măcar cu înţelegere, cu acceptare. Pentru că ei vor simţi mai puţin povara, şi le va fi luată mai repede.

    Mulţumesc pentru binecuvântare, visule drag, şi îţi doresc şi eu ţie atâtea binecuvântări, de câte ori postările şi mailurile tale mi-au alinat sufletul!

    ReplyDelete
  12. Florina@
    Pentru mine toate lucrurile sunt importante.
    Nu stiu ce e neimportant la tine...dar orice oaza de lumina care ma gaseste e ca si cum as fi cautat-o demult.
    Mult pentru apreciere.
    Sper ca noul meu post sa te faca sa intelegi mai multe din mine.
    Si da!
    Avem dreptul al fericire!

    Te cuprind cu lumina.

    ReplyDelete
  13. Ti-am raspuns cu drag.
    Pace si lumina.

    ReplyDelete
  14. Mulţumesc, Celestine, eşti un om plin de lumină! Voi citi postările tale, pentru că deja am înţeles, într-un fel, calea ta. Ea seamănă mult cu a mea, şi cu a tuturor căutătorilor deschişi ai adevărului, liberi de dogme...

    Da, avem dreptul la fericire, asta am spus şi eu, numai că nu oricum şi oricând...şi nu doar la fericire, fără a trece şi încercările.

    Pace şi lumină şi ţie! (Apropos, aceasta era urarea mea preferată într-un timp - iată o sincronicitate!:) )

    Mulţumesc pentru tot.

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...