Unde se află harul? Cine poate primi descoperiri? (I)

Sunt conştientă că este un subiect foarte important, şi susceptibil de multe controverse, şi foarte mulţi vor spune că nici măcar nu aveam dreptul să vorbesc despre el. Poate că aşa este...Dar, dacă ar fi să o luăm după merit, nici cei mai mari nevoitori nu ar avea acest drept - pentru că numai singur Dumnezeu ştie cel mai bine unde trimite harul, şi care oameni sunt ai Lui. Dar, întrucât trebuie să existe o înţelegere, măcar parţială, a acestui delicat subiect, voi spune doar ceea ce am înţeles eu - cu riscul de a leza unele păreri şi dogme prestabilite.
Aşadar, toată lumea ştie că Sfântul Duh s-a pogorât asupra apostolilor în ziua Cincizecimii, şi le-a dăruit diferite harisme - printre care şi pe aceea a "vorbirii în limbi" - astfel încât toţi cei prezenţi să le poată înţelege mesajul. Aceşti apostoli au fost primii părinţi ai Bisericii creştine (care pe atunci nu era ortodoxă, sau catolică, sau protestantă), iar harul a fost transmis ("prin punerea mâinilor" - după cum se spune în Noul Testament) urmaşilor acestor apostoli - membrilor Bisericii. Ei, dar acum vine partea grea: membrii cărei Biserici?
Ortodocşii susţin sus şi tare că numai ei au păstrat învăţătura cea adevărată, întrucât ramura catolică s-a desprins  cu de la sine putere prin sinodul din 554 de la Ferrara-Florenţa, schismă definitivată în 1054.

Imaginea aparţine: http://www.ghidpitesti.ro/info-Pitesti/mpi-Biserica-Ortodoxa-Sfantul-Ioan-Botezatorul.html 

Catolicii, pe de altă parte, au şi ei argumente pentru deosebirile dogmatice pe care le-au adoptat ( dintre care Filioqoe şi existenţa Purgatoriului mi se par destul de greu de combătut.)
Şi totuşi, existenţa a numeroşi sfinţi şi nevoitori din ambele "tabere", în decursul timpului, precum şi a unor profeţi şi oameni inspiraţi, pare să arate că harul nu s-a împiedicat de aceste deosebiri dogmatice.  Spre disperarea exegeţilor puritani, pentru care dogma corectă constituie principala "poartă" a harului!

 Imaginea aparţine: http://www.ghidulbacaului.ro/crestinii-romano-catolici-celebreaza-duminica-floriilor/

În acest sens, desigur că bisericile protestante, precum şi multitudinea de secte apărute ulterior, nu ar avea nici o şansă la har; iar pretenţia că numai unii se vor mântui apare oarecum justificată.

   

 Dar, dacă ar fi aşa, iar pentru primirea harului ar fi de ajuns să credem şi să susţinem cu tărie dogma cea mai corectă, de ce există totuşi nemernici, hoţi, ucigaşi, hulitori, chiar şi din sânul catolicilor şi ortodocşilor?  Dar aceştia sunt fii renegaţi ai Bisericii, ei nu sunt Biserica! mi se poate replica. Bun, atunci restrângem aria primitorilor de har numai şi numai la ortodocşii şi catolicii practicanţi, sau mai bine, numai la feţele bisericeşti! Şi totuşi, chiar şi printre ei există asemeni fii renegaţi - chiar dacă ei cred cu tărie în dogma lor corectă, şi ar fi în stare să şi moară pentru ea! Şi paradoxal, se întâlnesc printre creştinii simpli, neduşi prea des la Biserică - pot fi ei chiar şi sectanţi - oameni care au în ei o iubire şi o linişte pe care nu le întâlneşti uneori nici la feţele bisericeşti. Oameni care respectă cu tărie poruncile lui Hristos, şi o fac cu dragoste şi blândeţe. Doctrina lor poate fi de-a dreptul greşită, sau doar simplistă (am discutat şi eu cu martori ai lui Iehova, evanghelişti, baptişti - sper să nu se supere pe mine că vorbesc astfel despre credinţele lor), şi am reţinut, dincolo de dogmă, bunătatea lor, şi modul strict de aplicare al poruncilor lui Hristos, precum şi acea dragoste şi ajutorare pe care o acordau fiecărui frate în nevoie, în mod liber.

Cine ar putea crede că oameni care au iubire, şi care îndeplinesc poruncile lui Hristos, nu pot primi har? Doar din pricină că nu cred în dogma corectă! Dar nicăieri, în toată Scriptura, nu am întâlnit o asemenea condiţie pusă de Hristos pentru a deveni "fiu al lui Dumnezeu", sau "din Casa Domnului". Dimpotrivă, El ne cere clar să îndeplinim numai cele două porunci de bază: iubirea de Dumnezeu, şi iubirea aproapelui - pentru că în ele "sunt cuprinse toată Legea şi Proorocii". Pe de altă parte, El se ridică împotriva fariseilor, care susţineau că numai prin cunoaşterea Legii te poţi mântui. (Matei 23.23-25, Luca 16.15).

Desigur, adevărul doctrinei este important, ca şi Adevărul în sine. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu decât pe calea adevărului. Dar uneori, oamenii nu sunt capabili să înţeleagă de la început acest adevăr, iar această incapacitate nu constituie un păcat. El îi va susţine şi le va trimite har celor plini de iubire şi care Îi îndeplinesc poruncile, indiferent din ce sectă sau doctrină fac parte, până ce li se vor deschide ochii, şi vor înţelege Adevărul adevărat. Aceasta, neînsemnând însă că trebuie să îşi lase neapărat credinţa în care s-au născut, pentru a se boteza ortodox, sau catolic. Dealtfel, cine poate susţine cu tărie că Întregul adevăr se află într-una din cele două ramuri? Părţi de adevăr se află peste tot... Altfel spus, cea mai adevărată închinare este "în Duh şi în adevăr" - adică, dincolo de Biserici, şi doctrine.

Dealtfel, cele mai mari adevăruri din toate sunt Iubirea şi Slujirea. Cine înţelege acest lucru, nu mai are nevoie să caute adevăruri doctrinare subtile. Şi înţelege că Dumnezeu este întotdeauna acolo unde întâlneşte un suflet, sau mai multe, care trăiesc conform acestor adevăruri. "Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu acolo, împreună cu ei." , şi "Oricine va chema numele Domnului, se va mântui."(Romani 10.13)

Cam acestea  ar fi de spus în ceea ce priveşte diferitele ramuri creştine. Despre necreştini, ar fi necesară o discuţie separată. Pentru că şi ei sunt ai lui Dumnezeu, ca şi noi. Sau, nu?