Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, June 26, 2011

Esenţe

 În viaţa fiecărui om, există momente care lasă în urmă ceva mai profund...Există momente care par a "cântări" cât mai mulţi ani, sau chiar o viaţă. Chiar şi după mult timp, după ce acele momente s-au scurs cu totul, încât poate nici măcar amintirea lor nu ne mai este clară, rămâne totuşi ceva mai profund legat de ele - ca un fel de "pecete", sau esenţă. Putem uita un moment aproape cu totul, putem uita figurile participanţilor, ziua, ora, îmbrăcămintea noastră, etc, dar niciodată nu vom uita esenţa

Imaginea aparţine blogului: http://iceman9469.blogspot.com/2010_08_01_archive.html

lui.Ceea ce ne-a făcut să trăim, ceea ne-a rămas adânc imprimat, indiferent de numărul anilor...
Poate că această esenţă este chiar mesajul profund al divinităţii - ceea ce a vrut El ca noi să percepem în acel moment. Şi, paradoxal, dar după mai mult timp, înţelegem această esenţă mai bine! Totul se "organizează", se decantează, şi vedem atât de clar ceea ce altădată era învăluit de emoţii şi trăiri, şi ne apărea drept străin sau duşmănos...Vedem că, de fapt, toate momentele vieţii noastre au fost prilejuri de "examen", pentru a urca nişte trepte. Poate şi atunci le-am perceput astfel, dar nu am înţeles corect sensul examenului. Sau poate, şi acest sens se schimbă o dată cu noi, o dată cu creşterea noastră. Ceea ce, la momentul respectiv, am considerat "un răspuns bun", după ani de învăţături şi devenire, îl considerăm doar "un răspuns intermediar", sau chiar neavenit. Pentru că şi sensul "binelui" evoluează o dată cu devenirea noastră.

La început, suntem extrem de idealişti, şi acumulăm foarte multe învăţături dintr-o dată. Vrem să facem totul foarte bine, să nu greşim, şi în acest scop, urmăm foarte strict nişte reguli. Nu e un lucru rău, întrucât acesta este primul pas pe drumul spiritual. Mai târziu însă, după ce mai creştem, mai evoluăm, Divinitatea ne cere mai mult: ne cere să trecem dincolo de reguli, şi să găsim propriile noastre răspunsuri. "Nu litera legii, ci duhul ei". Este un test chiar mai greu decât primul: este chiar testul pe care l-au "picat" leviţii şi fariseii cunoscători ai Legii. Şi, ceea ce este mai cumplit, este faptul că poţi să îl pici, crezând că l-ai trecut! Doar o mare dorinţă de a afla adevărul, şi ceva smerenie, ne pot aduce puţin har, ca să înţelegem ce vrea El în acel moment.

Până la urmă, e posibil să existe mai multe esenţe suprapuse ale unui moment. La suprafaţă, la nivelul primului strat, am găsit răspunsul corect...poate, şi la al doilea. Însă esenţa cea mai profundă este: am respectat noi primele legi ale lui Hristos, din care derivă toate celelalte? Aceasta este temelia vieţii spirituale, alfa şi omega.

Astfel, poate că toate esenţele tuturor momentelor particulare, se reduc la o singură întrebare: "Am avut noi iubirea la bază?" E singurul lucru care contează...

28 comments:

  1. :) Un articol pe sufletul meu!

    Da, eu consider ca avem iubirea la/ca baza, desi nu suntem constienti de aceasta.

    Si mai consider ca trairile noastre in decursul vietii nu sunt teste spirituale, ci daruri, pe care, de cele mai multe ori, fie le respingem, fie le primim gresit, neintelegandu-le.

    Cu siguranta sensul binelui, al vietii, in general, evolueaza odata cu devenirea noastra.

    Cred ca asta face divinul: pastreaza numai esenta din orice lucru.

    Multumesc, Florina! Mi-ai reamintit clipe esentiale! :)
    Te imbratisez!
    @};-

    ReplyDelete
  2. e în aer subiectul acesta :D
    scurt, nu am prea mult timp acum. omul este o fiinţă complexă, suprapuneri succesive şi împletiri ale mai multor elemente care rezultă în multiple planuri de înţelegere, simţire, acceptare.
    iubirea e întotdeauna la bază, fără ea nu se învârte pământul... doar că printre voalurile timpului şi a neînţelegerilor cauzate de conştienţa subiectivă a gândirii raţionale, poţi păşi strâmb. dar şi asta e o lecţie, care funcţionează, oricât de sus ai fi.
    ideea e nu să treci testul, e să fii testul, să nu cauţi evoluţia ci evoluţia să vină singură prin ceea ce faci.
    acea stare de plenitutine detaşare - îmbrăţişare a tot ceea ce E. cuvintele sunt puţine şi prezintă şi graba unei lipse :)))

    ReplyDelete
  3. Sa simtim si sa iubim ar trebui sa ne fie PRIMA LECTIE de viata.Si sa fim indrumati la fiecare abatere.Si poate esentele ne-ar fi mai adanc patrunse in suflet..insa cumva rataciti..cautam calea..Multa iubire si liniste iti trimit.

    ReplyDelete
  4. Denaide, ai adus nişte lămuriri în plus, mulţumesc! O idee nouă aceea că, poate, trăirile noastre nu sunt teste, ci daruri. Sau poate, sunt şi una, şi alta! Dacă trecem testul, devine un dar, dacă nu...e o vorbă care spune că "orice binecuvântare care nu este acceptată se preschimbă într-un blestem".

    Şi da, ai dreptate, poate că avem iubirea la bază, chiar dacă nu o conştientizăm. Dar, contează şi cum, sau dacă, o manifestăm. Există atâta iubire în lume, şi totuşi, atâta suferinţă! E un paradox cum de atâta iubire nu anihilează suferinţa, dar poate că nu este iubirea aceea destul de puternică, sau de înţeleaptă. Şi iubirea are mai multe trepte, ca şi devenirea noastră...

    Şi eu te îmbrăţişez, denaide, pentru că tu întotdeauna mă faci să privesc mai departe! Să îţi fie esenţele spre fericire!

    ReplyDelete
  5. Flipi, oricât de puţine cuvintele, ai spus ceea ce trebuia!:) Da, iubirea este la bază, dar de multe ori, ea este "distorsionată", împiedicată de vălurile mentalului, obiceiurilor, prejudecăţilor. Şi, aşa este, chiar şi atunci când cazi, asta poate servi drept lecţie - mai bine chiar decât atunci când totul merge ca pe roate. De multe ori, până ce nu cădem, nu învăţăm să ne ridicăm - iată un paradox binecunoscut!:)

    O ideee grozavă este aceea că nu trebuie să treci testul, ci să fii testul. Da, asta este evoluţia, să curgi o dată cu lucrurile, şi la un moment dat, aşa cum spune Coelho, să simţi că nu mai ai de ce să întrebi ce se petrece, pentru că totul se petrece în tine. Desigur, necesită un timp, bucăţi din suflet, şi multe experienţe, dar până la urmă, poţi ajunge acolo...
    Şi, probabil că starea finală este aceea de a fi una cu tot ceea ce este - aşa spun toţi învăţătorii lumii. Încet-încet, vom ajunge şi acolo...Întâi, în mici momente, apoi perioade mai lungi...până ce vom ajunge să ne stabilim în acea stare!

    Mulţumesc pentru completările valoroase, şi îţi doresc şi eu, să ajungi să simţi plenitudinea!

    ReplyDelete
  6. Larisa, mă bucur de revenire! Eu cred că tu ai înţeles foarte bine regulile vieţii. "A simţi" este prima lecţie, şi prima cerinţă. Mulţi cred că este mai matur să suprimi simţirea, "ajustând-o" după modelele mentalului. Şi astfel, se ajunge la alienarea de sine, la "căderea din paradis".
    Şi, desigur că abaterile ne sunt semnalate de Sus, mereu primim semne, şi chiar ghionturi.:) Doar că, durează până ce începem să înţelegem semnele! Abia apoi, viaţa devine mai simplă, ca o hartă cu jaloane:)

    Cei care caută calea nu sunt rătăciţi, ei sunt luaţi în evidenţă, acolo Sus. E mult mai bine să cauţi, decât să ai pretenţia că ştii drumul şi să ajungi pe marginea prăpastiei. Dar, ceva îmi spune că tu ai înţeles deja toate astea....

    Mulţumesc pentru minunatele cuvinte, şi îţi urez şi eu numai iubire...în forma în care să o poţi primi cel mai bine!

    ReplyDelete
  7. „Şi, ceea ce este mai cumplit, este faptul că poţi să îl pici, crezând că l-ai trecut!”... Florina, eu cred ca niciodata nu picam nimic, orice experienta aduce cu sine invatare... mai devreme sau mai tarziu... uneori trebuie sa repetam experienta de mai multe ori, gresim in repetate randuri, dar pana la urma, invatam si trecem mai departe... nici eu nu le vad ca pe niste teste... test e mult spus... nu cred ca suntem la examen :)... deci nu e chiar asa cumplit pe cat pare :)... cel putin in viziunea mea...
    Iubirea e in noi, in fiecare dintre noi si in persoanele care par a nu avea scrupule, doar ca e acoperita cu o pelicula, mai groasa sau mai subtire, de frici si conditionari...

    gata... ca ma aflu inca in perioada de blocaj si cuvintele nu prea curg, inca, asa cum curgeau :)...

    Zi frumoasa sa ai !:)

    ReplyDelete
  8. Biancoluna, viziunea ta îmi place, pentru că este foarte optimistă! Şi eu aş prefera să cred că nu există teste, ci doar învăţăminte. Doar că, uneori am simţit clar că nu învăţasem ce trebuia...dar, asta după mult timp!:) Şi, într-adevăr, ceea ce nu am învăţat revine - chiar ca un examen:), de aceea am folosit acest termen.

    Mare dreptate ai, că iubirea există, dar la majoritatea este acoperită de frică şi cutume. Şi, poate lua o viaţă, sau mai multe, până să se scuture de ele...

    Eu nu simt deloc că ai fi în blocaj, chiar m-ai luminat în câteva chestiuni! Te sărut, şi o zi minunată şi ţie!

    ReplyDelete
  9. Florina... pai da, pana la urma difera doar termenul pe care il folosim, tu ii zici examen eu ii zic experienta :)... dar in esenta tot aia e... pai au revenit, pentru ca nu ai invatat tot ceea ce era de invatat din experienta respectiva... si la mine au revenit, aceleasi si aceleasi probleme, ca un pattern care aparea ciclic... pana cand am rupt lantul slabiciunilor :P:)... cand il rupi... cand inveti in sfarsit ceea ce trebuie sa inveti, patternul dispare si apar noi experiente si noi oportunitati.
    Eu rezonez cu urmatoarea idee despre viata si destin si lectii si liber arbitru...:)... imagineaza-ti ca viata noastra e ca o autostrada... cu, sa zicem 7 benzi pe o parte si 7 pe cealalta... pe mijloc e linia destinului... pe linia destinului exista din loc in loc, anumite jaloane... jaloanele alea sunt experientele predeterminate prin care sufletul a ales sa treaca pentru a experimenta un anumit lucru sau pentru a evolua sau pot reprezenta diverse misiuni ale sufletului... deci jaloanele respective sunt fixe... apoi, restul, e liber arbitru. Noi putem merge in viata pe drumul destinului dar suntem si liberi sa o luam, pe haihui pe benzi :) si in stanga si in dreapta cat dorim... totul e alegere si noi, fie ca suntem constienti sau nu, in fiecare clipa, dar in fiecare clipa facem o alegere care determina un anumit curs al evenimentelor din viata noastra... chestia e ca, in momentul in care facem in repetate randuri alegeri prin care ne indepartam tot mult de linia pe care sufletul a ales sa paseasca, incepem sa primim semnale, de la sinele nostru superior... simtim ca e ceva in neregula... ceea ce numim "ghinion"... sau boli... sau pur si simplu stare de disconfort... daca suntem atenti si traim constient, ne dam seama de lucrul acesta si ne reintoarcem pe cat putem spre directia in care ne ghideaza sufletul, oricat ar putea sa para de aberant pentru minte (mintea fiind supusa conditionarilor, de cele mai multe ori)... si lucrurile incep sa se aseze... pentru ca, cel putin asa vad eu lucrurile, cu cat esti mai aproape de firul propriei tale misiuni, cu atat te linistesti mai mult, sufleteste vorbind, si universul incepe sa iti sustina pasii... zborul... cum vrei tu sa-i spui... dar in esenta, nimic nu este gresit, nimic nu este examen... totul este experienta... fie ca e vorba de alegerile de liber arbitru fie ca e vorba de punctele fixe de destin prin care sufletul a decis sa treaca pentru a experimenta si invata sau pentru a indeplini o anumita misiune... daca ar exista o singura viata, ratarea examenului :))... ar fi intr-adevar cumplita... dar eu nu cred intr-o singura viata, asa ca d.p.m.d.v., in cel mai rau caz, evoluam mai greu, dar pana la urma tot evoluam, tot trecem testul... la unii poate sa se intinda invatarea uneii singure lectii si pe "n" vieti... in definitiv, timpul nu exista decat in mintea noastra... dincolo, viata de aici, poate ca pare o fractiune de secunda :))...
    dar e bine ca ti-ai constientizat patternul si ca pana la urma l-ai depasit... culcatul pe o ureche, frica, delasarea, slabiciunea... putem trai cu ele cat dorim, nu cred ca ne judeca nimeni... noi insine, cand ajungem dincolo, ne judecam singuri, pentru ca sufletul doreste sa evolueze... si asta e :)... se priveste cu compasiune in oglinjoara din astral, se bate singur, tovaraseste, pe umar, ofteaza :P:)) si isi mai alege o viata in care sa treaca prin provocari in speranta ca de data asta le va face fata :)))... pana cand?... pana cand invata...

    ioooi, cum s-ar spune pe ardeleneste, hai ca am scris prea mult... cer scuze daca m-am lungit... dar mi s-a facut de o vorba si iaca am gasit locul in care sa dau drumul palavrelor :)

    te pup...
    seara senina!

    ReplyDelete
  10. Inchipuieste-ti ca privesti cu atentie ceva dincolo de perceptie, dincolo de intelegere, dincolo de nefiinta, tu.

    te imbratisez

    ReplyDelete
  11. dincolo de cuvinte este tacerea, dincolo de tacere este Dumnezeu si doar in tacere intri in contact cu tine insuti si cu D-zeu si atunci tot ceea ce era neclar devine limpede

    ReplyDelete
  12. Biancoluna, îmi place tare mult viziunea ta!:) Cu atât mai mult, cu cât şi eu simt cam la fel!
    Eu nu îmi imaginasem autostrada:), dar exact la fel mi-am imaginat raportul dintre destin şi liber-arbitru. Fiecare avem câteva "puncte fixe" - misiuni asumate, sau scopuri de îndeplinit (plus probabile datorii karmice), şi în rest, o mare libertate de improvizare! Chiar şi pentru realizarea misiunilor asumate sau atribuite, senzaţia mea este că nu e obligatoriu un drum fix - poţi merge şi pe cărări adiacente, numai să le realizezi.
    Şi da, de multe ori, fiinţa umană limitată nu ar reuşi, poate, să facă totul într-o singură viaţă. Reîncarnarea este o lege universală de bun-simţ, pe care Bisericile au suprimat-o doar pentru ca omul să nu se lenevească, şi să îşi amâne mântuirea în viaţa următoare.
    Ce-i drept, de la Hristos încoace, cu ajutorul harului, este mult mai uşor să ne îndeplinim misiunile într-o singură viaţă. Şi mântuirea este mai aproape în acest fel, dar totuşi...nu pot să vorbesc în mod absolut, dar simt eu că mai sunt oameni care, poate, cu tot ajutorul, e posibil să îşi afle mântuirea într-o viaţă următoare. Pe aceştia, Biserica ortodoxă i-ar meni iadului, iar cea catolică Purgatoriului. Dar ambele sunt viziuni limitate şi oarecum copilăreşti asupra iubirii şi înţelepciunii divine.

    Ca să ne întoarcem la subiect: da, după o vreme ne conştientizăm "patternurile" - modelele greşite ale reacţiilor şi atitudinilor noastre - şi totuşi, îndreptarea e foarte grea! Cu atât mai mult cu cât, uneori, patternurile nu sunt modele din afară, ci fac parte din însăşi structura noastră. Asta e cea mai grea provocare: să te schimbi pe tine-însuţi, pentru a schimba rezultatul! (Şi pe undeva mai intervine, nechemată, şi întrebarea - deşi ştim că nu e bună: dacă noi ne dăm silinţa şi ne schimbăm, alţii de ce nu fac la fel? De ce aşteaptă să ne schimbăm doar noi? :))

    Uite că şi eu m-am lungit, dar m-ai provocat la vorbă!:) Mulţumesc pentru toate sfaturile şi clarificările! Te îmbrăţişez şi eu, cu drag!

    ReplyDelete
  13. Da, Ramian, aceasta e calea: "să făptuieşti nefăptuind" - cum spun daoiştii. Pentru asta, trebuie să fii, cumva, dincolo de minte, în senzaţia pură, una cu Universul. Se întîmplă, în unele momente, dar nu la comandă, şi nu prea des...:)

    Te îmbrăţişez şi eu, mulţumesc pentru înţelegere!

    ReplyDelete
  14. D-le Mircea, aţi sintetizat totul extrem de limpede, şi de frumos! Se vede că aţi trecut pe acolo, nu doar vorbiţi despre asta.
    Da, în tăcere se află Adevărul - dar nu numai în tăcerea fizică, ci şi în cea a gândurilor, şi trăirilor. Dacă reuşim "să facem linişte" în interiorul nostru, pentru o clipă - aşa cum spuneam şi în comentul de mai sus - începem să simţim, cumva, mersul lucrurilor, al Universului, chiar şi trăirile altor fiinţe umane, uneori. Şi, desigur, ceea ce era neclar, se clarifică, iluzia nu mai poate fi luată drept adevăr.
    Dar, aceste stări nu sunt prea dese...

    Mulţumesc pentru trecere, şi vă doresc să ajungeţi la tăcerea care trebuie!

    ReplyDelete
  15. Tacerea necuvintelor care vorbesc...multumesc...captivante dialoguri intre suflete aflate departe,dar atat de aproape!

    ReplyDelete
  16. Mulţumesc pentru înţelegere, suflet frumos! Toţi suntem aproape - chiar şi în termeni fizici, în fizica cuantică, de exemplu - distanţa practic nu există!

    ReplyDelete
  17. "Nu litera legii, ci duhul ei"-stiam, stiu ca tu draga mea draga ai duhul si cuvintele, toate impreunate.

    ReplyDelete
  18. Brânduşa dragă, şi tu ai suficient duh şi cuvinte, de-aceea mi-a plăcut să trec pe la tine, încă de la început!
    Te sărut!

    ReplyDelete
  19. Profit de ocazia că am ajuns puţin pe-aici, pentru a-i anunţa pe toţi prietenii că voi lipsi o vreme. Nu ştiu exact cât va fi: poate o lună, poate mai mult - datorită faptului că mă mut, şi nu ştiu când voi avea din nou intrenet.
    Până atunci, vă doresc vise senine!

    ReplyDelete
  20. Te asteptam cu drag, si rabdare :P

    ReplyDelete
  21. Vă mulțumesc, dragi prieteni, și sunt cu sufletul alături de voi! Din păcate, acum am un laptop la care scriu foarte greu, și nu pot să scriu și să răspund ca altădată. Sper ca, în timp, să găsesc o soluție.
    Vă îmbrățișez!

    ReplyDelete
  22. te invit la o cafea Florina, o cafea printre prieteni, pe MWB :)

    ReplyDelete
  23. Mulțumesc, Liviu, de-abia acum am ajuns aici! Cu plăcere, când voi fi mai puțin aglomerată. Acum m-am mutat într-un loc nou, și sunt destul de bulversată:)
    Numai bine!

    ReplyDelete
  24. Dumnezeu ne da bucurie pe masura sufletelor noastre.de aceea avem senzatia de revenire,ca la trecerea unui examen...caci spuneti-mi mie,cine cunoaste mai bine masura sufletului nostru?
    putem masura o bucurie,o simtim egala sufletelor noastre?acesta e darul lui Dumnezeu,aceasta este insotirea lui...prea mult criticata de noi,si privita cu ochii indoielnici.
    multi nu vor sa recunoasca ca viata are fiecare clipa invaluita de bucurie.eu,am simtit cum ranjeam cu ciuda la bucurie,zicand ca nu o vreau,ca nu vreau sa o arat lumii,ca ea sa ramana ascunsa in mine.imi era frica ca nu pot,si mereu ma atragea gandul de neputinta.
    examen-anxietate-minte
    nu am reusit vreodata sa cred ca Dumnezeu,viata,isi iroseste bogatia pt a ne pune pe noi la examene sau incercari...chiar de eram tentata sa vad aceasta.
    ultima vedere a fost intotdeauna,bucuria...si multumesc DIN TOT SUFLETUL lui Dumnezeu,pt aceasta...acest dar.

    ReplyDelete
  25. Ești o ființă binecuvântată, TOteu! Dacă pentru tine esența fiecărui moment este bucuria, înseamnă că ai multă lumină în tine.
    Poate așa o fi, poate Dumnezeu ne dăruiește momentele ca să găsim în ele bucurie, sau și bucurie! Sau poate, acesta este un caz particular, cazul tău. Eu am avut și bucurie, dar de multe ori, am avut exact contrariul. Desigur, cu trecerea timpului, am înțeles mult mai multe despre mesajele acelor momente. Fiecare cuprindea o învățătură...

    Da, există și momente când ți se pare că nu meriți, nu ai ce face, cu atâta bucurie. Dar, ele nu sunt chiar atât de dese, cel puțin, nu pentru mine! Dumnezeu are grijă să păstreze echilibrul, după cum ziceam: ”stâlpul asprimii în mijlocul binecuvântării” (Coelho)

    Mă bucur că ai trecut pe aici, și ne=-ai dat din bucuria ta! Numai o ființă luminoasă poate trăi atâta bucurie!

    ReplyDelete
  26. foarte frumos scrii,intradevar iubirea exista in fiecare dar o acoperim cu alte sentimente!

    ReplyDelete
  27. Multumesc, ai spus un mare adevar !
    Sa ai parte si tu de adevar in iubire !

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...