Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, August 21, 2011

Aparențe și esență

Nu credeam că voi ajunge să scriu atât de curând despre acest subiect, și mai ales, în urma unor experiențe atât de personale! Dar Dumnezeu m-a călăuzit astfel, și mi-a dat astfel de lecții, încât am înțeles mai bine decât din zece tomuri de filosofie. De fapt, cred că aceasta este esența oricărei învățături: practica. Aceasta este proba de foc a tuturor enunțurilor și predicilor luminate!
Cu mai puțin de o lună în urmă, eram extrem de mișcată de deschiderea și toleranța unei anume biserici față de toți cei de alte culte și religii. Un preot minunat (continui să îl cred minunat, întrucât nu pot concepe ca un preot să nu trăiască în propria sa viață cele spuse în predică) afirmase că nu contează ritul pe care îl practică fiecare, nici măcar dacă este creștin sau nu, ci doar dacă acel om, sau națiune, respectă poruncile Tatălui. Fusesem cu totul uluită să aud acele cuvinte într-o biserică creștină!
Mai mult, acel om afirmase și faptul că astăzi nu mai vede rostul evanghelizării. Cuvinte cu totul destabilizatoare la adresa tuturor bisericilor creștine, a înseși  principiilor lor de bază! Însă, în mod paradoxal, cuvinte foarte aproape de învățătura iubirii cristice universale, pentru care ”tot cel care face dreptate este născut din El”, și în virtutea căreia ”nu trebuie să ne potrivim acestui veac (veacului în care au fost scrise Evangheliile și Epistolele), ci să fim schimbați, prin înnoirea minții noastre, pentru a înțelege care este voia Domnului, ceea ce este bun, plăcut și desăvârșit.” (Romani)

Iată o biserică, și o învățătură, luminată, deschisă, universală! mi-am zis. Iată adevărata iubire și toleranță creștină! Induferent de bazele dogmatice, acești oameni au înțeles esența iubirii creștine.(Fapt ce părea să reiasă și din comportamentul lor binevoitor și deschis.)
Însă, au trebuit să vină vremuri de adevărată încercare, pentru a înțelege că nu întotdeauna aparențele reflectă esența.  E posibil ca acei oameni să fi înțeles foarte bine la nivel teoretic aceste lucruri, dar practica era departe de teorie. Sau, probabil că acel preot era un idealist, o ”luntre izolată” în oceanul bisericii sale, care a reușit să înțeleagă esența tocmai pentru că a depășit ”oceanul” - dogma.
În practică, toleranța manifestată față  de străini  se reducea la un fel de bunăvoință politicoasă, gen ”te las să trăiești lângă mine dacă nu ai pretenții prea mari, dacă nu mă soliciți prea tare”.
Nu mai spun, ferească Sfântul, să fi avut cu adevărat nevoie de ceva! Atunci principiile nobile legate de iubirea străinilor se evaporau cu totul.  Apropos de asta, tot părintele respectiv a ținut o predică minunată despre primirea străinului, completată de niște imnuri care chiar m-au mișcat, Toți oamenii din biserică erau mișcați, am putut simți aceasta. Însă, nu vreau să judec, dar nu sunt sigură că sentimentul a persistat și după ieșirea din biserică.Sau poate, acei oameni, obișnuiți cu traiul bun, chiar nu știu, nu concep cum ar putea ei ajuta străinul.
Ca să termin cu judecățile, trebuie să spun că dezamăgirea cea mai mare, și mai neașteptată, am avut-o din partea unei mânăstiri de maici de acolo. Am sunat cu inima deschisă, voind să petrec cîteva zile într-o cameră de la mânăstire. Chiar aveam nevoie, nu era vorba de a face turism, și aș fi plătit, ca toată lumea.Am explicat aceste lucruri măicuței care se ocupa cu primirea, și totul a mers bine până ce am rostit cuvântul ”străină”.  După aceea, totul s-a schimbat. Măicuța m-a întrebat de ce nu mă duc la hotel, pentru că ele nu mă pot primi.
Mai târziu, după ce mi-am recăpătat liniștea, mi-am reamintit cuvintele părintelui Nicodim Măndiță dintr-o carte a domniei-sale: ”Iubirea se afla peste tot pe dinafară: în inscripții, cărți, biblioteci; dar nicidecum acolo unde trebuia să se afle: în inimile oamenilor.”

Această întâmplare a avut loc, în mod ironic, chiar după ce ascultasem predica părintelui despre primirea străinilor. Sau poate, Dumnezeu a vrut să îmi demonstreze ceva, și acum cred că totul a fost o lecție.
În vremuri de nevoie, m-au ajutat nu străinii binevoitori, ci tot cei de un neam cu mine, și de aceeași credință. Chiar dacă nu mă cunoșteau prea bine, au fost alături de mine așa cum aș fi făcut și eu, într-o situație similară.
Fără vorbe multe....Mă rog pentru ei să primească adevărata plată a creștinului, ca unii ce au înțeles cu adevărat esența!

Nu spun, totuși, că nu am întâlnit și străini cu adevărat binevoitori. Din gesturi mici, am simțit că sufletul unora dintre ei era chiar deschis.  Deci, dincolo de mentalitatea socială, de grup, unele suflete individuale recepționează mai bine decât altele vibrațiile iubirii cristice. Însă, tocmai socialul, prejudecățile, fricile, limitează probabil curgerea acestei iubiri.

Care este învățătura la care am ajuns? Încă mă mai gândesc, nu am ajuns la o concluzie finală. Știu doar un lucru: nici o biserică nu este mai bună decât cea în care te-ai născut. Chiar dacă are limitele ei, acestea se datorează oamenilor. Alte biserici, care par să reflecte mai bine spiritul iubirii, pot avea limite chiar mai mari, și numai Dumnezeu știe de ce ne-a trimis la întrupare într-o credință, sau alta.

Asta, până ce vom ajunge la acel Cer Nou și Pământ Nou...care va fi el-însuși Biserica, și nu vom mai avea nevoie de altele. Dar, probabil că mai avem până acolo!

6 comments:

  1. :) S-ar putea sa gresesc, Florina,
    insa problema ar putea fi in insusi faptul ca tu ii consideri "straini"..

    ReplyDelete
  2. Denaide, ce bună surpriză! Nu am mai fost demult pe aici, dar crezusem că ai plecat și tu. Mă bucur că nu este așa!

    De fapt, eu nu i-am considerat străini, la început, m-am apropiat de ei cu inima deschisă. Și, credeam că nici ei nu mă văd străină, dar m-am înșelat! Desigur, sunt și printre ei oameni deschiși, dar am întâlnit și dintre cei care m-au respins în mod clar - cum a fost acea călugăriță.
    Trebuie să trăiești un timp printre ei ca să înțelegi cu adevărat cum privesc ei străinii, altfel, la prima vedere, totul este minunat. După cum ziceam când am ascultat predicile părintelui...

    Oricum, nu am resentimente. M-am rugat pentru ei, doar că...acum simt nevoia să pun o distanță.

    Mulțumesc pentru trecere, te îmbrățișez cu drag!

    ReplyDelete
  3. :) Am certitudinea ca dupa un timp, te vor considera de-a lor, mai mult decat probabil te vei considera tu.
    Si nu vor fi tocmai dintre cei din biserica...
    Ai rabdare..
    esti un suflet frumos, iar oamenii intotdeauna reactioneaza pozitiv, atunci cand se conving de asta.

    Te imbratisez si eu, draga mea!
    Pentru moment, activitatea mea de blog a incetat.
    Am sa revin cand si daca voi considera apropriat.

    ReplyDelete
  4. Mulțumesc, denaide, ești un suflet bun! Știu că ai dreptate într=o privință: mă vor considera ”de-a lor” , dacă mă voi ”potrivi” configurației lor, dacă nu voi face notă discordantă.:) Pentru că, tot ce este diferit de restul este privit uneori drept ”străin”, indiferent de nație. (Vezi povestea lui Oblio:))

    Mulțumesc pentru încurajări, și pentru tot, și aștept să revii când vei simți nevoia! Și eu apar doar din când în când...

    ReplyDelete
  5. Si maicutele sunt la scoala vietii...inca nu au terminat.

    ReplyDelete
  6. Asa e, Mihaela, toti suntem! Nu mai judec pe nimeni, pentru ca si mie mi s-a intamplat sa gresesc, crezand ca fac bine.
    Te pup, si un Nou An cu bucurie si impliniri !

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...