Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Wednesday, August 24, 2011

Despre oamenii lumii și oamenii ”ceilalți”


 Poate apărea drept o gândire limitată și orgolioasă încercarea de a clasifica astfel oamenii! Știu asta, și îmi asum riscul. Poate că, în teorie, tot ce depășește concepțiile comune ale lumii zise ”reale” și ”normale”, așa apare; dar în practică, diferența se simte clar! Dealtfel, Coelho (unul dintre ”purtătorii mei de cuvânt”- așa cum spuneam altădată) spune despre realitate că nu ar fi lucrul cel mai bun, și nici măcar cel mai logic, ci doar ceea ce majoritatea consideră că trebuie să fie.


Așadar, eu aș numi ”oameni ai lumii” pe cei ce trăiesc conduși de principii și obiective comune, limitate la viața de zi cu zi, și măruntele ei realizări. Ei pot fi chiar foarte inteligenți, pot avea meserii și funcții de răspundere, dar cu toate acestea, orizontul lor se oprește la ”acum” și la ”ceea ce pot face pentru a trăi mai bine acum”. Desigur, unii dintre ei pot avea un fond bun, și pe lângă la „a trăi eu bine acum”, ar putea accepta ca și alții să aibă acest drept, și chiar să îi ajute. Însă, nu îi frământă nici o întrebare legată de scopul mai profund al existenței lor, despre ceea ce se află dincolo de lumea vizibilă, și despre cum s-ar putea ei-înșiși îmbunătăți, pentru a ajunge la starea aceea pe care o vrea Divinitatea pentru noi toți: Sau, dacă se mai gândesc uneori, pentru ei constituie doar o temă de meditație abstractă, rezervată timpului liber și ”preocupărilor culturale”.

Oamenii ”ceilalți”, pe de altă parte, sunt cei care au însuși centrul existenței lor în acea lume zisă ”abstractă” și ”iluzorie”. Deși trăiesc și ”funcționează” în lume - mai mult, sau mai puțin adaptați, după capacitatea fiecăruia - pentru ei, lumea nu este decât un ”fundal”, o treaptă de depășit, sau o școală de absolvit, pentru a obține ceea ce cu adevărat contează: accesul la Sinele lor, sau așa-zisa ”unire cu Dumnezeu”. Într-un sens, ei sunt ”străini” pentru restul lumii, după cum scrie undeva: ”Străin sunt eu, și călător pe acest pământ”.

În majoritatea cazurilor, cele două categorii pot coexista relativ armonios, dacă nu au decât tangențe strict necesare. Însă, atunci când prin forța lucrurilor (sau, se poate să fie tot voința Divinității, cine știe?), sunt nevoiți să se apropie mai mult, să comunice, să interacționeze;  necongruențele ies la iveală în mod dramatic. Oamenii ”ceilalți” vor fi întotdeauna considerați ”naivi”, ”neadaptați”, uneori chiar puțin ”plecați cu sorcova”:), și în general, dificil de integrat într-o comunitate, sau o relație socială ”normală”. Dacă au noroc, și întâlnesc totuși oameni cu un suflet bun, în ciuda raționalului lor limitat, ei pot trezi în aceștia dorința de a-i proteja.

Însă pentru genul de oameni despre care vorbesc, totul apare drept o imensă lecție. Ei înțeleg că trebuie să își dezvolte înțelepciunea de a reacționa în lume, fără a renunța la idealul lor, și fără a minți în legătură cu acesta. Este o lecție grea, și uneori ajungem să ne gândim cum de ne suportă Dumnezeu pe toți, cu suspiciunile, micimile și limitările noastre. Întrucât, ceea ce văd și simt ”ceilalți” în legătură cu ”oamenii lumii”, probabil a văzut și Divinitatea cândva, în legătură cu ei-înșiși, atunci când nu se aflau pe cale. Și El a avut răbdare, și le-a scos în cale cele mai potrivite situații pentru a înțelege adevărul. Și atunci, ei înțeleg că au datoria de a-i învăța și ei pe ceilalți, cu răbdare. Însă din păcate, ei au limitele lor omenești, slăbiciunile lor. Desigur, nu sunt singuri, întotdeauna El le trimite harul și sprijinul necesar. Și totuși,”haina” lor pământească mai dă, uneori rateuri.

Un scriitor american- în fond, medic psihiatru,și psihanalist : Scott Peck -spune undeva, ca o concluzie a muncii sale, că un om cu adevărat conștient, care și-a înțeles rostul și rolul, trebuie să fie în stare să îi ajute și pe ceilalți să devină conștienți. Și asta implică, nici mai mult nici mai puțin, decât a-și asuma rolul de ”Dumnezeu” față de ceilalți, de a încerca să le schimbe orientarea, și să le schimbe viața, așa cum ar face-o însuși Dumnezeu. De fapt, traiectoria evolutivă a acestui extraordinar psihanalist a pornit de la ”litera” cărții de psihiatrie, pentru a ajunge la adevărata spiritualitate, la înțelegerea faptului că o vindecare adevărată a sufletului și vieții cuiva implică dorința și efortul de a ajunge la acea stare de perfecțiune divină, descrisă de toate textele sfinte, și  de asumare a misiunii pe care Dumnezeu i-a trasat-o, și pe care omul trebuie să o descopere.
Ca să nu spun prea multe, vă invit doar să citiți ”Drumul către tine-însuți” - carte scrisă într-un stil foarte accesibil, și colocvial.

Așadar, ca să revin la subiect, drumul ”celorlalți” în lume nu este ușor. Nu este ușor, mai ales atunci când sunt lipsiți de tovărășia celor de o seamă cu ei, și partea omenească din ei ar dori să găsească o împărtășire iluzorie, fie și cu oameni ai lumii.  Uneori, li se pare că percep în unii dintre ei o deschidere mai mare, o bunătate care poate fi precursoarea înțelegerii, și încearcă să îi atragă în lumea lor. Însă acest lucru nu e ușor, și se pot trezi inițial cu o ”ușă” trântită drept în față. Sau, oamenii lumii ar voi să îi accepte, dar numai în condițiile lor. ”Dacă vii înspre mine mergând pe sîrma îngustă a concepțiilor mele, te pot accepta, dacă nu, nu.” Sau, pot încerca să le ofere ceea ce au ei mai bun, dar acest ”bun”, pentru ”ceilalți” nu valorează, din păcate, mare lucru. Și la fel, atunci când ceilalți încearcă să le ofere din spiritul și sufletul lor, se pot trezi că aceia nu au ce face cu asemenea daruri, și le consideră prea ”naive” și ”nepractice”.
(Cum ar fi, de exemplu, povestea cu cocorul și vulpea care s-au invitat reciproc la masă,dacă v-o amintiți.)

Care ar fi, atunci, soluția? Pentru moment, cred că numai Dumnezeu poate găsi una. Sau, se va găsi prin rugăciune și timp. ”Adesea, când pare că a trecut, timpul decide ceea ce un lung proces nu a reușit să facă”, după cum spune marele Will.

Cred că, acele scrise aici nu sunt noi, și nici surprinzătoare, pentru cititorii acestui blog. Sunt convinsă că fiecare, sau majoritatea, au întâmpinat cândva aceste probleme. Tocmai de aceea le-am amintit, pentru că aici nu suntem singuri.

”Departe sau aproape unii de alții, suntem cu toții răspunzători de tot ceea ce se întâmplă, bine sau rău, pe pământ.” (J.P.Sartre)

8 comments:

  1. a îi clasifica cumva pentru a putea avea o imagine de ansamblu nu e deloc o greşeală. de altfel, însăşi greşeala e doar o experienţă. întotdeauna, mergând mereu mai departe, ducând totul din ce în ce mai sus, mai abstract te vei lovi de diverse dileme sau paradigme ce vor fi mai mult sau mai puţin în tendinţa majorităţii.
    numai că de la un moment dat devii propriul sistem de referinţe şi nimic şi nimeni din jur nu îţi mai poate altera adevărul, pe care fiecare îl purtăm în noi, curat şi luminos ca prima zi.
    de mână cu bunul simţ, iubirea şi iertarea/acceptarea poţi deveni deschizător de drumuri, dumnezeu numai pentru tine şi pentru reflexia asupra lumii a ceea ce eşti.

    oricum, orice introspecţie sau chiar şi idee disparată care aşează, care ordonează sau deschide ochii este prilej de pornire, şi atunci automat experimentare, deci dezvoltare. mereu

    ReplyDelete
  2. Draga Florina.Amplu subiectul ales..si realist.Insa cred cumva ca exista ceva mai multe categorii..si ca..vrand nevrand...la un moment dat al vietii trecem cu totii prin toate.Adica..stii tu..toate la timpul lor.Nu ajungi sa-ti pui intrebari decat atunci cand constati ca scartaie ceva la tine..Sa dea Dumnezeu sa reusim sa ne iubim unii pe altii dincolo de diferente!Te pup.

    ReplyDelete
  3. Mulțumesc, Filipi, ai spus totul așa de bine, și de complet! Da,idealul este să ajungi să fii propriul tău sistem de referință - adică, valorile din interiorul tău să constituie acest sistem. Și, atunci când ajungi astfel (lucru care se întâmplă, mai devreme sau mai târziu), să nu mai fii nici clintit, nici influențat de tristețea de a fi neînțeles, nici de dorința de a fi acceptat de alții, cu alte sisteme de valori.
    De fapt, se cere acea detașare maximă, despre care am vorbit cândva. Care cuprinde și iubire, și iertare, și înțelegere...
    Noi, cei la început, sau la mijloc de drum, avem lungi perioade când această detașare ”funcționează” foarte bine. Ajungem să credem că deja am depășit o treaptă. Însă, putem constata cu surprindere că mai avem încă ”material” netransformat, mai avem o parte umană care are tendința să ”coboare” în materie, și caută aprobarea celorlalți. Sau, măcar înțelegerea lor...Cred că aici e problema! Nu am atins încă piscul, nu am ajuns maeștri înțelepți și mereu la locul lor. Încă ne aflăm pe drum, încă mai căutăm...

    Drum frumos și ție, și fie ca sistemul tău de referință să fie mereu puternic!

    ReplyDelete
  4. Larisa, și tu ai mare dreptate! Există mai multe trepte umane și spirituale, pentru că, și călătorii luminii, pe de o parte, nu sunt toți la același nivel - uneori, pot fi mai aproape de ”pământ” decât cred; și ”oamenii lumii”, pe de altă parte, pot fi pe un drum ascendent pe care nu îl conștientizează, dar sufletul lor vibrează la valorile eterne și atemporale. După cum bine spunea cineva , ”există mulți credincioși printre cei care își spun atei, și mulți atei printre cei care își spun credincioși”.
    Dealtfel, toți, absolut toți, urmăm un drum evolutiv, o ”școală” care ne conduce înspre ființa noastră adevărată - numai că unii îl urmăm conștient, și ceilalți neconștientizat. Aceasta ar fi singura diferență dintre cele două categorii.
    Se spune că, pentru acei care îl urmează conștient, drumul ar fi mai ușor, dar nu este chiar așa! Eu simt că probele se adaptează, ca nivel de dificultate, la nivelul conștiinței aspirantului. După cum spune Scriptura : ”Cel care a știut mai mult, va fi bătut mai tare.”:)

    Da, ai dreptate că, începem să ne plângem atunci când ”scârțâie” ceva la noi, când nu suntem ”cu lecțiile la zi”, așa cum credem. Dar noi nu știam asta, și a trebuit să vină cutare probă, ca să ne dezvăluie slăbiciunea, și adevăratul nivel. De fapt, dureros este că e vorba de lecții foarte vechi, pe care le credeam însușite...

    Mulțumesc pentru clarificările aduse, și îți doresc și ție, câtă iubire poți cuprinde!

    ReplyDelete
  5. Ne plac lucruri, ne atrag...rezonam cu ele.
    Vedem semne si mesagerii lor
    Ne cheama ceva si nu putem defini inefabilul
    Suntem bucati din cer care au uitat sa aiba stele
    Dar dincolo de traire, dorinte, blocaje, sperante, timp util sau inutil....
    Noi toti am cazut.

    Ajutor sa cerem spre a urca-napoi.
    Multumesc ptr tot.

    ReplyDelete
  6. Minunat micuț poem, cu el ai spus chiar totul! ”Suntem bucăți din cer care au uitat să aibă stele” - da, asta suntem! Dar oricum, trebuie să ne reamintim...

    Poemul tău îmi reamintește unul de Noica, ce îmi este tare drag:

    ”Transcendentul a coborât printre noi,
    Nu mai putem să săltăm cerul la loc, în tării.
    Și atunci îl lăsăm așa, prăbușit
    în amestecul nostru de necredință și credință.
    Dar cioburi de cer mai sunt printre noi,
    și cu ele putem spera uneori
    Să mai dăm câte un răspuns lumii.”

    Să căutăm acele cioburi de cer!

    O yi minunată, și numai iubire!

    ReplyDelete
  7. Îmi place materialul tău. Ai evoluat spiritual constant și mă bucur pentru tine. Continuă să publici materiale interesante. Merită!

    ReplyDelete
  8. Dragă Cristian, nu știu dacă am evoluat, dar am trecut prin mari încercări; o vreme am fost chiar pe fundul prăpastiei... Oricum, sper că măcar m-am mai maturizat !:)

    Mulțumesc pentru apreciere, și pentru încrederea pe care o ai în mine ! Îți doresc și ție să depășești toate obstacolele drumului, și să ajungi la liniștea durabilă de care spune Hristos: ”Pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea, vă dau Eu.”

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...