Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, October 14, 2012

Doar gânduri fără importanță

La început, nu m-am gândit să aștern aici chiar orice-mi trece prin minte, pentru că nu ar fi fost, poate, de folos pentru ceilalți. Dar acum, simt că e o problemă de sinceritate. Când tac, o fac fie pentru că nu am nimic important de spus, fie pentru că sunt din cale-afară de prinsă cu ale vieții dinfară; nu e nimic laș aici. Sunt însă momente când simți că a tăcea ar putea fi privit ca o lașitate, sau oricum, ca o încercare de a ne ascunde gândurile. Ceea ce e la fel de rău...

Așadar, gândurile mele nu sunt foarte limpezi acum, dar un lucru știu sigur: indiferent de greșeli și confuzii, pe care El mi le știe deja, am încă o călăuză interioară valabilă. Și ea îmi spune destul de clar, în majoritatea cazurilor (iar când nu e așa, mă rog și aștept un semn, sau o luminare din altă parte) ceea ce e adevărat sau nu, ceea ce e bine pentru mine, sau nu. Această călăuză m-a dus întodeauna fără greșeală printre cele mai mari prăpăstii. General vorbind, desigur, pentru că am greșit totuși, și nu o dată ! Dar pe ansamblu, toate greșelile s-au constituit astfel, încât tabloul de bază a ieșit pozitiv, chiar cu un sens evolutiv. Asta pot să o spun, de obicei, abia la sfârșitul încercărilor... dar o spun !

Așadar, mulțumesc tuturor celor care s-au rugat pentru mine, și m-au sfătuit, și îi rog să mă ierte că nu i-am ascultat întotdeauna. Dar asta, pentru că acea călăuză interioară îmi spunea altcum ! Poate greșit după părerea lor, dar în sensul căii mele, nu era așa... Și am simțit clar că acea călăuză m-a dus unde trebuia. 
Poate nu atât de sus și de departe cât ar fi fost de așteptat, poate că am dezamăgit... dar oricum, în locul cel mai potrivit pentru mine acum ! El-însuși a înțeles asta, chiar m-a încurajat, prin intermediul aspectului Său feminin plin de iubire și compasiune, de care mă simt atât de aproape... 

Poate că poți fi de folos și în mijlocul lumii, chiar aruncat în vâltoare, și prins în mrejele celei mai materialiste societăți. Poate, chiar e nevoie de tine acolo ! Chiar dacă nu a fost nevoie înainte, acum s-a creat un loc, s-au înnodat niște fire, niște oameni au început să se bazeze pe tine, simțind că le oferi altceva decât restul. Acum, ai chiar datoria să le arăți acelor oameni, un alt fel de viețuire...

Da, poate că totul a pornit de la o greșeală, dar uneori, abia după ce cădem și ne afundăm, putem învăța să urcăm cu adevărat. Cum a fost și cu greșeala primilor strămoși... Simt eu că, dacă Eva nu ar fi mușcat din măr, li s-ar fi oferit o altă posibilitate de a păcătui, și apoi, de a fi mântuiți ! Pentru că, fără greșeală, nu poate exista cu adevărat conștientizarea drumului drept, nici evoluția. 

Acum, să nu se înțeleagă că fac apologia greșelii ! Ar fi, desigur, minunat, să putem înainta mereu în ascultare, într-o ordine perfectă... Îi admir pe cei care o pot face ! Dar, nu știu cum să zic... totul îmi pare prea frumos, pentru a fi adevărat ! Poate că, e doar o chestiune de timp ca, acei care nu au fost încă încercați până la capăt, până la limite, să treacă și ei prin foc ! Nu știu, spun și eu așa, după mintea mea...

Cât despre o altă importantă problemă spirituală - pe cine alegem să urmăm - spun doar atât: numai pe acela pe care sufletul nostru ni-l indică.  Poate că acela nu aparține acum lumii noastre în trup, poate că e un Învățător care a trăit în alte timpuri, și acum se află în dimensiunea Lui de origine - precum Iisus, Maria, sau sfinții. Și, nu pot crede că, dacă alegem să urmăm un asemenea Învățător, El s-ar supăra că nu ne-am dus după o ființă întrupată, care poate avea și ea un pic de har, dar.... poate că nu se potrivește cu noi, cu propria noastră cale ! Sau, poate că nu îl simțim mai aproape decât pe propria noastră Călăuză interioară, în care avem încredere, și ne-a dus de atâtea ori fără greșeală. Însă, ceea ce știu sigur este că toate căile duc spre centru, precum spițele unei roți, după cum spune Sf: Nil Pecerski. Așadar, ne vom întâlni cu toții, cândva ! Iar până atunci, ne putem sprijini, ca frații. Hristos-însuși  a spus că toți suntem frați, pentru că avem același Tată. 

Iată ce gânduri mi-au trecut prin minte în ultimul timp ! Desigur, doar cele mai importante dintre ele.... pentru că nu ar fi de folos să ne ocupăm de toate mărunțișurile.

Fie să avem cu toții pacea aceea ”care copleșește toate lucrurile”! Și în care putem vedea cu claritate pe unde ne aflăm, și care e drumul nostru !

12 comments:

  1. fie sa-ti fie lumina pe orice drum ai merge, fie sa-ti fie bine si de folos oriunde ai poposi!

    ReplyDelete
  2. Multumesc, Erys ! Este o urare minunată,să fie și pentru tine la fel!

    ReplyDelete
  3. Da, ganduri , framantari , ganduri si iar framantari.
    Niciodata nu o sa incetam sa gandim si sa ne framantam.Daca incetam sa gandim inseamna ca nu mai traim .
    Doar gandurile ne aduc in viata toate experientele pe care le traim.
    Nimic nu ni se intampla fara ca noi sa nu le atragem cu gandurile si cu dorintele noastre.
    Dorim ceva , apoi gandim foarte profund cum sa realizam acel vis si imediat punem in miscare energile pentru a se manifesta in viata noastra , iar cand apare experienta pe care noi am starnit-o s-ar putea sa nu ne placa pentru ca de fapt ne imaginam altceva .
    Dar intotdeauna vom primi ceea ce este necesar pentru a intelege si a evolua mai bine si nu ceea ce credeam noi ca ar fi bine.

    Te imbratisez cu mare drag.

    ReplyDelete
  4. Draga mea Ryana, înțeleaptă ca întotdeauna ! Așa este, dorim ceva din toate puterile, dar noi nu ne putem imagina toate consecințele dorinței noastre, sau toate formele în care poate ea apărea. Iar când apare în loc ceva pe care îl interpretăm drept străin și dușmănos, ne simțim oarecum înșelați în așteptări... E ca povestea aceea cu pisica ce aleargă după propria-i coadă, pe care o crede ceva din afară, apoi o prinde și o mușcă, și miaună de durere.:)

    Oricum, faptul că ni s-a îngăduit să o prindem arată că era, poate, necesar învățării noastre, după cum bine zici.

    Te îmbrățișez și eu cu tot dragul, și mă bucur de fiecare dată când aduci puțină liniște și lumină !

    ReplyDelete
  5. :) Întotdeauna suntem acolo unde trebuie să fim, dat fiind că nu există coincidenţe, nici hazard.

    Citind gândurile tale şi făcând analogie cu viaţa lui Iisus, mi-a trecut prin minte gândul că.. poate nici unul nu suntem aici doar pentru noi.
    Am venit printre oameni pentru că avem nevoie unii de ceilalţi, avem nevoie - noi avem nevoie - să dăruim, să ajutăm, să aducem alinare, linişte, confort şi doar învăţând lecţia iubirii de semeni şi a dăruirii, care este lecţia iubirii necondiţionate, << doar ajutând, ne putem ajuta >> să evoluăm, să aflăm pacea, iubirea, cerul...

    Suntem fiinţe sociale prin definiţie, chiar şi un pustnic poartă dialog continuu cu Dumnezeu, cu natura, cu sine.
    Nu am venit pe lume singuri, aşa cum ne place să considerăm, am venit pe lume prin "cineva" şi nu putem exista/fiinţa decât prin interacţiune cu viaţa, cu ceilalţi.
    Şi suntem pe o planetă a bucuriei, deşi la prima vedere nu pare aşa, unde ni s-a creat cadrul perfect inter-relaţionării în scopul învăţării lecţiei iubirii.

    De aceea, nu este nevoie să urmam pe nimeni, fiecare are drumul său, ghidul său interior şi un întreg Cer deasupra!
    Nu poţi pretinde că respecţi sau că te respecţi, în măsura în care ceri să fii urmat sau urmezi pe altcineva în credinţa sa.


    Te îmbraţişez, Florina, şi îţi mulţumesc pentru acest exerciţiu de conştientizare. :)
    @};-

    ReplyDelete
  6. Dragă denaide, ce bine se vede aici acșiunea sincronicității ! Ne-am adunat câteva spirite care ne aflăm, simt, cam pe același ”palier”, cu experiențe și învățături asemănătoare.

    Da, poate calea unora dintre noi, în ciuda (sau poate tocmai în sensul) aspirației lor spirituale, trece prin mulțime, prin vâltoare. Acolo e munca de făcut, oamenii de ajutat, încercarea de trecut. Iisus însuși, deși a petrecut în post și reculegere unele perioade, majoritatea timpului tot printre oameni a fost.
    Și poate că (o spun sub semnul rewervei, totuși), a trăi pentru ceilalți, pentru binele și fericirea lor, poate fi tot o cale spre Dumnezeu, ca și rugăciunea necurmată, sau retragerea în pustie. Poate, nu știam noi de la început care cale ni se potrivea... Noi am fi vrut-o pe cea abruptă, cu mari asceze, dar nu am luat în calcul toate eleșentele... și în primul rând, nu ne-am gândit la ceilalți ! La cei care sunt deja legați de noi, sau la cei care pot fi legați, ajutați, încurajați.

    Da, lecția iubirii trebuie să o învățăm, dar... nu știu dacă numai prin bucurie ! Iubirea are multe laturi... În final, desigur, va fi bucuria, dar nu trebuie să o așteptăm anume... sau, numai pe ea! Și durerea, neîmplinirea, suferința sunt cuprinse în lecția iubirii, și poate că... tocmai după ce trecem prin ele, și de ele, putem spune că am învățat ceva despre a iubi.

    Cât despre a urma pe cineva, ai dreptate în ceea ce ai spus, și nu mai pot adăuga decât (conform unei recente nelămuriri): oare cum a apărut Iisus în fața ucenicilor, ce a trezit în ei, de ei au simțit că trebuiau să Îl urmeze ? O mai fi posibil așa ceva și în zilele noastre ? Desigur, fiecare avem ghidul nostru interior, dar...
    Oricum, trebuie să cred că, dacă ar apărea un nou Iisus întrupat, sufletul nostru L-ar recunoaște... ”căci sufletul obișnuiește a-l vesti pe om mai mult decât șapte iscoade într-un loc înalt”.

    Desigur, e o problemă teoretică, dar... nu se știe niciodată când teoria poate deveni realitate ! Mi s-a întâmplat deseori ca unele teorii să devină realitate.:)

    Te îmbrățișez și eu pentru tot ce mi-ai spus, și mulțumesc că mereu ești pe lungimea mea de undă !

    ReplyDelete
  7. :) Deci, tu trebuie sa te adresezi direct lui Iisus. Intoarcerea la Fecioara este ca o retrogradare.
    Trebuie sa gasesti o cale spre abandon si ascultare de Iisus.
    Poti asta, Iisus te-a chemat sa mergi cu El, cu Fecioara are cine sa mearga... :)

    ReplyDelete
  8. Îngere, știu că tu ești prea generos, și vezi în mine mai mult decât sunt:), dar pentru moment, sufletul meu este încă în refacere, și am nevoie doar să simt o iubire și compasiune de mamă. Pe Iisus încerc să Îl urmez, urmându-i poruncile, și calea, atât cât pot. Poate mai târziu, voi ajunge din nou la stadiul de a mă adresa Lui direct...

    Mulțumesc oricum pentru înțelegere, și încercarea de a mă ajuta !
    Fie ca drumul tău să fie totdeauna fără poticnire !

    ReplyDelete
  9. Hello! Ca de fiecare dată articolele tale sunt o încântare! Mă hrănesc efectiv. Intuiția nu ne minte niciodată....Dacă inima ta simte, nu te gândi de două ori, este posibil să te răzgândești...Să ai un sfârșit de săptămână minunat Florina! Pup!:)

    ReplyDelete
  10. Cristian, este exact ceea ce simt și eu ! În legătură cu intuiția, desigur.

    Mulțumesc pentru cuvintele tale, și te asigur că și eu găsesc mereu o ”hrană bună” pe blogul tău ! De aceea îl și vizitez, de atâția ani...

    Și ție numai minuni își doresc ! Pup și eu !:)

    ReplyDelete
  11. Nu exista om care sa nu greseasca, dar tocmai astfel invatam pe propria "piele".Dumnezeu si entitatile Lui de Lumina ne sprijina sa revenim pe drumul drept.Indiferent ca gresim sau mergem drept, tot minunati suntem.Tu esti minunata, cu un suflet cald si armonios si ne binecuvantezi cu invataturi la timpul potrivit.Sa fi iubita si binecuvantata!

    ReplyDelete
  12. Mihaela, îți mulțumesc din suflet pentru bunele cuvinte, de care nu mă simt întrutotul vrednică ! Eu știu cel mai bine că am și umbre...
    Dar îți mulțumesc pentru încurajări, și pentru prietenia constantă, chiar dacă anii trec, și blogurile trec și ele prin transformări.

    Să ai parte și tu numai de binecuvântare ! Cred că iubirea o ai deja.

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...