Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, October 28, 2012

Oare e permis să avem totul ?

Pare o întrebare banală, chiar simpluță și puerilă... Și totuși, de răspuns depind multe, poate, chiar felul cum ne croim drumul, sau sensul pe care i-l dăm !

Desigur, la prima vedere am fi tentați să spunem: ”da, avem dreptul la orice, avem dreptul la fericire, la împlinirea materială, dar și la spiritualitate. Suntem ființe divine, de aceea avem dreptul la tot.”
Poate, ceva o fi adevărat pe aici... Poate că există unii oameni pe care împlinirile în această lume ”nu-i mai ating”, și sunt pentru ei doar experiențe ca oricare altele... Acei oameni extraordinari care au fost, de exemplu, sfinții, și care se simțeau la fel de bine în colibă, ca și în palat.

Deci, pentru ”a avea dreptul la tot”, ar trebui să fim mai întâi, desprinși de tot. Ar trebui ca ”totul” acesta să nu mai însemne mare lucru pentru noi. După cum spunea un mistic: ”La ce folos lumea-ntreagă, dacă nu-i decât lume ?”

Dar, dacă nu am atins încă acel nivel, dacă lucrurile lumii încă mai produc vibrații în noi, sau, chiar mai plângem după ele, atunci acest ”tot” ar fi, oarecum, periculos. Nu e teorie, e ceva ce am simțit nedeslușit, fără să pot pune în cuvinte, dar am simțit - ca un fel de avertisment al sufletului, atunci când eram pe cale să am prea multe. Nu neapărat de ordin material - dar, chiar și comorile sufletești sunt mari valori, de care te poți lega mortal. 
Ei, și sentimentul s-a tradus și în fapt, pentru că, după un timp, acest ”tot” mi-a fost luat. De fapt, ca să fiu pe deplin sinceră, eu însămi am renunțat, pentru că s-au creat alte condiții, în care ”totul” începuse să mă sufoce. 

Și, de fiecare dată când eram în pericol de a avea ”tot”, intervenea ceva, și măcar o latură a ”totului” se dizolva. Cu timpul, am învățat să fac singură alegeri, să decid care anume latură vreau să o păstrez, pentru că știam sigur că nu pot avea „tot”. Și nici nu ar fi fost bine pentru mine, pentru sufletul meu ! 

Desigur, poate și faptul de a face alegeri e un fel de orgoliu ascuns, sau o ultimă fortăreață de apărare a eului nostru. Preferăm să decidem noi ce păstrăm, să ne rugăm și să implorăm pentru asta, decât să așteptăm o altă decizie... Dar asta și poate pentru că suntem încă prea slabi pentru a accepta să renunțăm la orice cu inima ușoară. 

Dar oricum, suntem conștienți că sunt lucruri și situații la care trebuie să renunțăm, să le ”scădem” din viața noastră, ca să nu ajungem la preaplin. Bineînțele, uneori e posibil să ”scădem” greșit, dar aceștia suntem, și nu putem mai mult în momentul de față ! Iar faptul că noi suntem în stare să ”scădem” ceea ce am ales nu ne face deloc mai tari, sau mai valoroși decât cei cărora ”li se scade” automat, pentru că nu au înțeles încă mecanismul vieții spirituale. Atunci când vom reuși să acceptăm orice „scădere” - da, atunci vom fi cu adevărat tari ! ”Nu voia mea, Tată, ci a Ta...”

Poate am fost oarecum criptică, dar am „vorbit” mânată doar de acel sentiment nedeslușit de care am pomenit mai sus. Sentimentul că există unele legi care se manifestă în viețile noastre, deși noi nu le cunoaștem, ci doar le intuim. Însă, și a le intui, și tot e un pas înainte !

Sper că măcar, am adus o clipire de înțelegere și altora ! Acesta e rolul și rostul intuițiilor: să aducă folos. Și, sper că s-a înțeles că nu ”scăderea” voluntară, și cu orice preț, e scopul vieții spirituale. Aceasta ar fi doar o ”cârjă”, până ce ajungem în acel stadiu în care nu mai avem nevoie de „scădere”. Când om ajunge...

8 comments:

  1. In primul rand conteaza cine pune aceasta intrebare. Este egoul nostru care doreste sa revendice drepturi si libertati de la Dumnezeu in loc sa se abandoneze Lui si sa il asculte?
    Pentru ca asta e raspunsul, pana ce omul nu se abandoneaza, abandon ce ii ofera un hiatus intre vechea viata si cea noua in care se desprinde de tot, renuntand la tot, pentru a se putea darui lui Dumnezeu, pana ce nu face asta, isi va urmari cu obstinatie interesele in aceasta lume.
    Aici e diferenta enorma, abandonul si lipsa abandonului.
    Cel abandonat nu mai cauta ceva anume, vrea sa asculte de Dumnezeu gasindu-si implinirea in aceasta ascultare. Celalalt doreste sa se foloseasca de Dumnezeu spre a ajunge unde doreste...:)
    Iisus spune in mai multe locuri foarte limpede acest lucru:
    25.Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică.
    26.Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti. Ioan 12

    ReplyDelete
  2. Foarte frumos așternute în scris aceste conștientizări!
    Așa, mărturisind unii altora ceea ce simțim, gândim și trăim, învățăm unii de la alții să trăim frumos, armonios. Zile cu pace, cu drag >:D<

    ReplyDelete
  3. Acele legi mai presus de intelegerea noastra,
    la care faci tu referire, Florina, sunt in realitate dovada ca viata nu ne apartine, ca alegerile pe care le facem nu sunt de fapt ale noastre, ca firele vietii sunt de asa natura intrepatrunse, incat divinul ne ghideaza, ne orienteaza, ne indreapta si ne reinnoieste, pregatindu-ne, pret de vieti la randul, pentru momentul in care vom fi capabili sa ne revendicam constient si deplin identitatea de copii ai lui Dumnezeu.

    Pana la acel punct, vom fi mereu "in mainile Tatalui", bucurandu-ne totodata de dulcea iluzie a libertatii. Pantru ca apoi, sa ne abandonam voluntar iubirii celei mai pure - cea divina.

    O persoana constienta este cea mai iubitoare, inteligenta si plina de compasiune - intelegere, pentru intreaga suflare de viata.
    O astfel de persoana nu pastreaza nimic pentru ea, insa nici nu risipeste, nu menajeaza, insa nici nu pierde, nu are preferati, nu are inamici, stie ca totul este unul si acelasi lucru, ca nimeni si nimic nu e favorizat in marele joc al vietii, si in acelasi timp stie ca viata nu se ia in joaca.

    Samanta constiintei exista in fiecare dintre noi, insa in foarte putini ajunge sa infloreasca. O purtam astfel viata dupa viata, pana va avea conditiile cele mai favorabile dezvoltarii.
    Iar Tatal stie asta, de aceea cu atata grija si iubire ne poarta in bratele sale, ne ingrijeste sufletul si ne sacrifica existenta.
    Stie, caci suntem ai Sai, ca va veni ziua in care sufletul va fi suficient de puternic, pentru a ne sustine intreaga existenta, favorizand astfel dezvoltarea noastra totala ca fiinte create.
    Si astfel, constiente.

    Daca in lumea divina suntem spirite minunate, in lumea fizica suntem abia niste copii!

    @};-

    ReplyDelete
  4. Îngere, cred că nu m-am exprimat eu prea bine ! Întrebarea era, de fapt: ”oare se poate să avem totul, și să ne aflăm totuși pe cale ?”
    Dar am crezut că s-a înțeles din text... Pentru că eu am ajuns la concluzia că, de fapt, nu prea e bine să avem totul, iar dacă îl avem, e periculos pentru noi, cât timp nu am ajuns încă la acea desprindere totală de lucruri - căreia tu îi spui ”abandon”.
    Eu nu vorbesc pentru cei care au ajuns la acel stadiu,ci tocmai pentru cei aflați la jumătatea drumului, în care umanul și divinul se luptă încă, și care pot avea confuzii cu privire la ”a avea” sau nu. Eu descriu niște etape intermediare, practice, prin care trebuie să trecem cu toții până ce ajungem la abandonul deplin.
    După ce am scris, mi-a venit în minte că și călugării și asceții din vechime practicau ”scăderea” de care spuneam - adică, renunțau la unele lucruri pentru a scădea din preaplinul lumii, și a-l adăuga spiritului. Dar la ei, „scăderea” era deplină, și extrem de radicală. Și nici această cale - cu respect o spun - nu mi se pare naturală. Poți renunța în exterior, dar să rămâi cu doruri și sechele în interior, care te pot duce în altă parte decât la Dumnezeu.

    Eu sunt adepta ”scăderii” treptate, după puterile fiecăruia. Adică, dacă simțim că avem, sau suntem pe cale să avem prea multe, să renunțăm singuri la ceva, pentru a adăuga spiritului. Mai târziu, vom fi în stare să renunțăm și la altceva, etc. Până ce vom ajunge singuri în stadiul renunțării depline - chiar și la propria voință - adică al abandonului, de care spui tu. Mi se pare mai natural așa, și mai conform cu libertatea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu.
    Tu ai mare dreptate în cele ce spui, dar în practică, nici 1% dintre oameni nu s-ar putea ”abandona” dintr-o dată, și fără a se simți constrânși. Iisus a venit și pentru ei, nu numai pentru cei dedicați 100% spiritului. Și poate, pentru a înțelege asta, unii dintre cei dedicați căii sunt puși să treacă prin situații extreme, care să le dovedească faptul că și ei au ”legări de materie” - deși nu le conștientizaseră. Putem fi imuni la 99% dintre ispite, și să ne amăgim că noi suntem întotdeauna pe cale ! Asta, până ce apare acel 1%...
    Legările noastre pot fi foarte subtile - nu neapărat de lucruri materiale! Putem fi legați până la extrem chiar și de lucruri foarte subtile și abstracte. Nu știu dacă l-ai citit pe terapeutul Lazarev, dar el descrie extrem de bine aceste legări ale sufletului. De exemplu, putem fi legați de iubirea de oameni, de capacități, talente, de propria perfecțiune, chiar și de propria noastră cale spirituală, sau de propria misiune. Și aceste legări sunt foarte greu de ”dezlegat” - tocmai pentru că e vorba de lucruri foarte aproape de Dumnezeu... și totuși, aceste lucruri nu sunt Dumnezeu !
    Poate nu am eu talentul necesar de a exprima aceste lucruri, e mai bine să îl citim pe Lazarev, începând cu volumul al treilea: ”Iubirea”.

    Și, el ne spune și cum se ”dezleagă” aceste legări. De exemplu, un om foarte spiritual, devine deodată ”atras de materie”, cade în ”ispitele lumii”. Dar se pare că, tocmai acest lucru îi salvează sufletul de legarea mortală...

    Ei, totul e foarte complicat pe cale, e mai bine să simțim doar, și să nu încercăm să explicăm ! Odată, vor veni ele și explicațiile...

    Mulțumesc oricum pentru ajutorul constant, și pentru încercarea de a mă ”ridica” ! Fie să găsești și tu aceste lucruri când vei avea nevoie !

    ReplyDelete
  5. Mulțumesc, Adina, pentru cuvintele tale ! Venind de la tine, au mare valoare, pentru că tu știi vorbi mult mai frumos despre problemele sufletului. Fie să ne avem mereu pe aproape, cei care vrem să îi ajutăm pe ceilalți !

    ReplyDelete
  6. Dragă denaide, mii de scuze pentru întârziere, dar aseară nu am reușit cu nici un chip să mai public încă un comentariu: cred că serverul Google are și el preferințe:), sau, poate că există o altă explicație, mai subtilă, dar nu o mai redau aici.

    Voiam să îți spun că întotdeauna cuvintele tale mă reconfortează și îmi aduc liniște, și de aceea cred că tu ești pe aproape de acea definiție a „persoanei conștiente”, pe care ai redat-o mai sus. Toți ne aflăm pe drumul acesta, dar fiecare în ritmul lui...

    Cât despre relativitatea libertății noastre, da, am simțit-o și eu, din plin ! După cum spunea Tagore: ”Unde vrei să afli tu libertate ? El s-a legat de noi pentru totdeauna.” Întrucât suntem scântei din El, poate că, într-un fel, tot în El rămânem, chiar și când greșim. Și, poate că uneori, chiar și răzvrătirile noastre fac parte dintr-un plan mai mare, care să ne aducă tot în punctul final dorit.

    Desigur, rămâne faptul că am greșit... Și totuși, uneori fără greeală, nu putem simți cu claritate dumul drept.
    Da, bine spui tu, copii suntem cu toții, pentru că, dacă ne analizăm mai profund, cerințele noastre sunt simple, ca și ale copiilor, și greșelile noastre nu țin cont de maturitatea intelectuală. :)

    Te sărut, și îți mulțumesc pentru frumosul și liniștea pe care le aduci mereu !

    ReplyDelete

  7. _ Re: [..."Întrebarea era, de fapt: ”oare se poate să avem totul, și să ne aflăm totuși pe cale ?"

    ................

    _ Da! ...-In contextul ca "totul / toate", ...sint dorite si posibil /[probabil] dobandite / obtinute, ...in contextul respectarii Poruncilor din Lege: ...

    -"Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel; caci in aceasta este cuprinsa Legea si Prorocii. _ Matei 7/12;

    _"Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti." _ Luca 10/27;

    -"In aceste doua porunci se cuprinde toata Legea si Prorocii." _ Matei 22/27-40;

    -"Toate lucrurile i-mi sint ingaduite, dar nu toate sint de folos; toate lucrurile i-mi sunt ingaduite, dar nimic nu trebuie sa puna stapanire pe mine." _ 1 Corinteni 6/12;

    -"Toate lucrurile sint ingaduite, dar nu toate sint de folos. Toate lucrurile sint ingaduite, dar nu toate zidesc." _ 1 Corinteni 10/23;

    -"Sa se lase cel rau de calea lui, si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui, sa se intoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseste iertand." _ Isaia 55/7, ...

    ...si, nu uitati: *savarsiti lucrarea pe care o cere Dumnezeu*: ...

    -"Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: sa credeti in Acela pe care L-a trimis El." _ Ioan 6/29, ...[cand / cum ?!!!], ...

    ...-cat timp [este ziua] / sinteti in lumina _ Facerea 6/3, ...

    ...-"Nu sunt douasprezece ceasuri in zi? Daca umbla cineva ziua nu se poticneste, pentru ca vede lumina lumii acesteia;" _ Ioan 11/9;

    ...-"Lumina mai este putina vreme in mijlocul vostru. Umblati ca unii care aveti lumina, ca sa nu va cuprinda intunericul; cine umbla in intuneric nu stie unde merge." _ Ioan 12/35;

    ...-"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica." _ Ioan 3/16;

    ...-"Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?" _ Luca 18/8.

    = Cu stima. -Mesia _ Ioan 4/[25],26.



    ReplyDelete
  8. Mulțumesc, d-le Mesia, cred că am înțeles ce vreți să spuneți ! Totul e permis în măsura în care respectăm poruncile, și credem că Hristos este Mântuitorul. Desigur, asta nu înseamnă că putem cere chiar orice ne trece prin cap, ci doar lucrurile pe care le vedem necesare, pentru că „toate sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.”
    O sinteză foarte frumoasă și sugestivă, mulțumesc !

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...