Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Wednesday, December 19, 2012

Banii și spiritualitatea

Iată o temă dificil de abordat, mai ales întrucât aceste noțiuni par exact opuse ! Dar, din păcate, este și o temă extrem de întâlnită în viața de toate zilele; obligatorie, aș spune ! Putem să o ocolim, să ne prefacem că nu o vedem, că noi suntem ”deasupra”, dar ea va reveni mereu, ca un bâzâit jenant pe fondul unei simfonii. Întrucât, putem fi extraordinar de spirituali, dar dacă nu avem cele necesare, tot nu ne vom simți împliniți, sau tot nu vom simți că facem ceva cu adevărat util pentru ceilalți. Cum îi putem ajuta pe alții, dacă nici noi nu avem cele necesare ? Cum îi putem ocroti, cum le putem asigura tot ceea ce iubirea noastră ar voi să le dăruiască (și nu mă refer aici la articole de lux inutil, ci la cele foarte necesare), dacă noi-înșine abia ne târâm de la o zi la alta ?

Desigur, știm cu toții că nu bunurile materiale contează, și probabil, prin rugăciunile noastre, și prin iubirea pe care o emitem, ei primesc lucruri, poate, mai prețioase. Și totuși... rămâne acel bâzâit ! Și, o mare întrebare: dacă am ales o cale spirituală, dacă voim să ne depășim condiția umană, asta implică neapărat lipsuri materiale ? Spiritualitatea trebuie să fie în mod indisolubil legată, în această viață pământească, de mizerie materială, indiferent de eforturile noastre?

Poate greșesc, dar mi se pare o explicație extrem de simpluță, chiar zgârcită...
Din ceea ce am înțeles eu până acum - și m-am străduit foarte tare să înțeleg - nu materia în sine este rea, ci legarea de materie. Putem avea toate bogățiile lumii, dacă nu suntem legați de ele, dacă sufletul nostru e liber. După cum spune un mistic creștin: ”Nu bogăția e rea, ci bogăția rău întrebuințată.” Exemplu: regele Solomon, sau Iosif, după ce Faraonul l-a scos din temniță.

Cred că acei ce ne cârmuiesc destinele vor să vadă, probabil, și în ce scop vrem avere, și dacă aceasta ne va schimba, ne va trage în jos, sau nu.  Dacă o voim pentru noi-înșine, ca să trăim noi mai bine, să scăpăm de griji, probabil că nu ne-o vor da, sau ne-o vor da doar pentru o perioadă, ”de probă”. Însă, dacă o voim mai cu seamă pentru a-i ajuta pe ceilalți, mai întâi pe cei apropiați, apoi pe mulți alții, e posibil să o obținem.
Spun ”e posibil”, pentru că încă nu am văzut vreun caz practic, deși logica pare să fie de partea acestei afirmații.

Știm, desigur, că în rugăciunea ”Tatăl nostru” noi trebuie să cerem pâinea noastră cea de toate zilele doar pentru ziua de astăzi. Nu putem cere nici măcar pentru mâine, ci doar pentru astăzi! Însă, o altă formă a acestei rugăciuni spune ”pâinea noastră cea spre ființă”, ceea ce e cu totul altceva. Această ”pâine” pare a fi porția de har de care avem nevoie zilnic. Pe aceea trebuie să o cerem pentru fiecare zi, ca să nu ne lenevim; cu asta sunt de acord. Însă, la fel de adevărat este că avem nevoie de pâinea materială indiferent dacă suntem sau nu în starea de har, dacă suntem îngeri sau păcătoși. Iar Dumnezeu trebuie să ne hrănească pe toți, ca să ne lase o șansă de a evolua, nu să ne pedepsească prin inaniție dacă într-o zi am fosi ”răi” sau am uitat să ne cerem pâinea. Dacă El ar acționa atât de îngust, atunci, extinzând raționamentul, am putea spune că, în scurt timp, toți cei ”indezirabili” și păcătoși nu vor mai  avea pâine, și ”epurarea” se va produce de la sine. Pământul ar rămâne populat doar de cei drepți, și care nu uită să își ceară pâinica zilnică.
Cât de drepți ar fi și aceia ! :) Rămânând ”drepți” doar ca să nu-și piardă pâinea...
Cu adevărat, fie-mi cu iertare, dar cred că și cel mai slab dascăl pământesc ar putea găsi o metodă educațională  mai bună !

Am spus toate acestea tocmai ca să se înțeleagă că o asemenea interpretare a rugăciunii ”Tatăl nostru” nu duce decât spre un materialism grosolan. Deci, pâinea zilnică trebuie asigurată omului indiferent dacă este drept sau păcătos (desigur, cu excepțiile hotărâte de înțelepciunea divină, și conforme fiecărui caz parte),

Cam așa stau lucrurile cu ”pâinea zilnică”; dar cum stau ele oare atunci când e vorba de mai mult decât atât ?
Întrucât, ce realizări ar putea avea, și cum ar putea ajuta comunitatea, un om care nu are decât pâinea zilnică? Lăsând la o parte asceții și pustnicii, care sunt ființe aparte, iar aportul lor este eminamente spiritual. Și oricum, societatea nu cuprinde doar asceți și pustnici, după cum bine se știe.
În cazul unui om care trăiește în societate, există acea piramidă a necesităților a lui Maslow, la bază aflându-se necesitățile strict materiale, ale traiului zilnic, iar celelalte nivele cuprinzând necesități mai elevate: sufletești, intelectuale, iar în ultimă instanță, chiar spirituale. Ei bine, foarte rar vom găsi pe cineva care să se ocupe de necesitățile sale mai elevate, atunci când nu le are satisfăcute pe cele de bază. Nu ai bani, deci nu ai hrană (într-un caz extrem, să zicem), nu îți poți plăti întreținerea și celalalte cheltuieli, nu poți achita datorille la stat, și cu atât mai mult, nu îi poți ajuta pe cei mai nevoiași decât tine. Trebuie, în mod automat ”să întorci capul” atunci când fratele sărac te strigă, pentru că nu ai nici tu ! Sau, îi explici frumos că nu ai, dar depinde cât te crede....

Ce fel de spiritualitate, zic, poate exista în condițiile acestea ? Atunci când preocupările majorității zilelor sunt legate de felul în care ne vom plăti facturile ? O, da, desigur, suntem ”puțin credincioși”, pentru că ”păsările cerului nu ară și nu seamănă, dar El le hrănește”. Însă, în practică, eu am văzut chiar și păsări flămânde... Ciorile vin în orașe și caută resturi pentru că nu au hrană, ba, chiar și pescărușii, în orașele de pe țărmul mării.
Nu vreau să grăiesc cu păcat, dar cred că unele afirmații evanghelice sunt înțelese prea ”literal”. Am mai vorbit eu undeva despre asta !

Deci, echivalența ”sărăcie=spiritualitate” mi se pare oarecum forțată. Desigur, există cazuri și cazuri, dar nu putem scoate de aici o regulă generală ! Dimpotrivă, atunci când omul are cele necesare, ba chiar și un mic surplus, el îi poate mulțumi lui Dumnezeu, se poate ocupa de frații săi aflați în mizerie, își poate dedica timpul și unor practici spirituale, poate călători, își poate îmbogăți sufletul și mintea. Le poate lăsa o situație stabilă și urmașilor, și celor dragi ai lui, ca să nu simtă că, alergând după înalte idealuri abstracte, și-a neglijat ființele cele mai dragi.

Desigur, nici prea multă bogăție nu e bună, pentru că ispita alunecării în materie e mare ! Cea mai bună este, după cum spune și Budha, calea de mijloc. Sau, după spusele lui Solomon: ”

”Sărăcie și bogăție nu-mi da, ci dă-mi pâinea ce de trebuință,
/Ca nu cumva, săturându-mă, să mă lepăd de Tine şi să zic: "Cine este Domnul?" 
Ca nu cumva, sărăcind, să mă apuc de furat şi să defaim numele Dumnezeului meu. ”(Pildele lui Solomon 30. 8)  
Ei, poate că ar mai fi multe de spus, dar această postare nu se vrea un îndrumar, ci doar un îndemn la cugetare și  simțire pe tema dată, pentru ca fiecare să ajungă la propriile lui păreri. Sărbători fericite și îndestulate tuturor!........................................................................................................



7 comments:

  1. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
  2. Traind in societate, trebuie sa ne adaptam la regulile ei.
    Daca vrem sa supravietuim , trebuie sa avem bani , ca sa avem bani , trebuie sa muncim sau... sa furam cum fac "elitele" noastre prin inginerii financiare ca sa nu fim prinsi.
    Ajunsi intr-o sociatate atat de dezvoltata , noi ne-am pierdut libertate de a decide si am devenit sclavii celor imbagatiti pe spinarea noastra..Trebuie sa ne miscam in limita drepturilor impuse de ei..
    Nu putem sa ne sculam dimineata (ca in epoca de piatra) si sa incepem sa ne cautam mancarea necesara supravietuirii. Daca ma gandesc mai bine , sunt f. multi care traiesc ca atunci ,( difera doar mediul),se scoala dimineata si cauta prin gunoaie sa gaseasca ceva de mancare .
    De aceea a acumula ceva avere este pentru a ne proteja viitorul nostru incert.
    Am inteles ca in Anglia(poate si in alta parte) s-a infiintat o comunitate cu circuit inchis.Acolo oamenii acelei comunitati lucreaza doar pentru ei , neavand monede de schimb, ei folosesc doar ce produc ei si nu vand altora din afara comunitatii lor.
    Te imbratiesz cu mare drag si sa dea dumnezeu sa strangi cea mai mare avere ca sunt convinsa ca stii ce sa faci cu ea.

    ReplyDelete
  3. Dragă Denaide, sunt cu totul de acord că nu poți cumpăra spiritualitate, iar cei care încearcă să facă bani din ea, sunt de fapt, cât se poate de departe de spiritualitate. Chiar am și scris despre asta cândva !
    Sunt de acord și cu faptul că o persoană cu un grad maxim de spiritualitate nu are nevoie de nimic. Aceștia sunt sfinții, și marii învățători ai popoarelor, care nu au nevoie de nimic pentru că se află oricum în directă legătură cu Sursa, și obțin imediat absolut toate cele necesare, pentru ei și cei care mai au nevoie.
    De fapt, nu e corect spus „nu au nevoie de nimic” - pentru că, oameni fiind, au totuși nevoie de cele necesare vieții, fie și minime. Dar ei obțin aceste necesități, ”le atrag înspre ei”, având un nivel de vibrație foarte înalt.

    Acestea sunt vârfurile spiritualității, acei puțini ”trimiși speciali” ai Divinității, care chiar de la naștere au calitățile necesare misiunii lor, și sunt mereu sprijiniți pe parcurs. Dacă am spune că numai și numai ei reprezintă spiritualitatea, ar fi adevărat, într-un fel, dar am și recunoaște, implicit, că toți ceilalți oameni sunt doar ”carne de tun”, ”vase dinainte alese spre pieire”. După cum spune Pavel pe undeva, Dumnezeu ar alege și ar chema dinainte pe unii oameni, fie spre cinste, fie spre pieire. Nu am acum Biblia în față, dar mă voi strădui să găsesc acel pasaj !
    Am mai spus și în altă parte că nu sunt de acord cu toate afirmațiile biblice luate mot-a-mot, pentru că altfel, imaginea care ar reieși de acolo nu ar fi nicidecum a unui Tată iubitor !

    Ca să revin la discuția noastră, eu nu aș zice că numai acele vârfuri reprezintă spiritualitatea. Mai sunt mulți oameni care se străduie, se zbat pe cărare, mai cad, uneori sunt învinși de natura lor umană, dar încearcă să se ridice de fiecare dată. Și ei sunt susținuți, dar nu mereu. Desigur, asta depinde, probabil, de drumul fiecăruia, și de ceea ce are el de învățat. Uneori, sunt lăsați chiar să cadă...

    Ei bine, eu cred că pentru acești oameni, mulțimea, a venit Iisus. Pentru cei care se chinuie o viață întreagă să păstreze drumul drept, și au iubirea (poate că asta îi și salvează), dar nu au totdeauna sprijinul necesar, și nici cele necesare vieții. Nu zic de averi, ci de cele strict necesare ! E posibil ca tu, personal, să nu ai nevoie de nimic, să nu îți pese dacă trăiești sau mori, dar există pe lângă tine oameni dragi, de aproape sau de departe, care au nevoie, și tocmai pe ei să nu îi poți ajuta ! Nu mai spunem de cei mulți anonimi: copiii care au nevoie de haine, sau de vreo operație, sau pur și simplu, cei pe care îi vezi pe marginea străzii. Atunci când tu nu ai, nu îi poți ajuta absolut cu nimic, și cred că puțin le pasă lor de aspirația spirituală din interiorul tău. Nu mai știu cine spunea că, sărăcia cea mai cruntă este atunci când nu poți nici măcar să dăruiești, pentru că nu ai de unde.
    Să dai din puținul tău, e frumos spus ! Dar, depinde cât de puțin e acest puțin ! Un exemplu: să zicem că trebuie să plătești chiria,altfel rămâi pe drumuri, și impozitul la stat, altfel nu mai poți munci. Și nu mai ai nici un bănuț în plus, nici măcar pentru un mic cadou.
    Desigur, poți renunța la cele materiale, la casă, la slujbă, la orice, te duci în vârf de munte și acolo cauți adevărata spiritualitate, fără să te gândești dacă, în urma ta, cei dragi trăiesc sau mor. Se presupune că Dumnezeu va avea grijă de ei ! Așa se presupune...


    ReplyDelete
  4. Dar, dacă am face cu toții astfel, atunci societatea însăși s-ar desființa. Oricum se spune că lumea este locul „Stăpânitorului acsetei lumi”, adică al diavolului. Deci, soluția ar fi să renunțăm cu toții la lume, la societate, și să creem o nouă societate, numai de mistici și asceți !
    Dacă, însă, e o soluție atât de bună, oare de ce Dumnezeu lasă totuși lumea în felul în care e acum ? De ce sfinți precum Serafim de Sarov spun că te poți mântui indiferent ce ai face în lume ? De ce Iisus-însuși nu le-a cerut tuturor să devină asceți ? Da, El spune: ”Lasă tot ce ai, și urmează Mie.” Dar acest ”tot ce ai”, eu simt că se referă mai mult la lucruri mai subtile: la credințele, convingerile, voința ta proprie. Dacă Îl urmăm în interior, atunci, tot ce avem noi Îi aparține. Desigur, și ca să Îl urmăm în interior, și e cale lungă... Și, poate că aici e nodul !

    Sau poate (nu m-am gândit până acum la asta), El chiar vrea ca noi să lăsăm lumea ? El o fi încercat să creeze o societate de mistici și asceți, după modelul Lui și al celor 12 apostoli, dar lumea nu L-a înțeles. Poate de aceea toată mizeria, nefericirea și lipsurile din societate... pentru că nu o fi aprobată de Sus în felul în care există acum !


    Oricum, și oricare ar fi adevărul, cât timp suntem încă în această lume, cât timp ne-am născut într-o anume societate, având anumite determinări și necesități, și chiar datorii, nu putem renunța la ele, aruncând totul în aer dintr-o dată. Ar fi foarte simplu să spunem: eu urmez un drum spiritual, deci eu nu trebuie să fiu obligat să am grijă de familia mea, nu trebuie să fiu obligat să îmi plătesc datoriile la stat, nu trebuie, de fapt, să fiu obligat la nimic, pentru că am alte principii ! Și Dumnezeu va aranja totul minunat în urma mea.

    Scuze pentru pledoarie, și sper că nu m-ai înțeles greșit, dragă Denaide, dar sunt lucruri care mă dor și mă preocupă de mult timp.
    Crede-mă că mi-aș dori din tot sufletul să nu am nevoie de nimic... Dar asta, cred că numai în mormânt se va întâmpla ! :)


    Totuși, imediat după această postare, am primit vești că aș putea obține o sumă de bani, foarte necesară.
    Oricât de păcătoși și de înglodați în material, dar El/Ea nu ne lasă, atunci când avem o mare nevoie. Dacă avem în noi iubire - cred că acesta e lucrul care contează, până la urmă.

    Numai iubire și ție, dragă Denaide !

    ReplyDelete
  5. Draga mea Ryana, ai abordat un aspect extrem de practic a ceea ce am spus eu: faptul că, fiind în societate, trebuie să îi respectăm regulile; asta e o datorie, și o obligație. Chiar dacă aceste reguli au fost impuse de cei prea departe de spiritualitate... Dacă nu vrem să facem asta, suntem liberi să părăsim societatea, și să devenim asceți, după cum am mai spus. Liberi, e un fel de a spune, pentru că, nu știu ce libertate și spiritualitate am obține lăsând în urma noastră datorii, și pe cei dragi muritori de foame !

    De fapt, noi toți ne sculăm de dimineață cu gândul de a ne câștiga pâinea zilnică, după cum bine spui. Desigur, în sufletul nostru sunt alte aspirații, și pâinea spirituală e la fel de importantă, dar fără cea fizică, nu am mai avea forță, și mijloace, nici pentru a ne atinge aspirațiile spirituale.
    În majoritatea cazurilor, desigur, și mai ales dacă iubim munca,această pâine zilnică ne va fi asigurată. Însă, după cum spuneam, ce poți face în societate, și cum să îl ajuți pe cel de lângă tine, atunci când ai doar pâinea zilnică ? Societatea e astfel construită încât cei care au doar pâinea zilnică sunt un fel de sclavi, care muncesc de dimineață până seara, fără vreo speranță de ieși din cerc.
    Tocmai de aceea mi-am zis că, acolo unde societatea și-a atins limitele, e rolul Lui să ne ajute. Dar El, probabil că are alte gânduri privitoare la societate ! Desigur că ne ajută, nu ne lasă să murim de foame, dar nici să trăim așa cum ar trebui ca să îl putem ajuta pe aproape - adică, să Îi îndeplinim propria poruncă !

    Poate că acea comunitate cu circuit închis ar fi soluția viitorului, cine știe ? O mică societate în care bunurile să se împartă după necesități, iar fiecare să muncească conform propriei lui pregătiri și posibilități. Și desigur, banii să fie eliminați; atunci, ar fi eliminate și toate durerile și nedreptățile societății actuale.
    Desigur, această societate este o utopie, și accesibilă numai unor oameni înalt spirituali, care ar fi conștienți că trebuie să muncească pentru toți ceilalți,fără plată, și că trebuie să ia din produsele societății numai atât cât au nevoie.
    Poate că este acea comunitate creștină pe care au vrut apostolii să o creeze după Înălțarea lui Iisus, când toți își vindeau țarinile și depuneau prețul la picioarele apostolilor, pentru a fi folosit pentru întreaga comunitate. Desigur. iar revin, în zilele noastre sunt foart puțini ”apostoli” care nu ar profita de pe urma unor asemenea adepți... De aceea aceste modele de societăți rămân utopice.
    Societatea perfectă o putem crea mai curând în interiorul nostru, în sufletul nostru, și să susținem cu tărie această imagine. Și poate cândva, peste decenii, sau chiar sute de ani, Divinitatea va sprijini ”coborârea în materie” a unei asemenea societăți...

    Te îmbrățișez și eu, cu mult drag, și îți doresc să nu simți niciodată vreo lispă !

    P.S. Nu mă gândesc să strâng o mare avere, ci doar suficient cât să îi pot ajuta mai întâi pe cei de aproape ai mei, și apoi pe mai mulți alții, după un vis mai vechi, și mereu nerealizat.

    ReplyDelete
  6. buna Florina.am lucrat un pic la blog, si am pierdut lista de bloguri; i-am schimbat denumirea din romania-otaraminunata in cauzesiefecte.blogspot.ro...acum ma bucur ca te-am regasit.imi era dor de postarile tale.te imbratisez cu drag,mihaela

    ReplyDelete
  7. Dragă Mihaela, mă bucur că ai revenit, eu am avut mereu blogul tău aproape, deși în ultima vreme, postez foarte rar !
    Îți doresc un Nou An mai bun, și cu multă lumină pe drum !

    Te îmbrățișez și eu !

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...