Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, December 9, 2012

Oare ce înseamnă a iubi ?

Ia te uită, ce întrebare ! s-ar putea spune. De parcă nu s-a vorbit de atâtea ori despre asta,de  parcă nu toți înțelepții și filosofii lumii și-au spus părerile... Ce am putea spune noi în plus față de ei ? Cu adevărat, e o pierdere de vreme !

Cam așa mi-am zis și eu la început... Ce s-ar mai putea spune în plus ? Dar uite, după toate definițiile și explicațiile filosofico-teologice, mi-am dat seama, peste ani, că nu mai știam ce înseamnă practic acest lucru !  Nu despre simțire e vorba, care e atât de clară pentru fiecare, încât nu mai e nevoie de explicații . Ci de acțiunea pornită din dragoste. Cum ar trebui să arate, practic, o acțiune pornită din dragoste ?

Nu e o întrebare retorică, ci dimpotrivă, una care necesită un răspuns clar. Sau, răspunsuri ! Pentru că, întrucât acțiunile pot fi foarte diverse, și răspunsurile trebuie să fie pe potrivă. 
Și, dacă ne gândim că și tipurile de iubiri sunt atât de diferite, atunci situația se complică și mai mult !

Dar, în mintea mea, cred că am găsit un oarecare ”numitor comun”; fie și relativ. Cred că se spoate spune că, o acțiune pornită din dragoste, indiferent de felul acelei dragoste, trebuie să fie neapărat promptă, sau, pe cât posibil, în momentul când persoana iubită are nevoie. Dacă tărăgănăm prea mult o acțiune iubitoare, atunci când aceasta depinde de noi, cred că dovedim că ne iubim mai mult propriul confort decât pe acea persoană. Și, câte astfel de cazuri nu sunt ! ”Nu pot veni acum la tine, dar tu știi oricum că te iubesc !”, sau ”Nu pot veni să asist la serbarea de sfârșit de an, dar eu te iubesc oricum !” (un părinte către copil), sau ”Te voi ajuta, dar mai întâi trebuie să îmi fac cumpărăturile.”

Aici, intervine o altă calitate a acțiunii iubitoare (sau, lipsa ei !): prioritizarea în favoarea persoanei iubite. Atunci când iubim, nimic nu este mai important decât persoana iubită, nimic nu poate trece în față ! Nici chiar necesitățile noastre proprii. Pur și simplu, nu putem să facem altceva, să ne ocupăm de altceva, atunci când știm că persoana iubită are nevoie de noi. Dacă, totuși, acest lucru se întâmplă, este tocmai un indiciu că nu este vorba de iubire, ci de un soi de relație confortabilă, bazată pe obișnuințe. Sau, de o relație de care ne putem dispensa cu ușurință, în favoarea altor lucruri. 
Aici nu este vorba doar de relația bărbat-femeie, ci și de aceea părinte-copil, sau de pură prietenie. Dacă extindem și mi mult, putem spune că e vorba chiar și de iubirea noastră pentru țară, sau de cea pentru Dumnezeu. În acest sens, cât de mici și lipsiți de iubire suntem, de fapt !

Acestea fiind zise, cred că ar mai exista o calitate a acțiunii iubitoare care să arate că este vorba exact de iubire, și nu de altceva. Dar mă tem că, dacă acceptăm și acest criteriu, vom înțelege că, de fapt, nu iubim deloc... Sau, iubim prea puțin ! 
Deci, după simțirea mea, o acțiune iubitoare nu trebuie să aștepte răspuns favorabil din partea celeilalte/celorlalte persoane. Adică: ”voi face cutare lucru doar dacă voi ști sigur că și X ar face la fel pentru mine, altfel sunt un fraier/o fraieră”. Sau, ”voi face acest lucru întrucât X a făcut și el la fel pentru mine. Iubesc pentru că știu sigur că sunt iubit/ă”.

Desigur, în lumea noastră umană e greu să iubim așa... de fapt, e greu să iubim, pur și simplu ! Atunci când, desigur, nu este vorba de simțiri explozive și colorate, care ne crează nouă-înșine o stare de euforie, și pe care oricine le botează cu numele de „iubire”. Acele simțiri nu cer ”demonstrații”, iar când totuși oferă demonstrații, în mod gratuit, este vorba de gesturi mărețe și originale, acele așa-zise „nebunii”; care însă nu aduc nici un folos persoanei iubite. Ci doar ne permit să ne demonstrăm nouă-înșine cât de tare ”iubim” !
Bine, pe de altă parte, chiar și aceste ”nebunii”, întrucât ne permit să ”ieșim din noi-înșine”, sunt preferabile lipsei oricărei acțiuni iubitoare. 

Aceste reguli, după cum am spus, nu se aplică doar unui singur tip de iubire. Chiar și iubirea omului pentru Dumnezeu le cunoaște... Desigur, aici lucrurile sunt mai complicate, pentru că oamenii nu pot iubi de la început o Entitate pe care nu o văd, și nu o simt. Doar atunci când încep să Îi simtă prezența, doar atunci încep și ei să Îl iubească. Dar, chiar și aici, există multe hopuri și variații, dureri și dezamăgiri - ca în orice relație de iubire ! Pentru că o relație între două persoane vii - chiar dacă una dintre ele este intangibilă - evoluează, trece prin încercări, se mai și rupe uneori... Totul depinde de percepția noastră asupra Celeilalte iubiri ! Fiindcă o iubire de Dumnezeu călduță, mereu la fel, pentru că așa ni s-a spus nouă - că trebuie să Îl iubim, cred că nu are nici o valoare în ochii Lui.

Undeva în Evanghelii stă scris: ”Noi îl iubim pe Dumnezeu, pentru că El ne-a iubit cel dintâi”. Când citim pentru prima oară, par doar vorbe... Dar, după ani și ani de probe, le înțelegem adevărul ! Așa este, pentru că El ne-a iubit cel dintâi, pentru că ne-a iubit imens, până la sacrificiu, din acest motiv nu putem să nu Îl iubim ! Atât suntem noi capabili, ființe limitate ce suntem: să Îl iubim pentru că El ne iubește. Iar dacă se întâmplă să nu mai simțim această iubire, atunci... e ușor de înțeles ce putem simți noi ! Cred că, dacă am ajunge să Îl iubim indiferent de iubirea pe care o simțim, sau nu, din partea Lui, atunci, deja am fi El... sau măcar, am participa la Dumnezeire, după modelul participării la Idealurile lui Platon. 
Dar, El știe că nu putem asta dintr-o dată ! Și atunci, ne mai trimite din când în când o Persoană Celestă iubitoare care să se ocupe de noi... să nu ne simțim cu totul lipsiți de iubire ! Pentru că altfel, în mod clar, noțiunile de Iubire și Dumnezeu nu ar mai avea nici o valoare pentru noi.

Poate că textul nu a fost prea clar; poate că unora li se va părea chiar haotic și de puțin folos spiritual ! Dar trebuie să fie și dintre aceia care să înțeleagă câte ceva... dintre aceia care au trecut prin foc și prin apă, după cum spune Psalmistul. Oricum, fiecare este liber să își dea propriile definiții ale acțiunii iubitoare; în fapt, ale practicii iubirii. Poate pentru unii această practică îmbracă și alte aspecte, pe care eu le-am scăpat, sau nu le-am trăit încă. Orice e posibil ! Tocmai de aceea, ar fi frumos să ne spunem părerile, să contribuim fiecare cu câte ceva la înțelegerea acestui fenomen complex, și doar aparent cunoscut, care este iubirea. 

”Iubirea ca moartea e de tare” spune Cântarea Cântărilor. Cu asta, sunt de acord ! Dar... să existe oare lucruri mai tari chiar și decât moartea ?

4 comments:

  1. - O actiune pornita din dragoste , nu trebuie sa fie neaparat pentru o persoana iubita sau o persoana foarte apropiata.Putem actiona pentru oricine cu aceeiasi dragoste de a ajuta.
    _ Cand ajutam pe cineva , il ajutam atunci cand are el nevoie nu atunci cad vrem noi si mai ales trebuie ajutat asa cum vrea el , cum decide el , nu cum vrem noi sau credem noi ca este mai bine.Daca intevenim in decizia lui, ii luam dreptul la liber arbitru.Asta inseamna sa ajuti cu iubire si responsabilitate.
    - Atunci cand ajutam pe cineva , trebuie sa o facem neconditionat, o facem pentru ca asa simtim noi si nu o facem pentru a primi recompense.
    - Cred ca putem ajuta pe altii si fara a-i iubim, o putem face doar din compasiune.Poate compasiunea sa fie si ea un fel de iubire, poate , dar pentru mine nu-i asa.
    - Acum ma indrept spre iubirea fata de Dumnezeu.Aceasta iubire este alt fel de sentiment , fata de iubirea de anumite persoane.Iubirea fata de Dumnezeu se masoare in credinta pe care o avem in El fara a-L vedea .
    Trebuie sa credem in existenta Lui si in iubirea Lui neconditionata fata de noi .
    Daca simtim sau nu iubirea Lui, conteaza numai de noi.
    Daca noi credem ca El ne iubeste numai daca ne indeplineste toate dorintele noastre , atunci nu avem o viziune prea buna despre manifestarea iubirii Lui fata de noi.
    Iubirea Lui nu trebuie sa o simtim in materializarea tuturor dorintelor noastre , ci in existenta noastra si puterea de a ne bucura de viata pe care o avem asa cum este ea.

    Te imbratisez cu mare drag si sa te bucuri de iubire Lui.

    ReplyDelete
  2. Mulțumesc!
    Iubirea înseamnă acțiune... :-)

    ReplyDelete
  3. Ryana, ai mare dreptate: o acțiune pornită din dragoste poate fi pentru oricine, pentru orice ”aproape”, fie el și cel mai străin, sau chiar dușman !
    Și ai dreptate și că ajutorul trebuie să i-l dăm în funcție de nevoia lui, și nu de ideea noastră despre a face bine. Și, la fel am dori să fim și noi ajutați, în caz de nevoie !
    Și da, orice ajutor adevărat, eficient, pornește, în primul rând, din compasiune. Poate că tu nu o vezi ca pe o formă de iubire, dar eu exact așa o simt: drept cea mai necondiționată iubire, pentru că nu cere absolut nimic în schimb, nici măcar iubire sau recunoștință. Dar este o trăire care te îndeamnă, pur și simplu, să ajuți acea persoană, doar pentru că are nevoie, și pentru că, într-un fel, suferă. Orice lipsă implică și o suferință, chiar dacă neconștientizată.
    Toate aceste opinii despre a ajuta sunt foarte adevărate, și ai sesizat foarte bine esența acțiunii pornite din dragoste.

    Eu mă refeream însă la un caz mai restrâns: la acea formă de expresie a dragostei însăși, care permite a fi recunoscută drept dragoste, căreia am putea să îi spunem mai bine ”dragostea în acțiune”. Mai bine-zis, am ajuns la concluzia că dragostea fără acțiune nu e, de fapt, dragoste, ci o formă de visare, o categorie filosofică, o formă de egoism - orice altceva, dar nu dragoste ! Cam la fel spunea și Ap. Pavel pe undeva: credința fără fapte este moartă. Iar dragostea este în ea-însăși o formă de credință !

    Cât despre iubirea de Dumnezeu, ei, aici lucrurile sunt foarte complicate, și nu pot fi lămurite în câteva cuvinte. Nu am înțeles nicodată iubirea Lui ca fiind condiționată de îndeplinirea dorințelor noastre, sau a tuturor dorințelor ! Mă gândeam, mai curând, că o Ființă iubitoare, nu poate lăsa să moară obiectul iubirii EI/Lui, nu îl poate lăsa să se stingă din lipsa unor necesități vitale, și nicidecum a unor bunuri iluzorii și de puțin folos. Până la urmă, așa a și a fost, dar... sunt lucruri prea dificil de explicat aici, și mai bine mă opresc !
    Da, simțirea iubirii Lui este subiectivă, și poate că, dacă noi nu o mai simțim o vreme, nu înseamnă că ea nu există, și totuși... E mult mai bine să o simțim ! Pentru că altfel, riscăm să acceptăm ”pe de rost” o convenție: El ne iubește, asta este un dat, și noi trebuie să credem asta, altfel greșim. Dar de fapt, nu toți oamenii se împacă prea bine cu afirmațiile ”date”; pentru unii, ele trebuie și demonstrate... sau măcar, simțite ! De aceea viața spirituală nu devine deloc mai ușoară cu trecerea timpului, ci dimpotrivă... :)

    Eu îți mulțumesc oricum pentru înțelegerea și înțelepciunea ta, și pentru că mereu ai fost alături de mine, atunci când aveam o nedumerire !
    Te îmbrățișez și eu cu mare drag !
    Da

    ReplyDelete
  4. Dragă Lili, mi-ai făcut o mare și plăcută surpriză vizitându-mă aici ! Când ți-am trimis linkul, eu mă gândeam că această postare ar fi doar așa, un fel de completare la unele discuții...

    Da, ai prins bine esența: dragostea e acțiune, sau nu e !:)

    Te îmbrățișez !

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...