Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Saturday, September 15, 2012

Cum Îl vedem noi pe Dumnezeu, ce reprezintă El pentru noi? Și, cum ne-am purta noi, dacă am fi El?

Poate că, din mai multe motive, această postare poate fi considerată nepotrivită, sau nu își are rostul. Poate că, într-un anumit sens, ar putea produce confuzii spirituale, încurcând drumul unora, sau aruncându-i în îndoială. Poate... Adică, știu că teoretic e posibil, dar între ceea ce știu teoretic, și ceea ce simt în practică, e o mare diferență.
Deci, ceea ce simt eu este că o dicuție liberă pe o temă arzătoare, și de mare importanță pentru viața noastră, nu ar avea de ce să strice, ba chiar dimpotrivă ! Poate, chiar ar ajuta....De ce să ne temem să gândim, și să simțim noi-înșine ? De ce să fim obligați să acceptăm doar ideile altora - oricât de corecte ar fi ele - despre un adevăr ? Ba, poate că, dacă aceste idei chiar sunt bune și corecte, vom ajunge noi-înșine la ele, și atunci vor valora mai mult : pentru că le-am simți în mod practic adevărate, le-am simți și ale noastre !
Cei care se tem de confruntare, și retează scurt orice discuție pe motivul ”lipsei de respect spiritual”, sau chiar al ”păcatului” sau ”ereziei”, probabil că în subconștient nu sunt nici ei chiar siguri de adevărul lor, și se tem atât de tare să nu rămână ”descoperiți”, fără nici un adevăr valabil, încât se agață cu toate puterile de ceea ce le conferă liniște și stabilitate, chiar confort. Și îi resping cu groază pe cei care pun în pericol acest confort, fie el și spiritual !

De fapt, eu cred că Dumnezeu, oricine ar fi El, și orice formă ar lua,  dacă posedă măcar jumătate din atributele care i se pun în seamă, și dacă, mai ales, reprezintă Perfecțiunea, nu ar putea decât zâmbi îngăduitor la auzul unor păreri copilărești despre Persoana Sa, ba chiar, i-ar încuraja pe cei care doresc cu adevărat, să caute adevărul despre Sine ! Nu îmi pot închipui o Perfecțiune care să tune și să fulgere, și să nimicească cu mânia Sa un biet neștiutor care își dă și el o părere, căutând sincer să se apropie de adevăr. De asta, numai oamenii sunt în stare...:)

Așadar, ce reprezintă oare Dumnezeu pentru noi ? Lăsând la o parte imaginile clasice din cărțile de religie ! Ce simțim noi că ar fi El, sau mai bine-zis, cum am vrea noi să fie El, ca să reprezinte pentru noi imaginea Perfecțiunii ? Și, implicit, cum credem că ar trebui să ne purtăm noi, dacă am fi în locul Lui ? (Asta, lăsând la o parte orgoliile puerile și inutile.)

Desigur, sunt conștientă că nimeni, absolut nimeni, nu ar putea aduce o lămurire completă. Nu suntem încă în starea de a vedea întregul, de a-L vedea ”față către față”. Noi putem doar simți anumite aspecte ale Sale, care s-au manifestat în viețile noastre, și ale celor dragi. Putem pipăi doar o anumită parte a elefantului, ca în acea frumoasă pildă hindusă despre orbii cărora li s-a cerut să își dea cu părerea ce înseamnă un elefant. Și fiecare a spus ceea ce a simțit : elefantul este o coloană ( părerea celui care pipăise un picior), sau : elefantul este o frunză uriașă (cel care îi pipăise urechea); sau : elefantul este un burlan (cel care îi pipăise trompa), etc.

Cam așa suntem și noi acum, sunt conștientă de asta ! Dar, cine știe, poate ne putem completa reciproc imaginile ! Și, în cele din urmă, poate că vom ajunge la concluzia că exact asta și avem : niște imagini pe măsura înțelegerii fiecăruia, care se pot șterge, sau schimba dramatic, cu anii, și experiențele. Principalul este să nu ne facem niște idoli din acele imagini ! Dar, ca să conștientizăm asta, e foarte greu. În zilele noastre, idolii nu mai sunt alcătuiți din pământ și lemn, ci din concepte mentale, care sunt și mai greu de ”dărâmat”!

Ca să încep eu-însămi prin a-mi da o părere, pot spune că, pentru mine, Dumnezeu însemna Iubirea desăvârșită, care niciodată nu trădează, nu părăsește, nu încetează să iubească. Cea care iartă, indiferent de circumstanțe, și care nu poate lăsa nici o ființă să sufere, fie ea oricât de păcătoasă. Cea care ajută oricând și oricum îi stă în putere, chiar și pe cel aflat în mare greșeală. Și, nu îl lasă să se piardă de tot ! Cel care nu poate suporta suferința copiilor Săi - dacă El s-a numit pe Sine Tată.
Desigur, El mai înseamnă și Înțelepciune, și Dreptate, și Adevăr. Dar toate acestea, în lunina Iubirii !

Ei bine, această imagine - cred că suficient de corectă, chiar și în ochii credincioșilor dogmatici - a trebuit să sufere ea-însăși modificări în sufletul și conștiința mea ! Pentru că viața mi-a dovedit că nu e chiar așa... sau, nu înțeleg eu iubirea desăvârșită !

Bun, deci, ca să revin la discuție, până și imaginea aceasta, atât de corectă, a Iubirii divine, a trebuit să sufere modificări. Deci, e posibil ca Dumnezeirea să reprezinte totuși altceva ! Iar iubirea despre care spun Evangheliile să fie doar o modalitate de manifestare pe înțelesul nostru. Sau, mai logic încă: Dumnezeu nu e numai iubire, ci și multe alte lucruri, iar dacă vrem cu adevărat să Îl cunoaștem, nu putem primi doar iubirea...

Dar, ca să răspund și la a doua întrebare din titlu, eu personal nu aș concepe totuși în alt mod dumnezeirea. M-aș strădui să fac totul pentru a corespunde ideii mele despre iubire și perfecțiune.

Iată, aceasta a fost ”imaginea” mea despre Dumnezeire, despre cum ar trebui să fie aceasta. Poate că e puerilă, sau greșită de-a-binelea ! Poate că, în van încerc eu ”să îi dau sfaturi lui Dumnezeu” - deși, nici nu mi-a trecut asta prin cap ! Eu am vrut doar să îmi spun părerea, în numele Adevărului. Asta simt, și nu mă pot pocăi pentru ceea ce simt. Iar El, dacă iubește sincer Adevărul și Dreptatea (și asta am simțit-o), nu are de ce să se supere ! De fapt, o ființă desăvârșită nu ar avea cum să se supere !
Hmmm.... în această lumină, e drept că multe istorii ale Vechiului Testament sunt greu de înțeles...  dar, desigur că El are o explicație ! Poate că așteaptă doar să creștem noi îndeajuns, pentru a ajunge singuri la ea.

Așadar, ca să închei, cred că fiecare are o imagine a dumnezeirii, care reprezintă, de fapt, Dumnezeul în care crede. Dumnezeu l-a creat pe om, dar și omul Îl crează pe Dumnezeu, în sufletul lui, Și Dumnezeul acesta interior se schimbă, evoluează și El o dată cu omul, și experiențele lui !
Nu degeaba spune Iisus la un moment dat: ”În casa Tatălui Meu sunt multe lăcașuri.” Multe, pentru fiecare imagine a Dumnezeirii, urmată cu sinceritate și fidelitate... în toate religiile, și chiar, pentru fiecare om în parte !
Trebuie doar să avem iubirea, și credința. Formele sunt efemere... Și la urma-urmei, ceea ce contează e focul, și nu cenușa, după cum frumos spunea un autor. 



Sunday, September 9, 2012

Doar câteva cuvinte de revenire

După ce, multă vreme nu am mai avut starea de spirit necesară scrierii pe un astfel de blog, revin puțin, doar pentru a mulțumi - unor persoane în trup sau în afară de trup - pentru că mi-au îngăduit să păstrez acest blog. Până de curând, când încercam să îl accesez, apărea un semn de interdicție precum acela pentru protecția copiilor, și nu știam cui îi datorez această încercare. M-am gândit că, poate, la nivel spiritual, din moment ce starea mea de a gândi și a simți s-a schimbat dramatic, s-a luat hotărârea că blogul acesta trebuia să dispară. Dar eu nu voiam acest lucru: voiam să îl păstrez, măcar ca martor al unei/unor etape ale existenței mele, și drumului meu spiritual.
Apoi, m-am gândit că există, poate (de fapt, există în mod sigur, deși nu acționează atât de vizibil), persoane foarte concrete, care sunt total împotriva mesajului meu, și au încercat să îmi facă rău și pe alte căi, mai subtile: energetic și spiritual.
Dar, nu era nimic din aceste presupuneri, ci pur și simplu un antivirus din calculatorul meu, care bloca selectiv doar acest blog, din toate câte le am ! E și acesta un lucru foarte curios, dar nu mai stau să analizez acum. Principalul este că blogul este vizibil pe alte calculatoare decât  al meu, și asta e de-ajuns !
Poate e și aici un mesaj ascuns pentru mine: poate că blogul va redeveni vizibil pentru mine, atunci când voi regăsi starea de spirit de dinainte, sau măcar pe aproape.

Unii ar spune că sunt superstițioasă, sau mistică, dar eu știu cum se desfășoară mecanismele ascunse ale lucrurilor. Am avut de prea multe ori confirmarea, în viața mea...
Știu că acum, vrând-nevrând, am intrat într-o nouă etapă a existenței mele, mult mai materialistă. Știu că, din punct de vedere al anumitor legi divine, am greșit. Dar, atât timp cât eu nu pot simți altfel, atât timp cât nu mă pot ”pocăi”, cum scrie în cărțile de religie, nimic nu se va schimba. De fapt, ideea este că, de fapt, imaginea mea despre Dumnezeu, și mai ales despre iubirea Lui, s-a schimbat dramatic. Nu mă pot ”pocăi”, atât timp cât nu simt această iubire, atât timp cât nu văd că El (sub orice formă ar exista), nu aplică propriile legi despre compasiune, iertare și iubirea păcătosului. Sincer, totul îmi apare drept o poveste de prost-gust, de adormit copiii, din cărțile religioase de mâna a treia. Nu poate fi acesta Dumnezeu ! Iar dacă nu este acesta, atunci, Cine este ? Care sunt adevăratele Lui legi ?

Până acum, am simțit pe deplin doar iubirea, mila, compasiunea și ajutorul Fecioarei Maria.Poate că acesta este răspunsul: poate că Iubirea și Mila divină sunt reprezentate de partea feminină a divinității. Fecioara Maria este, probabil, imaginea acelei jumătăți feminine a Dumnezeirii, și cea care răspunde de iubirea necondiționată. Justiția, Rigoarea, sunt probabil apanajul jumătății masculine.

Știu că îmi vor sări mulți în cap, cu acuzații de erezie, și de greșită înțelegere teologică a adevărurilor spirituale. Mă vor întreba, probabil: atunci, unde e Treimea ? Și dacă există Treime, unde își are locul aici partea feminină a dumnezeirii ?
Eu nu am încercat să găsesc explicații teologice, ci pur și simplu, am trăit niște adevăruri. Am „mușcat din portocală”, în loc să o măsor și să o cântăresc, după cum zicea maestrul Aivanhov. Ca să revin totuși la problema Treimii, spun doar că Treimea creștină este expresia Treimii divine universale, alcătuită din : Voința, Iubirea și Înțelepciunea Divină. În accepție creștină, Iubirea era Tatăl (deși, eu personal o văd mai mult ca pe o Mamă), iar Fiul, Hristos, era Înțelepciunea, care tindea să devină una cu Tatăl, deci să capete și Iubirea divină necondiționată. Duhul Sfânt era, în mod logic, Voința divină în acțiune.

Această treime există în noi toți, spun vechii inițiaiți, deși în stare latentă. Noi trebuie să ne spiritualizăm iubirea carnală, pământească, pentru a o transforma în iubire divină, iar inteligența omenească limitată, să o transformăm în înțelepciune divină. Desigur, nu noi singuri, prin propriile puteri, ci tot cu ajutor de Sus ! Doar harul ne poate ajuta să realizăm aceste transformări, și nu dintr-o dată, ci greu, și dureros... Iar ca să îl căpătăm, e nevoie de rugăciune, și de respectarea legilor divine. 

Ceea ce voiam însă să spun, ca să mă întorc la problema Treimii, și a părții feminine a Divinității, este: cui oare să adresăm aceste rugăciuni ? Unui Dumnezeu abstract ? Dar măcar, înțelegem noi Cine, sau Ce este, acest Dumnezeu ? Eu una, după ani de zile în care am crezut că înțeleg, mărturisesc că simt că m-am întors la zero.
 Cel mai bine, după părerea mea (care însă nu e obligatoriu să fie și a voastră), este să se roage fiecare entității cu care simte că rezonează. Acesta poate fi Iisus, un sfânt, sau fecioara Maria. E bine ca omul să simtă că rugăciunea îi este primită de o Persoană, de Cineva care îl înțelege, și îi simte zbuciumul. Iar acea Persoană va trimite mai apoi rugăciunea unde este nevoie.

Și mai este ceva, dar e mai bine să descopere fiecare singur... Generic, pot spune doar că se poate ajunge într-un punct în care vechile cărți de religie, și vechile învățături, apar drept jocuri de copii, pline de reguli ilogice și copilărești pentru copiii care mai suntem încă. Și, poate că există alte învățături și reguli pe care trebuie să le descoperim singuri...
Aceasta, desigur, poate fi o greșeală, sau o erezie ! Putem fi condamnați pentru asta, și putem avea nevoie de pocăință. Sau, poate fi doar o etapă... Ceea ce este cu adevărat, vom vedea însă abia Dincolo. Până atunci, doar sufletul nostru ne mai poate da anumite indicații... Al nostru, nu al altora, fie ei și cei mai mari duhovnici, sau învățători ! Desigur, duhovnicii și învățătorii ne pot ajuta, dar nu e de nici un folos să ne scrie ei drumul vieții. Nici Iisus nu a spus asta...

Cred că am spus destule lucruri pentru o reîntoarcere grăbită !:) Fie să aveți un folos, să vă găsiți fiecare drumul cel bun ! Eu una, încă mai caut...


LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...