Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, October 28, 2012

Oare e permis să avem totul ?

Pare o întrebare banală, chiar simpluță și puerilă... Și totuși, de răspuns depind multe, poate, chiar felul cum ne croim drumul, sau sensul pe care i-l dăm !

Desigur, la prima vedere am fi tentați să spunem: ”da, avem dreptul la orice, avem dreptul la fericire, la împlinirea materială, dar și la spiritualitate. Suntem ființe divine, de aceea avem dreptul la tot.”
Poate, ceva o fi adevărat pe aici... Poate că există unii oameni pe care împlinirile în această lume ”nu-i mai ating”, și sunt pentru ei doar experiențe ca oricare altele... Acei oameni extraordinari care au fost, de exemplu, sfinții, și care se simțeau la fel de bine în colibă, ca și în palat.

Deci, pentru ”a avea dreptul la tot”, ar trebui să fim mai întâi, desprinși de tot. Ar trebui ca ”totul” acesta să nu mai însemne mare lucru pentru noi. După cum spunea un mistic: ”La ce folos lumea-ntreagă, dacă nu-i decât lume ?”

Dar, dacă nu am atins încă acel nivel, dacă lucrurile lumii încă mai produc vibrații în noi, sau, chiar mai plângem după ele, atunci acest ”tot” ar fi, oarecum, periculos. Nu e teorie, e ceva ce am simțit nedeslușit, fără să pot pune în cuvinte, dar am simțit - ca un fel de avertisment al sufletului, atunci când eram pe cale să am prea multe. Nu neapărat de ordin material - dar, chiar și comorile sufletești sunt mari valori, de care te poți lega mortal. 
Ei, și sentimentul s-a tradus și în fapt, pentru că, după un timp, acest ”tot” mi-a fost luat. De fapt, ca să fiu pe deplin sinceră, eu însămi am renunțat, pentru că s-au creat alte condiții, în care ”totul” începuse să mă sufoce. 

Și, de fiecare dată când eram în pericol de a avea ”tot”, intervenea ceva, și măcar o latură a ”totului” se dizolva. Cu timpul, am învățat să fac singură alegeri, să decid care anume latură vreau să o păstrez, pentru că știam sigur că nu pot avea „tot”. Și nici nu ar fi fost bine pentru mine, pentru sufletul meu ! 

Desigur, poate și faptul de a face alegeri e un fel de orgoliu ascuns, sau o ultimă fortăreață de apărare a eului nostru. Preferăm să decidem noi ce păstrăm, să ne rugăm și să implorăm pentru asta, decât să așteptăm o altă decizie... Dar asta și poate pentru că suntem încă prea slabi pentru a accepta să renunțăm la orice cu inima ușoară. 

Dar oricum, suntem conștienți că sunt lucruri și situații la care trebuie să renunțăm, să le ”scădem” din viața noastră, ca să nu ajungem la preaplin. Bineînțele, uneori e posibil să ”scădem” greșit, dar aceștia suntem, și nu putem mai mult în momentul de față ! Iar faptul că noi suntem în stare să ”scădem” ceea ce am ales nu ne face deloc mai tari, sau mai valoroși decât cei cărora ”li se scade” automat, pentru că nu au înțeles încă mecanismul vieții spirituale. Atunci când vom reuși să acceptăm orice „scădere” - da, atunci vom fi cu adevărat tari ! ”Nu voia mea, Tată, ci a Ta...”

Poate am fost oarecum criptică, dar am „vorbit” mânată doar de acel sentiment nedeslușit de care am pomenit mai sus. Sentimentul că există unele legi care se manifestă în viețile noastre, deși noi nu le cunoaștem, ci doar le intuim. Însă, și a le intui, și tot e un pas înainte !

Sper că măcar, am adus o clipire de înțelegere și altora ! Acesta e rolul și rostul intuițiilor: să aducă folos. Și, sper că s-a înțeles că nu ”scăderea” voluntară, și cu orice preț, e scopul vieții spirituale. Aceasta ar fi doar o ”cârjă”, până ce ajungem în acel stadiu în care nu mai avem nevoie de „scădere”. Când om ajunge...

Sunday, October 14, 2012

Doar gânduri fără importanță

La început, nu m-am gândit să aștern aici chiar orice-mi trece prin minte, pentru că nu ar fi fost, poate, de folos pentru ceilalți. Dar acum, simt că e o problemă de sinceritate. Când tac, o fac fie pentru că nu am nimic important de spus, fie pentru că sunt din cale-afară de prinsă cu ale vieții dinfară; nu e nimic laș aici. Sunt însă momente când simți că a tăcea ar putea fi privit ca o lașitate, sau oricum, ca o încercare de a ne ascunde gândurile. Ceea ce e la fel de rău...

Așadar, gândurile mele nu sunt foarte limpezi acum, dar un lucru știu sigur: indiferent de greșeli și confuzii, pe care El mi le știe deja, am încă o călăuză interioară valabilă. Și ea îmi spune destul de clar, în majoritatea cazurilor (iar când nu e așa, mă rog și aștept un semn, sau o luminare din altă parte) ceea ce e adevărat sau nu, ceea ce e bine pentru mine, sau nu. Această călăuză m-a dus întodeauna fără greșeală printre cele mai mari prăpăstii. General vorbind, desigur, pentru că am greșit totuși, și nu o dată ! Dar pe ansamblu, toate greșelile s-au constituit astfel, încât tabloul de bază a ieșit pozitiv, chiar cu un sens evolutiv. Asta pot să o spun, de obicei, abia la sfârșitul încercărilor... dar o spun !

Așadar, mulțumesc tuturor celor care s-au rugat pentru mine, și m-au sfătuit, și îi rog să mă ierte că nu i-am ascultat întotdeauna. Dar asta, pentru că acea călăuză interioară îmi spunea altcum ! Poate greșit după părerea lor, dar în sensul căii mele, nu era așa... Și am simțit clar că acea călăuză m-a dus unde trebuia. 
Poate nu atât de sus și de departe cât ar fi fost de așteptat, poate că am dezamăgit... dar oricum, în locul cel mai potrivit pentru mine acum ! El-însuși a înțeles asta, chiar m-a încurajat, prin intermediul aspectului Său feminin plin de iubire și compasiune, de care mă simt atât de aproape... 

Poate că poți fi de folos și în mijlocul lumii, chiar aruncat în vâltoare, și prins în mrejele celei mai materialiste societăți. Poate, chiar e nevoie de tine acolo ! Chiar dacă nu a fost nevoie înainte, acum s-a creat un loc, s-au înnodat niște fire, niște oameni au început să se bazeze pe tine, simțind că le oferi altceva decât restul. Acum, ai chiar datoria să le arăți acelor oameni, un alt fel de viețuire...

Da, poate că totul a pornit de la o greșeală, dar uneori, abia după ce cădem și ne afundăm, putem învăța să urcăm cu adevărat. Cum a fost și cu greșeala primilor strămoși... Simt eu că, dacă Eva nu ar fi mușcat din măr, li s-ar fi oferit o altă posibilitate de a păcătui, și apoi, de a fi mântuiți ! Pentru că, fără greșeală, nu poate exista cu adevărat conștientizarea drumului drept, nici evoluția. 

Acum, să nu se înțeleagă că fac apologia greșelii ! Ar fi, desigur, minunat, să putem înainta mereu în ascultare, într-o ordine perfectă... Îi admir pe cei care o pot face ! Dar, nu știu cum să zic... totul îmi pare prea frumos, pentru a fi adevărat ! Poate că, e doar o chestiune de timp ca, acei care nu au fost încă încercați până la capăt, până la limite, să treacă și ei prin foc ! Nu știu, spun și eu așa, după mintea mea...

Cât despre o altă importantă problemă spirituală - pe cine alegem să urmăm - spun doar atât: numai pe acela pe care sufletul nostru ni-l indică.  Poate că acela nu aparține acum lumii noastre în trup, poate că e un Învățător care a trăit în alte timpuri, și acum se află în dimensiunea Lui de origine - precum Iisus, Maria, sau sfinții. Și, nu pot crede că, dacă alegem să urmăm un asemenea Învățător, El s-ar supăra că nu ne-am dus după o ființă întrupată, care poate avea și ea un pic de har, dar.... poate că nu se potrivește cu noi, cu propria noastră cale ! Sau, poate că nu îl simțim mai aproape decât pe propria noastră Călăuză interioară, în care avem încredere, și ne-a dus de atâtea ori fără greșeală. Însă, ceea ce știu sigur este că toate căile duc spre centru, precum spițele unei roți, după cum spune Sf: Nil Pecerski. Așadar, ne vom întâlni cu toții, cândva ! Iar până atunci, ne putem sprijini, ca frații. Hristos-însuși  a spus că toți suntem frați, pentru că avem același Tată. 

Iată ce gânduri mi-au trecut prin minte în ultimul timp ! Desigur, doar cele mai importante dintre ele.... pentru că nu ar fi de folos să ne ocupăm de toate mărunțișurile.

Fie să avem cu toții pacea aceea ”care copleșește toate lucrurile”! Și în care putem vedea cu claritate pe unde ne aflăm, și care e drumul nostru !

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...