Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Saturday, January 12, 2013

Cele mai mari comori

Cred că a devenit orecum banal să spunem că, valorile cele mai mari, nu sunt acelea pe care toată lumea le știe, ci acelea care contează cel mai mult pentru noi. 
De exemplu, unui copil putem să îi punem în față un sac plin cu aur (sau, o servietă cu bancnote, ca să fim mai moderni), și nu se va bucura cine știe ce. Dar, dacă îi dăm jucăria lui preferată, se va lumina la față, și va fi fericit. 
  

Imaginea aparține. http://hartacomorii.blogspot.fr/2010/09/comora-reginei-maria-ascunsa-in-dunare.html 

Unui căutător al înțelepciunii, iarăși, valorile materiale nu îi vor aduce cine știe ce bucurie, dar dacă va descoperi o carte rară, care conține o știință și înțelepciune străveche, pentru el va valora mai mult decât tot aurul din lume. Similar pentru un artist, care va fi fericit doar să își exprime talentul, sau să descopere lucrurile cu adevărat frumoase din această lume. 
La fel, fiecare dintre noi are ”comorile” la care visează, și care îi pot aduce adevărata împlinire. Chiar și cel mai necitit muncitor necalificat !

Pentru mulți oameni, care au depășit deja palierul ”materialului”, cele mai mari comori pot fi reprezentate de relațiile umane. Iubirea, prietenia, relațiile de familie armonioase, sunt comori neprețuite, pe care unii le caută toată viața, și nu se simt împliniți în lipsa lor, chiar dacă ar avea toți banii din lume. Și totuși... uneori, chiar acei care le caută cel mai mult, nu le obțin, sau le obțin doar cu mari greutăți și sacrificii, sau le sunt luate după puțin timp.  Pare crud din partea Divinității, dacă ni-L imaginăm ca pe un Tată iubitor, care abia așteaptă să îndeplinească dorințele pozitive ale copiilor săi. Dar El de fapt, este dincolo de această imagine... dincolo de toate imaginile pe care ni le-am putea construi ! Tatăl iubitor este doar modul cel mai inteligibil în care Îl putem noi percepe, pentru că oamenii, în genere, au nevoie de imagini familiare. Iar când imaginea Tatălui iubitor se clatină, din cauză vânturilor existenței, le apare în minte imaginea Tatălui pedepsitor, sau a celui tiran... dar, o imagine tot trebuie să existe !

De fapt, terapeutul Serghei Lazarev explică foarte frumos și clar, în cărțile sale, de ce ne sunt luate aceste valori, la care ținem cel mai mult. Toate valorile de care sufletul se leagă prea mult, și care nu sunt Dumnezeu-însuși, ne vor fi luate, pentru că altfel sufletul se va întuneca, va cădea în uman, îndepărtându-se de Divin. Procedeul pare crud, dar probabil că Acolo, Sus, există o înțelepciune mai mare decât putem noi percepe. 
Chiar și legarea absolută de o cale spirituală, sau de un mod de a-L vedea pe Dumnezeu, după un timp va fi ”pedepsită”... pentru că Dumnezeu, după cum am spus, este dincolo de căi, proceduri, și imaginile noastre despre El. 

Ei, acestea sunt situații oarecum clare: ne-am legat de cutare lucru, și el ne va fi luat. Dar uneori, în viață, situațiile sunt mai complicate de atât ! Uneori, putem alerga după un alt lucru - care va fi doar o valoare intermediară, doar pentru că, numai cu ajutorul lui putem obține ceea ce ne dorim cu adevărat. 
Dădeam mai sus exemplul căutătorului de înțelepciune, sau al iubitorului de artă, care ar da orice pentru o carte rară, sau o operă de artă. Ei bine, de obicei cărțile și operele rare costă foarte mulți bani, Acei iubitori ai lor ar trebui, deci, să aibă extrem de mulți bani, pentru a obține ceea ce caută. Și atunci, ei se pot transforma în „acumulatori”, doar pentru a ajunge la ceea ce visează, și doresc cu adevărat !

La fel, atunci când considerăm oamenii drept cele mai mari valori. De fapt, la nivelul vieții noastre pământești, ființele umane sunt chiar cele mai mari valori ! Nu există nimic deasupra sufletului omenesc, a căldurii umane. Cei care, în cursul vieții lor, atrag, sau li se permite să întâlnească, oameni minunați, cu care sufletul lor rezonează, înseamnă că au primit la naștere un dar neprețuit. Sau, poate că au avut și ”vibrațiile” lor proprii o legătură cu asta, atunci când acei oameni emană ei-înșiși iubire.
Deci, așa cum există oameni care pot acumula valori materiale fără dificultate, există și din aceia care, în tot cursul vieții lor, ”atrag” înspre ei numai oameni buni, luminați, care să le încălzească sufletele chiar și în cele mai mari încercări. 
Ei, și atunci, pentru a-i ajuta pe acei oameni - în primul rând familia, care tot de Sus le-a fost dată, apoi, pe mulți alții - ei pot fi tentați să alerge, aparent, după alte valori, care de fapt nu reprezintă nimic pentru ei, dar indispensabile în societatea noastră. Și atunci, chiar și cei mai detașați de valorile societății de consum, pot ajunge să alerge, aparent, după ele, pentru că acei dragi ai lor au nevoie de lucruri indispensabile, și care în zilele noastre nu se pot obține fără bani.

Poate că, din punctul de vedere al Divinității, este greșit, pentru că, dincolo de toate valorile umane, Dumnezeu trebuie să fie cea mai mare valoare. Dar totuși... dacă nu ajungem să iubim oamenii cu adevărat, până într-acolo încât să simțim că nimic afară de binele lor nu mai contează, nici măcar propria noastră evoluție (”Evoluție” - ce cuvânt sec și intelectual !), nici măcar căderea noastră în materie, poate că... nici pe Dumnezeu nu Îl putem iubi ! Este scris undeva și în Noul Testament: ”Dacă nu îl iubești pe fratele tău, pe care îl vezi, cum poți să Îl iubești pe Dumnezeu, pe care nu Îl vezi ?”
Dacă nu ne iubim cu adevărat părinții, care ne-au crescut cu sacrificii, și care ne-au dăruit iubirea cea mai necondiționată pe care am putut-o percepe, cum putem să Îl iubim pe Tatăl nostru din ceruri ? Dacă nu ne iubim copilul ca pe lumina ochilor, și nu suntem gata de orice sacrificii posibile  pentru el, cum putem înțelege iubirea Tatălui pentru umanitate ? De fapt, aici sunt, oricum, multe puncte neclare, pentru că noi nu am suporta să ne lăsăm copiii să treacă prin toate lipsurile și relele prin care a trecut umanitatea... dar desigur,  e vorba de o înțelepciune la care nu avem acces acum.

Și la fel, în legătură cu toate relațiile umane ! Prietenia, de exemplu, este prototipul iubirii-phileia, iubirea frățească, și cea mai apropiată de agape - iubirea necondiționată. Cei care au fost binecuvântați cu prieteni adevărați, au primit o comoară neprețuită ! Și atunci, e oarecum firesc  ca acești oameni să ne fie mai dragi decât oricare alte valori... și să suferim cumplit dacă nu îi putem ajuta ! Și, dacă extindem aria, dacă iubirea de oameni ajunge să cuprindă tot mai mulți, fie și necunoscuți, oameni aflați în suferință fizică sau sufletească, și care sunt frații noștri după simțire, atunci, vom ajunge să înțelegem că oamenii sunt chiar cea mai mare valoare, și singurul scop valabil al vieții noastre este să îi ajutăm, prin toate mijloacele. 

Dealtfel, și prin oameni se poate ajunge la Dumnezeu ! Sau poate, această cale e chiar mai grea... pentru că, oamenii sunt totuși, schimbători, iubirea lor nu e totdeauna ceea ce trebuie să fie ! Ceea ce au voit astăzi, uită mâine. Ceea ce au promis, uneori nu mai este valabil. Uneori, ei pot găsi alte puncte de interes în afară de noi, în afară chiar de propriul lor bine... Și totuși, atunci când sunt în nevoie, ei trebuie ajutați ! Pentru că, dincolo de diferențe, mereu putem găsi puncte comune cu ei, în propriile noastre slăbiciuni și rătăciri. Chiar dacă noi suntem mai tari în general, avem totuși și puncte slabe. Și am greșit, și mai greșim... Și oricum trebuie să ne amintim cum eram înainte, când trăiam, ca și ei, în visul mărunt al clipei, al lucrurilor imediate. 

Desigur, calea ”recomandată” de religii este să ne îndreptăm întâi spre Dumnezeu, apoi să ”coborâm” printre oameni, așa cum au făcut sfinții. Dar, nu e o cale accesibilă tuturor ! Nu atunci când avem obligații de iubire...nu atunci când alți oameni depind de noi ! Și de fapt, putem alege să ne îndreptăm spre Dumnezeu, dar în interior, atât cât Îl putem percepe. Chiar dacă nu Îi simțim totdeauna iubirea, chiar dacă nu Îl înțelegem mereu... Dar măcar, gândul nostru să fie mereu la El... sau la Ea, Fecioara Divină, care e întruchiparea dragostei și compasiunii. Și de acolo, de pe ”muntele nostru interior”, putem coborâ apoi printre oameni.
Poate că e o cale chiar mai grea decât cea ”clasică” ! Să fii printre oameni, dar ca și cum nu ai fi ”de-al lor” ! Să nu ai nevoie de ceea ce îi face pe ei fericiți... dar totuși, fericirea ta să nu poată exista fără fericirea lor ! Și să greșești, în unele privințe, ca și ei, alergând după lucruri, dar având alte motive... :)

Ei, poate că ”expozeul” a fost cam lung, dar sper totuși că se va înțelege ceea ce am vrut să spun. Chiar dacă, fiecare are propriul lui mod de a percepe ! Și, dacă avem păreri diferite, asta înseamnă doar că avem, cu toții, libertatea gândirii, și a simțirii. 
Libertatea asta, ce bun important, și fără de care, nici o evoluție nu e posibilă ! Pentru că, dacă nu alegem să urcăm, ci doar suntem ”împinși” forțat, după o vreme, tot vom aluneca înapoi. Altceva este însă când am ales să ”ne cățărăm”, când căutăm singuri ieșiturile din stâncă...

Să ne fie, tuturora, drumul cu folos !

14 comments:

  1. Sincer, eu nu stiu daca si prin oameni se ajunge la D-zeu sau nu.Eu cred ca numai El stie exact ce si cum.Cred ca El a lasat ingerii sa ne indrume,iar daca ne lasam condusi de ei fiecare dintre noi gaseste calea corecta prin care sa ajungem la El.
    Pace si iubire!

    ReplyDelete
  2. Dragă Mihaela, cu scuze pentru întârziere (dar uneori nu îmi pot accesa propriul blog de acasă, alteori nici nu mă pot loga în google), mulțumesc pentru sfat ! Desigur că, pentru a asculta de îngeri, trebuie mai întâi să îi ”auzim” - adică, să avem contact cu ei. Poate că uneori îngerii ne îndrumă prin semne, și asta am simțit-o și probat-o deseori ! Alteori, atunci când căutăm un sfat în Biblie, sau în altă carte de spiritualitate, găsim ”întâmplător” exact pasajul care ni se potrivește. Nu știu dacă e vorba de îngeri, sau pur și simplu de Duhul Sfânt, sau de propriul subconștient (care, și el, este doar ”legătura” între Sinele nostru și personalitate).
    Alteori, avem un vis care ne ”vorbește” destul de clar, sau pur și simplu, ne apar niște idei pe care nu le avusesem înainte legate de situația respectivă.

    Oricum, simțim o ”ghidare” de dincolo de noi, care chiar ne ajută, dacă o urmăm ! În cazul de față, am simțit că Dumnezeu a aprobat, până la urmă, calea mea, deși nu știu exact motivele. Poate pentru că a văzut că nu pot altfel... Poate, pentru că, în fapt, nu era greșită... doar atitudinea noastră contează ! Poate pentru că, acum, în zilele noastre, e mai bine să fim cu oamenii și printre oameni, ca să îi putem ajuta, decât să ne retragem din lume...

    Nu știu, însă cert este că, așa cum ai spus și tu, există multe căi; atâtea căi, câți oameni; și ceea ce e foarte bun pentru cineva, s-ar putea să nu se potrivească altcuiva. De aceea, e greu de dat un sfat cuiva, dacă ne întreabă despre căi ! Contactul individual cu Divinitatea, și răspunsul pe care îl primește fiecare, este cel mai bun.
    Pe de altă parte, și până să ajungem la acel contact individual, trebuie să ne purificăm, să urmăm poruncile... nu e așa de simplu !

    Mulțumesc de trecere, și pentru sfatul bun ! Te îmbrățișez !

    ReplyDelete
  3. Draga Florina
    Multumesc pentru randuri,pentru ca in incercare cautam exact cum spuneai ..pe Dumnezeu oriunde.Si iata ca primim raspuns cumva.Randurile tale m-au ajutat sa percep ca si in grea suferinta nu trebuie sa uitam ca suntem oameni..si sa fim oameni.Aud..nu e bine asa,nu m ai gandi asa,nu m ai suferi,accepta..si tot asa.Lumea neafectata (unde recunosc ..ca am fost si eu)incearca sa iti transmita ce stie,uitand ca esti om..si cand sufletul tau sangereaza e greu sa aplici tot ceea ce stii deja.Fiindca suferinta te macina.Ridic capul spre Domnul si-L rog permanent sa ma ierte si incerc!Asta e tot ce pot face.Sa fiu Iisus in inima ATAT CAT POT acum si aici.Sa nu mai tragem de noi,sa nu dorim ceva ce nu putem avea ci sa fim exact atat cat putem cu Domnul in inima ,si poate sfasierea va fi mai usoara.
    Te imbratisez si iti trimit toata recunostinta pentru intreaga ta manifestare.E minunat sa vezi curatenia si demnitatea cuiva!
    Sa ne ajute Dumnezeu sa fim pe cale!

    ReplyDelete
  4. Draga mea Larisa, cred că e un dat ca toți oamenii buni, frumoși și care caută drumul spre lumină să treacă și prin suferință ! Cred că e o probă obligatorie.
    Și atunci când suferi, după cum bine spui, teoriile încurajatoare nu prea folosesc... Dar totuși, există sfaturi bune prin cărți duhovnicești, există pasaje din Biblie și din alte cărți, care chiar pot aduce alinare ! Eu am trecut pe acolo, și cărțile m-au ajutat, deși nu în totalitate. De fapt, nici nu e vorba de cărți în sine, ci de ”Duhul din spatele literelor”, cum spunea un mistic. Adică, de acea Forță care îți pune sub ochi exact pasajul respectiv, ca să înțelegi prin ce treci, și de ce.
    Și desigur, comuniunea cu cei care au trecut prin ce treci și tu, e chiar mai folositoare !

    Da, e bine că ai ales să fii cu Iisus în inimă, așa suferința va trece mai ușor. Eu mărturisesc că am alunecat mai mult, a fost o perioadă când am crezut că L-am pierdut și pe El... golul total !
    Tu ai înțeles mai bine sensul încercărilor, și de aceea, vor trece mai ușor.
    Nu e nevoie să încercăm să fim prea mult, dintr-o dată, și asta am descoperit-o pe parcurs ! E mai bine să pășim cu pași mici, după puterile noastre. Fiindcă El ne înțelege slăbiciunile !

    Te îmbrățișez și eu, draga mea Larisa, și îți doresc să ți se vindece sufletul, și să poți privi iarăși lumea cu bucurie și speranță ! Tu ai dăruit atât de mult celorlalți, ești un om plin de lumină, așa că nu se poate să nu treci peste ”hopurile drumului” !
    Și te rog, nu mă crede mai mult decât sunt, pentru că numai eu știu care îmi sunt umbrele.

    Să ne ajute pe toți Dumnezeu și Maica Sa, care este întruchiparea Iubirii !

    ReplyDelete
  5. Buna ziua suflet drag!
    Chiar daca blogurile mele nu detin blogroll-uri din motive pur literare, nicidecum fiind cauza unui schimb de impresii, am vrut ca aceste bloguri sa prezinte doar paginarea unor creatii personale, incetand astfel sa le transform in bloguri de socializare si pareri schimbate in troc.

    Insa asta nu inseamna ca nu revin aici cu placere, sau pe blogul Larisei, sau pe alte bloguri care mi-au ramas in suflet.
    Si pentru ca in ultima vreme se cern sufletele care imi pasesc mie ferestrele virtuale, tu fiind unul din sufletele care inca ma are la inima, m-am gandit sa-ti las cateva randuri aici, nu musai cu trimitere la postarile tale sufletesti si de spirit, ci ptr. ca traim intr-o lume a non-valorilor umane, in care de cand lumea, s-au ingropat de vii valorile si virtutile care au devenit in istorie, valori martire.

    Nu conteaza daca exista sau nu un D-zeu, un Iisus sau alti martiri vizionari ca el, nu conteaza ca in fiecare secol se nasc trimisii lumilor trecute sa tot reaminteasca ca Universul nu se dezice de creatiile lui.
    Nu conteaza ca umanitatea si alte specii laolalta, implinesc o matrice divina ptr.altii sau pur stiintifica ptr ceilalti.
    Suntem fiinte vii, pasagere, in continua transformare pe acest pamant, venite si revenite sa curete, sa ierte, sa creasca si uite durerile vietilor neconsumate.

    Valorile ca si non-valorile umane sunt karme implinite de-a lungul vietilor, ele vin sa intampine dezordinea cu ordinea, un echilibru necesar arderilor ancestrale.
    Toate cate au fost si vor mai fi transforma particulele de energie in adevarate indentitati materiale, fie pe o planeta precum Terra, fie pe alte planete populate cu alte legi universale.

    Mereu am zis, evolutia speciilor umane sau extraterestre nu se intampla cand ele iau forma, ci prin procesul de materializare insusi.
    Evolutie nu inseamna sa cladesti sau sa recladesti valorile speciei, ci inseamna sa accepti consumul ptr care ai venit sa repari omul incomplet.

    Poti fi un criminal fara de valori autentificate, dar aivoie sa cresti si sa evoluezi in alta dimensiune daca in trecerea prin dimensiunile ratacitoare, ajungi SA TE IERTI, iertand la randu-ti.
    Poti fi un om valoros dar care nu s-a iertat, nu s-a asezat in el, nu s-a acceptat pe el, si-atunci cresterea fiintei sprituale cu toata valoarea lui completa, poate stagna uluitor in alte dimensiuni.

    Traim Para-Secolul meta-revolutionarilor in care creatorul omului isi gaseste la randu-i alti creatori din diverse spatii si dimensiuni universale...
    toti de ieri si de azi imbratiseaza ILUMINAREA ca si cale de evolutie, dar se uita clar ca nu Asa va evolua specia umana, nu prin astfel de plonjari in SUS, cand omul inca graviteaza in necuprindere, neintelegere, neliniste si mai ales lipsa de iubire de sine.

    E frumos sa vorbim despre smerenie, valori, Dumnezeu pe care il scriem mereu cu D mare, ingeri, lumina, aparitii extraterestre, sfarsituri de planeta, omuleti verzi, Psihonul lui Bender, de noua manopera al lui Belzeebub, de maestri de lumina, de yoghini nemancati si sacrificati pentru a atinge nirvana si tot felul de minunatii care repet, NU SCHIMBA CU NIMIC OMUL!.

    Nu valorile vor salva pamantul, ele fvor fi mereu ingropate ptr. ca omul insusi sa aiba sansa sa le dezgroape in el ptr a le martiriza ptr altii...
    Acelasi ciclu, aceeasi istorie, alte personaje mereu. De asta am mers pe simplitate, fie ca e vb de sisteme intregi manipulatoare, in religie, stiinta, educatie, politica etc.

    Vedem ca nu ne e bine dar nu schimbam nimic in noi insine, iar valorile sunt doar repere la vedere care nu hranesc nimic in om, decat il provoaca la redevenire.
    Am sa inchei monologul prin simple ganduri de bine, care odata trimise la tine, valorifica dorinta de a putea deschide si mai mult si mai frumos in mine, ptr a putea da valoare proprii mele sperante... ca poate, cine stie, voi deveni un om mai bun.

    Te cuprind cu un gand curat si ma rog sa fii bine si sa revii si-n alte lumi cu aceeasi dorinta de a echilibra universul.
    Ma inclin.

    ReplyDelete
  6. Draga mea Celestine, nu contenesc să mă minunez cât frumos există în oameni, și cât de norocoasă sunt să găsesc asemenea oameni !
    Mi s-a confirmat încă o dată că, om frumos este acela care vede numai frumosul în ceilalți. Și am înțeles, o dată în plus, că Dumnezeu nu dă degeaba daruri și posibilități unor oameni.

    Voi păstra gândurile tale ca pe o scrisoare prețioasă, mai ales că sunt pline de înțelepciune, și trebuie „cernute” de mai multe ori ca să le înțelegem profunzimea. Chiar voiam să te rog - dar nu am vrut să par exagerată - să îmi indici unde pot găsi din cărțile tale, dacă este eventual o librărie anume. Eu nu sunt acum în țară, dar voi reveni la vară, și poate că voi găsi măcar ”Șah lui Dumnezeu”, care îmi apare foarte interesantă.

    Nu pot să mai adaug multe la cele spuse de tine - dacă am discuta, cred că nu ne-ar ajunge o singură postare :) - spun doar că sunt de acord în mare parte. Nu prin căutarea iluminării cu orice preț evoluăm, ci trebuie să ne ”iluminăm” întâi viața noastră de fiecare zi, toate micile gesturi... chiar și gândurile ! Apoi, iluminarea cea mare va veni și ea. La unii dintr-o dată, la alții treptat... cum îi e dat fiecăruia !

    Ceea ce am descoperit ”ascultând” gândurile tale, a fost un lucru despre mine-însămi, pe care nu îl conștientizasem prea bine. Și anume, că nu am destulă smerenie... Tu mi-ai dovedit că o ai în cea mai mare măsură, și asta m-a făcut să mă simt puțin jenată de mine-însămi. Oamenii cei mai valoroși sunt și smeriți, de aceea Dumnezeu le îngăduie să își păstreze valorile.

    Iată cum această interacțiune, această comunicare a spiritelor, ne-a folosit tuturor ! Ne-am văzut fiecare limitele, și am învățat de le ceilalți.

    Te îmbrățișez cu drag, și voi poposi pe pagina ta ori de câte ori voi găsi puțin timp pentru mine ! Să îți dea Cel ce te ocrotește putere și mijloace pentru a-ți îndeplini misiunea !

    ReplyDelete
  7. Scumpa mea fiinta!

    Nu sunt smerita pentru ca smerenia nu este cea despre care invatam a fi!
    Smerenie inseamna sa accepti cand gresesti si sa nu te judeci cand nu te poti ierta.
    Smerenie inseamna sa fii razboinic si revoltat pe neajunsuri, dar sa nu tii in inima raul care ti l-ai facut sau ai acceptat sa ti se faca!
    Smerenie inseamna sa nu-ti fie rusine cu tine si daca iti este sa nu te autoflagelezi cu asta, ci sa accepti ca rusinea fata de tine este un pas spre iertare!

    Smerenie inseamna sa calci gresit, dar sa stii sa te ridici negresit!
    Smerenie inseamna sa fii copil si matur in acelasi timp, sa faci gafe imense, dar sa nu urasti cand le faci.
    Smerenie inseamna sa urli si sa plangi de durere, dar a 2a zi daca ai sansa sa razi iar, sa nu te opresti in a face-o!
    Smerenie inseamna sa intelegi ca a te iubi pe tine inseamna a te lasa sa FII, indifferent ca esti bun sau rau, sa fii asa cum te-a lasat D-zeu si daca poti schimba ceva la tine sa schimbi, dar sa nu fortezi a schimba ceva, doar de gura lumii,
    Smerenie inseamna sa nu urasti criminalul ci crima, ptr ca orice om indiferent de karma lui are sansa sa se salveze!

    Nu te mai judeca om bun, ptr ca eu am un trecut greu in spate, chiar daca cuvintele mele sunt pline de smerenie si intelepciune, am o cruce mare de dus, asa ca nu exista om mai in masura decat mine sa inteleaga ca JUDECATA umana vine din durere si neajunsuri, dar poti invata sa nu o rasfrangi in altii.

    Te strang la piept cu mare dor de oameni ca tine, o sa-ti trimit cartile cum ajung prin Iasi, Deocamdata nu le am in posesia mea, iar prin librarii mai exista in Bucuresti la Eminescu, Brasov si in Iasi la Junimea... sau la bibliotecile nationale.
    Daca le comanzi de acolo vor ajunge la tine, daca nu reusesti sa le gasesti, cand voi ajunge in Iasi ti le voi trimite cu un gand senin scris pe ele.

    Fii buna cu tine, ptr ca un om frumos nu e cel care spune cuvinte mari, ci mici, dar sincere.
    Eu am arta de a intoarce din condei si o viata incercata in spate, tocmai imperfectiunile mele si alegerile nu tocmai bune din viata mea m-au determinat sa vad lumea altfel.

    Asa ca fruntea sus, omul nu inseamna crestere spre un tipar religios sau educational dintr-un simt al moralei pe interes social.
    Om inseamna sa cobori si sa urci fara sa renunti la viata ta pana la sfarsitul calatoriei tale.
    Sunt multe de zis si le vom discuta poate vreodata, cand va fi sa avem ocazia.

    Cu mare drag si speranta in oameni,
    Celestine

    ReplyDelete
  8. Definiția ta asupra smereniei cuprinde multe noțiuni și calități ! Tu înțelegi prin smerenie și iubire, și nejudecare și curaj, și multe altele... Oricum, eu simt că tu le ai ! Măcar, în cea mai mare parte; pentru că nimeni, afară de un sfânt, nu ar putea să le aibă la gradul maxim.

    Trecut greu am și eu, drag suflet înțelept, și alegeri greșite ! Dintre acelea care îi afectează și pe alții,adică... Dacă ar fi vorba doar de noi, n-ar fi chiar așa de grav ! :)

    Dar important este, așa cum ai spus și tu, să nu judecăm, sau să nu ne judecăm - ceea ce e și mai greu, câteodată ! Și, să nu proiectăm asupra celorlalți neîmplinirile noastre.

    Mulțumesc pentru înțelegerea caldă, și pentru informațiile referitoare al cărți ! Poate voi ajunge prin București la vară. Desigur că m-ar bucura să îmi trimiți tu o carte, dar nu vreau să îți creez ocupații în plus, pentru că știu cât este de prețios timpul.
    M-ar bucura și mai tare să vorbim, dar asta, numai Cei de Sus o vor stabili, dacă vor voi să găsim ocazia. :)
    Te îmbrățișez, om plin de căldură, și îți doresc să îți păstrezi speranța în oamnei !
    Cu mare drag și prietenie,
    Florina

    ReplyDelete
  9. Mi-e puţin neclar sensul acestui articol.

    În primul rând cred că este greşit să încerci să obţii A pentru ca prin intermediul lui să obţii B, cel puţin din punct de vedere spiritual.

    Apoi, tu spui:

    dar totuși... dacă nu ajungem să iubim oamenii cu adevărat, până într-acolo încât să simțim că nimic afară de binele lor nu mai contează, nici măcar propria noastră evoluție.

    Hai să nu confundăm dorinţa de a face bine cu prostia. De altfel, ce înseamnă să ajuţi pe cineva? Ai dat exemplu cu banii. Dar cât de mult poţi ajuta pe cineva oferindu-i bani? Hai să ne raportăm la un caz să zic aşa clasic şi accesibil: Isus. Nu a dorit oare Isus binele întregii umanităţi? Ba da. Şi ce a făcut pentru asta? Dacă ar fi considerat că banii sunt ceea ce ne lipseşte pentru a fi fericiţi, probabil ar fi făcut eforturi colosale pentru a strânge averi imense pe care să le împartă săracilor. N-a făcut-o, a preferat în schimb să ofere oamenilor credinţă şi ghidare spirituală. Dacă îi dai unui cerşetor o bucată de pâine, cât de mult l-ai ajutat? Îi ţine de foame o zi. Dar dacă îi trezeşti credinţa în Dumnezeu?

    Iar dacă oferi cuiva un ajutor de natură spirituală, în acelaşi timp te ajuţi indirect şi pe tine şi nu se poate spune că te îndepărtezi de Dumnezeu. Dacă în schimb să zicem că te călugăreşti şi te rogi 15 ore pe zi şi vine la tine fosta ta iubită şi îţi spune că acum suferă, şi că pentru a fi din nou fericită are nevoie să petreci cu ea acele 15 ore zilnic... iar tu o faci, asta denotă prostie. În cazul ăsta tu pierzi dar nici pe ea n-o ajuţi cu adevărat. De altfel nici n-ai avea cum, un orb nu poate conduce pe altcineva decât în groapă. Cum să oferi ceva spiritual (singurul lucru care contează în mod real, dincolo de stările trecătoare de bine, bucurie etc) cuiva dacă tu eşti gol pe dinăuntru? Aşa că avea dreptate cine a zis că mai întâi să devii tu sfânt şi apoi vei putea ajuta (cu adevărat) şi pe alţii. Unde prin ajutor se înţelege ceva mai profund decât să le îndeplineşti nişte capricii de moment pe care ei în confuzia lor le consideră expresia ultimă a fericirii. :)

    ReplyDelete
  10. Lotus, am simțit demult că, deși ești oarecum un ”om de lume”, ai o înțelepciune aparte ! Și vezi lucrurile profund, mergând până la ”rădăcină”.

    Să nu crezi că nu am gândit și eu cele spuse de tine ! Despre Iisus și bani, versus Iisus și calea credinței. Mult timp am încercat, și chiar am reușit, să trăiesc urmând doar această cale. Pentru mine, era ușor, pentru că nu simțeam regrete pentru lucrurile lumii (nu vorbesc aici de călugărie, ci doar de viața urmând un ideal spiritual), totul mi se părea exact ”pe măsura mea”. Dar... există și un dar !
    A venit o mare încercare asupra mea. Știi, se spune că, dacă nu ești încercat, nu ajungi să îți cunoști propria măsură ! Am văzut, am simțit, că oamenii dragi, și chiar și mulți alții, aveau mai întâi nevoie de lucruri concrete, și mai apoi de idealuri.
    Desigur, le arâți calea credinței, dar asta nu le astâmpără foamea (vorbind la modul extrem), nici nu le îndeplinește celalalte nevoi. Calea credinței e lungă și grea... și uneori, oamenii pot pieri din cauze concrete, până ajung la capăt !
    Și Iisus a săturat flămânzii cu pâine și pește, și nu doar cu predici. Și oricum, El putea să îi ajute pe toți oricum și în orice mod cu putință, și chiar o făcea ! În modul cel mai necesar lor atunci.

    Un autor român - nu mai țin minte exact care, poate Ionel Teodoreanu ? - spunea că arta superioară e făcută pentru cei care nu pot trăi fără ea, dar pentru un om pe moarte, o cană de apă e mai importantă. Prin analogie, putem spune că învățăturile superioare sunt minunate și necesare tuturor, dar în situații concrete, cel mai util e ajutorul concret.
    Nu suntem toți Iisus, și nu putem asigura tuturor exact ceea ce au nevoie, în momentul în care au ei nevoie, doar prin rugăciune. Desigur, pentru asta trebuie să ne schimbăm întâi pe noi-înșine, să urmăm o lungă cale... Și în tot acest timp, cei din jur pot pieri pe drum.
    Cel mai bine este, pentru stadiul intermediar în care ne aflăm, să ”combinăm” puțin lucrurile, adică, să încercăm să le dăm ceea ce au ei în mod concret nevoie, fără să ne părăsim prea mult calea.
    Desigur, pentru calea pur spirituală, tot o ”trădare” este și asta - adică, coborârea în materie, pentru asigurarea necesităților celor dragi... sau, ale celor mulți ! Dar, uneori, simțim că nu putem face altfel. După cum spuneam, uneori putem să îi iubim atât de mult, încât nici măcar drumul nostru să nu mai conteze.
    Și dealtfel,după cum scrie undeva în Noul testament, ”temelia e aproapele”, și ”nu e iubire mai mare, decât a-ți pune viața pentru aproapele tău.” Că o ”punem” definitiv, sau doar îi sacrificăm scopul ei înalt - tot sacrificiu este ! Mai ales, atunci când îi înțelegi profund semnificația... când știi la ce renunți.

    ReplyDelete
  11. Și oricum, după cum spuneam în text, și iubirea de aproape poate fi o cale spre mântuire. După cum vezi, nu mă refer la iubiri erotice egoiste, ci la alte genuri de iubiri.
    Exemplul tău cu călugărul ispitit e foarte bun și sugestiv, dacă înțelegem prin ”iubită” toți oamenii dragi, sau toate lucrurile dragi din această lume. Lumea însăși e o iubită care plânge după noi, și care ne vrea înapoi !
    Desigur, la modul ideal, noi nu trebuie să îi ascultăm plânsul, ci să rămânem ”fixați” pe calea noastră. Ei, dar practic, e mult mai greu ! Spuneam undeva de exemplul cu acel brahman pierdut în meditație, care nu auzea plânsul unui sărman de lângă el. Nu știu de ce, dar o astfel de spiritualitate nu mă atrage deloc !

    Despre a obține un lucru prin intermediul altuia, e adevărat că nu e bine la nivel spiritual. Dar la cel material, de multe ori o facem ! Ca să obținem fericire - în speță, a celor dragi - putem să alergăm, aparent, după himere... dar himerele acelea contează pentru noi, doar în măsura în care le putem asigura fericirea celor dragi !

    Ei, discuția e lungă, dar din păcate, timpul nu-mi prisosește !
    Mulțumesc că ai văzut lucrurile în profunzime, și ai ales să îți spui părerea ! Crede-mă, acele inadvertențe spirituale le-am simțit și eu... îmi cunosc prea bine greșelile ! Și Cel de Sus m-a făcut să le simt.... Dar totuși, pentru iubirea din mine, și pentru faptul că am înțeles, El mi-a mai acordat o șansă. Totuși, greșelile făcute din prea multă iubire nu sunt chiar atât de vinovate... Vezi ce spuneam într-un post despre diferența dintre greșeală și păcat. :)


    O zi minunată îți doresc, și fie să ai o viață pe măsura gândirii tale ! Tu ai un mare potențial, doar să îl dezvolți și în plan practic...

    ReplyDelete
  12. Păi dacă este într-adevăr ceva de care are nevoie persoana respectivă, şi dacă eşti într-o anumită relaţie cu ea, atunci este foarte frumos să încerci să o ajuţi, nu văd problema. Dacă să zicem ai familie atunci ai chiar responsabilitatea de-i procura cele necesare existenţei, şi nu cred că Dumnezeu vrea ca toţi cei care se roagă la el să aibă pantaloni rupţi în fund, adică atât timp cât nu devii sclavul banului un anumit nivel de confort este, zic eu, permis şi foarte ok. De exemplu un habotnic ar putea spune că internetul este un lux dar fără el n-am putea susţine această conversaţie.

    Sau să zicem că ai o persoană bolnavă în familie şi care are nevoie de bani pentru o operaţie. Este în regulă şi chiar creştineşte să încerci să o ajuţi, să faci rost de banii necesari. Nu văd cu ce te îndepărtează asta de Dumnezeu. Este un act nobil, poţi chiar consacra lui Dumnezeu acest act de-a o ajuta cu bani.

    Dar aici trebuie ţinut cont de două lucruri. În primul rând, în anumite cazuri pur şi simplu nu este posibil să ajutăm acele persoane, chiar dacă ne sunt dragi. În exemplul cu bolnavul, poate el nu mai are cum fi salvat, ăsta e destinul lui, aşa vrea Dumnezeu, degeaba încercăm noi să strângem bani. Adică este bine să încercăm să ajutăm dar nu ni se cere niciodată imposibilul. În al doilea rând nu putem ajuta toată lumea de pe planeta asta.

    Eu am mers la extrem în comentariul precedent pentru că aşa cumva ai prezentat lucrurile, ca şi cum ar fi o discuţie despre esenţa lor, sigur că un pustnic renunţă la tot şi se dedică lui Dumnezeu trup şi suflet. Dar câţi pot face asta? Poate 2-3 la o generaţie. Dacă un om obişnuit ar lua calea pustnicului după o zi sau două ar simţi că înnebuneşte, după o oră de rugăciuni i-ar zbura mintea în cu totul alte părţi decât la cele sfinte. Şi atunci el poate rămâne integrat în societate, iar dacă s-ar ruga o jumătate de oră pe zi, ar fi excelent pentru el. Şi restul timpului i-ar ajunge şi să meargă la serviciu sau să facă alte lucruri.

    De altfel chiar şi pustnicul din exemplul meu are nevoie să doarmă. Cum ar fi să se plângă că uite, somnul îl îndepărtează de Dumnezeu că 8 ore pe zi trebuie să doarmă şi asta îl abate de pe cale?

    În concluzie a încerca să-i faci fericiţi pe cei din jurul tău, cu condiţia să nu devii sclavul lor, este ceva frumos şi chiar nobil. Nu văd cu ce ar fi împotriva preceptelor divine şi poţi chiar consacra intenţiile şi acţiunile tale lui Dumnezeu. Dar acea jumătate de oră trebuie să rămână.

    ReplyDelete
  13. Bine ai spus, Lotus, acea jumătate de oră trebuie să rămână ! Sau, cât putem, și credem noi de cuviință, să acordăm relației cu divinul.

    Ai spus foarte mari adevăruri despre ajutorul dat celor dragi - care trebuie să fie doar în limita posibilului. Și că, avem chiar responsabilitatea să ne ocupăm de cei care ne-au fost dați în grijă !
    Știu că Dumnezeu nu ar vedea nimic rău în toate astea. Cum ai spus și tu, îi putem dedica lui Dumnezeu eforturile noastre !

    Răul apare doar prin atitudne... Atunci când știm, simțim, că El nu vrea ca noi să facem un lucru, dar noi totuși îl facem, indiferent ce ni s-ar întâmpla la nivel spiritual, doar pentru a-i scuti pe cei dragi de lipsuri, sau de dezamăgire. În acest caz, cumva, i-am pus pe cei dragi înaintea Lui... și am căzut din ascultare ! Asta e greșeala.
    Desigur, vom plăti ! Prin suferință, și în toate formele posibile.

    Iată, am spus toate acestea, pentru a da de gândit și altora... și, pentru a-i lăsa să aleagă ei-înșiși pe cine vor să urmeze în viață !

    Mulțumesc, încă o dată, pentru înțelegerea profundă ! Fie să treci cu bine prin încercările vieții !

    ReplyDelete
  14. Viata mea este înapoi! După 8 ani de căsătorie, soţul meu m-a lăsat şi mi-a lăsat cu trei copiii noştri. Am simtit ca viata mea a fost cale de a termina, şi a fost în scădere în afară. Am contactat mare MUTABA iubi vraja şi după ce am explicat problema mea, în doar 24 oră sotul meu s-a întors la noi şi arată mine şi copiii mei mult iubesc şi -mi cer scuze pentru toate durerea el au aduce familia. Am rezolvat problemele noastre, iar noi suntem chiar mai fericit mai mult decât oricând înainte de mare MUTABA sunt mai bune vraja rolă. Apreciez vraja iubirii vă exprimate pentru mine de a intoarce omul la viata mea va păstra schimbul de mai multe mărturii oamenilor despre munca ta bună. Vă mulţumim din nou mare MUTABA. Puteţi contacta, de asemenea, mare MUTABA prin adresa de e-mail: alte greatmutaba@yahoo.com în cazul sunteţi în orice problemă puteţi contacta acest om pentru ajutor el este mereu acolo în Templul său pentru a vă ajuta să rezolva problema de Contact E-mail este: greatmutaba@yahoo.com contactaţi astăzi-l prin acest E-mail Adresa: AS său puterile sunt SO puternic şi foarte eficiente şi a nu rău efect în schimb l au A foarte bun rezultatul după turnare vraja de greatmutaba@yahoo.com.

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...