Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Monday, February 18, 2013

Falsa plecare, sau despre călătoria vieții înspre moarte

În cele ce urmează, voi supune atenției voastre un film extraordinar -  un documentar despre viață și moarte - care ar trebui vizionat de către toți agnosticii, ateii, medicii, psihologii, psihanaliștii, fizicienii și biochimiștii. Din motive diferite, firește ! Dar, pentru fiecare categorie, el aduce o clarificare.
Chiar și credincioșii diferitelor religii, practicanți sau nu, vor găsi aici informații în plus, și mai ales... vor găsi motive de a fraterniza cu toți ceilalți ! Și, de a nu se mai vedea mai buni decât ceilalți, sau drept depozitarii singurei cunoașteri valabile.

Este vorba, pe scurt, despre experiențele din pragul morții, dar nu numai ! Se fac și apropieri cu trăirile percepute în cursul meditației profunde, sau a utilizării unor droguri, sau stimuli electrici asupra unor zone din creier, și se dau chiar și explicații !
Unele țin de știința pură - care, culmea ! nu contrazice spiritualitatea, de data aceasta. Fizica cuantică pare a fi puntea de legătură. ”Ubicuitatea” particulelor subcuantice, rezonanța lor cu particule similare aflate chiar la mari distanțe, conceptul de „superspațiu” în care timpul și spațiul așa cum îl concepem noi, nu există... dar care a fost postulat ca perfect posibil de către fizica cuantică; conceptul de ”parte materială” și ”parte supra-fizică” a electronului, care parte materială se transformă în anumite momente integral în ”super-fizică” (materia ce se transformă în energie, sau lumină - nu sună oare cunoscut ?), toate acestea pot fi explicații valabile și la nivel macro... Adică, la nivelul corpului fizic, ce poate fi ”părăsit” la un moment dat, de către ”partea suprafizică”, dar cu care acesta rămâne în strânsă conexiune... precum cele două părți ale electronului !

Alte explicații, țin de credințe și spiritualitate, și chiar de paradigmă - așa cum explică unul dintre cercetători. Paradigma ar însemna viziunea globală a omenirii asupra vieții și morții, dintr-un anumit interval temporal. Care viziune, tinde să se schimbe radical în secolul XXI ! Moartea nu va mai fi privită chiar ca o ... moarte ! Ci mai mult ca un stadiu de evoluție a ființei, care continuă să trăiască, și să își înregistreze experiențele.  Și acest lucru nu îl spun credincioșii cunoscuți ca atare, ci mai curând oameni fără o credință anume, care au trăit însă experiențe de decorporalizare, sau din apropierea morții; și, pe de altă parte, oameni de știință onești ! Care au acceptat că știința are datoria morală de a cerceta toate fenomenele zise inexplicabile - după cum spune un citat din film.

Ideea postării acestui film a pornit de la un alt articol, de pe un blog prieten:

http://suntem-iubire.blogspot.fr/2013/02/experienta-in-preajma-mortii.html#comment-form,

apoi
a continuat cu o privire mai aprofundată asupra domeniului:

http://childagain.wordpress.com/2013/02/07/experienta-in-preajma-mortii/

și a culminat prin găsirea acestui videoclip pe un alt blog prieten:

http://parereataconteaza1.wordpress.com/2013/02/17/documentar-cercetare-asupra-experientelor-din-apropierea-mortii-raymond-a-moody/


Iată, deci, filmul, fără alte comentarii:




Să ne fie cu folos !

6 comments:

  1. no,pe asta nu l-am vazut...dar e timpul.multam fain!

    ReplyDelete
  2. Cu multă plăcere, Mihaela ! Nici eu nu-l văzusem, până în urmă cu două zile, deși citisem cartea. Dar, după ce l-am văzut o dată... l-am mai văzut încă de două ori, atât de tare mi-a plăcut ! :)

    O zi bună, și lumină pe cale !

    ReplyDelete
  3. Daaa..de fapt il vazusem acum vreo 2 ani...dar chiar era cazul sa mi-l reamintesc...poate ca e timpul sa ne unim in actiune ca prea lucram separat,nu stiu de ce (sau poate stiu dar nu-mi dau seama) dar mi-a venit in cap asa...tu,eu si Edith Kadar...

    ReplyDelete
  4. Dacă îmi spui despre ce este vorba, cu plăcere ! Însă, cu rușine trebuie să recunosc că, dacă e vorba de rugăciunea aceea pentru toți oamenii, nu am timp să fac asta în fiecare zi. O perioadă am încercat - cam o lună, două, apoi, din ce în ce mai rar... Nu prea pot găsi un timp anume pentru o rugăciune așa de lumgă, nici măcar seara. Nu pot să îți explic acum cum arată viața mea... :)
    Însă, cu gândul sunt mereu acolo, Sus, și asta cred că e tot un fel de rugăciune. Și, când îmi amintesc de câte o persoană care are nevoie, mă rog atunci, pe loc, în cuvintele mele.
    Ehei, au trecut multe și peste mine ! Ar fi prea multe de spus...

    Aștept să îmi spui la ce fel de acțiune te-ai gândit ! Cu specificația că, eu acum nu locuiesc în țară.

    ReplyDelete
  5. multumesc ca ai precizat sursa :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Angela, era normal să fqc qstq ! Mai ales că articolul tău este foarte sugestiv.
      Mulțumesc de trecere, o vară cu binecuvântări !

      Delete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...