Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Sunday, March 10, 2013

Despre nașterea. apogeul și declinul religiilor (III)

După cum am promis, continui această serie despre evoluția religiilor cu un nou episod, referitor la perioada lor de maximă înflorire și răspândire, și abia apoi voi vorbi despre declinul lor.

Deci. după cum bine se vede din istorie, o dată constituită, o religie nu rămâne pururi la fel, neschimbată în ceea ce privește receptarea și practicarea ei. Desigur, acesta este un ideal al tuturor credincioșilor - ca religia lor să rămână pururi la fel - dar totuși, acest lucru nu se întâmplă ! Și, nu se întâmplă întrucât oamenii-înșiși nu rămân la fel !

Și poate, chiar dacă s-ar întâmpla, acest lucru nu ar fi benefic. Societățile evoluează, apar noi mentalități, noi capacități de înțelegere, noi probleme de rezolvat; și o religie trebuie să fie îndeajuns de suplă pentru a face față acestor schimbări. Cum am privi noi astăzi creștinismul, bunăoară, dacă la orice încercare de cunoaștere ni s-ar răspunde prin: „crede și nu cerceta ?” Sau dacă ni s-ar impune să credem cu tot dinadinsul că soarele se învârte în jurul pământului, iar oricine crede altfel se află în păcat ?
Desigur, acestea sunt situații extreme, care aparțin altor epoci, dar tocmai faptul că noi astăzi, creștini fiind, avem totuși permisiunea de a cerceta și de a afla adevărul, dovedește această evoluție și adaptare a religiilor la noile condiții ale societății, despre care vorbeam. Și totuși. există și alte aspecte ale religiilor, mai subtile, care trebuie încă să se adapteze structurii omului contemporan, altfel religiile existente vor intra în declin, după cum am spus, și vor fi înlocuite de alte forme de închinare.

Ca să ne întoarcem la etapa de maximă dezvoltare a unei religii, se observă cu ușurință, din istoria religiilor, că aceasta este etapa apariției acelor mari sfinți sau prooroci, care întăresc mesajul inițiatorului religiei respective, și uneori chiar aduc completări adaptate epocii. Exemplu, în iudaism, toți marii prooroci: Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel, Osea, Ioil, Ilie, Elisei și alții ca ei, toti judecătorii și regii inspirați de Dumnezeu, și care vorbeau cu Dumnezeu (dacă ne gândim doar la David și Solomon); toți aceștia deci, au fost mari exponenți ai Legii celei vechi.
Legea lui Moise a fost vie și funcțională timp de mii de ani, până la venirea lui Iisus. Într-un fel, îi putem înțelege pe acei rigizi următori ai Legii vechi, care nu puteau accepta învățătura adusă de Iisus. Deși din toată înfățișarea, ca și din faptele și cuvintele Sale, se simțea izvorând harul, ei erau foarte confuzi, întrucât nu puteau concepe ca o religie care a fost viabilă timp de mii de ani, și a avut la baza ei sângele atâtor drepți și prooroci, să poată dispărea peste noapte ! Atunci, dacă luau de bune cuvintele lui Iisus, însemna că Moise, părintele religiei lor, s-a înșelat ?

Aceasta este neînțelegerea clasică a unor drepți și tradiționali adepți ai unei vechi religii, față de apariția uneia noi; sau chiar și față de o eventuală reînnoire a religie lor ! Pentru că, de fapt, putem considera creștinismul nu doar ca pe o nouă religie, ci și ca pe un fel de revigorare a iudaismului, și o continuare a sa pe alte baze, mai profunde și evoluate. Hristos era Mesia cel făgăduit de vechile profeții, deci, învățătura Sa ar fi trebuit, în mod normal, să fie privită cu mai multă înțelegere.
Și totuși, nu s-a întâmplat așa, tocmai din cauza ignoranței spirituale și rigidității oamenilor, de care vorbeam în episodul precedent.

Dar această rigiditate, de unde vine ea oare ? Ca să înțelegem, trebuie să ne întoarcem în timp, la începuturile religiei pe care o apără ei. La început, fiecare mare învățător și inițiator dăruiește, după cum am spus, niște legi divine, o parte din cunoașterea spirituală pe care o poate primi epoca respectivă, și o conduită de urmat, atât în particular, cât și în societate. Dar, întrucât spiritele simple ale majorității oamenilor nu pot concepe să urmeze niște legi, pur și simplu, sau să intre singuri în starea de receptare necesară pentru a se ruga, sau a comunica cu Dumnezeu; se instituie atunci un întreg sistem de cult, extrem de maiestuos, de impresionant, realizat de către oameni mai elevați spiritual decât ceilalți. Acest sistem de cult, aceste ritualuri impresionante, au rolul de a efectua o ”rupere” a omului obișnuit de preocupările vieții sale de zi cu zi, de viața sa cotidiană, și de a-i deschide astfel accesul spre o altă realitate - în fapt, spre o altă stare de vibrație.

Există, desigur, și alte procedee de a asigura această ”rupere” - și în acest sens, părintele Steinhardt ne vorbește despre ”scandalul” adus de Iisus, analog ca efect, după părerea domniei-sale, utilizării procedeului maximelor zen. ”Scandalul” purtărilor lui Iisus: lipsa de logică a iertării desfrânatei, petrecerea alături de păcătoși și vameși, consumul vinului, nesocotirea preoțimii oficiale, afirmațiile Sale cu privire la Divinitatea Sa - toate acestea aveau rolul de a ”scurcircuita”  rațiunea obișnuită, și a sili omul să apeleze la Sinele său profund pentru a înțelege. Oarecum analog, dar cu efect mult mai redus, maximele zen, aparent ilogice, silesc rațiunea să se retragă, pentru a face loc Conțtiinței Sinelui în descifrarea lor. (Exemplu, una dintre cele mai cunoscute maxime zen sună astfel: cum se poate auzi sunetul aplauzelor unei singure mâini ?)

Deci, pentru a intra în starea de maximă recepție, de comunicare cu Dumnezeu, oamenii au utilizat diferite procedee; totuși, pentru majoritatea, cele mai de efect sunt ritualurile religioase. Și aceasta întrucât omul mediu, știind că merge într-un loc sfânt, și că procedeul respectiv este sfânt, mult mai ușor părăsește starea de conștiință obișnuită. Și totuși, după un lung interval de utilizare a acestor ritualuri, aproape inevitabil, vine momentul când ritualul își pierde ”suflul” - funcția sa principală de a ajuta la coborârea harului - și rămâne doar o colecție de gesturi și proceduri. Acest lucru se întâmplă, desigur, din cauza oamenilor, care nu mai sunt suficient de curați, sau de luminați, pentru a servi drept canale autentice ale harului.Sau nu mai cred îndeajuns... 
Desigur, acest lucru nu se întâmplă cu absolut toți slujitorii unei vechi religii ! Chiar și în vremea lui Iisus, mai existau încă preoți și farisei vrednici: Nicodim, Iosif din Arimateea, Natanael, etc. Dar dacă religia, pe ansamblu, își pierde capacitatea de ”re-legare” cu divinul, această funcție rămânând accesibilă doar câtorva slujitori credincioși, atunci, în mod sigur, ea va trebui înlocuită; sau cel puțin, reînnoită !

Mai există încă un fenomen care se poate petrece în cadrul unei religii vechi de mii de ani, și anume: oamenii ajung să aibă atâta respect pentru legi, și pentru ritualuri - care, după părerea lor, sunt cele care îi salvează -  încât uită, sau pierd pe parcurs, esența religiei respective. Ignoranța ajunge să se ascundă sub vălul credinței ! Ritualul devine un scop în sine; iar dogma, atât cât o pot ei pricepe - singurul adevăr. Din salvatoare, cum era la origini, dogma devine un fel de ”cămașă de forță” pentru spirit. Despre astfel de oameni Iisus spunea că sunt acele ”călăuze oarbe care strecoară țânțarul și înghit cămila.”(Matei 23.24)

Am exemplificat această etapă a evoluției religiilor prin trecerea de la iudaism la creștinism, dar în istorie, lucrurile nu se opresc aici ! Și creștinismul are mari sfinți, mucenici și martiri care l-au ”consolidat” prin viețile și sacrificiile lor. Și ritualuri, și dogme a căror esență este acum prea puțin înțeleasă...  Deja Iisus, în urmă cu 2000 de ani, încercase să aducă o altă formă de închinare, mai subtilă: ”adevărații închinători se închină în Duh și în adevăr.” Și probabil, tocmai din cauza puținei înțelegeri a oamenilor de atunci, care nu erau în stare să facă acest salt, și cărora le lipsea ritualul exterior ale Legii vechi, s-au introdus alte ritualuri cu specific creștin, pe care toată lumea le cunoaște.

În următorul episod, voi vorbi despre declinul religiilor. Deși mi s-a reproșat acest termen, eu nu am găsit unul mai bun. Desigur, în esență totul se transformă, nimic nu piere, și cu atât mai mult o mare religie ! Ceea ce intră în declin este numai aspectul exterior, forma, care aparține umanului, și nu divinului. Orice ritual este doar o coajă, iar esența se află dincolo de ea. Și orice adevăr pe care noi, oamenii, credem că îl deținem în mod absolut, este doar o parte din Adevărul etern - cea care ni s-a revelat nouă într-un anumit moment al existenței noastre - și care îmbracă diferite haine în locuri diferite.

3 comments:

  1. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
  2. "Dar dacă religia, pe ansamblu, își pierde capacitatea de ”re-legare” cu divinul, această funcție rămânând accesibilă doar câtorva slujitori credincioși, atunci, în mod sigur, ea va trebui înlocuită; sau cel puțin, reînnoită ! "
    Pentru asta e timpul...
    Dar,cine si de ce a facut ca sa se "uite" ce era bun din religiile de dinainte de iudaism.
    ACUM este timpul de a uni ce era bun in religiile de dinainte de iudaism (care din fericire doar au fost ascunse de atitudinea ucigatoare a crestinilor certati cu esenta crestina...ex.conchistadorii) cu ceea ce era bun in iudaism si apoi in crestinism.
    Daca privim in urma,inainte de iudaism era la inalt rang religia din Egipt(plus Siria).Inainte de Egipt era religia din India (plus China).Inainte sau poate in aceeasi perioada exista religia zonei hiperboreana.SINGURII care au incercat sa distruga ce a existat inainte sunt "crestinii" infiltrati in religia crestina.Cei care, de fapt, nu apartin niciunei religii, nu respecta nimic ci doar ascund ceea ce e bun din fiecare religie invrajbind apartinatorii religiilor intre ei si care se ascund in religia crestina(pentru ca e raspandita).

    ReplyDelete
  3. Cred că ai dreptate când vorbești despre acest aspect dureros al creștinismului ! Tendința de distrugere a valorilor vechi, fără a le înțelege... De fapt, nu e vorba de creștinism (Hristos nu ar fi distrus o valoare autentică, și nici urmașii lui direcți - apostolii), ci, așa cum bine ai spus, de anumiți creștini doar la suprafață, dar în fond plini de ură și ignoranță. Fanatismul nu înseamnă religie, ci doar ură și ignoranță.
    În acest sens, nu știu dacă ai văzut filmul ”Agora” - despre o mare filosofă și femeie-savant a acelor vremuri - Hypathia - pe care eu o admir nespus, și despre ultimele zile ale bibliotecii din Alexandria. Este vorba exact despre prigoana creștinilor, montați de Episcopul Chiril al Alexandriei, împotriva științei și elementelor ”păgâne”, care a culminat cu distrugerea Bibliotecii din Alexandria, și cu uciderea Hypathiei.

    Desigur, după cum am zis, nu trebuie să ne pripim să spunem că religia în sine, creștinismul, a făcut toate acsetea ! După cum nici Inchiziția nu a fost un instrument al religiei, ci un organ polițienesc în slujba intereselor regilor și marilor prelați, constituit tocmai pentru menținerea puterii lor.

    Oricât de nobilă ar fi o religie - și creștinismul, după părerea mea, reprezintă culmea unei religii nobile - întotdeauna vor exista ignoranți și neaveniți, sau chiar instrumente ale întunericului, care se vor infiltra în ea, ca să îi submineze mesajul nobil, și să îl deturneze în favoarea lor. Hristos a spus: ”Cine ridică sabia, de sabie va pieri”, și desigur, să întoarcem și obrazul celălalt. Și a mai spus că acel care îi va spune fratelui său fie și doar ”nebunule”, vrednic să fie de gheena focului. Cum ar fi putut fi El de acord atunci cu prigoana sălbatică împotriva necreștinilor, și a valorilor lor ? Sau, a celor care îndrăzneau să creadă altfel, fie și dintre creștini...

    Ca să ne întoarcem la ceea ce era bun în religiile vechi, eu cred că toate acele lucruri se află în sufletul nostru, în Sinele nostru. Dacă am ajunge să îl accesăm, nu am mai avea nevoie de ritualuri și procedee religioase. Uneori, acest lucru se întâmplă spontan, la anumiți oameni favorizați (sau care au primit har), alteori, necesită timp, și strădanii, și o procedură spirituală. Dar, indiferent cum se ajunge acolo, până la urmă, procesul este individual, și nici un preot nu ne poate conduce până acolo. Ei pot doar să ne ușureze drumul uneori, atunci când au cu adevărat har.


    Da, timpul schimbării a venit ! Chiar dacă ea va dura decenii, poate veacuri... Dar începutul se simte, oricum !

    Mulțumesc pentru înțelegerea profundă, și pentru înâelepciunea ta. și îți doresc să contribui și tu la schimbare ! De fapt, cred că o faci deja. :)

    Te îmbrățișez,

    Florina

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...