Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Monday, June 17, 2013

Interpretări ale faptelor vieții

”Unde ne e cerul ? Unde ne e îndrăznirea ?
Transcendentul a coborât printre noi - cum spunea poetul.
Nu mai putem sălta cerul la loc, în tării.
Și atunci îl lăsăm așa, printre noi,
prăbușit în amestecul nostru
de necredință și credință.
Dar cioburi de cer mai sunt printre noi
Și cu ele putem spera uneori
Să mai dăm câte un răspuns lumii.”
C.Noica - Poeme filosofice pentru S

Atunci când în viața unui om se petrec lucruri dureroase, neînțelese sau părute nedrepte, el are mai multe posibilități de interpretare. Desigur, ne referim aici la cei credincioși, indiferent de forma pe care o adoptă credința lor. Întrucât ceilalți - ateii, agnosticii și nehotărâții - nu văd decât o singură interpretare: cea ”literală”, după cum se spune; sau, faptele în înlănțuirea lor, și rodul vizibil al acestora. Orice sensuri colaterale le scapă, ca și orice alte interpretări posibile, în sensul ”scopului ascuns” al evenimentelor.

Deci, să luăm un credincios care, dintr-o dată, intră într-un fel de ”vârtej al nefericirilor”, sau într-o ”groapă de potențial” a vieții lui - și asta, indiferent de eforturile lui, de iubirea lui, și de faptele lui bune. Sau, se pare că, tocmai acestea îi atrag și mai multă nefericire...

Explicația clasică pe care acest credincios o poate găsi - dincolo, desigur, de banala: ”plată pentru păcatele lui” - este aceea a unor încercări trimise de Sus, în sensul îmbunătățirii sale, sau a înduhovnicirii. Este o explicație minunată, care poate aduce liniște unui spirit tare, sigur de credința sa, și care nu are alt țel în viață decât desăvârșirea. 

Hmmm... oare, câți ne-am recunoscut în această definiție ? Ca să fim cu totul sinceri, cred că nici măcar 1%... :) Desigur, există lungi perioade în viețile noastre când poate simțim astfel... sau cel puțin, la începutul drumului spiritual, când suntem hotărâți să mutăm până și munții din loc ! Dar pe urmă, când mai creștem, când ne realizăm cu adevărat îndatoririle, și ecourile faptelor noastre în viețile celorlalți, ne dăm seama că acest țel - desăvârșirea personală cu orice preț- poate aduce multă durere și neînțelegere celor dragi și nepregătiți. Și atunci, ne vom găsi în fața unei alegeri...

Și, desigur, mai contează și felul drumului pe care ni l-am ales ! Dacă am ales drumul pustniciei, sau al slujirii directe - într-o instituție bisericească, de exemplu - atunci acest fel de a interpreta vicisitudinile vieții poate dura întreaga viață. Pentru că ne simțim susținuți de Sus, sau de către comunitate, și îndatoririle noastre față de Divinitate ni se reamintesc în fiecare clipă. Și desigur, oricât de mari ar fi încercările, nu avem totuși alte griji lumești ! Masa, casa ne sunt asigurate, și la fel și celor din apropiere. În acest fel, avem toate condițiile pentru a ne gândi numai la Dumnezeu, și la desăvârșire. Chiar dacă suntem pustnici, oricum nu avem decât grija rugăciunii zilnice, nu și pe cea a  zilei de mâine. Știm că Dumnezeu, dacă va voi, ne va hrăni ! Nu trebuie să ne mai gândim la impozite, și alte datorii la stat, sau cum să le asigurăm ziua de mâine celor dragi. Numai Dumnezeu, și desăvârșirea ! 

Aceste afirmații nu se vor peiorative, sau defăimătoare, ci dimpotrivă. Vreau doar să spun că totul depinde de felul drumului ales, și că nu se pot cere aceleași lucruri unui om din lume, și unui pustnic. Nici măcar să privească la fel încercările vieții ! 

Deci, începusem prin interpretarea nefericirilor și pierderilor unei vieți drept încercări. Oricum, în cele din urmă, gândul că sunt doar încercări, și vor trece odată, le face mai ușor suportabile, chiar și oamenilor din lume. Și totuși, de multe ori, ele nu trec prea repede, sau prea ușor... Uneori, ele ne aduc până la limită, sau chiar dincolo de ea ! Și atunci, începem să ne gândim dacă acea afirmație: ”știe Dumnezeu cât putem duce”;  e chiar adevărată... Sau, dacă.... aceste încercări sunt doar încercări, sau, pot fi și altceva !  Poate că sunt și un fel de... atenționări, sau ”bătăi cu linia peste degete”, pentru ceea ce am greșit, sau nu am ascultat, cândva. 

E foarte posibil și acest mod de interpretare ! Pentru că toți greșim, toți nu ascultăm, cel puțin o dată în viață. Și, uneori nici nu ne căim... din diferite motive ! Poate pentru că, nu vedem acel lucru drept o greșeală; sau, ni se pare o greșeală prea mică pentru o pedeapsă atât de mare... Poate pentru că, deși știm că am greșit, simțim că, pur și simplu, nu puteam face altfel.... E, deci,  o neputință, și nu merită o pedeapsă atât de îngrozitoare... după părerea noastră ! Sau poate pentru că, ne gândim că am fost, cumva, îndemnați, atrași să greșim, și apoi, tot noi - cei învinuiți.
Desigur, atunci când vrem să ne justificăm, găsim întotodeauna motive - mai ales dacă nu suntem chiar ignoranți. Se spune că un copil inteligent este cel mai rebel aluat ! Și în fața Divinității, suntem cu toții copii. 

Dar, să zicem că am acceptat ideea că suntem pedepsiți pentru o greșeală - și  totuși, nici această interpretare nu ne aduce liniștea. Pentru că, pur și simplu, nu știm cât va dura pedeapsa, și care va fi statutul nostru după aceea. Sau - caz și mai grav - nici măcar nu ne mai pasă ce va fi după aceea ! Pentru că pedeapsa ni se pare prea aspră pentru bunele noastre intenții, și începem să ne îndoim de iubirea Divinității, și chiar de înțelepciunea Lui/Ei. Începem să ne îndoim de tot ceea ce mai înainte am considerat drept sigur; chiar și de drumul nostru...  

Desigur, nu există o desfășurare prestabilită a lucrurilor, și aceeași pentru toată lumea ! Urmarea acestei situații poate fi - fie o cădere definitivă, fie, doar o ”restructurare”, o reconsiderare a drumului pe alte baze.
Ultimul caz este, desigur, cel mai fericit, dar ca să ajungem acolo, tot e nevoie de puțin ajutor de Sus... din partea unor spirite iubitoare !  E vorba de spirite concrete, Persoane care au trăit în trup, și în care simțim că putem avea încredere. 
Și acest ajutor îl vom primi, de regulă, dacă îl vom cere în rugăciune, cu toată sinceritatea și smerenia - atâta câtă o avem.

Și, aceste minunate spirite iubitoare ne vor oferi și o altă variantă a înțelegerii ! Putem să ne gândim, de pildă, că da, am greșit, și am fost alungați din Paradis, precum Adam și Eva în vechime. De atunci încolo, am fost nevoiți să ne câștigăm pâinea ”în sudoarea frunții” - pentru că asta am căutat: coborârea în materie. Am trecut prin greutăți de neimaginat pentru a ne ispăși pedeapsa - urmare a  părăsirii drumului ceresc. Dar totuși, pentru că aveam în noi scânteia divină, pentru că aveam iubirea, iar căderea noastră nu a fost din motive total egoiste (după cum și Eva, nu a păstrat mărul doar pentru ea, ci a vrut să împartă ceea ce credea ea mai bun cu omul iubit), atunci,chiar și în adâncurile materiei, nu am fost cu totul părăsiți !  Am fost ajutați, cu încetul, să ne tăiem un drum prin tina uscată, să o desțelenim și să ne creem un ogor al nostru. Am fost ajutați să avem chiar și o mică recoltă.... și cu timpul, tot mai mare ! 
Desigur, nici așa nu am fost scutiți de greutăți: ba ploaia nu venea la vreme, ba nu aveam semințe pentru la anul, ba veneau prădătorii și ne furau munca... și atunci, tot cârteam, și ne vedeam prea tare bătuți de soartă ! Însă pe ansamblu, am fost ajutați să ieșim la liman. Așa, în materia pe care am ales-o !  

Acum, nu mai putem spera - și nici nu ne dorim - să mai urmăm drumul ceresc de mai înainte. Nici să îi mai învățăm pe alții despre el !  Însă, putem urma un drum prin țărână, care să ne ducă tot acolo. Mai lung, mai greu, dar totuși, conținând și el un dram de praf de stele. Căci orice are iubirea și sacrificiul  la bază, poate ajunge până la stele !

Și poate, cu timpul, vor veni chiar și alte interpretări, mai avansate... Poate, după cum spunea cineva, căderea noastră a fost, cumva, ”prevăzută”, pentru ca noi să căpătăm și experiența deplină a marteriei. Să vedem cum este să fim ”propriii noștri stăpâni”, și câte responsabilități și greutăți implică asta....

Da, poate că, nici un alt drum nu ar fi fost mai potrivit pentru noi, cei ce iubim libertatea ! Dacă am fi fost încurajați să intrăm iarăși ”sub aripa ocrotitoare” a cuiva din materie, după ce abia alunecasem de sub o altă aripă, de mai sus, atunci, nu am fi înțeles nicicând ce înseamnă libertatea. Am fi fost doar suflete de sclavi ce își iubesc sclavia ce le asigură pâinea zilnică.

Iată, deci, după cum spune Sartre, că ”oamenii nu sunt influențați atât de mult de lucruri, ci de modul în care le percep.” Și abia așteptăm să creștem ceva mai mult, ca să ajungem la interpretările ce ne vor aduce cea mai mare libertate, și înlăturarea suferinței nenecesare.




4 comments:

  1. Ai scos in evidenta un lucru foarte important. Pericolul pe care il reprezinta Orgoliul.
    Pericolul de a ne situa impotriva lui Dumnezeu.
    Cauza tuturor caderilor…
    Dumnezeu ingaduie sa experimentam si astfel de stari pentru a intelege cum stau lucrurile si pentru a intelege cum putem ajunge sa fim chiar si impotriva Lui.
    De aceea se spune ca nu exista alt dusman decat orgoliul.
    Din acelasi motiv este promovata Umilinta.
    Dumnezeu trebuie iubit neconditionat.
    Dumnezeu este banca in care trebuie sa ne investim intreaga Iubire.
    Pentru a nu ajunge sa ne situam vreodata impotriva lui Dumnezeu trebuie sa repetam numele lui Dumnezeu, sa ne rugam si astfel sa aducem energia sau Duhul Sfant care sa ne pastreze in aceasta stare de iubire, lauda si slujire a lui Dumnezeu.
    Realitatea este ca omul se pedepseste singur si ca este prins in mrejele vietii si ajunge sa se ataseze, nu mai poate sa fie detasat, obiectiv.
    Nu putem sa il acuzam pe Dumnezeu de propriile noastre erori.
    A sluji pe Dumnezeu nu inseamna sclavie, este in fapt suprema Libertate, singura libertate care ne mentine in Viata.
    Nu il slujim pe Dumnezeu pentru ca ne asigura painea cea de toate zilele ci pur si simplu pentru ca nu exista altceva mai bun de facut si pentru ca totul e un miracol ce izvoraste din El.
    Cel rau cauta sa ne pacaleasca tocmai pentru a ne situa impotriva celei mai mari minuni, care este Dumnezeu.
    :)

    ReplyDelete
  2. Îngere, îți mulțumesc din nou că încerci să mă înțelegi ! Dar, nu era deloc vorba despre orgoliu, ci doar despre durere, neînțelegere, și abia apoi, despre un pic de înțelegere. Dar, nu completă !

    Nu toate greșelile noastre se pot explica prin orgoliu, e prea facil să spunem asta.

    După cum spuneam și în altă parte, nu pot să discut mai mult pe această temă, și nici nu văd rostul. Am spus numai ceea ce am reușit să înțeleg, cât de puțin. Și, de acum încolo, voi spune din ce în ce mai puține, pentru că am ales un alt fel de slujire, mai practic, printre oameni. Dar îi prețuiesc pe toți cei care pot sluji în mai multe feluri.

    Numai binecuvântare pe drumul tău, și să fie cu folos cât mai multora !

    ReplyDelete
  3. Draga Florina,

    cred ca pot intelege perioada pe care o traversezi; in diferite etape ale vietii, toti trecem prin momente "imposibile", in care ne revoltam pe divinitate pentru cursul pe care l-a luat viata noastra. In realitate, insa, intr-o realitate mai inalta, absolut toate situatiile de viata cu care ne confruntam sunt atat de perfect structurate, incat, fara nicio exceptie, sunt menite sa ne readuca pe drumul nostru. Cumva, am deviat, iar sufletul creeaza aceste circumstante in urma trairilor noastre contradictorii, pe care apoi viata ni le pune in fata ca pe o carte deschisa, cu mesajul: "Uite, deciziile tale te-au adus aici, in momentul acesta. Nu exista coincidente, nici intamplari nefericite, tu singur ai generat aceasta situatie, ca urmare a directiei pe care ai pornit. Cu toata iubirea si sustinerea cerului, si tocmai datorita acestei iubiri, niciodata intelese si simtite la adevarata profunzime, nimeni nu te poate scoate de aici, cel mult ajuta, daca soliciti sincer acest ajutor si crezi in puterea lui. Altfel, tu doresti sa gestionezi aceasta situatie singur, pentru ca ai nevoie sa inveti si sa castigi ceva mult mai pretios pentru viata ta, din ea." Sa nu crezi ca cerul iti intoarce spatele vreodata.
    Desi, in momente de genul ne simtim departe de cer si de noi insine intru'catva, in realitate, cerul e la o privire-simtire distanta! Si da, uneori ne-am dori ca o mana invizibila sa apara si sa ne traga din izolarea noastra spirituala, in care am alunecat odata cu primul pas pe marginea haului.. Poate chiar o vedem, dar, cumva, este prea sus pentru adancimea la care am cazut.. si nu o putem prinde. Dar putem face altceva: putem cauta acel ceva foarte pretios, de care ne vorbea viata, pe fundul prapastiei. Cu siguranta, ceva ignorat de multa vreme se afla acolo, poate o intelegere mai profunda, o iubire mai mare ce vine odata cu asta, sau poate chiar esenta noastra reala.
    Citeam intr-o carte urmatorul indemn: "Cauta, deci, cu lumina spiritului tau, lumina care e invaluita in tenebre si invata de la ea ca subiectul cel mai abject dintre toate, dupa ignoranti, este cel mai nobil dupa intelepti."

    Nu am intentia sa te invat nimic, stiu ca tu deja stii toate acestea, dar uneori, ceva ce stim cel mai bine este ceea ce ignoram cel mai acut.
    Chiar tu ai spus-o atat de frumos, incat m-a determinat sa-ti scriu:

    "Căci orice are iubirea și sacrificiul la bază, poate ajunge până la stele !"

    @};-
    Te imbratisez, draga mea!

    ReplyDelete
  4. Draga mea denaide, cât de frumos și plin de simțire mi-ai vorbit ! Știu că tot ceea ce ai spus e adevărat, în linii mari, și desigur că și eu cunosc aceste lucruri Dar, după cum bine spuneai, uneori ceea ce știm cel mai bine, este ceea ce ignorăm cel mai mult. Sau, ceea ce uităm !

    Totuși, doar un mic adaus aș face la frumoasa ta învățătură. E foarte adevărat ce ai spus, că greșelile și abaterile noastre ne aduc în punctul în care ne simțim pierduți. Și totuși, uneori lucrurile sunt mai complicate de atât ! Uneori, noi așteptăm un semn tocmai pentru a nu greși, și nu-l primim, sau nu-l înțelegem. Sau, înțelegem prea târziu ce trebuia făcut, când deja situația a luat un anumit curs. Și atunci, nu putem să ne întoarcem în punctul zero ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat !
    Și cerem, sau așteptăm, ajutor de Sus, și el nu vine. Cel puțin, nu atunci când avem nevoie. Și de aici, toată durerea și neînțelegerea.

    Desigur că am înțeles și eu, în cele din urmă, că scopul final este să fim în stare să ne ajutăm singuri. Ocrotitorii noștri cerești trebuie să completeze doar ”golurile” drumului. Și ei o vor face, dacă îi rugăm, și ne înțeleg durerea și neputința.

    Ar mai fi multe de spus, dar mai bine las pe fiecare să înțeleagă singur ce e de făcut în situații de criză... și să lupte cu proprii-i demon ! Pentru că, o altă înțelegere de bază pe care am câștigat-o, este că nu e bine să ne expunem toată durerea și neînțelegerea, și nici toate părerile proprii despre lucruri, pentru a nu clătina credința mai slabă a altora. Nu e vorba de tine, desigur - pentru că tu ai o credință, și o cale mult mai clară decât a mea ! Ci de alții, care ar mai putea zăbovi pe aici...

    Și în încheiere, trebuie să îți spun că acel citat pe care l-ai pomenit, despre lumina din tenebre, îmi sună și mie foarte cunoscut, deși nu aș ști exact să îți spun de unde este. Poate, Brian Spalding sau Eliphas Levy.
    Oricum, este exact după sufletul meu, pentru că și eu am început să caut lumina în tenebre, și cele mai modeste căi spirituale, afundate în materie, în locul unei căi ascetice pure, și clar văzută drept ”spirituală”.

    Mulțumesc pentru tot, draga mea, și te îmbrățișez ! Și, fie ca tu să afli mereu calea cea fără de greșeală ! Indiferent care ar fi ea...

    ReplyDelete

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...