Thanks to my anglo-saxon friends, who helped me with their advices during the period when my blog wasn't visible to me. Even a few words, and a try to make things easier to me, mattered a lot to me at that time. We can bring peace and light to the world with a few words only !
Deocamdată, punct. Nu se știe când va mai fi din nou ”și de la capăt”.

Saturday, January 12, 2013

Cele mai mari comori

Cred că a devenit orecum banal să spunem că, valorile cele mai mari, nu sunt acelea pe care toată lumea le știe, ci acelea care contează cel mai mult pentru noi. 
De exemplu, unui copil putem să îi punem în față un sac plin cu aur (sau, o servietă cu bancnote, ca să fim mai moderni), și nu se va bucura cine știe ce. Dar, dacă îi dăm jucăria lui preferată, se va lumina la față, și va fi fericit. 
  

Imaginea aparține. http://hartacomorii.blogspot.fr/2010/09/comora-reginei-maria-ascunsa-in-dunare.html 

Unui căutător al înțelepciunii, iarăși, valorile materiale nu îi vor aduce cine știe ce bucurie, dar dacă va descoperi o carte rară, care conține o știință și înțelepciune străveche, pentru el va valora mai mult decât tot aurul din lume. Similar pentru un artist, care va fi fericit doar să își exprime talentul, sau să descopere lucrurile cu adevărat frumoase din această lume. 
La fel, fiecare dintre noi are ”comorile” la care visează, și care îi pot aduce adevărata împlinire. Chiar și cel mai necitit muncitor necalificat !

Pentru mulți oameni, care au depășit deja palierul ”materialului”, cele mai mari comori pot fi reprezentate de relațiile umane. Iubirea, prietenia, relațiile de familie armonioase, sunt comori neprețuite, pe care unii le caută toată viața, și nu se simt împliniți în lipsa lor, chiar dacă ar avea toți banii din lume. Și totuși... uneori, chiar acei care le caută cel mai mult, nu le obțin, sau le obțin doar cu mari greutăți și sacrificii, sau le sunt luate după puțin timp.  Pare crud din partea Divinității, dacă ni-L imaginăm ca pe un Tată iubitor, care abia așteaptă să îndeplinească dorințele pozitive ale copiilor săi. Dar El de fapt, este dincolo de această imagine... dincolo de toate imaginile pe care ni le-am putea construi ! Tatăl iubitor este doar modul cel mai inteligibil în care Îl putem noi percepe, pentru că oamenii, în genere, au nevoie de imagini familiare. Iar când imaginea Tatălui iubitor se clatină, din cauză vânturilor existenței, le apare în minte imaginea Tatălui pedepsitor, sau a celui tiran... dar, o imagine tot trebuie să existe !

De fapt, terapeutul Serghei Lazarev explică foarte frumos și clar, în cărțile sale, de ce ne sunt luate aceste valori, la care ținem cel mai mult. Toate valorile de care sufletul se leagă prea mult, și care nu sunt Dumnezeu-însuși, ne vor fi luate, pentru că altfel sufletul se va întuneca, va cădea în uman, îndepărtându-se de Divin. Procedeul pare crud, dar probabil că Acolo, Sus, există o înțelepciune mai mare decât putem noi percepe. 
Chiar și legarea absolută de o cale spirituală, sau de un mod de a-L vedea pe Dumnezeu, după un timp va fi ”pedepsită”... pentru că Dumnezeu, după cum am spus, este dincolo de căi, proceduri, și imaginile noastre despre El. 

Ei, acestea sunt situații oarecum clare: ne-am legat de cutare lucru, și el ne va fi luat. Dar uneori, în viață, situațiile sunt mai complicate de atât ! Uneori, putem alerga după un alt lucru - care va fi doar o valoare intermediară, doar pentru că, numai cu ajutorul lui putem obține ceea ce ne dorim cu adevărat. 
Dădeam mai sus exemplul căutătorului de înțelepciune, sau al iubitorului de artă, care ar da orice pentru o carte rară, sau o operă de artă. Ei bine, de obicei cărțile și operele rare costă foarte mulți bani, Acei iubitori ai lor ar trebui, deci, să aibă extrem de mulți bani, pentru a obține ceea ce caută. Și atunci, ei se pot transforma în „acumulatori”, doar pentru a ajunge la ceea ce visează, și doresc cu adevărat !

La fel, atunci când considerăm oamenii drept cele mai mari valori. De fapt, la nivelul vieții noastre pământești, ființele umane sunt chiar cele mai mari valori ! Nu există nimic deasupra sufletului omenesc, a căldurii umane. Cei care, în cursul vieții lor, atrag, sau li se permite să întâlnească, oameni minunați, cu care sufletul lor rezonează, înseamnă că au primit la naștere un dar neprețuit. Sau, poate că au avut și ”vibrațiile” lor proprii o legătură cu asta, atunci când acei oameni emană ei-înșiși iubire.
Deci, așa cum există oameni care pot acumula valori materiale fără dificultate, există și din aceia care, în tot cursul vieții lor, ”atrag” înspre ei numai oameni buni, luminați, care să le încălzească sufletele chiar și în cele mai mari încercări. 
Ei, și atunci, pentru a-i ajuta pe acei oameni - în primul rând familia, care tot de Sus le-a fost dată, apoi, pe mulți alții - ei pot fi tentați să alerge, aparent, după alte valori, care de fapt nu reprezintă nimic pentru ei, dar indispensabile în societatea noastră. Și atunci, chiar și cei mai detașați de valorile societății de consum, pot ajunge să alerge, aparent, după ele, pentru că acei dragi ai lor au nevoie de lucruri indispensabile, și care în zilele noastre nu se pot obține fără bani.

Poate că, din punctul de vedere al Divinității, este greșit, pentru că, dincolo de toate valorile umane, Dumnezeu trebuie să fie cea mai mare valoare. Dar totuși... dacă nu ajungem să iubim oamenii cu adevărat, până într-acolo încât să simțim că nimic afară de binele lor nu mai contează, nici măcar propria noastră evoluție (”Evoluție” - ce cuvânt sec și intelectual !), nici măcar căderea noastră în materie, poate că... nici pe Dumnezeu nu Îl putem iubi ! Este scris undeva și în Noul Testament: ”Dacă nu îl iubești pe fratele tău, pe care îl vezi, cum poți să Îl iubești pe Dumnezeu, pe care nu Îl vezi ?”
Dacă nu ne iubim cu adevărat părinții, care ne-au crescut cu sacrificii, și care ne-au dăruit iubirea cea mai necondiționată pe care am putut-o percepe, cum putem să Îl iubim pe Tatăl nostru din ceruri ? Dacă nu ne iubim copilul ca pe lumina ochilor, și nu suntem gata de orice sacrificii posibile  pentru el, cum putem înțelege iubirea Tatălui pentru umanitate ? De fapt, aici sunt, oricum, multe puncte neclare, pentru că noi nu am suporta să ne lăsăm copiii să treacă prin toate lipsurile și relele prin care a trecut umanitatea... dar desigur,  e vorba de o înțelepciune la care nu avem acces acum.

Și la fel, în legătură cu toate relațiile umane ! Prietenia, de exemplu, este prototipul iubirii-phileia, iubirea frățească, și cea mai apropiată de agape - iubirea necondiționată. Cei care au fost binecuvântați cu prieteni adevărați, au primit o comoară neprețuită ! Și atunci, e oarecum firesc  ca acești oameni să ne fie mai dragi decât oricare alte valori... și să suferim cumplit dacă nu îi putem ajuta ! Și, dacă extindem aria, dacă iubirea de oameni ajunge să cuprindă tot mai mulți, fie și necunoscuți, oameni aflați în suferință fizică sau sufletească, și care sunt frații noștri după simțire, atunci, vom ajunge să înțelegem că oamenii sunt chiar cea mai mare valoare, și singurul scop valabil al vieții noastre este să îi ajutăm, prin toate mijloacele. 

Dealtfel, și prin oameni se poate ajunge la Dumnezeu ! Sau poate, această cale e chiar mai grea... pentru că, oamenii sunt totuși, schimbători, iubirea lor nu e totdeauna ceea ce trebuie să fie ! Ceea ce au voit astăzi, uită mâine. Ceea ce au promis, uneori nu mai este valabil. Uneori, ei pot găsi alte puncte de interes în afară de noi, în afară chiar de propriul lor bine... Și totuși, atunci când sunt în nevoie, ei trebuie ajutați ! Pentru că, dincolo de diferențe, mereu putem găsi puncte comune cu ei, în propriile noastre slăbiciuni și rătăciri. Chiar dacă noi suntem mai tari în general, avem totuși și puncte slabe. Și am greșit, și mai greșim... Și oricum trebuie să ne amintim cum eram înainte, când trăiam, ca și ei, în visul mărunt al clipei, al lucrurilor imediate. 

Desigur, calea ”recomandată” de religii este să ne îndreptăm întâi spre Dumnezeu, apoi să ”coborâm” printre oameni, așa cum au făcut sfinții. Dar, nu e o cale accesibilă tuturor ! Nu atunci când avem obligații de iubire...nu atunci când alți oameni depind de noi ! Și de fapt, putem alege să ne îndreptăm spre Dumnezeu, dar în interior, atât cât Îl putem percepe. Chiar dacă nu Îi simțim totdeauna iubirea, chiar dacă nu Îl înțelegem mereu... Dar măcar, gândul nostru să fie mereu la El... sau la Ea, Fecioara Divină, care e întruchiparea dragostei și compasiunii. Și de acolo, de pe ”muntele nostru interior”, putem coborâ apoi printre oameni.
Poate că e o cale chiar mai grea decât cea ”clasică” ! Să fii printre oameni, dar ca și cum nu ai fi ”de-al lor” ! Să nu ai nevoie de ceea ce îi face pe ei fericiți... dar totuși, fericirea ta să nu poată exista fără fericirea lor ! Și să greșești, în unele privințe, ca și ei, alergând după lucruri, dar având alte motive... :)

Ei, poate că ”expozeul” a fost cam lung, dar sper totuși că se va înțelege ceea ce am vrut să spun. Chiar dacă, fiecare are propriul lui mod de a percepe ! Și, dacă avem păreri diferite, asta înseamnă doar că avem, cu toții, libertatea gândirii, și a simțirii. 
Libertatea asta, ce bun important, și fără de care, nici o evoluție nu e posibilă ! Pentru că, dacă nu alegem să urcăm, ci doar suntem ”împinși” forțat, după o vreme, tot vom aluneca înapoi. Altceva este însă când am ales să ”ne cățărăm”, când căutăm singuri ieșiturile din stâncă...

Să ne fie, tuturora, drumul cu folos !

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...